Îmi amintesc cum ne-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2006, în clădirea din strada Mămulari nr.3, clădire ataşată Templului Unirea Sfântă, unde funcţiona atunci Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România [1] şi unde tu lucrai ca cercetător încă din anul 1985. Doream să discutăm unele aspecte istorice care mă interesau la vremea aceea şi te-am condus la autobuz. Cred ca ne-am împrietenit de la prima vedere, iar în continuarea şederii mele la Bucureşti v-am vizitat pentru prima oară, în apartamentul vostru din Bd. Mareşal Averescu nr. 11, etajul 2. Am fost impresionată de tot ce am auzit de la voi, de la Hary şi de la tine. De atunci ne-am întâlnit la fiecare vizită făcută de mine la Bucureşti în cei şapte-opt ani până la finalizarea tezei mele de doctorat. Şi nu odată am fost nevoită să-ţi pun întrebări ale căror răspunsuri nu le găsisem în nici o carte sau enciclopedie. Răspunsurile tale, verbale sau în scris, prin email, vădeau competenţa, seriozitatea şi spiritul tău universal.
Lya, draga mea, în anul acesta te-am vizitat de două ori. Am stat de vorbă, faţă în faţă, în martie a.c. Mă întrebai întotdeauna ce noutăţi mai sunt în Israel, deşi aproape întreaga ta lume, mai ales după plecarea lui Hary, era atât de concentrată, de fiecare dată, asupra trecutului. Acest trecut, ce cuprinde cu precădere varii aspecte ale Holocaustului românesc, l-ai cercetat în nenumăratele tale articole şi cărţi. L-ai abordat în prezentări la conferinţe, unde în general vorbeai liber, bazându-te pe memoria ta prodigioasă. În faţa acestui trecut, problemele prezentului îţi păreau prea puţin importante.
Dragă Lya, la întâlnirea din martie mi-ai povestit despre proiectul cel mai important, la care lucrai în paralel cu multe alte proiecte, în special pentru articole pe care le publicai fie la Realitatea Evreiască, fie în alte jurnale.
Este vorba despre jurnalul personal, scris de bunicul tău matern[2] în timpul primului tău an de viaţă. Bunicul, care te adora, a consemnat cele mai mici detalii, privind fiecare suflare sau mişcare facută de fetiţa Lya, născută la Braşov în mai 1931, unicul copil al lui Lilly Erdős şi a lui Sándor (Alexandru) Benjamin. Bunicul a consemnat tot ce se întâmpla cu micuţa lui nepoată şi ce surpriză, căci a facut-o într-un mod cu totul original, deoarece jurnalul a fost scris la persoana întâia, simulând cum Lya (pe numele ei original Lea) povesteşte ea însăşi, ceea ce observă cu ochii bebeluşului abia născut, în lumea din jurul său. Astfel, peste glasul Lyei, bebeluşul, se suprapune adevaratul privitor, şi anume bunicul mult iubit (Nagyapa), descriind nu numai trăirile copilaşului, dar şi evenimente ale vremii petrecute în primul ei an de viaţă. Vor fi găsite în jurnal, pe lângă poze şi suveniruri, relatări despr ratele pe care le avea de plătit tatăl Sándor, sau despre situaţia economică a familiei în anii crizei (1931-1932) dar şi uimirile micuţei, precum “Nu înţeleg de ce toată lumea din jurul meu se bucură că am început să fac la oliţă”! Din clipa naşterii tale şi până în clipa morţii subite a bunicului (în timpul războiului) aţi fost legaţi printr-o iubire profundă.
Atunci, în luna martie, mi-ai arătat copia acestui jurnal, al cărui original, în limba maghiară, îl depuseseşi la muzeul de la Yad Vashem, în Ierusalim. Am părăsit apartamentul, mulţumită că am reuşit să te văd. Îmi amintesc că venisem cu bagajele, imediat după zborul de la Oradea la Bucureşti, iar de la tine am plecat direct la aeroport. Avusesem o pauză de câteva ore şi am folosit-o pentru a fi împreună cu tine. M-a bucurat că ţi-ai amintit că tocmai lansasem cartea tatălui meu la Oradea, după lansarea din Bucureşti, pentru care, tu, draga mea Lya, ai făcut o minunată recenzie! Din păcate, în ultimul moment, nu ai putut să vii, iar recenzia ta a prezentat-o Dna Anca Tudorancea de la CSIER. Deşi nu ai fost în persoană, eu te-am simţit acolo, lângă mine. Şi nu numai atunci…
După ce m-am întors acasă te sunam când şi când, dar era greu să vorbim la telefon, auzul îmbătrânise de asemenea, și mă rugai să-ţi scriu la mail, dar cu timpul nu am mai primit răspuns nici la mesajele scrise. Îngrijorată, am telefonat unuia dintre cei mai apropiaţi şi dedicaţi colaboratori ai tăi de la CSIER, domnul Bontaş. Am aflat că ai căzut şi că deşi din fericire nu s-a fracturat nimic, trauma fizică şi psihică prin care ai trecut au necesitat o scurtă spitalizare şi apoi internarea la Căminul Rosen. După ceva timp ai revenit acasă, dar treptat, viaţa a luat o turnură şi mai tristă.
