Motto: “Medicii buni sunt chezășia sănătății poporului” -Iuliu Haţieganu

Prolog

Încă din timpul şcolii şi apoi al studenției m-a preocupat istoria Facultății de Medicină din Cluj, în special biografia și contribuția profesorilor din perioada denumită “generația de aur” a școlii medicale clujene. Acesta este motivul pentru care am scris aceste rânduri, în care Iuliu Haţieganu ocupă locul cel mai important.

De unde am aflat și am cules aceste date pe care, probabil, unii dintre cititorii Revistei Baabel nu le cunosc? Am avut norocul să cresc în casa unui cunoscut medic clujean, activ în organizațiile și revistele medicale clujene. Ȋn casa noastră s-au perindat medici și profesori care au fost discipoli și colaboratori ai marelui profesor, în perioada în care a condus Clinica Medicală I (1919-1948) și apoi Clinica Medicală III, fostul Spital Evreiesc (1953-1959). Printre cei pe care i-am auzit povestind despre școala medicală clujană i-aș aminti pe prof. Marius Hăngănuţ (care ne era și vecin), prof. Valeriu Bologa, prof. Constantin Velluda, prof. Grigore Benetato (care venea din București să ne viziteze) și pe Dr. Liviu Telia.

Ȋn timpul studenţiei la Stomatologie, am auzit povestirile profesorului Ştefan Hărăguș și ale Dr. Mircea Schwartz.

Ȋn anii 2000 l-am vizitat pe Dr. Florea Marin, colaborator al lui Haţieganu. Dr. Marin este cel mai complet istoric al Şcolii medicale clujene, autor a câtorva volume cu acest subiect. El mi-a dăruit câteva din cărțile lui, cu o scurtă dedicație. Ȋn vila lui de pe str. Mărginașă am petrecut multe ore și am auzit multe povestiri de interes pentru subiectul despre care scriu.

Mulțumiri prof. György Gaal, istoric al Clujului, care prin cercetările lui mi-a oferit imaginea medicinii clujene dinainte de 1919 și a profesorilor care l-au format pe Iuliu Haţieganu.

*

Cluj. O seară târzie de iarnă rece în 1948. Un bărbat înalt, prezentabil, pășea lângă Parcul Mare spre str. Eminescu, spre “vila Haţieganu”. Cel care suna emoționat la ușa vilei era Aurel Moga, discipol al lui Haţieganau, șef de lucrări la Clinica Medicală I. Tânărul medic venea să-l roage pe maestrul său ca a doua zi, 7 decembrie 1948 să nu vină la clinică, deoarece comuniștii au hotărât “debarcarea” profesorului Haţieganu de la conducerea clinicii și excluderea lui din învățământul superior. Motivul: în perioada interbelică fratele său, Emil, fusese politician, ulterior deținut politic, iar Iuliu avusese funcții înalte în învățământul superior și fusese ministru al Sănătaţii în Guvernul Nicolae Iorga.

A doua zi Aurel Moga a ținut un discurs împotriva profesorului și în aceeași zi a fost numit noul șef al Clinicii Medicale I, cel mai important centru medical al Clujului din acei ani.

Aceasta este numai o imagine din biografia complexă a profesorului Iuliu Haţieganu.

S-a născut în 1885, în Imperiul Austro-Ungar, în comuna Magyarderzső (mai târziu Dârja), pe valea Someșului, în casa preotului greco-catolic Ioan Haţieganu (confesiunea greco-catolică avea să fie desființată în 1948 şi interzisă până în decembrie 1989).

Ioan Haţieganu se trăgea dintr-o foarte veche și faimoasă familie românească din împrejurimile Hațegului: bunicul lui a fost unul dintre căpitanii lui Avram Iancu. Atât în satul natal, cât și la Cojocna, unde s-au mutat, domnea o atmosferă de bună înțelegere între națiuni: români, maghiari și câțiva evrei. Dacă vreți, atmosfera din satele de pe Valea Someșului semăna cu cea descrisă mai târziu de romancierul Liviu Rebreanu.

Ulterior Haţieganu le-a povestit colegilor și prietenilor că tatăl său îi punea pe cei patru băieței ai lui pe scăunele și le povestea din vechiul Testament și din istoria poporului evreu și apoi, firește, din Noul Testament.

