Ce ne facem cu bătrânii?

Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect[1], îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente.

Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.

Revenind la ajutorul oferit de Claims categoriei supraviețuitorilor, pentru comunitatea evreiască se ridică în perspectivă câteva probleme. Pe de o parte, ei sunt din ce în ce mai puțini, în schimb crește numărul vârstnicilor care nu corespund cerințelor Claims. Ce se va întâmpla cu ei? Cu ce fonduri vor putea fi întreținuți la nivelul actual? Probabil, comunitatea va trebui să aloce din veniturile proprii bani pentru continuarea programelor de până acum sau să elaboreze altele mai modeste. Claims, care are fonduri de la guvernul german drept compensație pentru suferințele evreilor în Holocaust, nu va mai funcționa fără supraviețuitori. Este posibil ca atunci vârstnicii comunității evreiești să cunoască o parte din problemele celorlalți bătrâni din România.

Tabloul general al grijii față de vârstnici, față de cei care sunt părinții, bunicii generațiilor mai tinere, astăzi în floarea vârstei, nemaivorbind de cei singuri, este sumbru. Și aceasta nu depinde numai de aspectul financiar ci, așa cum s-a văzut, de lipsa de empatie, manifestată nu numai de cei care au făcut din căminele de bătrâni o afacere, ci, de ce să nu recunoaștem, și de rudele apropiate ale rezidenților din cămine. Sunt sute, dacă nu mii de cazuri în care rudele au vrut să scape de ei, pe de o parte fiindcă voiau să le vândă bunurile, pe de altă parte fiindcă voiau să scape de povara îngrijirii unul om bătrân care, desigur, nu este ușoară. Și cazul fericit este când îi duc la cămin (nu-mi place să folosesc termenul de azil, îmi provoacă imaginea unei sărăcii lucii), mulți sunt azvârliți pe stradă. Lipsă de empatie este și când bătrânii sunt părăsiți în cămine, uitați de copii, nepoți, care cred că odată duși acolo, și-au făcut datoria și… Dumnezeu cu mila! De ce ridic și acest aspect? Deoarece vizitele mai frecvente ar fi împiedecat pe cei care îi îngrijesc să se poarte nemilos față de bătrâni, știind că sunt controlați când nu se așteaptă, iar vizitatorii ar fi putut sesiza mai devreme neregulile. În fond, nu vecinii căminelor ar fi trebuit să fie primii care să atragă atenția asupra celor întâmplate.

Vorbind de empatie, instituțiile de stat la diferite niveluri care se ocupă de problema îngrijirii vârstnicilor ar trebui să se aplece asupra aspectului uman. Și aici mă gândesc și la biserici. În tezele tuturor cultelor figurează grija față de părinți (vezi cele Zece Porunci), preocuparea față de cei oropsiți. Oare relația credinciosului cu Dumnezeu nu ar fi mai bine ilustrată prin grija față de bătrâni, față de neajutorați, decât prin prezența lui la slujbe? Oare n-ar fi fost mai bine dacă o infimă parte a fondurilor folosite pentru proiecte religioase grandioase ar fi fost îndreptate către crearea unor condiții pentru supraviețuirea vârstnicilor în condiții civilizate?

Nu este suficient să constați că există condiții igienice, sanitare corespunzătoare unui cămin pe baza cărora să le dai autorizația de funcționare. Autoritățile competente ar fi trebuit și trebuie să se ocupe și de cei care au grijă de bătrâni. Nu vreau să exagerez spunând că funcționarea căminelor să depindă de un personal calificat, cu studii, dar măcar cei angajați să țină la rezidenți, să existe sentimentul de milă, să dorească să-i ajute, să le facă mai ușoare zilele pe care le mai au de trăit.

Societatea este obligată să recunoască existența bătrânilor. Ei nu pot fi ascunși, îi vedem peste tot și numărul lor crește. Și să nu uităm: cu toții vom ajunge la această stare. Trebuie eliminată indiferența manifestată de foarte multe instituții, dar și de societatea civilă, de multe familii ale celor internați. Noi reacționăm numai când cuțitul ajunge la os, facem campanii, numai că, din păcate, entuziasmul (provocat de rușine) poate să se stingă foarte repede. Sincer, nu știu cum se va putea pune capăt acestei situații, deoarece nu este vorba numai de măsuri administrative care pot fi aplicate, ci de schimbarea unei atitudini, de empatia despre care am scris în articol. Ea nu se învață, cu asta te naști. Deci, trebuie să-i găsești pe cei care o posedă. Cum?

