Alegeri în Israel. Variante posibile de alcătuire a guvernului.

În martie 2021 cetățenii israelieni vor participa la alegerea unui nou guvern. La următoarele alegeri parlamentare participă un număr record de partide, din dreapta și stânga eșichierului politic. De regulă, opiniile partidelor se deosebesc mai puțin prin considerente ideologice (deși și acestea există), cât prin poziția pro Bibi sau rak lo Bibi (numai Bibi nu), “Bibi” fiind premierul Benjamin Netanyahu, șeful partidului Likud. În rândurile care urmează mi-am asumat dificila obligație de a prezenta cititorilor alegerile anului 2021 din Țara Sfântă.

Principalele partide care concurează la alegeri

Numele partiduluiȘeful partiduluiElemente din programul de guvernare
Kahol Lavan (Alb Albastru)Benny Gantz.  Candidează la funcția de premier. Centru-dreapta. Premierul să rămână în funcție maximum trei mandate sau opt ani. Religie și stat: protecția identității evreiești a statului, precum și a identității tuturor cetățenilor. Căsătoria civilă ar fi permisă, căsătorii conform propriilor credințe. Mai multe femei și evrei ultra ortodocși să fie încurajați să intre în câmpul muncii. Acceptă anexarea teritoriilor, Valea Iordanului rămânând în mâini israeliene. Niciun drept de întoarcere palestinian. Ierusalimul rămâne capitala nedivizată a Israelului.
Yeș Atid (Există un viitor)Yair Lapid.  Candidează la funcția de premier. Centru-stânga. Pace prin două state pentru două popoare, menținând marile blocuri de așezare israeliene și siguranța Israelului. Toți cetățenii vor face serviciu militar sau civil, inclusiv sectorul ultra ortodox și sectorul arab. Căsătorii civile în Israel, inclusiv între cuplurile de același sex. Transport public sâmbăta.
Tikva Hadașa (Noua Speranță)Gideon Sa’ar.  Candidează la funcția de premier. Extremă dreaptă. Sa’ar se opune unei soluții cu două state, argumentând că aceasta este doar un slogan. Ar fi o greșeală să revenim la ideea înființării unui stat palestinian în Iudeea și Samaria ca soluție a conflictului. El susține anexarea Cisiordaniei, fiind dispus să sprijine autonomia palestiniană într-o federație cu Iordania.
Israel Beiteinu (Israel Casa Noastră”)
Avigdor Lieberman
Dreapta. Toți cetățenii vor face serviciu militar sau civil, inclusiv sectorul ultra ortodox și sectorul arab. Căsătorii civile în Israel, inclusiv între cupluri de același sex. Transport public sâmbăta. Schimburi de teritorii și populații într-un viitor acord de pace. Pensii pentru originarii din ex-URSS.
Yamina (Dreapta)
Naftali Bennett
Candidează la funcția de premier sau președinte
Extremă dreaptă. Consolidarea identității evreiești a statului și a moștenirii religioase evreiești. Aplicarea Legii Statului național. Drepturi egale tuturor cetățenilor israelieni. Împotriva înființării unui stat palestinian și oricărei retrageri din Cisiordania. Aplicarea suveranității israeliene în Iudeea, Samaria și Valea Iordanului. Concurența pentru a sparge monopolurile și cartelurile. Dreptul la muncă. Consolidarea statutului reprezentanților aleși față de cel al aparatului birocratic. Protecția economică și medicală pentru persoanele cu dizabilități și vârstnici. Stabilirea familiilor în Galileea și Negev. Întărirea agriculturii și a așezărilor muncitoare.
HaReșima HaMeșutefet (Lista Unită Arabă) Dr. Ahmad TibiUniune între comuniști și extremiști musulmani. Drepturi egale pentru cetățenii arabi. Soluția a “două state”.
Likud (Consolidare)Benjamin Netanyahu. Candidează la funcția de premier. Dreapta. „Comunitățile evreiești din Iudeea și Samaria sunt realizarea valorilor sioniste, expresie a dreptului inalienabil al poporului evreu la Țara Israel și constituie un atu important în apărarea intereselor statului. Iordanul e granița de est Israelului și capitala Ierusalimul unit. Likud a aprobat crearea unui stat palestinian alături de Israel, dar cu unele condiții. Netanyahu susține că „cine creează astăzi un stat palestinian, predă un teren de lansare pentru atacurile extremiștilor islamiști împotriva statului Israel”. Netanyahu: „Vreau o soluție pașnică și durabilă în două state.

Pro Bibi sau rak lo Bibi (numai Bibi să nu fie)?