După studiile primare și liceale, tânărul Iuliu s-a înscris la Facultatea de Medicină a Universității Franz Josef din Cluj (unde se învăța în limba maghiară și germană), remarcându-se ca student de excepție. Cunoașterea la perfecție a limbilor maghiară și germană, mai târziu și franceză, l-a ajutat să aibă un contact mai apropiat cu bolnavii care veneau în cabinetul său din toate colțurile țârii și chiar din afara ei.

Ȋn perioada studenției a fost remarcat de Prof. Zsigmond Purjesz (1846-1918), şeful Clinicii Medicale din Cluj. Acesta se trăgea dintr-o familie de evrei sefarzi și a avut rolul central în formarea Şcolii Medicale Clujene înainte de 1919. Supranumit az orvosok orvosa (medicul medicilor), era cunoscut drept un diagnostician de excepție și un om de o bunătate deosebită, care niciodată nu lua bani de la colegi și de la oamenii săraci. El a remarcat imediat talentul lui Haţieganu și deseori îl invita acasă, la sărbătorile evreiești.

La sfârșitul Secolului al XIX-lea Purjesz a condus din punct de vedere medical construcția Clinicii Medicale I. A avut doi elevi preferați: pe Iuliu Haţieganu, pe care îl numea Gyula (Iuliu în limba maghiară) și pe Miklós Jancsó. A lăsat cu limbă de moarte ca urmașii lui să fie Iuliu Haţieganu la Cluj și Dr. Jancsó la Seghedin (unde facultatea maghiară de medicină din Cluj s-a mutat după 1918). Hațieganu avea întotdeauna portretul lui Purjesz în cabinet și în birou.

Frații Haţieganu au participat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918, unde s-a proclamat unirea Transilvaniei cu România. Imediat după unire Iuliu Haţieganu a participat la formarea Consiliului profesoral al Facultății de Medicină din cadrul universităţii clujene, de-acum românească, iar la vârsta de 34 de ani a devenit Șeful Clinicii Medicale I. Curând după aceea a fost numit decan, iar mai târziu, de două ori rector al Universităţii Ferdinand. A fost membru al Academiei Române și împreună cu I. Goia a scris primul tratat român de semiologie și clinică medicală. În 1931 a fost pentru o scurtă perioadă ministru al Sănătății în guvernul lui Nicolae Iorga, dar a demisionat pentru că prim-ministrul nu a aprobat înființarea postului de ministru al Sportului și Educației Fizice.

Considerând că proverbul latin mens sana in corpore sano, trebuie să fie un principiu de bază al fiecărui medic, a înființat în 1932, în mare parte din bugetul propriu, Parcul Sportiv Regele Carol, din Cluj, care azi poartă numele “Iuliu Haţieganu”

Parcul a fost înființat şi în memoria fiului său, Ţuţu Iuliu Marius care a pierit în 1928, la o vârstă fragedă, de meningo-encefalită și pericardită tuberculoasă, boli incurabile în acele vremuri. Pe frontispiciul porții principale a parcului era scris vechiul dicton latin: primum non nocere, deinde curare (mai întâi nu dăuna, apoi ajută). Ca șef de școală medicală, Haţieganu a colaborat și a fost dascălul medicilor de toate naționalitățile.

La 1 septembrie 1931 a avut loc inaugurarea Spitalului Evreiesc din Cluj. Printre mulți alții, a participat și a vorbit și Iuliu Haţieganu alături de un alt legendar profesor, anatomistul și scriitorul Victor Papilian. A fost prezent și Emil Haţieganu.

Colaborarea între Clinica Medicală I și Spitalul Evreiesc a continuat până în 1940; Profesorul Iuliu Haţieganu și colaboratorii săi veneau o dată la două săptămâni la Spitalul Evreiesc și făceau consilium cu medicii spitalului în cazuri dificile.

Căutând printre arhive și cărţi, am găsit câteva nume de medici evrei care i-au fost elevi și colaboratori atât în perioada interbelică, cât și în cea postbelică: Emeric Farkas, Hershko, Coloman Fischer, Walter Dorian, Ștefan Stein, Albert Herschkovicz, Mircea Schwartz.

În perioada 1940-1945, Iuliu Haţieganu a fost în refugiu la Sibiu, unde și-a continuat activitatea clinică și pedagogică. Între 1948-1953 și-a tratat bolnavii la clinica particulară de pe str. Eminescu, fiind exclus din viața medicală publică și din învățământul medical superior. Lucra din greu, căci trebuia să întrețină și familiile fraților săi Emil și Simion, care erau deținuți politici în închisorile comuniste.