Eva Galambos


[1] E vorba de situaţia îngrozitoare în care se aflau bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi din câteva cămine de bătrâni din judeţul Ilfov şi nu numai. Subiectul e tratat şi pe Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Scandalul_%E2%80%9EAzilele_groazei%E2%80%9D

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

26 Comments

  • BORIS+MEHR commented on July 31, 2023 Reply

    SPUN TRANȘANT CĂ CELE RELATATE DE PRESA DIN ROMÂNIA DESPRE AZILE AMINTESC, FĂRĂ EXAGERARE, DE CRIMELE NAZIȘTILOR ÎN LAGĂRE,, DECI SĂ NU COMPARĂM CĂMINUL ROSEN SAU CELE DIN ISRAEL CU CEEA CE PREZINTĂ PRESA ȘI CARE NU MINTE.

  • Eva+Grosz commented on July 30, 2023 Reply

    למענם sau Lemaanam sunt o grupă destul de mare de medici de diferite specialită,care lucrează voluntar pentru cei care au trait și suferit în timpul regimului nazist . Ei sunt răspândiți în tot Israelul .Tel Moked al lor este *3191

  • Lucian-Zeev+Herscovici commented on July 28, 2023 Reply

    Multa sanatate si viata lunga activa fericita tuturor varstnicilor. Prefer termenul “varstnici” termenului « batrani » Drama caminelor de batrani este aceeasi peste tot in lume. Sa speram in bine.
    Adaug si o intamplare reala, petrecuta la Galati prin 1948-1950. Cand rabinul orasului, regretatul Iacob Margulies, de binecuvantata amintire, a devenit octogenar, la fel ca si prietenul lui, cantorul Manole Vaisman, i-a spus acestuia: Sa ne vedem in fiecare zi si numai pe strada! Cu alte cuvinte: sa fim sanatosi si activi, sa ne continuam viata cu propriile noastre puteri. In acea perioada erau putini octogenari si ca oamenii sa se intalneasca pe strada era considerat … un obicei golanesc; rabinul Iacob Margulies a avut curaj sa faca asa o afirmatie, sa exprime o asemenea idee.., Am auzit despre conversatia lor de la tatal meu vitreg, Iosef Leib Vaisman, fie-i amintirea binecuvantata, fiul cantorului.
    Si mai adaug o afirmatie din Psalmi: nu ne parasi la batranete. Precum si poezia “Repetabila povara”, de Adrian Paunescu. I-a placut mamei mele, de binecuvantata amintire.
    Valabile totdeauna.

    • Eva+Grosz commented on July 29, 2023 Reply

      Multă înțelepciune sunt în cuvintele pe care le-ați scris !

  • eva+galambos commented on July 28, 2023 Reply

    Așa cum am scris în articol, la Căminul Rosen condițiile sunt decente. Nu este un cămin de lux dar are o parte în care sunt garsoniere și apartamente, bineînțeles cu prețuri mai mari decât camerele obișnuite. Claims-ul oferă pensii supraviețuitorilor Holocaustului, , nu numai deportaților sau celor care au prestat muncă obligatorie dar și celor care locuiau în orașe unde existau ”ghetouri deschise”, adică unde au fost impuse interdicții.evreilor. Nu știu dacă Claims dă ceva urmașilor dar în România a fost votată o lege care asigură o competare de pensie acestora.

    • Veronica Rozenberg commented on July 28, 2023 Reply

      Decente pentru cei care au inca capacitatea de a rationa si “nu au alunecat”
      Dupa aceea nu mai este nimic decent, decat in conditii speciale, ma indoiesc ca ar exista chiar si la caminul Rosen.

  • BORIS+MEHR commented on July 28, 2023 Reply

    AM FOST LA CĂMINUL ROSEN ÎN 2019, SITUAȚIA ERA MULȚUMITOARE, DEPARTE DE CELE SEMNALATE DE PRESĂ LA CĂMINELE DE STAT.

