– Nu mai pot, îmi spune George, prietenul meu pensionar.

– Ce nu mai poți? îl întreb, doar de când nu mai ai mașină tu oricum nu mai ieși din casă.

– Da, da, dar acum, știind că aproape nu se poate ieși, îmi vine să mă tot duc… M-am săturat să-mi petrec ziua la internet sau la televizor și unde mai pui că nu sunt nici meciuri de fotbal. Tu ce faci toată ziua? Mai lucrezi?

– Din păcate nu, îi răspund. Spitalul particular la care lucram și unde se făceau doar operații elective, m-a trimis în concediu fără plată. Concediu fără plată pentru un pensionar?? Sună absurd. Încerc să-m i refac programul zilnic, felul de viață, am continuat aproape ca în textele pe care le vezi zilnic la TV.

Advărul este că și eu mă revolt tot timpul, fiecare nouă restricție impusă de autorități din cauza virusului acesta blestemat mă scoate din sărite. Câteodată mă mai consolează faptul că oamenii sunt peste tot în aceeași situație. A trebuit să anulez două curse de avion, ca să nu mai vorbesc de pagubele materiale cauzate de penalizări.

– Tata, mă întreabă băiatul meu la celular, de ce nu stai acasă?

– Cum adică nu stau acasă? Mă plimb doar prin cartier. La cumpărături ies doar o dată la zece zile.

– Dacă stai locului, îți aduc nepoții să-i vezi de pe balcon.

Mă șantajează, mă gândesc mai în glumă, mai în serios. Cel mai mult mă deranjează că nu pot să-mi ajut colegii, mai ales că am specialitatea cea mai căutată în zilele noastre: anestezist și intensivist, dar la ora actuală pensionar. Mă încadrez în grupa de vârstă de risc.

– Andrei, îl aud pe șeful secției de anaestezie. Ai vrea să fii pe lista medicilor pensionari care pot fi chemați la nevoie?

– Bineînțeles, îi răspund și mă gândesc că asta se va întâmpla, Doamne ferește, doar dacă vom ajunge la un număr incredibil de cazuri grave, ca la New York sau în Italia.

– Ce-ar fi să ne trimiți rezumate din publicațiile medicale despre epidemia cu COVID 19? mă întreabă colegul meu. Noi nu avem timp să le căutăm.

Am fost de acord și-am început să mă simt util pentru prima dată de la începutul acestei situații îngrozitoare. Programul meu a devenit din ce în ce mai încărcat, mai ales că și copiii m-au rugat să aștern pe hârtie arborele genealogic al familei. Am reușit să reduc la două ore timpul dedicat știrilor de la TV. E mult, e puțin?

Apoi am descoperit-o pe scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia (Scara lui Iakov, Imago, Daniel Stern, traducător, Funeralii vesele). Nu mă pot sătura de lectura cărților ei și v-o recomand cu căldură. Acțiunea romanelor ei se petrece oriunde pe mapamond: URSS, respectiv Rusia, America, Israel, Europa. Ulițkaia are un talent deosebit de a reda atmosfera din țările respective, făcându-te părtaș la soarta personajelor romanelor ei. Pur și simplu nu poți fi indiferent față de ce se întâmplă cu ele. Celor care le plac nuvelele scurte le recomand Integrala prozei scurte a scriitorului american Truman Capote, autorul cunoscutei cărți Cu sânge rece. Foarte pe scurt descrie fapte și întâmplări atât de reale, încât simți că te identifici cu personajele nuvelelor.

Telefoanele sună mult mai des ca în zilele obișnuite. Prieteni de peste tot, România, Ungaria, USA, Germania, Italia și bineînțeles prietenii și cunoștințele de acasă. Pe e-mail și pe WhatsAapp primesc mesaje cu bancuri și videoclipuri umoristice, destinate să-mi ridice moralul. Fac și eu la fel, zilnic trimit mesaje.

Am văzut în aceste zile multe filme bune. Vă recomand să vizionați neapărat două filme care au primit premiul Oscar din acest an: 1917, premiat pentru cea mai bună imagine și Joker, actorul Joaquin Phoenix fiind distins pentru cel mai bun rol masculin.

Am uitat să pomenesc nenumăratele acțiuni de igienă, printre care spălatul pe mâini îmi ia cel puțin două ore pe zi, ca să nu mai vorbim de dezinfectarea cu Clorox a diverselor suprafețe din casă.

– Ciao, Andreas, aud vocea prietenului meu Battista Borghi, anestezist la Bologna.

După ce ne interesăm de starea de sănătate a fiecăruia, Battista îmi povestește de zilele teribile pe care le trăiește Italia în general și spitalul în care lucrează el în special.

– În octombrie organizez un simpozion cu tematică de anestezie pentru chirurgia ortopedică, continuă Battista, sper să vii. (De-a lungul anilor am participat la mai multe conferințe pe această temă, organizate cu succes de dr Borghi) și poate îl aduci și pe fiul tău, specialistul în ortopedie.

I-am promis că vin, cu toate că în sinea mea nu sunt sigur dacă până în octombrie se vor relua cursele aeriene internaționale.

Una dintre puținele revelații plăcute în acestă perioadă a fost Zoom, cu ajutorul căruia am putut  fi alături de famila mea în seara de Seder și de prietenul meu de la Budapesta cu ocazia zilei sale de naștere, bineînțeles virtual.

Sportul, mai ales fotbalul, îmi lipsește foarte mult și când mă apucă nostalgia, vizionez meciuri cu echipele mele preferate din sezonul întrerupt de coronavirus. Internetul ne pune la dispoziție o sumedenie de situri unde putem vedea piese de teatru, spectacole de operă, concerte simfonice, etc., etc. Le-aș fi preferat pe toate live, făcând parte din public!

Părul îmi crește nestăvilit, în curând, vorba prietenului meu George, o să arăt ca Tarzan și din păcate frizeriile virtuale nu mă ajută. La Google poți să înveți să te tunzi singur, dar mărturisesc că mie îmi lipsește curajul.

Una dintre cele mai dureroase pedepse care ni s-au aplicat după închiderea bazinelor de înot a fost limitarea deplasărilor pe stradă la o sută de metri! Cu toate că mă adaptez restricțiilor impuse și STAU ACASĂ, trebuie să recunosc că în ceea ce privește umblatul sunt un infractor, depășind cu mult această distanță. Pentru menținerea condiției fizice, în locul greutăților pentru exerciții, care au dispărut din magazine încă de la începutul nebuniei, la fel ca hârtia igienică, eu folosesc buteliile de plastic de doi litri, de apă minerală. Sunt utile și ele, sau dacă nu, în cel mai rău caz au efect placebo. Cel mai bun banc care l-am citit în această perioadă e cel în care un mucalit Bucureștean spune: ”Doamne, n-am crezut că toți oamenii de pe glob o să facem pârnaie în același timp!”

– Nu te mai tot plânge, îmi spune Boaz, colegul meu din secție, încearcă să faci ceva util.

Și dintr-o dată mi-a venit ideea: O să scriu ceva folositor, de exemplu Ghidul încarantinatului!

Ce ziceți?

Andrei Schwartz

23/04 /2020