Număr vizualizări 517 ori
Cam asta este esența marilor dezbateri din Knesset legate de recrutarea tinerilor ultrareligioși (haredim), scutiți de serviciul militar obligatoriu din Israel, dacă studiază ”cu normă întreagă” la yeșiva. Nu este o problemă nouă, ea a mai fost dezbătută, există chiar o lege, votată de mai mulți ani, care îi obligă și pe tinerii din această categorie să-și efectueze serviciul militar, numai că legea nu a fost aplicată, a fost amânată an de an.
Scutirea tinerilor ultrareligioși are la bază o înțelegere din 1947, care după declararea statului Israel a căpătat formă de lege, între partidele laice și cele religioase – acestea din urmă au condiționat sprijinul pentru formarea statului, cerând și alte drepturi cu caracter religios, ca de pildă recunoașterea în Israel numai a căsătoriilor religioase făcute între două persoane de religie mozaică (în schimb, sunt recunoscute atât căsătoriile civile, cât și divorțurile făcute în străinătate). Atunci, în 1947, Ben Gurion a acceptat aceste pretenții, afirmând că pe parcurs ele vor fi modificate, dar acest lucru nu s-a întâmplat și, cu toate că au existat în permanență solicitări, ele au rămas la nivelul discuțiilor sau au fost respinse în Parlament. Găsirea unei soluții este cu atât mai dificilă, cu cât crește procentul religioșilor în societatea israeliană și se pune frecvent întrebarea dacă Israelul va deveni un stat religios, la fel ca vecinii lui musulmani.
Interdicțiile religioase legate de la viața civilă sunt greu de respectat, dar până la urmă se rezolvă cumva. În schimb, legea referitoare la scutirea de serviciul militar pune însăși problema supraviețuirii statului evreu, din cauza numeroaselor războaie pe care le-a purtat și le poartă. Iar dacă atunci când s-a convenit legea, numărul tinerilor ultrareligioși care studiau la yeșiva era de câteva sute, ultimele statistici arată că sunt cca 60.000, un număr impresionant. Lipsa lor se resimte în rândurile armatei care luptă pe mai multe fronturi, iar în războiul din Gaza și-au pierdut viața până acum 1000 de tineri, să nu mai vorbim de alte sute de răniți sau tineri care suferă de afecțiuni psihice în urma războiului. Într-o mare parte a opiniei publice israeliene s-a manifestat convingerea că aceasta este o discriminare nejustificată, greul războiului trebuie purtat în aceeași măsură de toți, toți trebuie să participe în confruntările armate, indiferent de convingerile lor religioase.
Pentru omul obișnuit, acesta este un principiu de bun-simț; legiuitorul s-a gândit la fel, introducând serviciul militar obligatoriu pentru toți. Dar legea nu se aplică, se caută tot felul de chichițe juridice și problema a devenit de-acum una politică. Presiunile s-au intensificat, armata a început să trimită tinerilor ultrareligioși ordine de recrutare, dar din cca 10.000 s-au prezentat abia 1500, cu toate că ordinele au fost trimise celor care nu studiază la yeșiva, decât cel mult câteva ore pe săptămână. În plus, armata a format unități speciale, unde acești tineri au posibilitatea să-și practice credința, să-i respecte perceptele și, pe cât posibil, să plece acasă de Șabat.
Răspunsul rabinilor și al liderilor ultrareligioși a venit sub forma refuzului categoric, rezistenței, lipsei de înțelegere a realității israeliene. Au avut loc demonstrații, ciocniri cu militarii, pază în fața birourilor de recrutare pentru a-i împiedica să intre chiar și pe puținii tineri care doreau să respecte ordinul. A avut loc și un conflict intens în parlament, chiar dacă proiectul de lege care ar fi asigurat o scutire mai nuanțată de la serviciul militar a fost atât de mult „îmblânzit”, încât opoziția israeliană a declarat că nu va avea nicio eficiență.
În consecință, premierul Netanyahu se află într-o situație mai mult decât delicată. Două dintre cele trei partide religioase din coaliție l-au amenințat cu ieșirea din guvern, ceea ce va duce la pierderea majorității în Knesset, căderea cabinetului și alegeri anticipate. Deși prin acordul de pace american Netanyahu a putut să declare că Israelul și-a îndeplinit obiectivele războiului – aducerea acasă a tuturor ostaticilor vii și morți – războiul nu s-a sfârșit. Viitorul Fâșiei Gaza și securitatea Israelului încă nu sunt garantate, ceea ce afectează popularitatea premierului și pune sub semnul întrebării rezultatul unui scrutin, mai ales anticipat.
Rabinii ultrareligioși argumentează că nu armele, ci rugăciunile vor salva Israelul. Din păcate, dovezile contrazic această teză. În istoria poporului evreu, atunci când triburile evreilor au format state, independența și supraviețuirea lor au fost susținute prin războaie. Soldații evrei erau cunoscuți prin disciplina și curajul lor și erau căutați de romani… Macabeii sau luptătorii lui Bar Kochba s-au rugat, desigur, s-au străduit să păstreze religia, dar cu arma în mână.
