Uitând râsul unor nimicuri

Pe neaşteptate vesmintele

mi s-au lărgit,

iar trupul, mai scund decât îl ştiam,

nu mă mai recunoaşte.

Îndoită precum o rugă

fruntea mi-e căzută

spre pământul scorojit,

uitând râsul unor nimicuri

devenite mai ascuţite

precum mina creionului

rupându-se mereu.

Fără milă.

În sila.

Înciudate innecări şi vagi

de a scrie până la capăt

cuvântul reinceput de fiecare dată.

 *

 

 

 Opriri bine temperate

 M-am oprit.

M-am oprit cu vorbele-ntre dinţi.

De-o vreme ma grăbesc,

Opririle devin tot mai rare

Şi nu vreau sa pierd vreuna pe drum.

 

Ele iau forma unui covor rulat

Învăluindu-ma la mijloc,

Ascunzând hăituirea din urmă.

Ne mai ştiută.

 *

Peisaj

În golful lipsit de hotare

Soarele aprinde marea

Ca o rugăciune

 

Aburii se furişează

Pe străzile urbei

Râu curgând

Încăpăţânat

De a-ndoaselea

 

Darbuka se întrece pe sine

Până la lăsatul asfinţit

 

Şi ca-n fiecare trecere

Eu mă topesc

Statuie de nisip în veci

Neterminată

 

*