Pe vremea aceea se povestea că ofițerii superiori ruși staționați la Cluj, care erau pacienții profesorului, ar fi intervenit pentru a-l readuce în învățământul medical superior. Postul de la Clinica Medicală I fiind ocupat de Prof. Moga, Iuliu Haţieganu a devenit profesor și medic șef la Clinica Medicală III, care ocupase fosta clădire a Spitalului Evreiesc. Aici s-a ocupat și de învățământul post-universitar și a continuat activitatea didactică și de cercetare (nouă volume de patologie medicală).

S-a stins din viață în 1959, la 74 de ani, în urma unui infarct. A fost dascălul mai multor generații de medici, un simbol al medicinei umaniste. Tudor Arghezi, care venea la Cluj să fie tratat de Haţieganu, l-a numit: “un Hipocrate al românilor”.

Cu toate acestea, în 1985 autoritățile comuniste au interzis comemorarea centenarului de la nașterea sa.

În 1993 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj a fost redenumită Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, iar în anii 2000 a fost instituită Medalia de Onoare “Iuliu Haţieganu” a U.M.F. Cluj. Unul dintre medaliați este prietenul și colegul nostru Dr. Herman Zvi Bercovici, care a primit această distincţie pentru promovarea relațiilor în domeniul sănătății dintre România și Israel.

***

Fratele Profesorului Iuliu Haţieganu a fost omul politic Emil Haţieganu (1878-1959). El locuia la Cluj, pe strada Șincai (strada copilăriei mele), în casa de la Nr. 9. Îl vedeam adeseori. Era un domn bine făcut, îmbrăcat întotdeauna la costum și cravată, cu mersul mereu grăbit.

A fost patriot român. Înainte de 1918 a fost membru în Partidul National Român din Ungaria, apoi membru al Partidului Național Țărănesc. A fost profesor universitar, decan al facultății de Drept, apoi rector al Universităţii Ferdinand. Emil Haţieganu a fost ministru în guvernele lui Iuliu Maniu, Vaida Voievod și Petru Groza.

A fost printre puținii români de frunte care au rămas la Cluj și după al Doilea Arbitraj de la Viena. În această perioadă a condus singura publicație românească Tribuna Ardealului.

În perioada comunistă a fost deținut politic la Sighet. Se spune că eliberarea lui în 1955 se datora relațiilor pe care le avea fratele său, Iuliu.

Trebuie subliniată activitatea celor doi frați, Emil și Iuliu, pentru salvarea cât mai multor evrei clujeni. Ȋn 1940-1944 evreimea din Cluj număra 16.763 de suflete, dintr-o populație totală de 185.000 de locuitori. Un grup de intelectuali clujeni printre care se aflau atât Emil Haţieganu, cât și Iuliu Haţieganu, care era la Sibiu, au încercat să convingă cât mai mulți evrei să se refugieze în România, trecând Feleacul (unde era granița dintre Ungaria și România). Datorită lor 500 de evrei au reușit să treacă granița și să ajungă la Turda. Mulți țărani din Mănăștur, Gilău și Huedin au călăuzit grupuri de evrei spre România.

Tatăl meu și familia lui, împreună cu prietenul său, Dr. Lengyel, au fost pe o asemenea listă, urmând ca lăptarul Câmpean să-i transfere în România. Până la urmă au renunțat, cu rezultatul că ambele familii au fost deportate la Auschwitz.

Cu toate că fusese activ în salvarea evreilor clujeni, Emil Haţieganu nu a primit titlul de “Drept între Popoare” și în memoria lui nu a fost plantat un copac în grădina de la Yad Vashem-Ierusalim. Câţiva evrei clujeni din generaţia a doua a supravieţuitorilor Holocaustului, trăitori azi la Ierusalim, vom încerca să-i facem dreptate istorică.

Ȋn 1988 fostul șef-rabin al Clujului, Dr. Moshe Carmilly Weinberger, a depus un buchet de flori pe mormântul ministrului Emil Haţieganu, el însuși fiind unul dintre cei ajutați să se refugieze la Turda. El și-a exprimat recunoștinţa faţă de Emil Haţieganu și alţi oameni de omenie români care au salvat evrei de la moarte.

Johanan Vass