Fanatismul, indiferent de unde vine, s-a dovedit întotdeauna nociv. Manifestat în condiții extreme, ca cele actuale din Israel, ar putea avea consecințe nefaste. În fond, este vorba de supraviețuirea statului. Și dacă, din lipsă de oameni care să apere modul de viață al evreilor, Israelul ar dispărea, ultrareligioșii nu vor mai avea nici yeșivot, nici condiții să-și rostească rugăciunile.
Eva Galambos
12 Comments
D- nă Hava Oren, ați pus punctul pe î.
Este aproape imposibil de a schimba crezul inrădăcinat intr- un om.
Totusi, cartea de baza a persoanelor religioase este Tanach. Acolo, mari viteji, luptatori destoinici , aparau țara in numele D- lui, ca o porunca sfīntă.
De ce nu se respecta acest principiu din Tanach, si astazi?
Nu- mi aduc aminte daca Levitii, slujitorii Templului erau si ei inrolati, sau scutiti de serviciul militar.
Atunci cei care se eschiveaza din a merge pe front, se considera urmasii Leviților?
Printre obligatiile unui militar , pe langa cele care tin de sacrificiu pentru patria care o serveste , respectarea codurilor de onoare, a juramantului militar este si executarea ordinului primit din partea comandantului, fara zabava. Comandantul militar primeaza celui religios. Prin acesta se intelege de-haredizarea , argumentul principal al noii legi impuse de partidele religioase. E de preferat ca Zahal sa aiba soldati care sa execute ordinele comandantilor decat soldati care sa caute aprobarea conducatorilor de ieshiva.
Odată cu noua lege, în viitor, șefii yeshiva vor putea fi și șefii armatei. Vezi șeful Shin Bet-ului.
Problema recrutării tinerilor religioși este o furtună într-un pahar cu apă. Armata are o brigadă de soldați religioși, dar în realitate nu are nevoie de ei. Există o lege care a introdus serviciul militar obligatoriu pentru toată lumea, dar cea care, în cele din urmă, aplică legea este armata. Ei trimit ordine de recrutare în funcție de nevoile lor. Astăzi, în unitățile de luptă și unitățile speciale, prezența recruților a fost de 100%, iar acest lucru este încurajator. Astăzi, scutirile laicilor care nu vor să se recrutezeze, pentru că armata este o armată de ocupație, că comite genocid, că ucide copii arabi pentru distracție, se ridică la 10.000, 14.000 de religioși scutiți și 24.000 de arabi care nu vor să lupte împotriva coreligionarilor lor. Adevărul este că mulți arabi de religii druze, cerkesii, creștine și chiar musulmane fac serviciul militar. Fetele religioase, căsătorite, arabe si ele sunt scutite. Întreaga problemă a apărut atunci când Mișcarea pentru un Guvern de Calitate a făcut apel la Curtea Supremă cerând ca și tinerii ultrareligioși să fie recrutati. Curtea Supremă, fără a consulta armata, a decis că Knesset-ul trebuie să adopte o nouă lege privind recrutarea tinerilor ultrareligioși. Scopul deciziei a fost, așa cum a spus fondatorul mișcării, eliminarea partidelor religioase din guvern, ceea ce ar duce la căderea guvernului Netanyahu. Printre altele, consiliera juridică a guvernului, care deține aproape puterea supremă, a ordonat armatei să emită cele 10.000 de ordine de recrutare, cu scopul de a crea o dezordine și mai mare în coaliție. Să nu uităm, pe 8 octombrie, 4.000 de extremiști religioși s-au prezentat la centrele de recrutare, doar 200 au fost acceptați, deoarece armata nu avea echipament necesar, căști, veste, arme și muniție. Guvernul anterior a returnat un depozit imens de echipamente pentru Ucraina, la cererea administrației Biden. Echpament primit de administrația Obama, dupa esirea din Fasia Gaza. Knesset-ul acum, încearcă să adopte o lege în care atât capra, cât și varza să rămână intacte, dar probabil va fi respinsă de Curtea Supremă și așa mai departe, cu întârzieri suplimentare, ajungem la anul electoral, în care partidele religioase, precum și partidele arabe, au un rol crucial in formarea noului guvern, fără de care nu ar exista o coaliție. Noul acord de coaliție va include probabil ratificarea sau abrogarea legii. Rămâne întrebarea dacă societatea israeliană va fi de acord în viitor cu un comandament general militar și cu un șef de stat major care este un băiat extrem de religios.
Evreii (nu doar haredimii) s-au rugat și înainte și în timpul Holocaustului. Au fost duși la abator. Acum, o parte din isrelieni preferă să lupte, spre a nu se repeta trecutul, salvând prin sacrificiul lor și pielea mizerabililor profitori ai unei situații ambigui, haredimii.
Este evident că pe teremen lung, eludarea serviciului militar de către cei (acum) o treime din cei mobilizabili, care au nesimțirea să pretindă și să fie sponsorizați de statul pe care îl sfidează, va pune sub semnul întrebării însăși supraviețuirea statului evreu.