Şi în acele zile grele, dragă Lya, ai rămas la fel de modestă şi de omenoasă ca întotdeauna. De exemplu, în perioada care a urmat, chiar dacă-mi răspundeai tu la telefon îmi spuneai: “Mie mi-e greu să te aud, aşa că te rog vorbeşte cu prietena mea şi ea îmi va transmite ce mi-ai spus.” Astfel am comunicat de câteva ori prin “proxy” cu diferitele “prietene” ale Lyei, persoane pe care Federaţia se îngrijea să le trimită la tine acasă, pentru a te acompania în cursul zilelor.
Nu ştiam că după doar şase luni de zile voi fi din nou la Bucureşti şi că îţi voi mai face o vizită.
La 21 septembrie, cu prilejul unei alte vizite la Bucureşti, am fost la tine pentru ultima oară. Atunci, draga mea Lya, te-am regăsit puţin altfel, stăteai întinsă în pat şi zâmbeai. Lya, tu care erai permanent cu un zâmbet arătând bunăvoinţă – zâmbetul Lyei – de această dată surâsul tău trăda scurgerea implacabilă a timpului pe care adeseori l-am dori oprit în loc.
Totuşi, bucuria de a te revedea a risipit tristeţea care mă cuprinsese.
Voiam să aflu stadiul proiectului tău de suflet, Jurnalul Bunicului. Mi-ai povestit bucuroasă că l-ai tradus în româneşte şi că se afla la “Centru”, locul unde ai lucrat decenii de-a rândul, instituţia la al cărui renume ai contribuit esenţial.
Despre ultimele tale proiecte am aflat de la Dl Bontaş. În ultima perioadă nu ai avut intenţia să scrii vreo carte, dar ai participat la coordonarea unui volum al CSIER cu 6 articole[3], de asemenea la cartea despre iluministul Iuliu Barasch. [4] Preocuparea ta pentru Wilhelm Filderman[5] (o personalitate care a fost pentru tine un adevarat idol la care ai ţinut foarte mult) s-a transformat într-un studiu amplu care urmează să vadă lumina tiparului, probabil tot într-un volum colectiv.
Am vorbit cu tine la telefon chiar acum câteva zile, din nou prin “proxy”. Printre altele, te-am întrebat dacă ştii ce se întâmplă aici în Israel, o ţară pe care ai iubit-o şi ai admirat-o de departe. Mi-ai spus: “sigur că ştiu ce se întâmplă”. Nu cred că m-am mirat. Şi m-ai întrebat ce mai face Biti Caragiale, prietena ta de 103 ani, din tinereţea voastră comună de la Bucureşti.
Dragă Lya, nu-mi vine să cred că ai plecat, probabil şi cu dorinţa ca să-l reîntâlneşti pe Hary… Liniştită, în somn, ca să nu deranjezi pe nimeni, cu modestia ta caracteristică, în liniştea ta enciclopedică, universală, ai părăsit această lume, o lume care datorită ţie va păstra pe veci memoria evreimii române – care a creat, a muncit, a luptat, a ajuns pe culmi, dar a fost şi umilită, stigmatizată, în parte distrusă şi trimisă către exterminare.
În zilele acestea, în care Israelul trece prin momente atât de frământate, imaginea ta, dragă Lya, rămâne ca un zâmbet şi o speranţă care, din păcate, aparţin doar trecutului.
Veronica
Bibliografie :
[1] https://www.csier.ro/index.php/despre-csier/despre-csier
[2] Bunicul Lyei a fost reputatul avocat din Târnăveni, Izor Erdős.
[3]Lya Benjamin, Irina Weiner Spirescu( coordonatori), Istorii de Sertar, Despre evreii din România, Colectiv, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania – Cultul Mozaic, CSIER, 2021.