Interesant că personalitățile cu vederile cele mai aprige în opțiunea “rak lo Bibi” sunt foști colaboratori apropiați ai actualului premier! Astfel, Benny Gantz, șeful partidului Kahol Lavan, ministrul apărării din actualul guvern de coaliție, a primit gradele de șef de stat major, de la Bibi personal. Yair Lapid, șeful partidului Yesh Atid, a fost ministrul de finanțe în guvernul Bibi. Gideon Sa’ar, şeful partidului Tikva Hadaşa a fost membru al partidului Likud, șef de cabinet la Bibi. Avigdor Lieberman, șeful partidului Israel Beiteinu a fost ministrul apărării în guvernul Bibi și pe vremuri discipolul acestuia. Naftali Bennett şi Ayelet Shaked, conducătorii partidului Yamina au fost și ei miniștri în guvernul Bibi. Îl adaug aici și pe Ron Huldai, primarul orașului Tel Aviv, șeful partidului nou in înființat HaIsraelim (Israelienii).  Motivele urii acestor personalități față de Benjamin Netanyahu diferă de la caz și nu fac obiectul prezentului articol.

Contradicții ireconciliabile între câteva partide israeliene.

*Partidele religioase Shas, Yahadut HaTora și HaReșima HaMeșutefet se opun partidelor sioniste laice Israel Beteinu şi Yesh Atid, care susțin serviciul militar sau civil al tuturor cetățenilor.

  • Yesh Atid vrea ca mișcările non-ortodoxe să poată efectua convertiri și nunți acceptate ca legitime de către stat, căsătorii civile inclusiv între cuplurile de același sex și transporturi publice sâmbăta. Această politică atrage voturile celor interesați, dar face partidul Yeș Atid ireconciliabil cu partidele religioase.
  • Partidul Tikva Hadașa intenționează anexarea unor părți mari din Cisiordania (teritoriu ocupat in 1967), însă potrivit acordului de pace cu UAE, Likud a promis că va evita acest lucru.

*Partidul Israel Beiteinu presupune schimburi de teritorii și populații într-un viitor acord de pace, însă partidul HaReșima HaMeșutefet refuză categoric. Cetățenii israelieni arabi vor să rămână în Israel!

*Potrivit presei, Ayalet Shaked din partidul Yamina nu este acceptată într-un viitor guvern Likud de… Sara Netanyahu, soția premierului.

  • Merav Michaeli a fost aleasă șefa partidului HaAvoda (Partidul Muncii). Fostă ziaristă anti-Bibi și feministă, a scos partidul din actuala coaliție, inclusiv pe Amir Peretz și Itzil Shmuli, miniștri în actualul guvern. Se estimează că HaAvoda va obține cel mult 4 mandate.
  • Bezalel Smotrich, conducătorul partidului religios ortodox HaTzionut HaDatit-Tkuma (Sionismul religios -Renașterea), a ieșit din partidul Yamina, susținându-l pe premierul Benjamin Netanyahu. Bezalel Smotrich se opune oricăror concesii teritoriale, deși oficial susține doar anexarea zonei C a Cisiordaniei. Partidul său se opune recunoașterii cuplurilor de același sex.

*Primarul Tel Avivului, Ron Huldai, a înființat un nou partid de stânga, HaIsraelim (Israelienii). Nu va obține voturile necesare pentru a intra in Knesset, decât poate printr-o alianță cu HaAvoda. Este ireconciliabil cu extrema dreaptă.

*HaReșima HaMeșutefet a scăzut de la 15 la 10 mandate. Probabil că mulți cetățeni arabi vor vota cu partidele sioniste Likud sau Yeș Atid. Benjamin Netanyahu a vizitat orașele preponderent arabe în scopuri de propagandă.

Modalități de formare a unui guvern.

Am folosit date din Net: Opinion polling for the 2021 Israeli legislative election (Sondaj de opinie pentru alegerile legislative israeliene din 2021), sondaj propus Canalul TV 12, din 31 ianuarie a.c.

*O variantă ar fi un guvern format din toate partidele sioniste rak lo Bibi, indiferent de ideologie. (În paranteză este indicat numărul probabil de mandate): Yeș Atid (17), Kaḥol Lavan(4),Israel Beiteinu (7), Tikva Hadașa (14) și Yamina (13). Total 55. Până la 61 mai lipsesc 6 mandate! O posibilă unire cu Mereţ (4) sau HaReșima HaMeșutefet (10) ar fi ireconciliabilă cu partidele de extremă dreaptă Tikva Hadașa și Yamina. O unire cu partidele religioase Shas (6) și Yahadut HaTora (7) ar fi ireconciliabilă cu partidele antireligioase Yeș Atid și Israel Beiteinu.

*O altă variantă ar fi o coaliție centru-dreapta rak lo Bibi cu partidele religioase. Kaḥol Lavan(4), Tikva Hadașa (14), Yamina (13), Shas (8) și Yahadut HaTora (8). Total: 47. Nu se ajunge la 61 de mandate.

