În prag de Crăciun şi la doar o săptămână de cumpăna dintre ani, trec prin oraşul în care alternează întru nesiguranţă şi confuzie (soră cu vremurile actuale) cerul mohorât şi tăişul gerului, cu izbucniri primăvăratice sau averse de ninsoare viscolită.
Oraşul e iluminat din belşug. O roată mare cu scrâncioburi de sezon e instalată în proximitatea statuii lui Matei Corvin şi jur împrejur sunt înşirate căsuţele târgului de Crăciun.
E forfotă în oraş, toată lumea se grăbeşte să ajungă cu bine la limanul sărbătorilor, dar parcă – să fie doar impresia mea? – lipseşte surâsul de pe chipul şi sclipirea din privirea trecătorilor care, în acest răstimp „magic” (un cuvânt demonetizat de toate reclamele în care apare obligatoriu), în preajma bradului împodobit şi în sunetul colindelor, redevin copii.
Din când în când, larma oraşului ticsit de maşini nerăbdătoare care circulă în coloane, cu cerul brăzdat de avioane (parcă mai dese acum, de sărbători) este spartă de câte o petardă detonată îndeobşte de adolescenţii rebeli. Comercializarea şi utilizarea petardelor este interzisă nu numai din cauza zgomotului brutal pe care-l produc, ci şi pentru numeroasele accidente din timpul manipulării. Totuşi, bubuiturile lor – petardele militare (obţinute ilegal) sună înspăimântător – se aud încă dinainte de Crăciun, ajung la apogeu în noaptea de Revelion şi mai continuă până la Bobotează. Petardele sunt relativ noi în peisajul Clujului care s-a schimbat mult în ultimele decenii. ”Pe vremea mea” (vorba bătrânilor, nu-i aşa?) nu exista aşa ceva.
Se spune că zgomotele alungă duhurile rele din nopţile lungi de iarnă, dar pentru asta nu e nevoie de petarde belicoase, e de-ajuns să pocneşti din bici şi să suni din zurgălăi, cum te îndeamnă Pluguşorul: „Mânaţi, măi, şi sunaţi din zurgălăi”!
Clinchetul zurgălăilor este marele absent al sărbătorilor de iarnă din ultima vreme. Sania cu zurgălăi a devenit o amintire… Într-o iarnă aspră din anii 1980, când tot oraşul era troienit şi transportul în comun din Cluj (care oricum suferea de penurie) fusese dat peste cap, în staţia de autobuz unde rebegeam cu toţii în speranţa lui Ikarus salvator, a oprit o sanie încăpătoare trasă de doi cai cu zurgălăi şi ne-a poftit să ne suim că ne duce acasă, în cartierul Donath. Vizitiul (probabil proprietarul) a făcut mai multe drumuri (de neuitat) pentru norocoşii călători. Nu ţin minte dacă ne-a taxat sau ba şi sper retroactiv că nu a fost nici el amendat de miliţia economică.
Nici colindătorii (mult mai agresivi şi destul de ameţiţi de alcool) nu mai au zurgălăi, ci tobe, zongoră[1] şi… petarde.
Nu găseşti decât clopoţei decorativi, de ceramică (sau de plastic) care nu sună. Scrie pe ei Merry Christmas sau Happy New Year!
Absenţa zurgălăilor zglobii mi-a amintit o minunată poezie de Nicolae Labiş care – deşi scrisă în anii proletcultismului – şi-a păstrat actualitatea[2]. Copiez aici un fragment care se potriveşte cumplit de bine cu vremurile pe care le trăim:
O cetină c-un fir de lumânare
şi c-o mărgică smulsă din suman
vestea că, pe vântoase reci, călare,
din viaţa noastră-a mai trecut un an.
Plutea încremenită o tăcere…
Nici urători, nici câini, nimic, pustiu…
Când, deodată, ca o adiere,
cu glas scâncit, tremurător şi viu,
s-a auzit un zurgălău cum sună
îndepărtat, cum sună subțirel,
de parcă nopții ar fi vrut să-i spună
durerile știute doar de el.
Se auzea de undeva, din vale,
sub vântul înecat în răbufniri,
parcă plângea încet metalul, moale,
în palmele-nghețate şi subţiri.
Şi mama sta așa cu faţa udă,
cu gândul dus la tata, ascultând.
De unde-i el, nu poate să audă
şi poate nu va auzi nicicând,
că poate-acolo, în această clipă,
învăluită-n viscol uriaş,
vreo pasăre de noapte, rece, ţipă
lângă bocancii aspri de ostaş…
….
E Anul Nou. Ştim noi ce mâine fi-va
şi ce-o să mai aducă anul nou?
Un zurgălău stingher din nou porni-va
prin sate durerosul lui ecou?
Voi, oameni ai pământului, uitarea
s-a așternut pe sânge, scrum şi fier?
N-aţi cunoscut ce-nseamnă aşteptarea
şi ce înseamnă-un zurgălău stingher?
– Am cunoscut cu toţii durerea ce e.
Avem la masă câte-un scaun gol.
Să n-aibă somn şi-n tihnă să nu steie
Ei, alchimiştii noului pârjol!
