În urmă cu nouă ani (7 mai 2014), publicam în Baabel articolul întitulat “Emoţii de mai – Holocaust, memorie, comemorare” https://baabel.ro/2014/05/andrea-ghita-emotii-de-mai-holocaust-memorie-comemorare/.

Aşteptam cu înfrigurare cel mai important eveniment al primului mandat de preşedinte al lui Robert Schwartz. După aproape patru ani de strădanii necontenite, bucurându-ne de ajutorul unor reprezentanţi ai administraţiei publice care ne-au susţinut fără rezerve, înfruntându-ne cu uneltirile altor „actori publici” care ne-au pus beţe în roate, primul monument public de comemorare a martirilor Holocaustului din Cluj era aproape gata de inaugurare. Eram în pragul celei mai ample reuniuni a evreilor clujeni de pretutindeni, prilejuite de comemorarea a 70 de ani de la ghetoizarea şi deportarea la Auschwitz a evreimii clujene.

Era prima realizare majoră a preşedintelui Robert Schwartz care a îmbrăţişat şi a susţinut cu tărie şi tenacitate acest obiectiv pe care şi l-a propus comitetul de conducere ales în 2010. Pe atunci nu ştiam că şi Robert Schwartz se număra printre supravieţuitorii Holocaustului… Pentru că nu povestea despre sine, despre greutăţile vieţii sale.

Robert Schwartz s-a născut în septembrie 1944, în Clujul „curăţat de evrei”. În mai 1944, mama lui, însărcinată, a fost salvată miraculos din ghetou şi ascunsă în pivniţa casei unde locuise. Acolo au supravieţuit amândoi – mamă şi fiu – până la eliberarea oraşului[1].

Iniţial băiatul a primit prenumele tatălui său, medicul şi profesorul universitar Árpád Schwartz, întrucât mama era încredinţată că soţul ei murise în deportare. Doctorul Schwartz a supravieţuit lagărelor de la Auschwitz şi Ebensee şi a revenit, regăsindu-şi soţia şi copilul. Peste câţiva ani, prin hotărâre judecătorească, numele băiatului a fost schimbat în Robert, întrucât – potrivit obiceiului evreiesc – copilul nu poate purta numele unui părinte aflat în viaţă.

După o copilărie fericită, Robert Schwartz avea să-şi piardă ambii părinţi la vârsta adolescenţei, deprinzând de tânăr cumpătarea necesară pentru a se întreţine singur.

A absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii Babeş-Bolyai şi a lucrat mai întâi ca şi chimist la fabrica de medicamente Terapia, iar din 1973 ca cercetător, obţinând rezultate remarcabile în domeniul sintezei steroizilor, la institutul de cercetări chimico-farmaceutice care funcţiona pe platforma fabricii. În 1985 şi-a susţinut doctoratul, iar în 1987 a fost distins cu Premiul Nicolae Teclu al Academiei Române. A publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi a fost coautor al mai multor invenţii.

Nici despre realizările sale remarcabile nu am aflat din spusele sale, ci mult mai târziu, când nu mai era printre noi…

În paralel cu activitatea ştiinţifică, în anii cei mai sumbri ai dictaturii ceauşiste, Robert Schwartz a avut curajul să se alăture mişcării de disidenţă, lucrând pentru publicaţia samizdat Kiáltó Szó[2], iar imediat după Revoluţia din 1989, s-a implicat în activitatea nou-înfiinţatei Uniuni Democrate a Maghiarilor din România, fiind, timp de cinci ani, preşedintele Secţiei de chimie a Societăţii Maghiare de Ştiinţă şi Tehnică din Transilvania.

Despre activitatea sa temerară din timpul dictaturii comuniste şi apoi a celei din timpul efervescenţei care a succedat Revoluţiei din 1989, aveam să aflu de la cei care au scris despre el, după trecerea la cele veşnice.

Curând după privatizarea fabricii Terapia, institutul de cercetări a fost desfiinţat şi Robert Schwartz a lucrat într-un domeniu cu totul nou pentru el, în stafful Senatului României.

Robert Schwartz a fost ales preşedinte al Comunităţii Evreilor din Cluj, după o perioadă destul de lungă de interimat care urmase decesului preşedintelui Gavrilă Goldner (z.l.).

Datorită calităţilor sale, dar şi experienţei de viaţă, a devenit preşedintele cu rezultatele cele mai remarcabile din istoria postbelică a acestei comunităţi, chiar dacă înainte de a fi ales nu a făcut impresia unui lider, nu s-a erijat în viitorul conducător providenţial şi nu şi-a prezentat obiectivele cu vocea sonoră a omului sigur de succesul său. Şi totuşi a fost exact preşedintele de care comunitatea clujeană avea nevoie.