*O coaliție centru stânga? Meretz (4), HaIsraelim (4), HaAvoda (4) HaReșima HaMeșutefet (10), Yeș Atid (16) și Kaḥol Lavan(4). Total: 42. Nu se ajunge la 61 de mandate.

O criză guvernamentală? Noi alegeri? Nu. Cred că ar fi posibil numai un guvern de dreapta, în patru variante:

A. Likud cu Benjamin Netanyahu (30), Tikva Hadașa cu Gideon Sa’ar (14), Yamina cu Naftali Bennet (13), Shas cu Arie Deri (8) și Yahadut HaTora cu rabinul cu rabinul Chaim Kanievsky (8). Total 74. Benjamin Netanyahu premier şi /sau Gideon Sa’ar ministru al apărării şi/sau ministru de externe şi/sau premier în viitor prin rotație.  Sa’ar va renunța la visul de a fi premier. Orientare spre dreapta, fără anexări semnificative din Cisiordania, moderată de Benjamin Netanyahu care dorește menținerea păcii cu țările arabe. Ca Ministru Externe, Gideon Sa’ar va avea o funcție ușoară. Opțiunea A va fi votată de “gulerele albastre” din industrie, populația săracă din orașele în curs de dezvoltare din sud și nord, evreii originari din tările arabe, ultra ortodocșii, cetățenii druzi și de fapt majoritatea populației din Israel

B. Likud cu Benjamin Netanyahu (30), Tikva Hadașa cu Gideon Sa’ar (14), Yamina cu Naftali Bennet (13), Shas cu Arie Deri (8) și Yahadut HaTora cu (8). Total 68. Gideon Sa’ar premier. Benjamin Netanyahu ministru al apărării și/sau ministru de externe și/sau premier în viitor prin rotație. Orientare puternic spre dreapta. În contradicție cu opiniile președintelui american Biden și ale Uniunii Europene, guvernul va anexa o mare parte din Cisiordania, mai ales unde se află așezări evreiești. Opțiunea este mai puțin agreată de majoritatea populației israeliene. Benjamin Netanyahu ca ministru de externe va explica politica guvernului, sarcină probabil destul de dificilă

Variantele A și B sunt posibile numai dacă Sa’ar renunță la visul de a fi premier și la rak lo Bibi și… dacă consoartele celor doi candidați la funcția de premier sunt de acord!!

C. Benjamin Netanyahu devine preşedintele ţării sau se retrage din viața politică, sau, fiind acuzat de corupție, este condamnat, sau este grațiat cu condiția să iasă din politică. Se constituie un guvern de dreapta, din Likud fără Bibi (30), Tikva Hadașa cu Gideon Sa’ar (14), Yamina cu Naftali Bennet (13), Shas cu Arie Deri (8) și Yahadut HaTora cu rabinul Chaim Kanievsky (8). Total 73. Gideon Sa’ar premier, Naftali Bennet ministru al apărării și/sau ministru de externe și/sau premier în viitor prin rotație. (Israel Beiteinu nu poate intra în acest guvern care, deși fără Bibi, are o participare religioasă.) Un asemenea guvern va avea o orientare de dreapta. În contradicţie cu opiniile preşedintelui american Biden şi ale Uniunii Europene, va anexa o mare parte din Cisiordania, mai ales unde se află aşezări evreieşti. Ca ministru de externe, Naftali Bennett va avea sarcina dificilă de a explica politica guvernului, pe care probabil o va îndeplini, dat fiind că are limba maternă engleza.

D. Benjamin Netanyahu devine președintele țarii, sau se retrage din viața politică, sau, fiind acuzat de corupție, este condamnat, sau este grațiat cu condiția să iasă din politică. Se constituie un guvern laic de centru dreapta, din Likud fără Bibi (30), Tikva Hadașa cu Gideon Sa’ar (14), Yeș Atid cu Yair Lapid (17), Israel Beiteinu cu Avigdor Liebrman (7) și Kaḥol Lavancu Benny Gantz (4). Total 72. Yair Lapid premier. Un posibil acord de rotație cu Gideon Sa’ar. Gideon Sa’ar ministru de externe și/sau ministru al apărării. Partidul “Yamina” nu va intra în acest guvern moderat. Un asemenea guvern ar avea o orientare moderată de dreapta, în conformitate cu opiniile președintelui american Biden și ale Uniunii Europene. Ca ministru de externeGideon Sa’ar va avea sarcina comodă de a explica politica guvernului și a tratativelor de pace cu palestinienii. O condiție: Gideon Sa’ar să renunțe la visul de a deveni premier.

Opțiunea D ar fi preferată de locuitorii Tel Avivului, de “gulerele albe” din industrie, de artiști, de cadrele din justiție, presă, universități, de mulți cetățeni arabi, precum și de birocrația din administrație.