Dle Schlesinger, cred ca va exprimati putin DUR. Nu simpatizez cu acei ultra religiosi, nici pe departe. Doar ca nu cred ca li se potriveşte caracteristica de MIZERABILI. Sunt probabil alte expresii si caracteristici care li s-ar potrivi mai bine.
Pentru noi, cei traiti si crescuti in epoca comunista, Religia este un aspect pe care nu l-am prea gustat si nu ne-a prea impresionat niciodata in mod special, nu i-am oferit atentie si nici nu am invocat – in general vorbind, o Putere suprema – in cazuri in care am simtit ca am avea nevoie de “ajutor”.
Cei care lupta nu o fac pentru ca o “prefera”, o fac pentru ca sunt datori. Sesizati ca e o diferenta, cel putin majoritatea armatei, cred ca se comporta astfel, nu ma refer la “capete”, la cei care fac din armata o cariere.
As dori sa adaug doar o idee, banuiesc ca daca acesti evrei ultra religiosi nu ar fi existat de-a lungul timpului, probabil ca nici iudaismul nu s-ar fi pastrat la modul in care s-a pastrat dupa 2020 de ani.
Acest fapt ma face sa spun cele de mai sus, parlamentul israelian in decursul timpului nu a avut aproape niciodata sansa de a ridica la nivel de alegeri un guvern fara cei ultra religiosi. Probabil ca nu s-a gestionat in mod serios acest fapt, obligatiile s-au uitat, situatia a devenit din ce in ce mai grava, solicitarea de luptatori este o nevoie imperioasa. Cei care capata prea mult nu dau importanta.si considera acest dat ca inteles de la sine. Este o chestiune de educatie, poate in acest caz una politica. E un esec educational, chiar daca pare ciudat.
Sunt si altii care nu vor sa serveasca in armata, din motive ideologice, nu religioase. Numarul acestora nu e mic.
Dar, este ceva pe care ar trebui sa-l observati, daca ati urmarit cele intamplate in ultimii doi ani tragici.
Numarul celor cu “chipa” dintre soldatii armatei este foarte mare, iar dintre cei cazuti de asemenea, si probabil raniti. Nu am posibilitatea sa calcule procente. Greseala pentru ceea ce se intampla este poate in primul rand a sistemului, a persoanelor politice si desigur si a Religiei ca esenta existentiala, care in timpurile moderne a ramas pe loc.
Stimată Veronica,
poate că m-am exprimat prea dur, dar nu știu care ar fi cuvântul prin care s-ar putea defini atitudinea unor cetățeni care pretind cu aroganță să fie sponsorizați de către un stat pe care nu sunt dispuși să-l și apere, nici măcar în situația în care este evident că este în joc chiar supraviețuirea acestuia.
Desigur, recunosc rolul esențial al credinței în păstrarea identității evreiești de-a lungul perioadei de pribegie, dar asta nu justifică atitudinea sfidătoare a habotnicilor față de restul lumii. Eu am credință fără a mă declara religios, nu concep să confund credința cu ritualul, și nu accept ca pentru asta să fiu considerat mai puțin evreu. Mai mult, chiar dacă voi supăra pe unii, trebuie să spun că eu consider orice credință ca fiind valabilă și bună, atât timp cât respectă cerințele fundamentale ale umanității și moralității (cum ar fi the Ten Commandments).
Sunt de acord, mai ales cu ultimele afirmatii, si din pacate, cred ca evreii ortodocsi nu au aceadta intelegere fata de alte religii sau credinte.
Ramane atat problema educationala cat si cea politica si din pacate rezultatele acestiea sunt foarte vizibile.
Cu rugăciunea. De ani de zile îi rugăm pe ultrareligiosi să se înroleze în armata Israelului, care din păcate are nevoie de mulți soldați. Dar nici rugăciunea lor și nici a noastră nu ajută.
Cred că e nevoie de ambele: şi de arme, dar şi de rugăciunea care poate întâri sufletele credincioşilor. Dar cred că ele nu se exclud, există mulţi, foarte mulţi soldaţi care se roagă înainte de a lupta. Pe de altă parte, nu mi se pare corect ca toată povara luptelor să apese pe umerii celor care nu sutn scutiţi de armată pentru că sunt “religioşi”. Ştiu cazul unor tineri religioşi care şi-au asumat şi înrolarea în armată. Sunt tare curioasă cum se va tranşa această chestiune care poate fi vitală pentru apărarea Israelului.
Sitiatia mutatis mutandis se poate aplica la neputinta palestinienilor , dar si a unei parti astazi si mai semnificative a israelienilor de a accepra ideea ca razboiul si succesele mitarizarii nu vor putea exclude sau sterge la nesfarsit, necesitatea existentei paralele a Israelului, dar si a unui stat palestinian.
Daca eliminarea terorii va reusi sa implice acceptul reciproc, din pacate raspunsul e inca departe.
Cat il priveste pe premier, gestionarea unor situatii “delicate” nu este nici la prima si probabil nici la ultima. Se pare ca nu o duce rau in aceasta confruntare
Tragedia este că e foarte greu, dacă nu imposibil, să schimbi convingerile unui om, chiar dacă ți se pare că sunt complet ilogice.