[4] Irinel Popescu, Lucian Zeev Herscovici, Jean-Jacques Askenasy, Lya Benjamin, Claudia Bosoi, Octavian Buda, Iuliu Barasch Un iluminist evreu în Ţara Românească, Libris, 2022.
https://www.libris.ro/iuliu-barasch-un-iluminist-evreu-in-tara-RAO978-606-006-774-0–p28540890.html
[5] https://ro.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Filderman.
23 Comments
Multumiri si felicitari Veronicai, o scrisoare plina de admiratie si dragoste demna de Lya Biniamin.
Lya si Hary au fost prieteni apropiati de parintii mei, Suzi si Gyuri Hollos ,imi amintesc de discutiile lungi intre ei inainte de emigrarea noastra in Israel. I-am auzit vocea acum un an cind a dat de mine si m-a intrebat de mama, a fost emotionant sa aud vocea pe care inca mi-o aminteam din copilarie.Imi ramine in minte ca un om de o eruditie si rigurozitate profunda.
Cei care doresc să citească (recitească) articolele publicate de Lya Benjamin în Revista Baabel, pot accesa linkul: https://baabel.ro/author/lyabenjamin/
Dragă Andrea,
Mulţumesc pentru acest pointer la articolele Lyei şi pentru promptitudinea publicării, care desigur a fost şi ca urmare a promptitudinii articolului meu!
Mi-aş dori ca toate cuvintele frumoase şi aprecierile către Lya să ajungă la porţile sufletului ei, cel care încă nu şi-a luat zborul în drumul spre veşnicie, dar aceasta se va întâmpla curând.
Va mulţumesc tuturor 💐 !!
Articol emanînd căldură și .. regret . K.I.
Un articol plin de caldura despre Lya.
Felicitari Veronica si zihrona livraha!
IMI ADUC AMINTE CU EMOTIE DE INTILNIREA DE LA CLUJ CU DOAMNA LYA LA ANIVERSAREA HOLOCAUSTULUI IN 2014 LA CASA UNIVERSITARILOR. ATUNCI MI-A POVESTIT DESPRE RELATIILE DINSEI, ALE TATALUI EI SI ALE LUI HARY KULLER CU PARINTELE MEU. A FOST UN MARE ISTORIC AL EVREIMII ROMANE. AM CITIT ARTICOLELE DINSEI DESPRE DR. FILDERMAN, PERSONALITATE CAREIA MULTI EVREI ROMANI II DATOREAZA VIATA. SA FIE MEMORIA D-NEI LYA BINECUVINTATA.
Emoționantă evocare a Lyei Benjamin , așternută de pana inspirată a Veronicăi , aducându-mi în fața ochilor minții imaginea acelei Doamne distinse pe care nu o pot separa de acea a lui Hary , amândoi având un loc special în sufletul meu , prin prietenia pe care ne-au arătat-o , mie și soțului meu , cu prilejul fieecărei întâlniri cu ei . În august am avut bucuria să o revedem și să-i ascultăm prelegerea plină de patos despre Fielderman .
Fie-i memoria binecuvântată !
Felicitări Veronicăi pentru acest necrolog atât de deosebit .
Intr-adevar imaginea Lyei si a lui Hary au fost nedespartite timp de peste 60 de ani si iti multumesc pentru cuvintele calde !
SI lumea s-a schimbat de la ultima noastra intalnire la Haifa 🙁
Da . Și ce schimbare ! Nu ne-am putut imagina că vom ajunge să trăim astfel de zile !
Să spunem că speranța nu moare ? Trebuie ! Trebuie să ne putem vedea și în zile însorite , pline de liniște și pace !
REGRET TRECEREA ÎN NEFIINȚĂ A ISTORICULUI DE VALOARE DR. LYA BENJAMIN CARE A REFUZAT ORICE COMPROMISURI. ZIHRONA LIVRAHA.
Dr. Lya BENJAMIN este cercetător la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România din 1985. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din Ekaterinburg, obținând titlul de doctor în istorie al Universității din București în 2001, cu o lucrare despre viața cotidiană a evreilor în perioada Holocaustului. Este autoarea a numeroase studii, volume de documente și antologii privind istoria evreilor din România în general și în particular în perioada Holocaustului.
