Dacă un evreu este bătut, faptul în sine rămâne anonim, nu stârnește decât arareori reacții de simpatie sau solidaritate cu victima, ba mai mult, în sufletul multora încolțește o bucurie, o satisfacție tâmpă și veninoasă.

Dacă însă un evreu bate un neevreu, fapta stârnește indignare și reacții vehemente, o furie și o furtună incontrolabilă. Acest ultim act devine un eveniment cap de afiș în mass media. 

Mitul invincibilității Israelului a pălit definitiv. Din această cauză Statul Evreu este constrâns să ducă acum un război existențial menit să reconstituie măcar nimbul puterii militare.

În viitor, stabilitatea Israelului va fi funcție de frica indusă în mințile teroriștilor islamici, respectiv în conducerea Iranului și a statelor arabe radicale.

Moartea nevinovaților trebuie răzbunată prin forță. O viitoare pace fragilă poate fi realizată doar printr-o victorie militară năucitoare.

Ca urmare a recentului megaatac terorist din Israel, poporul evreu a devenit din nou simbolul victimei colective. Rolul de victimă perenă s-a lipit din nou de destinul evreiesc. Israelul are acum misiunea istorică deosebit de dificilă și de sângeroasă de a reface mitul puterii și succesului Statului Evreu în toate domeniile, în special cel militar. Acțiunea barbară a Hamasului, din nefericire foarte bine organizată din punct de vedere informativ, tactic și logistic, a scos în relief vulnerabilitatea Israelului în raport cu violența extremă utilizată ca instrument al terorii fizice și psihologice.

Rușinea umilirii trebuie spălată cu o victorie militară zdrobitoare obținută împotriva Hamasului și a celorlalte organizații teroriste care înconjoară Israelul precum Hezbollah, Jihadul Islamic, Al Qaeda și ISIS.

Dacă tot există o coordonare intensă instrumentată de Iran a celor câteva organizații teroriste, inclusiv Houthi din Yemen, dacă Statul Evreu tot a operat o mobilizare generală nemaiîntâlnită de la războiul total de Yom Kipur din 1973, ar fi în interesul strategic al Israelului de a slăbi concomitent toate formațiunile paramilitare ostile din regiune – sub rezerva că o confruntare directă cu Hezbollah în Liban și nordul Israelului ar putea avea consecințe dezastruoase pentru populația și infrastructura Statului Evreu.

Oricum, fereastra de oportunitate diplomatică și militară trebuie exploatată rapid, dar nu precipitat. De data aceasta, măcar Israelul nu e considerat agresor. 

Din nefericire s-a intrat în logica imanentă a războiului. Populația civilă din Gaza va plăti prin sute de victime colaterale faptul că a permis unei organizații teroriste barbare să pună stăpânire absolută pe ea și, evident, majoritatea a susținut actele criminale ale luptătorilor ei. Mai mult, este evident că o populație de aprox. 2,2 milioane de locuitori care a trecut prin trei conflicte militare cu Israelul (2008, 2014 și 2021) soldate cu sute de morți, mii de răniți și cu uriașe pagube materiale și care totuși continuă să producă mii de noi teroriști sinucigași nu este deloc pregătită pentru pace.

Israelul este nevoit să reacționeze în forță pentru a reface moralul zdruncinat al națiunii și de a-și reface statutul de putere regională militară redutabilă. La un moment dat va prima obiectivul distrugerii Hamas și a infrastructurii teroriste din Gaza și mai puțin soarta ostaticilor.

Odată cu escaladarea conflictului, logica militară se va impune asupra calculelor politice și în vederea atingerii obiectivului strategic nu vor conta victimele colaterale. Victoria, măcar cea parțială, de pedepsire exemplară a Hamas, de distrugere a structurii organizatorice și logistice a acesteia, nu va ține cont decât în mod limitat de numărul militarilor israelieni căzuți la datorie și nici de cel al civililor palestinieni nevinovați morți sau răniți.

Mi-e silă de progresiștii evrei din SUA, porumbeii nocivi ai autodistrugerii care au protestat împotriva agresiunii Israelului din Gaza.

Recentele demonstrații ale unor organizații evreiești precum Jewish Voice for Peace la Capitoliu în Washington și la gara centrală din New York împotriva agresiunii militare a Israelului și pentru civilii din Gaza atestă încă o dată faptul că poporul evreu are mari dușmani chiar printre membrii săi. 

A spune doar că „avem și noi faliții noștri“ mi se pare ridicol de insuficient. Consternare și repulsie.

Poporul evreu are amplitudini umane inegalabile între vârfuri și abisuri.

Noua stângă progresistă asezonată cu woke, BLM și cancel culture a schimbat locul în privința antisemitismului cu o parte a extremei drepte tradiționale.

Bineînțeles, antisemitismul noii stângi este drapat subtil în uniforma de camuflaj a antisionismului, devenit un model de lenjerie publică de serie mare.

Noua stângă a devenit indirect susținătoarea ferventă a terorismului palestinian, ba mai mult, a celui islamic.

Acești idioți utili sau ticăloși rafinați plini de ură disimulată reprezintă fără ca o mare parte dintre ei să-și dea seama, coloana a cincea a extremismului islamic, care se furișează în Europa și începe să-și arate colții violenței în metropolele ei.

Dacă conflictul din Gaza va escalada și va deveni un conflict regional, în care se vor implica direct Iranul și SUA, atmosfera de război civil este garantată în Europa, mai ales în vestul ei.

Între două societăți, una în care viața este valoarea supremă și alta în care valoarea supremă este martirajul, incompatibilitatea este insurmontabilă. Între cele două nu poate fi instaurată o conviețuire pașnică, pentru că una nu recunoaște dreptul la existență al celeilalte. Singura cale de comunicare rămâne forța.

George Vigdor