Concluzii

Opțiunile A și D, moderat spre dreapta, ar fi acceptate de majoritatea cetățenilor israelieni. Presupun că până la alegeri nu vor apare modificări semnificative în estimarea numărului de mandate atribuite fiecărui partid. Sper că pentru evitarea unei crize de guvern, convingerile ideologice vor fi mai puternice decât ura rak lo Bibi, orgoliile personale, sau „anti Likudismul”.

Fără a-mi manifesta vreo preferință politică, susțin orice guvern care va asigura pacea, locuințe și locuri de muncă tinerilor, împiedicând migrația acestora peste hotare.

Theodor Toivi

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

8 Comments

  • theodor toivi commented on March 7, 2021 Reply

    Guverne posibile potrivit sodajelor din 6 martie – Canalul TV 12.
    1.Yesh Atid 20+ Alb Albastru 4 + Ysrael Beitenu 7 + Yamina 12 + New Hope 12 +Avoda 7 =Total 63
    Probleme: Va fi posibila o cooperare intre dreapta (Yamina si New Hope) si stanga (Avoda)?
    2. Yesh Atid 20+ Alb Albastru 4 + Yamina 12 + New Hope 12 + Shas 8 +UTJ 7= Total 63
    Probleme: Va fi posibila o cooperare intre Yesh Atid cu partidele religioase Shas si UTJ?
    3.Licud 29 + Yamina 12 + Religious Zionist 4 =Total 58. O completare posibila : Alegerile sa asigure partidelor componente inca 3 mandate. O alta completare posibila: Alb Albastru 4 =Total 62 sau mandate din partidele arabe ex. Raam. Si dece nu Avoda, pentru un post ministerial influient?
    Probleme: Daca primeste din nou Ministerul Apararii, Alb Albastru va accepta intrarea intr-un guvern Licud? Partidele Yamina si Religious Zionist vor accepta ministrii arabi sau Avoda in guvern?
    ***
    Concluzii: Guvernul “rak lo BiBi” indicat la nr. 1, pare a fi posibil. Probabil se va solda cu manifestatii furtunase ale populatie Haridi contra constrangerilor impuse acestora de Yesh Atid si Ysrael Beitenu: recrutare in armata, matematica si engleza discipline obligatorii in scoIile religioase, transportul sambata, casatorii civile, etc.

  • Theodor commented on February 17, 2021 Reply

    Multumiri pentru aprecieri.

  • Klein Ivan commented on February 15, 2021 Reply

    Articol ce mă va ajuta să înțeleg rezultatul alegerilor . K.I.

  • Veronica Rozenberg commented on February 12, 2021 Reply

    Pentru ca se apropie Purimul, imi permit sa compar ceea ce se petrece cu ocazia sarbatorii , cu evenimentele as zice penibile de instabilitate, aroganta politica, care merge pana la absurditate ( ad she lo ne da), rafuieli personale, si mai ales degringolada totala, care risca sa aduca la o revolta populara a celir care nu mai vor sa accepte masurile guvernului, cu stabilitatea unui castel din carti de joc expus zilnic ascultatorilor de stiri mass media.
    Este remarcabil efortul dlui Toivi fscut pentru informarea cititorilor.
    In haosul creat, valoarea unui singur vot mi se pare mai putin semnificativa decat oricand, iar unicul personaj care pare sa si pastreze calmul si prestanta, e tot cel pe care din ce in ce mai multi
    l ar dori sa se intoarca la vatra. Si asta, cu toate ca nu i se pot contesta drepturile in exemplara vaccinare populara. Dar si aici populatia din anumite sectoare refuza ceea ce i s a oferit sub nas, direct si fara efort.

    Sa speram ca apele tulburi vor lasa locul celor mai limpezi.

  • Tiberiu ezri commented on February 11, 2021 Reply

    Probabil ca fostii lui colaboratori stiu cel mai bine de ce Rak lo Bibi.

    • Theodor toivi commented on February 18, 2021 Reply

      Nu, ividia inferioriolui fata de superior!

  • Asher Shafrir commented on February 11, 2021 Reply

    Articol excelent.
    Păcat că nu a fost actualizat. În ultima săptămână au fost câteva schimbări. În primul rând în sondaje rezultatele s-au schimbat mult. În al doilea rând, Huldai nu mai există însă sunt două schimbări importante: Raam lui Mahmud Abas aleargă singură și poate să-l susțină pe Bibi și doi, Cahaniștii s-au aliniat cu Haționut Hadatit după dorința lui Bibi. Este semnificativ.
    În orice caz, vă rog să continuați să informați pe cititori prin analizelele precise pe care le efectuați.

    • Theodor toivi commented on February 22, 2021 Reply

      Multumiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *