În adolescență am învățat construcția aparatelor de radio, inițial a celor cu galenă, apoi a aparatelor cu reacție echipate cu două lămpi ghindă. Eram familiarizat cu lumea condensatoarelor fixe și variabile, a rezistențelor și a diverselor tuburi electronice care echipau aparatele de radio ale vremii. Credeam că radiofonia va deveni ocupația mea în viitor, dar nu a fost să fie așa. De atunci am rămas totuși cu abilitatea de a lucra cu scheme de tot felul.

Înscris la secția electrotehnică a școlii medii tehnice din orașul natal, am trecut în lumea diferită a motoarelor electrice sincrone și asincrone, a generatoarelor de energie electrică, a transformatoarelor și a sofisticatelor întrerupătoare de înalta tensiune. Proiectul de diplomă în specialitatea rețelelor electice de înaltă tensiune a fost cotat cu nota maximă.

Propunerea unei scheme de alimentare a orașelor cu energie electrică în cazul când urgiile naturii distrug linii de înaltă tensiune, precum și calcularea distanței optime între stâlpii rețelelor de înalta tensiune, a diametrului optim al firelor electrice ș.a.m.d. au determinat succesul lucrării. În acest proiect am asimilat și am demonstrat abilitatea de optimizare a sistemelor tehnice de orice natură, care mi-a fost utilă în întreaga mea carieră ulterioară. Practica din ultimul an al școlii medii a fost efectuată la termocentrala din Moreni.

Ca urmare intenționam să urmez Facultatea de Energetică, dar nu a fost posibil. Școala medie tehnică era sponsorizată de Ministerul Petrolului și unica opțiune pentru studii superioare era Institutul de Petrol și Gaze din București. Am optat pentru Facultatea de Utilaj Petrolifer, mai apropiată cerințelor mele.

Din multitudinea disciplinelor predate în ultimii ani de studii, m-a atras în mod special automatica. Schemele de reglare automată a presiunii, a temperaturii și a debitelor fluidelor în rafinăriile de petrol mi se păreau interesante la extrem. Proiectul de diplomă în această specialitate a fost cotat cu notă maximă: zece. Menționez că dintre cele aproape 50 de proiecte prezentate în acel an comisiei de acordarea a titlului de inginer mecanic în utilaj petrolifer, numai două au obținut notă maximă. Am decis să lucrez în această specialitate

La repartizare eram pe locul patru. Unicul loc la Întreprinderea Automatica a fost obținut de un coleg. Pentru a rămâne în Ploiești am fost nevoit să aleg Uzina 1 Mai. Conducătorul de proiect, ]nalt funcționar în Ministerul Petrolului, m-a asigurat că va interveni ca să pot lucra totuși în automatizare.

– Nu e nicio problemă, doar la proiect ai obținut nota zece!

Am plecat liniștit în tabăra studențească pe litoral. La întoarcere am constat că intervenția personajului important nu mai avea nicio valoare. Fusese arestat de Securitate, era periculos să-i pomenesc chiar și numele…

În august 1958 m-am prezentat să lucrez la Uzina 1 Mai, decizie care pe termen lung s-a dovedit benefică. Am lucrat peste 20 de ani în această uzină, care prin dimensiuni, nivel tehnologic și multitudinea fabricatelor, mi-a oferit numeroase oportunități de afirmare profesională. Desigur că drumul spre specializarea dorită nu a fost ușor.

În prima zi am fost luat în primire de directorul administrativ:

– Ce specialitate ai?

– Automatică. Am proiectat automatizarea unei instalații din rafinărie. Secția Pneumatice ar fi potrivită pentru mine. Cunosc deja uzina din timpul practicii, am răspuns eu.

– Vei lucra la Secția Cazangerie, unde se fac și rafinării.

Decizia era deja luată, interogatoriul fiind de fapt o mascaradă. Locul unde urma să lucrez timp de aproape trei ani era o secție de construcții metalice, complet diferită de ce mi-aș fi dorit eu.