    • Veronica Rozenberg commented on July 28, 2023 Reply

      Ma îndoiesc de cele pe care le spuneți, chiar daca eu am fost cu multi ani înainte. Mirosul si lătraturile erau atunci doar un preambul la ceea ce am văzut înăuntru.

      De altfel nu trebuie negat ca aprecierile cuiva referitor la o casa de bătrâni depind in procente foarte mari de stilul de viată anterioara a celui care apreciaza.

      • BORIS+MEHR commented on July 29, 2023 Reply

        PUTEȚI SĂ REVIZITAȚI CĂMINUL, POATE VENIȚI CU ALTE IMPRESII

  • Simon Judit commented on July 28, 2023 Reply

    Ei, da. Sunt si eu baba, si sper sa fiu si mai baba, dar cu “capul la mine”, ca altfel nu are rost, zic eu. Sunt singura, fara familie in tara, fara familie in Europa. Buun. Habar n-am ca Claims ar plăti ceva urmasilor supravietuitorilor. De fapt de ce ar face-o? Noi purtam doar mostenirea traumelor.
    In alta ordine de idei, sunt perfect de acord ca bisericile, comunitatile prin menirea lor ar trebui sa detina si sa intretina camine de batrani, si nu pentru sume exuberante si conditii mizere. Oricat de curat și de bine intretinut ar fi un camin, acesta devine inevitabil un azil, daca sunt mai mult de doua persoane, in cele mai multe cazuri straine, inghesuite intr-o camaruta. Consider ca toata lumea, inclusiv, ori mai ales batranii, au nevoie de un minim de confort, de intimitate. Si nu vorbesc de aceia care n-au nici casa, nici bani suficienti. Oamenii saraci raman pe “strada”. Va povestesc o experienta proprie: la anuntul a doua camine care se pretind comode, luxoase chiar, am sunat sa ma interez mai detaliat despre conditii. La amandoua pretul depinde de “pretentiile familiei”, daca nu ai familie, atunci ale tale. La unul dintre ele, cand au auzit de coafor, manichiura etc., respectiv posibilitati de deplasare in oras (ambele sunt in sate), la teatru, concert ori altundeva, barbatul cu care vorbeam a inceput sa rada si mi-a spus ca batranii au nevoie de asistenta, nu de coafeza. Am inchis telefonul. La al doilea mi-au explicat ca e mai bine sa stea doua-trei persoane intr-o camera, ca asa mai au cu cine vorbi. La amandoua pretul este de aproximativ 1500 euro/luna, fara medicamente. Daca predai un apartament a carui valoare depaseste 100.000 euro, atunci “scapi” cu 700-800 euro/luna.

  • Monica+Ghet commented on July 28, 2023 Reply

    Doamna Eva Galambos a fost…prea elegantă în explicarea fenomenului căruia nu-i găsesc atributul potrivit.

    Una peste alta, mizeria dezvăluită a azilurilor nu este decât reversul ”medaliei” întregii societăți, anume: nesimțirea suverană. Când ”bătrânii” vor egala numeric tinerii – sau nici măcar până atunci…”nesimțirea” va deveni ”suveran necesară”.

  • Andrea Ghiţă commented on July 27, 2023 Reply

    Acum câteva ore s-a descoperit în pivniţa şi în anexele unei case de bătrâni din Sântana de Mureş, nişte persoane subnutrite, cu urme de violenţe, care zăceau pe nişte paturi fără aşternuturi, într-o mizerie cruntă.. Am căutat pe internet casa de bătrâni Căsuţa lu’Min şi am găsit reclama unei vile de lux cu piscină! http://www.casutalumin.ro/. Puteţi să vedeţi şi să vă minunaţi de promisiunea serviciilor excelente pentru persoanele cu probleme, şi apoi citiţi vă rog ce era acolo în realitate.. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/un-nou-azil-al-groazei-in-mures-ciolacu-a-cerut-institutiilor-sa-intervina-de-urgenta-victimele-erau-inchise-si-supuse-violentelor-2443219. Mă întreb ce au făcut autorităţile care au sarcina de a controla modul în care sunt îngrijiţi pensionarii acestor azile?! Indolenţă, neglijenţă, lipsă de umanism. Dar cine se duce să lucreze ca îngrijitor pentru salariul minim pe economie? Şi asta e o problemă. Persoanele necalificate nu pot fi plătite mai bine, iar cele calificate sunt plătite mult mai bine în străinătate. Ce ne facem cu bătrânii? Ce ne facem cu noi înşine…

  • Veronica Rozenberg commented on July 27, 2023 Reply

    Am vizitat in urma cu peste 10 ani Caminul Rozen de la Bucuresti si mi s-a parut ingrozitor, chiar INGROZITOR.