Era un om competent şi meticulos, studios şi tenace, corect, cumpănit şi cumpătat, moderat şi modest, care-şi trata toţi semenii în mod egal, cu atenţie şi răbdare. Îşi susţinea ideile cu argumente, dar era deschis la dialog. Asculta argumentele altora şi încerca să le aplice, era cooperant, dar nu obedient sau slugarnic. Lăsa întotdeauna loc de bună ziua şi nu păstra ranchiună, chiar dacă a avut parte de jigniri şi atacuri la persoană. Uşa biroului său era întotdeauna deschisă, la propriu, pentru toată lumea.

Îndura fără crâcnire suferinţa fizică de care nu era cruţat, avea un zâmbet prietenos, mult simţ al umorului şi ştia să râdă cu poftă.

După realizarea majoră din primul mandat – inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj – nu a urmat o perioadă fastă pentru cel mai ambiţios proiect: Complexul Comunitar Evreiesc din Cluj. Promisiunile iniţiale privind finanţarea renovării Templului Memorial al Deportaţilor Evrei nu s-au materializat, dar Robert Schwartz nu s-a descurajat, ci a reuşit, în urma unor strădanii îndelungate şi laborioase, să asigure banii necesari din patrimoniul comunităţii, lăsat moştenire de martirii Holocaustului[3].

În timpul celor trei mandate (2010 – 2023) a avut de întâmpinat multe provocări, situaţii dificile şi întorsături neaşteptate ale sorţii (printre care şi cei doi ani de pandemie), dar a reuşit să găsească soluţiile adecvate, astfel încât obiectivele majore, stabilite încă din 2010, să fie îndeplinite aproape în totalitate.

Templul Memorial al Deportaţilor a fost complet renovat şi a redevenit o bijuterie arhitectonică a Clujului, a fost inaugurat noul Centru Cultural Evreiesc, iar noul sediu, aflat tot în curtea sinagogii, e aproape finalizat.

Din păcate, Robert Schwartz nu mai poate să-şi ocupe locul în noul birou preşedinţial din frumoasa clădire cu ferestre ogivale… A părăsit această lume în 21 martie 2023, în exerciţiul celui de al treilea mandat de preşedinte al Comunităţii Evreilor Cluj. A slujit comunitatea până la ultima suflare…

Era internat în spital, îndurând cu stoicism suferinţa, când mi-a spus la telefon „Aveţi grijă să organizaţi cât mai eficient alegerile. Asta e ultima mea dorinţă”. Cunoscându-i umorul amărui, am replicat încrezătoare că ne vom îngriji de organizarea alegerilor, la care va fi şi el prezent. Nu a mai fost să fie…

Robert Schwartz a fost un om dedicat spiritului multicultural, tradiţional al Clujului, creind legături trainice cu toate confesiunile şi minorităţile din Oraşul Comoară. A ţinut la păstrarea bilingvismului comunităţii evreieşti clujene. Cele şapte ediţii ale simpozionului File din Istoria Evreimii Clujene (şi publicarea volumelor cu lucrări, în limbile română şi maghiară, cu rezumate în limba engleză) au adus comunitatea evreiască din Cluj în atenţia publicului din ţară şi străinătate.

Am avut privilegiul să-i fiu coechipieră în toate proiectele majore ale Comunităţii Evreilor Cluj şi am învăţat de la el cât de importantă este chivernisirea resurselor comunităţii şi păstrarea patrimoniului construit al acesteia. Am învăţat ce mult înseamnă perseverenţa şi tenacitatea în atingerea obiectivelor propuse. L-am admirat pentru puterea sa de muncă, pentru atenţia şi meticulozitatea proprie cercetătorului, cu care aborda fiecare activitate. Absenţa sa e cumplit de dureroasă, descumpănitoare.

Suntem la început de mai, în preajma alegerilor comunitare şi am emoţii… Sper ca exemplul lui Robert Schwartz să însufleţească atât viitoarea conducere, cât şi pe membrii comunităţii.

Andrea Ghiţă

(câteva fragmente din acest articol au apărut în Realitatea Evreiască)

---

[1] Mai multe detalii în filmul pe care l-am realizat în 2012-2022. https://www.youtube.com/watch?v=N3uI5c34tlI&list=UUW2zeGdm-y0ig8-ZP7WBlow&index=12&t=410s

[2] https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/maghiarii-in-comunism-o-scurta-istorie-632659.html

[3] E vorba de valorificarea unui teren liber din Cimitirul Ortodox Nou, unde nu au mai apucat să fie îngropaţi cei care au murit în lagărele de exterminare.