Palmaresul profesional al Lyei Benjamin este la îndemâna oricărei persoane interesate de aceste cărţi, articole, recenzii şi diferite alte forme de exprimare elevată pe care le-a creat, singură sau în colaborare cu soţul iubit, Hary Kuler. Scrisoarea mea nu a avut ca scop menţionarea lucrurilor accesibile tuturor celor interesaţi, ele fiind oricum accesibile tuturor celor care se ocupă de domeniul în care Lya a fost cercetătoare.
Scrisoarea mea a fost destinată celor care doresc să înţeleagă ce înseamnă despărţirea de un om deosebit, cu care eu, în paşii modeşti făcuţi la o vârstă asemănătoare cu cea în care Lya şi-a prezentat doctoratul, către domeniul istoriei, am stabilit o legătură personală, dincolo de firele profesionale, care ne-au legat când şi când.
Din păcate, în ultimii ani, mulţi dintre prietenii generaţiei părinţilor mei, sau chiar mai tineri, ne părăsesc, şi eu simt această despărţire şi ca o necesitate de a înţelege ce înseamnă Moartea ca un lucru firesc, oricât de dureros ar fi.
Din păcate evenimente ca cele din Israel, pun pe toţi oamenii, mai ales pe cei tineri în ipostaza stranie şi nedorită, de a se obişnui cu această trecere în nefiinţă, pe care fiecare o poartă în minte şi în suflet, dar încearcă s-o îndepărteze conştient, până când este posibil.
Explicația pe care ai dat-o, Veronica, în legătură cu menirea scrisorii de rămas bun, atinge coarde sensibile ale sufletului.
.Foarte frumos exprimat !
💐
Mulțumiri pentru cuvintele alese, admirative și tandre către cea care a fost Lya Benjamin.
Si eu va multumesc, dna Medrea !
Felicitări pentru acest articol afectuos și admirativ, plin de sinceritate dar și de tristețea pierderii unei prietene speciale. Odihnă veșnică în pace eruditei doamne Lya Benjamin și mulțumiri Veronicăi pentru sensibila evocare a relației lor de excepție.
O imbratisare de la mine si de la Lya, care s-ar fi bucurat sa te cunoasca 🙂
In memoria Lyei Benjamin , Veronica și-a luat rămas bun ,într-formă intimă și încărcată cu dragoste și apreciere .
Să-i fie memoria binecuvântată !
Dragă Veronica, citindu-ți articolul îți simt durerea și întristarea că s-a întrerupt definitiv relația ta de prietenie cu o astfel de personalitate ca a doamnei Lya Benjamin. Dumnezeu s-o odihnească! Articolul tău îmi întărește convingerea că durerea pentru pierderea unei ființe mult apreciate este diminuată dacă am ținut legătura și am vizitat-o de câte ori am avut prilejul. Acesta este și modul sincer de apreciere a unui om, mod care sunt convinsă că doamnei Lya Benjamin i-a adus multă bucurie sufletească. Felicitări pentru articolul evocator!
Mulţumesc Lenus, Lya ar fi dorit de fiecare dată să revin şi s-o mai vizitez ! Era totuşi destul de singură, în ciuda proxy-prietenelor care o ajutau.
Lya Benjamin a fost o colaboratoare constantă, dedicată şi foarte valoroasă a revistei Baabel, conferindu-i prestigiu prin simplul fapt că semna în paginile ei virtuale. Era atât de modestă încât mereu se îndoia de valoarea celor scrise şi nu se liniştea decât atunci când aceasta era confirmată de accesările şi comentariile cititorilor. Din păcate, mereu amâna împărtăşirea amintirilor, în favoarea unor subiecte pe care le considera mult mai importante. De câte ori o rugam: “Lya, te rog scrie despre familia ta, despre bunicul tău, despre cele trăite de tine”, îmi răspundea “Nu sunt atât de importante”. A plecat din această lume înainte să-şi fi scris memoriile…Poate că cineva se va dedica scrierii unui portret amplu al celei care a fost Lya Benjamin, istoricul şi Omul care ne va lipsi mult de acum înainte. Fie-i memoria binecuvântată!
Ce să spui la această superbă comemorare?!
Rânduri de memorabilă, pioasă amintire ale Veronicăi adresate Lyei Benjamin. Oameni de onoare, caldă afecțiune, uniți de libertatea cugetului și devoțiunea față de această libertate. Binecuvântată amintirea Lyei Benjamin și a tuturor semenilor de înalt cuget și simțire!
Şi cele spuse de tine, sunt alese ca întotdeauna dintr-un coşuleţ distins al cuvintelor limbii române, mulţumesc !