Poezia a fost scrisă în 1956 (probabil în prag de Anul Nou). Labiş se stingea din viaţă în ziua de 22 decembrie a aceluiaşi an, în urma unui (suspect) accident de tramvai. Avea 21 de ani…[3]
Au trecut aproape 70 de ani de atunci şi trăim în continuare sub spectrul războiului. În curând se va împlini al doilea An Nou de când mii (poate zeci de mii) de familii ucrainene şi ruseşti „au la masă câte-un scaun gol”, iar „alchimiştii noului pârjol” se întăresc şi se îmbogăţesc pe zi ce trece…
Nădăjduiesc să se facă auzit din nou clinchetul zglobiu şi paşnic al zurgălăilor, aducător se speranţă şi de pace.
La mulţi ani 2024!
Andrea Ghiţă
[1] Cobză (ardelenism)
[2] Poezia integrală se poate citi aici: https://www.versuri.ro/versuri/nicolae-labis-zurgalaul/
[3] https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/misterele-mortii-lui-nicolae-labis-accident-sau-1609797.html#google_vignette
15 Comments
un an trecut cu multe motive de tristețe, o urare pentru UN AN NOU MULT MAI BUN, — BMM
“Oraşul e iluminat din belşug.”- Belșug sau risipă ? Aceasta e întrebarea . În ceeace privește NY nu e cazul să pui întrebări – iluminatul a scăzut în mod accentuat de la an la an . K.I.
Din belşug – foarte iluminat. Nu cred că aceste LED-uri ar consuma prea mult.
De ce? Bucurestiul din timpul lui Ceausescu s-a mutat in USA?
La Multi Ani 2024 !!
Primăria e nevoită , anul acesta în special , să strîngă cureaua deoarece trebuie să cazeze zeci de mii de imigranți ilegali ( un mic procent din cei care au trecut în Texas venind din Mexic – un amalgam de populație , de ex. luna aceasta 10000 bărbați din China – Guvernatorul republican al Texas pune imigranți în autobuze și îi expediază în orașe din nord , orașe sub conducere democrată care s-au declarat în vorbe orașe sanctuar gata să-i primească cu brațele deschise , acum fiind în panică deoarece au ele însele mii de homeless ). Pentru a face față situației , primăria taie de peste tot – bibliotecile publice închise sîmbăta și duminica , bugetul poliției redus 5% , serviciile de curățenie …. pavoazarea . Cu ani în urmă un număr imens de case particulare era iluminat/pavoazat , azi e ceva rar . K.I.
Crum ajung imigranţii ilegali din China în Mexic?!
Zbor China – Ecuador iar de acolo parcurg , ca și ceilalți ilegali , traseul spre granița Mexic – USA . K.I.
Doresc din suflet tuturor condeierilor din această comunitate dragă, un an mai bun, pace, senin și inspirație! La mulți ani!
Asa de multe lucruri si obiceiuri se detarioreaza in timp, atat pe plan spiritual, dar si in domeniul comercial: cum imi place un produs din magazine, el dispare de pe rafturi!
Inlocuirea clinchetului linistitor al zurgalailor cu zgomotul suparator al petadelor si al clopoteilor in sine cu surogate pur decorative este un fenomen regretabil.
Frumoasă descriere a Clujului la cumpăna dintre ani, si a ingrijorării generale faţa de viitor
Mi- ati făcut un dar minunat de An Nou, cred ca şi altora, versuri de Nicolae Labiş.
Multumesc si La mulți ani!
În Anul Nou dorim ca lumina să vină în locul întunericului.Să nu pierdem speranța în umanitate.
Articol foarte grăitor care te pune pe gânduri. De Pesah și noi punem un scaun pentru Eliahu Ha Navi, dar anul acesta la Revelion vom pune un scaun pentru răpiții noștri din Gaza, în speranța că se vor întoarce de acolo vii.
Sa speram ca ucrainienii o sa ne apere de rusi si UE de politicienii nostri.
La multi ani 2024 !
La Multi Ani Andrea !
Rândurile tale, s-ar potrivi in parte si la ceea ce simt unii dintre conaționalii mei, cei dintre care doar o mica parte, sărbătoresc sfârșitul de an, Revelion sau Silvester, după numele sfântului (in fapt e vorba de Papa Silvestru, legat de Crezul de la Niceea) care a dat numele acestei sărbători in tarile cu religia majoritara creștină.
Atmosfera cenușie e transformata de ciudățeniile naturii si ale globalizării într-o vreme partial senina, partial ploioasa, dar oricum temperaturile se mențin in jurul a 20 de grade.
Sufletele sângerează si gândurile se învălmășesc călătorind fiecare pe drumuri adesea înfundate.
Întâmplător ma gândeam zilele trecute la Nicolae Labis, fără sa cunosc aceste versuri din care ai citat, si care te fac sa întrebi către ce drumuri rătăceau gândurile sale atunci, cand războiul aparent rămăsese in urma.
Ceea ce ma făcuse sa mi-l amintesc este legat de continuarea vieții, care nu poate fi oprita, dar numai atunci cand ai pentru ce sa trăiești:
“Plâng… Mănânc si plâng. Mănânc!”
Mulţumesc pentru aceste reflecţii. Labiş a murit atât de tânăr, dar ne-a lăsat totuşi poezii care au intrat în tezaurul literaturii române. Cred că era în perioada escaladării înarmării nucleare. În 1955 Germania de Vest era integrată în NATO şi în 1956 se înfiinţa Tratatul de la Varşovia.