Deși a curs multă cerneală în jurul acestui subiect[1], îmi este imposibil să-l trec cu vederea deoarece, din păcate, mă aflu și eu în această categorie. Nu vă spun câți ani am, vă va informa în curând Facebook, oricum am dreptul să mă pronunț, ținând cont de vârstă și, mă rog, și de alte considerente.

Fac parte dintre foarte, foarte puținele persoane care nu-și simt bătrânețea. Sunt destul de sănătoasă și fizic și la cap (deocamdată), sunt foarte activă și nu am nici dificultăți materiale. Deși teoretic sunt singură, deoarece sunt văduvă fără copii, totuși sunt înconjurată de familie, prieteni și de o structură care îi sprijină pe cei vârstnici – asistența oferită de comunitatea evreiască. Din fonduri proprii și cele primite de la Claims Conference, vârstnicii, respectiv o anume categorie, cei considerați supraviețuitori ai Holocaustului, primesc ajutor dacă doresc să rămână în casele lor și nu vor să se mute la cămin, unde se oferă condiții destul de bune. Nu spun că acolo totul e perfect, că rezidenții de la cămin sunt pe deplin mulțumiți, întotdeauna există loc de mai bine, dar cei care aleg varianta căminului stau în condiții civilizate, se bucură de asistență medicală și ceea ce mi s-a părut important – există preocupare nu numai pentru partea fizică a vârstnicilor, ci și pentru cea spirituală. Ani de zile, un grup de voluntari, actori, sub conducerea regizorului David Schwartz, a realizat numeroase programe care au menținut dragostea de viață, curiozitatea față de nou și chiar ambițiile rezidenților. Să precizăm că locul la cămin nu este gratuit, cei care se internează cedează o mare parte a pensiei, uneori diferența este plătită de rude, dar nimeni nu rămâne pe afară, chiar dacă pensia nu acoperă cheltuielile de întreținere. Sigur, nu este ca un cămin de lux din străinătate care costă mii de euro, dar este un loc decent.

Revenind la ajutorul oferit de Claims categoriei supraviețuitorilor, pentru comunitatea evreiască se ridică în perspectivă câteva probleme. Pe de o parte, ei sunt din ce în ce mai puțini, în schimb crește numărul vârstnicilor care nu corespund cerințelor Claims. Ce se va întâmpla cu ei? Cu ce fonduri vor putea fi întreținuți la nivelul actual? Probabil, comunitatea va trebui să aloce din veniturile proprii bani pentru continuarea programelor de până acum sau să elaboreze altele mai modeste. Claims, care are fonduri de la guvernul german drept compensație pentru suferințele evreilor în Holocaust, nu va mai funcționa fără supraviețuitori. Este posibil ca atunci vârstnicii comunității evreiești să cunoască o parte din problemele celorlalți bătrâni din România.

Tabloul general al grijii față de vârstnici, față de cei care sunt părinții, bunicii generațiilor mai tinere, astăzi în floarea vârstei, nemaivorbind de cei singuri, este sumbru. Și aceasta nu depinde numai de aspectul financiar ci, așa cum s-a văzut, de lipsa de empatie, manifestată nu numai de cei care au făcut din căminele de bătrâni o afacere, ci, de ce să nu recunoaștem, și de rudele apropiate ale rezidenților din cămine. Sunt sute, dacă nu mii de cazuri în care rudele au vrut să scape de ei, pe de o parte fiindcă voiau să le vândă bunurile, pe de altă parte fiindcă voiau să scape de povara îngrijirii unul om bătrân care, desigur, nu este ușoară. Și cazul fericit este când îi duc la cămin (nu-mi place să folosesc termenul de azil, îmi provoacă imaginea unei sărăcii lucii), mulți sunt azvârliți pe stradă. Lipsă de empatie este și când bătrânii sunt părăsiți în cămine, uitați de copii, nepoți, care cred că odată duși acolo, și-au făcut datoria și… Dumnezeu cu mila! De ce ridic și acest aspect? Deoarece vizitele mai frecvente ar fi împiedecat pe cei care îi îngrijesc să se poarte nemilos față de bătrâni, știind că sunt controlați când nu se așteaptă, iar vizitatorii ar fi putut sesiza mai devreme neregulile. În fond, nu vecinii căminelor ar fi trebuit să fie primii care să atragă atenția asupra celor întâmplate.

Vorbind de empatie, instituțiile de stat la diferite niveluri care se ocupă de problema îngrijirii vârstnicilor ar trebui să se aplece asupra aspectului uman. Și aici mă gândesc și la biserici. În tezele tuturor cultelor figurează grija față de părinți (vezi cele Zece Porunci), preocuparea față de cei oropsiți. Oare relația credinciosului cu Dumnezeu nu ar fi mai bine ilustrată prin grija față de bătrâni, față de neajutorați, decât prin prezența lui la slujbe? Oare n-ar fi fost mai bine dacă o infimă parte a fondurilor folosite pentru proiecte religioase grandioase ar fi fost îndreptate către crearea unor condiții pentru supraviețuirea vârstnicilor în condiții civilizate?

Nu este suficient să constați că există condiții igienice, sanitare corespunzătoare unui cămin pe baza cărora să le dai autorizația de funcționare. Autoritățile competente ar fi trebuit și trebuie să se ocupe și de cei care au grijă de bătrâni. Nu vreau să exagerez spunând că funcționarea căminelor să depindă de un personal calificat, cu studii, dar măcar cei angajați să țină la rezidenți, să existe sentimentul de milă, să dorească să-i ajute, să le facă mai ușoare zilele pe care le mai au de trăit.

Societatea este obligată să recunoască existența bătrânilor. Ei nu pot fi ascunși, îi vedem peste tot și numărul lor crește. Și să nu uităm: cu toții vom ajunge la această stare. Trebuie eliminată indiferența manifestată de foarte multe instituții, dar și de societatea civilă, de multe familii ale celor internați. Noi reacționăm numai când cuțitul ajunge la os, facem campanii, numai că, din păcate, entuziasmul (provocat de rușine) poate să se stingă foarte repede. Sincer, nu știu cum se va putea pune capăt acestei situații, deoarece nu este vorba numai de măsuri administrative care pot fi aplicate, ci de schimbarea unei atitudini, de empatia despre care am scris în articol. Ea nu se învață, cu asta te naști. Deci, trebuie să-i găsești pe cei care o posedă. Cum?

Eva Galambos

[1] E vorba de situaţia îngrozitoare în care se aflau bătrânii şi persoanele cu dizabilităţi din câteva cămine de bătrâni din judeţul Ilfov şi nu numai. Subiectul e tratat şi pe Wikipedia: https://ro.wikipedia.org/wiki/Scandalul_%E2%80%9EAzilele_groazei%E2%80%9D