Orbán a obținut o victorie electorală zdrobitoare, nesperată de el însuși, realizând o majoritate de două treimi pentru coaliția de guvernământ Fidesz – KDNP. Astfel, fostul vicepreședinte al internaționalei liberale, fost bursier la Oxford al lui George Soros, care a pierdut două alegeri generale una după alta, în 2002 și 2006, revine în forță și decisiv pe firmamentul nu numai al politicii ungare, ci și al celei europene.

Permanentizatul premier ungar a câștigat în serie patru curse electorale, dintre care trei cu două treimi, un palmares ieșit din comun, nemaiîntâlnit pe scena politică democratică europeană.

Orbán și-a depășit toate recordurile electorale anterioare: aproape 70% din populația cu drept de vot s-a prezentat la urne, iar în cifre absolute, peste 3 milioane de cetățeni au votat pentru coaliția de guvernământ, Fidesz-KDNP.

Alegerile au fost corecte și legale, fapt întărit de observatorii internaționali. Legitimitatea noului Parlament și executiv de la Budapesta, respectiv corectitudinea alegerilor nu pot fi contestate de nicio instituție internațională.

Suveranist și iliberal, populist și conservator în același timp, autocrat ce încă respectă bazele democrației, modestul băiat din provincie, având șansa școlarizării înalte într-un colegiu de elită al epocii Kádár târzii a devenit enfant terrible al Uniunii Europene, un lider de opinie și strategie al tuturor forțelor europene care se opun globalismului și neoliberalismului bruxellez și al SUA.

Dansul de păun al abilului premier ungar a reprezentat o echilibristică reușită între centrele de putere de la Berlin, Bruxelles, Moscova, Washington, Beijing și chiar Ankara și Ierusalim. Prin această gimnastică diplomatică, Orbán a asigurat stabilitate politică și o creștere economică notabilă chiar în perioada ultimei crize pandemice, a doua pe plan european.

Voi încerca să punctez succint câteva „dedesubturi” ale realității maghiare care transpar mai puțin din mass media internațională.

1. Ura viscerală, atacurile vehemente și monotone ale opoziției la persoana lui Orbán au avut asupra opiniei publice un efect contrar celui scontat. În condițiile creșterii continue a nivelului de trai în ultimii 10 ani, aceste insulte au fost contraproductive.
2. Lipsa de program și de alternativă politică reală din partea opoziției au produs pe termen lung aversiunea majorității împotriva unor lozinci prea liberale, stângiste și ecologiste, repetate papagalicește de liderii celor șase partide antiFidesz.
3. Poziția prea probruxelleză și liberală a opoziției unite a iritat în mod constant înclinația spre autoritarism și suveranism a majorității populației.
4. Disensiunile și conflictele permanente din sânul alianței politice antiFidesz, împărțirea penibilă a tortului încă înainte de câștigarea alegerilor, amenințările cu închisoarea împotriva liderilor Fidesz și a lui Orbán personal au demonstrat că opoziția nu reprezintă o alternativă viabilă, capabilă să conducă în mod stabil Ungaria. Alegerile preliminare din cadrul alianței democratice desfășurate în februarie 2022 au întărit percepția majorității că acest „conclav democratic” seamănă cu o adunare generală de bloc, preocupată doar de sine și de împărțirea veniturilor comune.
5. Alegerea unui politician local, lipsit de anvergură și carismă, în persoana unui lider conservator de dreapta din provincie, Márky Zay Péter, în speranța că va atrage voturile celor erodați sau nemulțumiți de Fidesz a fost încă o gravă greșeală de calcul electoral. La această gafă s-a adăugat stângăcia, incoerența, uneori aroganța unui personaj prea mediocru și prea amator pentru o luptă atât de mare. Una peste alta, practic Orbán nu mai are rival de peste 12 ani, de când fostul lider socialist-liberal Gyurcsány Ferenc a fost constrâns să intre  într-o fundătură a politicii maghiare.
6. În ciuda monopolului economic și mass media al forțelor guvernamentale, în ciuda minusculelor înnoiri în tabăra stângii liberale, unde au apărut noi partidulețe precum Párbeszéd sau Momentum, cel mai popular actor politic, care practic de 12 ani patronează mereu înfrânta tabără stângist-liberală, este însuși Gyurcsány Ferenc, fostul premier care va avea acum cea mai mare fracțiune parlamentară din cadrul opoziției.
7. În cursul pandemiei Orbán a introdus cu întârziere și nu atât de drastic măsurile restrictive de carantinare și vaccinare ale populației. De fapt, în mod discret, covid-ul a fost tratat mai lejer în Ungaria, atmosfera fiind mult mai relaxată decât în alte părți. Nu a existat isterie pandemică și abuzuri sau excese din partea puterii, fapt sesizat și răsplătit de majoritate la votul general.
8. După invazia Ucrainei de către Rusia, opoziția s-a lansat într-o retorică belicoasă pro NATO și pro suport necondiționat al Ucrainei și s-a pronunțat, în mod total eronat, pentru o eventuală intrare în război de partea Ucrainei și a Occidentului. În aceste condiții de criză, Orbán și-a confirmat din nou clasa de om de stat, apelând la moderație, echilibru și neutralitate. El înțelege bine „sufletul colectiv maghiar” care după înfrângerile usturătoare din cele două războaie mondiale dorește cu orice preț pacea și neparticiparea la conflicte armate. Totuși, Orbán și executivul său au acordat un ajutor și un suport umanitar maximal refugiaților ucraineni, până la această dată în număr impresionant de 620.000. Această atitudine de nealiniere la conflict și la retorica antirusească a Occidentului i-a adus, după modesta mea părere, multe voturi în ultima clipă înainte de alegeri, din partea celor nehotărâți.
9. În 2019 la alegerile locale, noua coaliție a celor șase partide de opoziție a înregistrat un scor nesperat, câștigând detașat la Budapesta și în câteva centre urbane din provincie în detrimentul Fidesz. În loc să-și consolideze pozițiile câștigate în orașele mici și la sate – din cauza greșelilor comise, a lenei și a amatorismului de care au dat dovadă la alegerile de atunci – la alegerile generale de acum, coaliția democratică a pierdut cca. 700.000 de alegători. Aceştia au votat cu dreapta și pentru Orbán, nu atât din simpatie sau încredere, ci pentru ca țara să nu ajungă pe mâna unor ageamii, dezbinați și haotici.
10. Last but not least, ca întotdeauna în vremuri de criză, a intrat în Parlament noul partid de extremă dreaptă Mi Hazánk, urmașul de drept al lui Jobbik care practic s-a evaporat în cadrul alianței struțocămilă de stânga-dreapta, pe cale să se dezmembreze după patru eșecuri electorale consecutive. Practic nimic nou sub soare, extrema dreaptă tradițională din Ungaria, șovină, antieuropeană și antiglobalistă (probabil și antisemită, dar deocamdată s-au abținut în fața mass mediei) a intrat din nou în politica oficială de la Budapesta. 
11. La ora actuală, opoziția politică din Ungaria s-a colabat și, după modesta mea opinie, ea nu poate continua sub forma ei actuală. Aureolați de patru fiasco-uri electorale consecutive, orice promisiune de reformare, de autocritică, de regândire a strategiei politice constituie doar o zbatere inutilă. Nici separați, nici uniți nu au reușit decât să se facă de râs. Dacă ar avea un pic de demnitate și simț al realității, ar renunța la viața politică.

Pentru ca Ungaria să redevină o democrație autentică, opoziția trebuie reconstituită de urgență, din temelii.

George Vigdor