Număr vizualizări 57 ori

Ce înseamnă a fi evreu? Pentru a vă răspunde ce înseamnă a fi evreu ați avea nevoie de multe volume. În esenţă, evreu este cel care, în primul rând, este om, îşi iubeşte aproapele ca pe sine însuşi şi este conştient de apartenenţa sa etnică ce îmbină religia cu naţionalitatea, acestea sunt indestructibile la evrei.

Șlomo Leibovici-Laiș https://web.archive.org/web/20160305194455/http:/convorbiri-literare.dntis.ro/LAISian7.html

Am observat cu mirare că cineva a “dezgropat” din arhivele revistei Baabel un articol interesant, apărut cu mulţi ani în urmă, care aduce o mărturie directă şi tristă, dar în acelaşi timp dă glas unei nemulţumiri, unei revolte, din partea celui care a fost Şlomo Leibovici-Laiş (1927 – 2014) [1]. Persoana lui Şlomo mi-a venit brusc în minte, la peste un deceniu de la trecerea sa în lumea celor drepţi. S-au scris nenumărate rânduri despre acest evreu care a simțit gustul primilor ani de Românie socialistă, după care, sosind în Israel în1950, a avut o activitate interesantă din punct de vedere social şi chiar politic.

După cum relatează notele biografice, Şlomo a fost un tânăr ataşat mişcării sioniste din orașul în care s-a născut, Botoşani. Încă din tinereţe, din timpul războiului și al deportărilor în Transnistria, s-a dedicat ajutorării evreilor, făcând tot posibilul ca să-i sprijine pe oamenii în nevoie. După ce a sosit în Israel, ca fost absolvent al unui Institut de învăţământ la Bucureşti, s-a remarcat cu calităţi pedagogice deosebite și a funcţionat pe de o parte în cadrul mişcării Bnei Akiva [2], pe de altă parte ca învăţător, în zona centrală a Israelului. Datorită relaţiilor sale și remarcat prin cunoaşterea și înţelegerea situaţiei din România de sub Gheorghiu-Dej, după aproape douăzeci de ani de activitate în învăţământ, Şlomo Leibovici a devenit un mijlocitor oficial în încercările de a influenţa emigraţia evreilor către Israel. Cu timpul, a dovedit o pricepere deosebită în negociere şi în manipularea înţeleaptă a tratativelor dintre Israel şi România în această privinţă.

Şlomo Leibovici a lucrat ca funcţionar de stat la Ministerul Primului Ministru [3], împreună cu Chaim Wurtzel; şeful lor era Şaike Dan [4]. Cei trei, în paralel cu organizaţia Nativ [5], formau echipa de pregătire a emigrărilor. Cu timpul, Nativ şi-a focalizat activitatea spre emigrarea evreilor din Uniunea Sovietică, iar echipa celor trei s-a orientat în special către emigrarea evreilor din România. România. Șaike Dan a ocupat un loc special în istoria Yishuv-ului [6], dar şi după înfiinţarea statului Israel.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Dan a fost paraşutat în România pentru a participa la sabotarea armatei germane. Acțiunea avea două scopuri: să afle unde erau ținuți ca prizonieri oameni ai forțelor aeriene engleze și americane, dar și să servească organizația Alyah Beth [7] – împreună cu organizaţiile sioniste din România să faciliteze emigrarea unui număr cât mai mare de evrei în Palestina, unde se urmărea înfiinţarea noului stat. În timpul războiului, emigrările s-au făcut pe mare, chiar cu permisiunea guvernului Antonescu. Spre sfârşitului războiului, evrei aflaţi în Uniunea Sovietică (Basarabia și Bucovina) au fost îndemnaţi să treacă graniţa spre România.

După încheierea păcii şi reîntoarcerea evreilor supraviețuitori ai Holocaustului, Şaike Dan a fost retrimis clandestin în România. Împreună cu Alyah Beth, Dan s-a luptat să obţină cât mai multe permise de emigrare în Palestina pentru numărul mare de evrei “oferiţi” de România la început de drum spre comunism. Aceste date despre rolul lui Şaike Dan în procesul de emigrare a evreilor români, împreună cu altele privind situaţia evreilor în anii de dinaintea războiului și primi ani după încetarea sa, au fost completate folosind informaţii din Răscumpărarea evreilor, lucrarea remarcabilă a actualului Ambasador al României în Israel, Radu Ioanid [8].

Legătura mea cu Şlomo Leibovici-Laiş s-a ţesut în primul an după venirea mea în Israel, în 1975. În vremea aceea, scopul meu principal era să fac posibilă venirea părinţilor mei, Malvina și Adalbert Rosinger. După 1975, România lui Ceauşescu era caracterizată printr-o relativă liberalizare a emigrărilor, probabil și ca urmare a relaţiilor “financiare” între România și Israel. Vânzarea evreilor, la început în schimbul unor utilaje sau echipamente tehnice, în perioada lui Gheorghiu-Dej, dar ulterior pe bani gheaţă, sunt subiectul cărţii lui Radu Ioanid, citată anterior. Despre aceste comercializări umane am aflat mult mai târziu, dar în cazul nostru situaţia era diferită. Părinţii mei nu au avut posibilitatea să emigreze, pentru că, după eliberarea lui din închisoarea comunistă, tatăl meu rămăsese „datornic” Statului. (De altfel, și eu am emigrat numai cu intervenţia directă a lui Abraham Ribicoff, pe atunci senator al statului Connecticut.)

Curând după venire, m-am prezentat la Ministerul Primului Ministru, aflat pe atunci la Tel Aviv, în zona devenită astăzi noul cartier Sarona. În clădirile scunde, practic nişte barăci, activa echipa implicată în procedurile de negociere, influenţare și poate chiar decizie, în urma cărora emigranţi din România, dar mai ales din Uniunea Sovietică, ajungeau în Israel.

Am avut atunci mai multe întâlniri cu Şlomo care m-a primit cu simpatie, înţelegere, dar fără să-mi dea prea multe speranţe privind scoaterea părinţilor mei din România. El mi-a făcut două propuneri: să încerc să iau legătura cu Itzhak Rabin și să-l rog să intervină sau ca Șlomo să-mi favorizeze o întâlnire cu Şaike Dan, şeful echipei. Cu Itzhak Rabin nu am reuşit să mă întâlnesc, iar la întâlnirea cu Şaike Dan mi s-a explicat că aducerea părinților mei în Israel este problematică. Emigrarea lor a fost în cele din urmă rezolvată prin intervenţia directă a Senatorului Ribicoff, ca urmare a vizitei lui Ceauşescu în SUA, la invitaţia preşedintelui Carter.

Mai târziu l-am vizitat de câteva ori pe Şlomo Leibovici care, după pensionare, a avut o evoluţie academică impresionantă în domeniul istoriei, sociologiei şi antropologiei [10]. În cele din urmă şi-a luat doctoratul în Filozofie şi Istoria Evreilor, cu lucrarea Evreii din România 1944-1950 în față unui regim în schimbare.

Un moment deosebit în activitatea lui Şlomo Leibovici, de după anul 2000 a fost colaborarea lui la alcătuirea Raport final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România [9]. Participarea lui a fost propusă de preşedintele Comisiei, Vladimir Tismăneanu, a cărui opinie era “că istoria minorităţilor naţionale din România sub comunism să fie adăugată de cineva provenind din rândurile acelei minorităţi”. Şlomo s-a achitat exemplar de această sarcină, cu o promptitudine și o expertiză remarcabilă.

În decursul timpului a fost invitat să conferenţieze atât în România, cât și Israel. Fie că erau discuții despre Botoșani, oraşul său natal, fie alte prezentări publice, prezenţa lui era căutată şi respectată. În anul 2010 a primit titlul de Profesor Honoris Causa al Universităţii Babeş Bolyai și cu această ocazie a fost intervievat de Andrea Ghiţă.   

În 1980 a fost înfiinţată Asociația Culturală Mondială a Evreilor de Origine Română (ACMEOR). Este de remarcat că în definirea și traseul ACMEOR nu exista nicio nuanţă politică. O serie de persoane au lucrat benevol la ACMEOR. Printre acești oameni de bună amintire i-aş numi pe Carol Vidraşcu, Erica Schaffer (mama Havei Oren) și Marcela Pineles.

În perioada 2005-2013, în timpul cercetărilor mele istorice, m-am consultat uneori cu Şlomo, vizitându-la sediul ACMEOR, la subsolul clădirii din apropierea Marii Sinagogi din Tel Aviv, de pe strada Allenby. Acolo se afla, aproape ascuns, atât biroul lui, cât și biblioteca și arhiva de documente.

Sfârşitul lui Şlomo Leibovici și al ACMEOR ascunde poveşti triste. Între timp apăruse o nouă organizaţie a evreilor români de pretutindeni, iar sprijinul financiar pentru ACMEOR s-a degradat treptat. Chiar menținerea lăcaşului modest în care se afla a devenit problematică. Situaţia a fost expusă în anul 2013, în revista Baabel, de însuși eroul acestui articol [12].

Acesta a fost triggerul care m-a făcut să dedic aceste cuvinte în memoria OMULUI care a fost Şlomo Leibovici-Laiş, cel pe care l-am cunoscut în decursul a multor ani de viaţă în Israel. Memoria lui rămâne cea a unei persoane care a dus cu sine oful evreilor români, pe care a încercat să-i ajute, să-i identifice pe viitorii emigranți şi, odată stabiliţi în noua lor patrie, să-i sprijine pe cât posibil ca să-şi făurească un drum nou.

În încheiere,aş dori să adaug că în lucrarea sa Evreimea botoșăneană – mini monografie, Şlomo Leibovici-Laiş a folosit ca motto cuvintele Mellei Iancu (activistă sionistă în România interbelică și rudă a marelui artist Marcel Iancu): „Botoşani, Weimar-ul comunităţii evreieşti din România”. Alegând acest motto, se va fi gândit el oare la dezmembrarea Republicii de la Weimar, atunci când a simţit că sfârşitul ACMEOR este pe aproape?

Şlomo a părăsit această lume în 2014, la vârsta de 87 de ani. “Despărţirea de un înţelept” [13] aduce în lumina tiparului opinia avizată despre Şlomo Leibovici-Laiş a celebrului politolog Vladimir Tismăneanu, fostul preşedinte al Comisiei compuse din istorici, sociologi și politologi care au realizat împreună Raportul final la Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Veronica Rozenberg

Haifa, decembrie 2025

Bibliografie:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98lomo_Leibovici-Lai%C8%99.

2. https://en.wikipedia.org/wiki/Bnei_Akiva

3. https://www.gov.il/en/departments/prime_ministers_office_nativ/govil-landing-page

4. https://en.wikipedia.org/wiki/Shaike_Dan

5. „Nativ” a fost o organizație guvernamentală israeliană fondată în anii 1950 cu scopul de a facilita şi de a încuraja emigrarea evreilor din Europa de Est. https://en.wikipedia.org/wiki/Nativ_(Liaison_Bureau).

6. „Yishuv” – comunitatea de evrei care locuiau în Palestina înainte de înființarea Statului Israel. Termenul a intrat în uz în anii 1880, când în regiune locuiau aproximativ 25.000 de evrei, fiind folosit până în 1948, când existau aproximativ 630.000 de evrei. https://en.wikipedia.org/wiki/Yishuv

7. „Instituția pentru Aliyah Beth” a fost înființată oficial în 29 aprilie 1939, dar funcționa deja la sfârșitul anului 1938.

8. Radu Ioand, The Ransom of the Jews, Ivan R. Dee, Chicago, 2005.

9. Raport final – Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România- https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf

10. https://web.archive.org/web/20160305194455/http://convorbiri-literare.dntis.ro/LAISian7.html  accesat la 1.12.2025.

11. https://archive.is/TvkaZ#selection-15.12-25.3

12. https://baabel.ro/2013/06/slomo-leibovici-lais-distrugerea-premeditata-a-acmeor-ului/.

13. https://www.contributors.ro/la-despartirea-de-un-intelept-Șlomo-leibovici-lais-si-evreii-din-romania/

Sursa ilustrației:

https://www.youtube.com/watch?v=4oeyaTrWfI4