Dar au fost și avantaje. M-am familiarizat cu tehnica construcțiilor sudate care mi-a fost utilă cu mulți ani mai târziu la IMI Haifa. Am montat și am urmărit câteva luni în exploatare la Câmpina o instalație de foraj cu comenzi pneumatice, proiectată de institutul din București, instalație care a prezentat numeroase defecțiuni în timpul funcționării. Proiectul a fost abandonat, dar perioada respectivă a fost pentru mine o excelentă școală despre modul cum nu trebuie proiectat un sistem. În final, la cererea directorului general, am conceput și am organizat un sector de debitare centralizată, lucrare care mi-a creat o reputație în fabrică, precum și opțiunea de a fi transferat într-un sector de proiectare.

***

Am trecut în Serviciul Tehnic Sape (STS) și timp de trei ani am conceput proiecte de autoutilare, strângerea pneumatică a pieselor în timpul prelucrării mecanice, precum și un dispozitiv automat, acționat pneumatic, pentru prelucrarea dinților conurilor de sape pentru foraj, dispozitiv caracterizat ca invenție.

O activitate interesantă în STS a fost punerea un funcțiune a unor mașini-unelte automate, importate din occident, ceea ce a constituit pentru mine o școlarizare în tehnici de ultimă oră.

Am realizat în curând că autoutilarea era în contradicție cu politica justificată a conducerii de a utila uzina cu mașini unelte moderne importate din occident. Am solicitat și am obținut transferul în Serviciul Proiectări, trecând la concepția utilajului petrolifer destinat îndeosebi exportului.

Intrarea la grupa Pneumatice, condusă de un tehnician secretar de partid, mi-a fost refuzată. Era disponibil numai un singur loc: la proiectarea instalațiilor hidraulice de prevenire a erupțiilor, sector din care inginerii fuseseră avansați la conducerea serviciului.

Cu toate că vizitasem mai multe sonde în foraj, nu remarcasem până atunci acest echipament care nu era expus la vedere, fiind instalat în substructura instalațiilor de foraj, controlat de la distanță și permanent acoperit cu noroi. Aveam să aflu curând imensa responsabilitate a acestui utilaj, aparent static și insignificant, în procesul de foraj al sondelor petrolifere. La data respectivă asemenea instalații erau produse numai în trei țări.

Nici nu bănuiam că proiectarea și dezvoltarea unei game echipamente de acest fel mă vor defini ulterior, de la vârsta de 30 de ani, ca specialist în România, Rusia, Israel și SUA, și îmi vor asigura reputația, prezența în mass media, deplasări peste hotare și retribuții financiare deloc neglijabile.

Am început printr-o analiză critică a produselor existente în România și Statele Unite. Am continuat cu realizarea unei comenzi hidraulice noi CH3P, cu relee de distribuție montate pe prevenitor. Apoi am trecut la proiectarea prevenitoarelor de erupție cu capace frontale, înlocuind versiunea cu capace laterale și elaborând prevenitorul triplu. Împreună au fost caracterizate ca invenție, asigurând o importantă economie de oțel și manoperă pentru întreprindere. Instalația HT 13 5/8’’ x 350 atm a primit medalia de aur la târgul internațional din Leipzig. Nu mai puțin importante au fost mărirea volumului de export și pătrunderea pe noi piețe de desfacere.

După deplasările la Baku (Azerbaidjan) și la Moscova, am proiectat comanda hidraulică CH6U-72, adaptată la cerințele pieței sovietice. Rușii au comandat un număr record de 3000 de unități! În continuare am realizat un alt proiect important: prevenitoarele de erupție pentru presiuni de 700 atm, destinate sondelor de mare adâncime (6000 m) și instalației de foraj marin Gloria.

***

Frustrat de anchete nemotivate ale Securității, în ianuarie 1980 am optat pentru Țara Sfântă, unde am lucrat la Israel Military Industries (IMI) din Haifa, fiind implicat în proiectarea podurilor militare montate pe tancuri sau tractate. Printre altele, în anii ’80-‘90 am proiectat hidraulica, lansarea și mecanismele de pliere pentru podurile TLB, HAB-32 și HAB-26 destinate armatei Statelor Unite, produse care au ridicat prestigiul internațional al IMI.

În drumul spre specializare am fost confruntat cu câteva renunțări dureroase, inițial la radiofonie, apoi la energetică, automatizare și pneumatică. Drumul spinos, încheiat abia la zece ani după absolvirea studiilor superioare, s-a finalizat prin specializarea mea în hidraulică și echipamente acționate hidraulic, domeniu în care am lucrat vreme de peste trei decenii.

Theodor Toivi