A scrie un articol în condițiile actuale mi se pare o îndrăzneală, mai ales când nu știi ce se întâmplă în lume, decât ceea ce afli din presă. De aceea mă limitez să aduc la cunoștința cititorilor un articol recent (13-X-2023) din Observatorul Cultural, nr. 1179, scris de Iulia Popovici, cu titlul „Sidy Thal și atentatul de la Timișoara” https://www.observatorcultural.ro/articol/sidy-thal-si-atentatul-legionar-de-la-timisoara/. Prof. Andrei Hoișie a fost cel care mi-a atras atenția asupra lui. Deși în articol se vorbește despre anul 1938, evenimentele actuale și reaprinderea antisemitismului în lume după 7 octombrie 2023 dovedesc că și după Holocaust se mai pot întâmpla oriunde, și mai ales în Israel, groaznice manifestări de ură contra evreilor.

Încerc să rezum articolul. La începutul lunii noiembrie 1938, legionarii Gărzii de Fier au pornit un val de atacuri teroriste, folosind dinamită și grenade pentru a arunca în aer sinagogi, case, fabrici și chiar teatre evreiești. În 2 noiembrie a fost pusă o bombă la cantina studenților evrei din Cluj, în 16 la sinagoga din Reșița și în 26 la teatrul din Timișoara. Teatrul găzduia o trupă de artiști evrei în frunte cu renumita artistă Sidy Thal. Trupa făcea un turneu cu un spectacol jucat în limba idiș. În timpul reprezentației, în sală a explodat o bombă. Patru spectatori și-au pierdut viața și 70 persoane au fost rănite. Sidy Thal a scăpat nevătămată.

Informația despre atentatul de la Timișoara apare în mod foarte lacunar (și eronat) în bibliografia legionară; în presa românească din 1938 nu s-a scris niciun rând despre această întâmplare. Cenzura a interzis orice comunicare pe acest subiect. Dar aceasta nu înseamnă că informația nu a circulat, cu atât mai mult cu cât a fost cea mai sângeroasă din seria violențelor comise de legionari. Constantin Argetoianu nota în jurnalul său pe 30 noiembrie că „cel din urmă atentat care făcuse atâtea victime ar trebui să impresioneze chiar pe Rege”. Aceeași dată o are și însemnarea scriitorului evreu Emil Dorian despre bombele aruncate în teatrul din Timișoara în timpul unui spectacol în limba idiș jucat de o trupă venită în turneu.

Majoritatea datelor concrete despre atentatul de la Timișoara se găsesc în dosarele siguranței, aflate la CNAS.

Jakob Sternberg, cel care a descoperit-o pe Sidy Thal și despre care am scris un articol în Baabel, https://baabel.ro/2023/07/jacob-sternberg-om-de-cultura-idis-ziarist-poet-regizor/ era membru al Comitetului național antifascist. E clar că amândoi erau apropiați de stânga politică. Piesa Teatrul în flăcări, jucată de artistă într-un turneu în Basarabia, este o declarație fățișă de solidaritate cu Spania republicană, astfel încât diverși indivizi, poate chiar din rândul artiștilor, o acuzau pe Sidy Thal de comunism, făcând-o direct vinovată și de atentatul de la Timișoara.

După cedarea Basarabiei, Sidy Thal a părăsit Chișinăul împreună cu alți actori și cu Jakob Sternberg. În timpul războiului a fost evacuată în Uzbekistan, iar după război a revenit la Cernăuți. Eu am cunoscut-o personal la București, unde a fost invitată cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de teatru idiș în România. Păcat că nu am avut ocazia să o văd pe scenă.

Sidy Thal se remarca nu atât prin frumusețea ei, cât prin inteligența și bunul ei simț. După război a trăit la Cernăuți, unde și-a continuat activitatea artistică dând concerte și spectacole și în limba idiș. A murit în anul 1987 și e înmormântată în cimitirul evreiesc din Cernăuți.

Articolul din Observatorul Cultural mi s-a părut demn de semnalat în special în condițiile actuale, când antisemitismul e în plină creștere.

Mirjam Bercovici

30 octombrie 2023, București