    Am vizitat-o pe doamna Florica Stefanescu zl, doctor dermatolog de mare profesionalism, sotia unuia dintre inculpatii procesului Romanoexport, o femeie de o eleganta si de o conditie deosebite. Era si ea printre cei care alunecasera si era singura. Am plecat din acest loc, atunci mi s-a parut cumplit, tot ce am vazut, dar mai ales intalnirea atat de trista si de dureroasa cu dna Stefanescu pe care am cunoscut-o atat de bine cu zeci de ani in urma. Imaginea ei, dar si a altor persoane – de data asta din Israel – nu ma paraseste!!

  • Veronica Rozenberg commented on July 27, 2023 Reply

    Problema batranilor in acele case de batrani poate fi o solutie acceptabila, numai si numai cand se petrece unui dint doua lucruri:
    – batranul este inca suficient de constient de propria situatie, adica “nu a alunecat” catre dementa de felurite tipuri
    – casa cu pricina este una la care se platesc suficient de multi bani, astfel incat sa fie extrem de bine controlat tot ceea ce personalul isi permite sa faca cu batranii internati si usor alunecati

    In Israel, din pacate, nici in asemenea case foarte bine platite nu as avea incredere in personal. Cunosc prea bine situatiile. Atata timp cat este un copil prezent care mentine legatura permanenta si mai ales controleaza ceea ce se intampla cu parintele sau, situatia poate fi suportabila.
    Dar, din pacate, majoritatea copiilor sunt multumiti ca parintii lor sa fie in grija “casei” in care l-au mutat, accepta tot felul de zie si spuse ale celor care fac propaganda acestor case si adeseori (din nou vorbesc din experienta) habar nu au ce se intampla, ba de ce sa nu recunoaste, uneori chiar se si grabesc in a-si primi mostenirea.

    Sper ca (desi sunt sigura ca nu e asa, decat intamplator) ca in alte state civilizate situatia sa fie diferita.
    Solutia de a sta la casa ta cu un ajutor este cred preferabila (nici aici nu ai garantii ca persoana care ingrijeste batranul este corecta, empatica si binevoitoare), iar existenta unui om apropiat care sa fie in stare si sa aiba responsabilitatea de a se ocupa de persoana in varsta este deoebit de importanta – atunci cand este posibila.

    • Hava Oren commented on July 27, 2023 Reply

      Perfect de acord, din proprie experiență (din păcate). Cel mai bine este între proprii patru pereți, cu o îngrijitoare de nădejde. Eu am avut noroc să găsesc una foarte bună, dar a fost chestie de noroc, nu aș putea să spun altora ce să facă. Și când ea a plecat în concediu și mama a intrat temporar într-o instituție foarte bine cotată, abia atunci am văzut diferența, cu toate că o vizitam aproape zilnic.

      • Veronica Rozenberg commented on July 27, 2023 Reply

        Stiu ca mama ta s-a pierdut de curand si am apreciat in mod deosebit ceea ce a scris si tu ai tradus despre experienta sa de viata, cu totul remarcabil, am scris atunci si imi amintesc cu respect si emotie.

        Ma bucur ca suntem de acord !

  • Peter Biro commented on July 27, 2023 Reply

    Acest excelent articol îmi amintește de următoarea înțelepciune fundamentală pe care le-am găsit cine știe când și unde, dar care pare a fi oarecum un paradox: „Nimănui nu-i place se fie bătrân, dar toată lumea vrea să ajungă la bătrânețe”. Consecința este: fii fericit cu vârsta pe care tocmai ai atins-o.

    • Hava Oren commented on July 27, 2023 Reply

      Asta îmi amintește o vorbă a bunicului meu:
      Alt WERDEN will jeder, aber alt SEIN?
      Fiecare vrea să trăiască până la adânci bătrâneți, dar să fie bătrân? Nu!!!

