Număr vizualizări 17 ori

Pușa emana atâta căldură şi prietenie, încât m-am simţit imediat în largul meu.

A doua zi dimineaţa, cum ea era cam matinală de felul ei, când m-am sculat, micul dejun era deja pregătit cu gust, totul era pe masă, în afară de ceea trebuia servit cald, cum ar fi cafeluţa. Nu ştiam, dar am aflat repede că Pușa gătea foarte bine și era rapidă și eficientă în tot ce făcea. În plus, avea nişte idei cam arhaice, cum că bărbatul nu are ce căuta în bucătărie. După zeci de ani în paradisul feminist canadian, am învăţat că bărbaţii sunt doar un instrument ocazional folosit pentru procreare, dar membrii cei mai utili şi respectaţi în societate sunt, bineînţeles, femeile. Cel puţin am râs bine, am făcut ”haz de necaz” și de multe alte lucruri, doar crescusem și eu în România.

Pe scurt, sejurul meu cu Pușa a început cu dreptul şi am înţeles amândoi că lucrurile între noi au potenţialul să evolueze rapid şi foarte bine. Mai era încă un lucru foarte delicat – eu eram relativ proaspăt în faza de recuperare psihică și emoţională după pierderea bruscă şi brutală a familie mele. Având o inteligenţă emoţională superioară, Pușa a reuşit să mă menţină pe linia de plutire mai bine decât o armată de psihoterapeuţi. Influenţa ei a fost extraordinară. Îmi părea rău s-o împovărez cu problemele mele, dar ea a rezolvat şi această dilemă, spunând că oricum ea considera problemele mele ca fiind și ale ei și dacă accept, ea va continua să-mi dea sprijin și în continuare. Ca urmare a acestui talent al ei, ne-am apropiat mult mai repede unul de celălalt.

Dacă vizita mea ar fi fost doar o vacanţă, dinamica relaţiei ar fi fost diferită. Probabil că ne-am fi mobilizat pentru “optimizarea” timpului, concentrând cât mai multe distracții și activităţi turistice într-un timp limitat. Dar timpul nostru nu era limitat și am început să savurăm plăcerea activităţilor cotidiene făcute împreună, la un tempo confortabil, fără grabă. Cumpărăturile, gătitul, ba chiar curăţenia sau spălatul vaselor erau ocazii de apropiere şi comunicare intimă, cum poate avea loc doar între oameni care se bucură și îşi savurează reciproc compania. Mă gândeam că deseori că în tinerețe, când eram pasionat după schi alpin, măsuram succesul vacanţei de o săptămână după numărul de coborâri făcute într-o zi. Eram printre primii la lift sau gondolă și coboram printre ultimii. Mai târziu, cu o filozofie mai matură, făceam mai puţine coborâri și mai multe opriri să admir natura. Adevărul este că după 65 de ani, și genunchii mei şi-au cam făcut norma.

Am aplicat cu mare plăcere arta observatului şi cu Pușa, mă delectam să văd cât era de ordonată, organizată și disciplinată, menţinând locuinţa perfect primitoare din toate punctele de vedere. Cu toată munca destul de grea, Pușa îşi menţinea perfect sensul umorului, atât ca recipientă cât şi ca producătoare. Am reînceput să o îndrăgesc enorm și am recunoscut multe din trăsăturile de fire, caracter, comportament și gândire care mi-au cucerit inima și cu o jumătate de secol înainte.

Au trecut multe săptămâni de viaţă în comun şi mi-am dat seama că, deşi încă nu căutam pe nimeni, soarta mi-a luat-o înainte și mi-a oferit o bijuterie de partener, o femeie cu care în mod cert vreau să rămân. Validarea dorinţei mele s-a întâmplat când Pușa mi-a spus explicit că și ea doreşte acelaşi lucru, cu pasiune. Avea o căldură vibrantă și contagioasă, pe aceeaşi frecvenţă ca a mea, și eram la unison, altfel cele două s-ar fi anulat reciproc, în termeni stricţi de fizică.

Ideea de a vizita prieteni în Germania, Elveţia, Franţa sau Israel a ajuns pe planul doi, parţial și din cauza pandemiei, dar mai ales pentru că simţeam că vreau să petrec cât mai mult timp cu Pușa. Prezenţa ei era foarte benefică pentru mine și în mod clar era un sentiment reciproc.

Am avut și dorinţa şi posibilitatea să ne condimentăm viaţa cu nişte scurte călătorii care au ieşit grozav. Cum nu cunoșteam destul de bine România, m-a atras şansa de a mai călători pe meleagurile natale. Am fost în multe locuri cu maşina ei, am făcut şi câteva excursii organizate în străinătate, cu autocarul

Am văzut și cum e să trăieşti împreună acasă, în aceeaşi gospodărie, și cum te potriveşti cu un partener luând o vacanţă împreună. Sunt lucruri destul de diferite, dar le-am trecut cu succes pe amândouă.

Ne-am dezmeticit din această feerie după cinci luni. Deci am stat împreună 5 luni! Cine ar fi crezut? Poate că experienţa cea mai semnificativă a fost că am putut să vorbim și să ne ascultăm cu atenţie și fără nici o distragere. Nu rude, nu interferenţe, nu sfaturi nesolicitate. Multe cupluri petrec timp îndelungat împreună, dar la un moment îşi dau seama dat că, de fapt, nu au ajuns să se cunoască mai bine. Pentru a găsi plăcere şi atracţie în a-ţi asculta partenerul, cel puţin la fel de mult cât ne place să fim ascultaţi, e nevoie de o compatibilitate solidă şi noi am găsit-o. Era ca un interviu permanent, o investiţie de timp pe care e uşor s-o faci dacă simţi că relaţia are viitor. Timpul petrecut împreună ne-a apropiat tot mai mult pe zi ce trecea. De mare ajutor a fost şi limba comună, cultura şi educaţia comună, umorul şi jocurile de cuvinte bazate pe referinţe și conotaţii care ne veneau natural.

Cum nu puteam să lipsesc din Canada mai mult de șase luni, altfel riscam să-mi pierd asigurarea de sănătate, am înțeles că lunile de “miere” se apropie de sfârşit și trebuie să mă întorc în Canada. Pușa era și ea stresată, simţea și ea că relaţia noastră, aşa cum a ajuns, nu trebuia întreruptă.

După câteva clipe de gândire am luat-o pe Pușa în braţe şi am întrebat-o direct, pe şleau, dacă vrea să vină cu mine în Canada. Ea a rămas înmărmurită de acest şoc pozitiv şi n-a răspuns imediat. Simţeam că și ea își dorea acest lucru, dar nu era în firea ei să se invite singură. Dar ar fi fost o aberaţie inumană ca eu să fiu în Canada și ea să rămână în România. Foarte curând mi=a răspuns că vine cu mare drag.

Abia la scurt timp înaintea plecării, când aveam deja biletele, s-a hotărât să povestească noutatea la câteva prietene bune. În general, reacţiile au fost foarte pozitive, unele chiar pline de o invidie naturală, netoxică. Una din prietene, care era şi ea de multă vreme singură, a început să plângă de bucurie. Nu-i venea să creadă că se mai întâmplă pe lume astfel de minuni, și această poveste dă speranţă femeilor trecute de prima sau chiar de a doua tinereţe. Alții au reacționat mai sarcastic: ”Uite ce isteaţă e Pușa, l-a prins pe “canadian”. Oare ce farmece i-a făcut?”

Pentru amândoi, soarta a umplut generos perioada de timp cât am fost despărţiţi cu o căsnicie lungă și foarte frumoasă care s-a terminat prin plecare finală din lumea asta, atât a soţiei mele cât şi a soţului ei. Pentru consolare am adoptat o vorbă folosită în credinţa creştină: “Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

E greu să reconciliezi suferinţa cauzată de pierderea partenerului de viaţă cu binecuvântarea Domnului care a permis ca pierderea să se întâmple. Totuşi, se pare că Domnul mai avea şi alte planuri, necunoscute şi nebănuite de noi. El a hotărât să ne ofere un cadou nepreţuit: circumstanţele în care să ne putem reuni, lăsând la alegerea noastră ce și cum să facem mai departe.

Pentru Pușa, Canada era foarte îndepărtată, necunoscută și oarecum misterioasă. I-am anunţat pe ai mei de venirea noastră, le-am spus când vin și, mai ales, că nu vin singur. Reacţia a fost de mare bucurie. Toți ştiau cine era Pușa şi câte ceva din istoria noastră. Ştiau că am fost la Timişoara timp îndelungat, că eram mulţumit şi fericit și am hotărârea s-o invit pe Pușa la mine era un semn foarte bun.

Pușa călătorise mult prin Europa de Vest, nu era la prima ei ieşire în lumea mare, totuşi Toronto i s-a părut fascinant chiar de la aterizare, cu sutele de mii de lumini la case, străzi şi autostrăzi. La fel i-a plăcut şi vederea de pe balconul meu de la etajul 12. Orientarea este spre sud și se vede la o distanţă de vreo 22 km, până la lacul Ontario şi CN Tower.

Totul a început foarte bine. Bucătăria e foarte bine echipată, am două băi complete, TV şi în dormitor și camera de zi, patul în dormitorul mare e king size, are loc pentru patru persoane, dar, evident, nu era cazul. Condo-ul are patru lifturi rapide. La fiecare etaj există o ghenă de gunoi. Garajul e subteran și încălzit. Maşina mea e mare, silenţioasă şi spaţioasă. Cu alte cuvinte, aveam condiţii excelente să ne continuăm Odiseea în confort maxim. Pușa m-a ajutat enorm să-mi organizez bucătăria cu dulapurile pline de borcane, cutii şi ceaiuri, multe din ele expirate. La fel și mii de fotografii, documente, obiecte pe care le sorta cu mult tact, înţelegând că multe din acele lucruri aveau pentru mine valoare sentimentală. Am și adoptat un termen excelent pentru lucruri desemnate și aprobate pentru a fi aruncate. Termenul era să le dăm “vânt”, care s-a abreviat și mai mult la simplul “vânt”.

Pușa a creat foarte mult “vânt” şi ca urmare, foarte mult spaţiu. În acest proces destul de laborios dar delicat, ne-am apropiat și mai mult. Pușa s-a dovedit foarte rapidă, bine organizată, creativă, cu multă iniţiativă de rearanjare şi decorare, exact ce aveam nevoie în starea mea de parţială derută și doliu. Nu numai că Pușa a trecut prin aceeași situație când a rămas şi ea văduvă, dar avea enorm de multă inteligenţă emoţională, bun simţ și tact pe care le-a folosit în toate aceste activităţi comune.

Am făcut și multe ieşiri de distracţie care i-au plăcut. Ne-am plimbat prin centru, am făcut chiar un tur ghidat al oraşului, am fost la multe spectacole muzicale și de teatru, la JCC (Centrul Comunitar Evreiesc) şi la restaurante etnice.

Peste tot Pușa a fost primită cu multă căldură şi prietenie, nu numai pentru că era cu mine, dar și pe merit propriu, toţi vedeau și simţeau că ea era foarte “îndrăgibilă” şi că ne potriveam.

Au trecut, zile, săptămâni şi luni în perfectă armonie. Uneori aveam şi dispute care ne testau adaptabilitatea reciprocă. Amândoi am învățat să ne oprim şi să-l ascultăm până la capăt pe celălalt. Aceste episoade, destul de rare de altfel, ne-au apropiat şi mai mult. Am descoperit cu surprindere că atunci când facem un efort și îl ascultăm pe celălalt, se vor întâmpla cel puţin două lucruri: primul, că vom fi, la rândul nostru, ascultați până la capăt și al doilea, că vom putea să înţelegem când şi unde am greşit și că şi partenerul poate avea dreptate.

Poate că cea mai valoroasă experienţă din viața noastă comună, atât la Timişoara cât şi în Canada, a fost rutina zilnică de cumpărături, gătit, servit, făcut ordine și curăţenie etc., etc. Tocmai lucrurile de care oamenii fug, pleacă în vacanţă, pe noi ne-au apropiat și mai mult şi ne-au ajutat să ne cunoaştem mult mai bine. Eu am trecut-o pe Pușa cu nota 10 și am înţeles că și ea a fost fericită stând împreună cu mine.

Din păcate, nici Pușa nu putea rămâne mai mult de șase luni în Canada şi după cinci luni petrecute împreună la Toronto, am început să ne pregătim pentru plecarea ei. Totul a funcționat perfect şi Pușa a ajuns cu bine la Timişoara. Dar nu am fost cu adevărat despărțiți, tehnologia modernă ne-a permis să vorbim zilnic la telefon, pe WhatsApp  și sperăm să ne permanentizăm cât de curând legatura.

Cred că povestea noastră este o parafrază a legii conservării energiei:

“Dragostea nu se pierde, nu se câştigă, doar se transformă.”

În cazul nostru ea s-a transformat într-o altă dragoste, mai matură, preţioasă ca o vioară veche, ca cea din poză, care sper să ne aducă fericire şi la bătrâneţe.

George Kun

septembrie 2023