Citesc revista din 2015. Prietenul și dascălul meu G.G. îmi trimitea revista Baabel prin email. M-a încurajat de câteva ori să scriu pentru publicare, dar din lipsă de timp nu am făcut-o, încă mai lucram cu o normă întreagă. Revista mi-a plăcut dintotdeauna, articolele interesante, stilul sincer, obiectivitatea redactorilor și relația dintre colaboratori, care comentează articolele colegilor, dădeau o senzație de intimitate, ceea ce nu prea se vede la alte reviste. Nu ultimul rând m-a atras prezența articolelor unor autori foști colaboratori ai emisiunilor în limba română de la BBC sau Europa Liberă, pe care i-am ascultat încă pe vremurile când trăiam în România ceaușistă. Încet-încet, revista a devenit o parte din viața mea, o așteptam cu nerăbdare în fiecare a doua zi de joi.

Din 2017 am început și eu să scriu. În tinerețe am scris câteva schițe în limba maghiară, dar au rămas în sertar. Baabel mi-a dat posibilitatea să scriu, să mă antrenez, să public și să-mi îmbunătățesc stilul. Urmăream cu sufletul la gură comentariile cititorilor, ceea ce e valabil și în ziua de azi. De când colaborez la revistă, sunt mai atent la oamenii din jurul meu, intru în discuție cu ei, îi ascult, învăț de la ei. În timpul epidemiei de covid, când purtam cu toții măști, am fost uimit de limbajul ochilor. La îndemnul “antrenorilor mei” Andrea Ghiță și Hava Oren, am publicat două cărți care cuprind poveștile publicate în Baabel și sper să nu fie și ultimele.

Parafrazându-l pe nepotul meu cel mai mare care mi-a spus deunăzi că în ciuda vârstei de șaptezeci și trei ani am un suflet de copil, pot să afirm că în ciuda vârstei medii de șaptezeci de ani a cititorilor, Baabel are un suflet tânăr !

La mulți,mulți ani revista Baabel!

Andrei Schwartz

24/07/2022