  • Eva+Grosz commented on July 27, 2023 Reply

    Articolul vorbește de o problemă dintre cele mai grele… și tot mai grele, pentru că oamenii bătrâni se înmulțesc și soluția pentru îngrijirea lor fizică și psihică rămâne tot mai mult nerezolvată

  • tiberiu ezri commented on July 27, 2023 Reply

    Vă înțeleg grija față de bătrâni și voi vărsa și eu un pic de cerneală virtuală prin niște informații de care poate nu ați auzit. Eu le știu fiindcă mama mea care peste două săptămâni va împlini 91 de ani, este și ea spravietuitoare a Holocaustului.
    – În primul rând, Claims a început să plătească și celor care au fost în ghetouri și nu numai la muncă forțată sau în lagăre.
    – În al doilea rând Claims plătește și urmașilor supraviețuitori ai Holocaustului cu condiția ca supraviețuitorul Holocaustului a decedat după anul 2003.

    Un lucru aș mai adăuga: primii care au datoria de a-i ajuta pe bătrâni sunt copiii, sau dacă nu au copii, atunci rudele lor apropiate. Noi așa am simțit întotdeauna față de părinți și sper că și copiii noștri au învățat asta de la noi.

    • Veronica Rozenberg commented on July 27, 2023 Reply

      Anul la care te referi este candva in luna iunie 2002

      La multi ani sanatosi mamei tale, Veronica

      Povestea cu lagara si ghettouri este un fel de poveste cu cocsul rosu, tatal meu care a petrecut la Vapniarka 2 ani nu a beneficiat decat de o suma infima de la o doamna filantroapa din Germani (200 de marci) si ulterior mamei mele in viata si nici mie nu mi s-a acordat nimic. Pentru ca in Germania nu stiu cum considera ei Vapniarka probabil un sanatoriu in care mesele principale erau mazarea furajera si oamenii se distrau uitandu-se unii la altii.

      Dar mai incerc…pe de alta parte ma gandesc adeseori, cat oare mai pot plati nemtii evreilor si urmasilor lor? Nu sunt convinsa ca lucrul acesta poate fi infinit. Iar dreptatea ??? O prietena imi spunea de mult, ce importanta are dreptatea, adevarul? Poate asa o fi 🙁

      • tiberiu ezri commented on July 29, 2023 Reply

        S-ar putea că am primit informații incorecte de la agenții Claims. Deci cei care au murit după 2012 sau 2013. Cine este interesat, poate să afle. Din păcate, (nu pentru acei bani), socrul meu, supraviețuitor la Theresienstadt, a murit cu peste zece ani înainte de acest termen.

        • Eva+Grosz commented on July 29, 2023 Reply

          Aviv -Nitzulei Shoah în ivrit אביב ניצולי שואה
          Tel * 5711
          email info@avivshoa ,co,il
          S-a înființat îm 2007 îndrumă și ajută categoriile de evrei care au trăit în timpul fascismului ,în regiunile ocupate de fasciști . Nu numai cei din lagăre și ghetouri . Cu urmași nu cunosc drepturile.
          Ei răspund la întrebări și dacă e cazul ajută să rezolve problema. Eu am comunicat cu Linda pe emailul : linda@aviv.shoa,co,il
          Orice informație și ajutor e gratuit . Funcționarii sunt foarte amabili, dar uneori trebuie așteptat pentru răspuns o săptămână, ceea ce nu e mult, apoi e de preferat corespondența prin email, la care se răspunde foarte repede. Succes !

          • Eva+Grosz commented on July 29, 2023 Reply

            La emailuri în loc de virgule puneți puncte .
            למענם sau Lemaanam sunt o grupă destul de mare de medici de diferite specialită,care lucrează voluntar pentru cei care au trait și suferit în timpul regimului nazist . Ei sunt răspândiți în tot Israelul .Tel Moked al lor este *3191

      • Veronica Rozenberg commented on July 31, 2023 Reply

        Verificat astazi, se asigura unele despagubiri celor care s-au pierdut dupa data de

        27 IUNIE 2002.

        De ce asa? Nu stiu !

  • Hava Oren commented on July 27, 2023 Reply

    Poate că răspunsul a fost găsit deja de Petre Ispirescu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Wishful thinking.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *