Contrar speranțelor nejustificate ale președintelui Macron, Rassemblement National, partidul de extremă dreaptă al Marinei Le Pen, și-a continuat înaintarea victorioasă, obținând 34% în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, la un pas de majoritatea absolută din Adunarea Națională, camera inferioară a Parlamentului francez. Dizolvând parlamentul după rezultatele catastrofale ale alegerilor europarlamentare, Macron spera la o mobilizare a alegătorilor de centru care să ducă la întărirea alianței sale, Renaissance.

Dar scrutinul europarlamentarelor a indicat clar tendința unei mari părți a populației franceze. Confruntați cu ani dificili care au dus la scăderea nivelului lor de trai și la incertitudini interne și externe – pandemia, migrația crescândă, războiul din Ucraina și creșterea prețurilor – mulți francezi s-au lăsat atrași, ca să nu zicem amăgiți, de promisiunile populiste ale extremei drepte. Era mai ușor să ”înghită”, să accepte discursul lepenist care se referea la greutățile de zi cu zi ale oamenilor de rând, la dificultățile provocate fermierilor francezi de programul de îmbunătățire a mediului lansat de Uniunea Europeană, la lipsa de securitate provocată parțial de imigranți și altele, decât să accepte măsurile dure și bineînțeles nepopulare ale președintelui Macron, poate șeful de stat cu gândirea cea mai modernă din istoria Franței, care dorea ca țara sa să ajungă pe primul loc, să fie statul cel mai competitiv din Europa și să formeze o putere militară europeană care să nu mai depindă de Statele Unite. Bineînțeles acest proiect cerea mari sacrificii pe termen scurt și mediu și o mare parte din francezi care, contrar concepției generale, sunt conservatori, l-au respins. Atunci când și-a câștigat primul mandat, Macron a adunat în jurul său o elită de tineri intelectuali, cu spirit inovativ. Dar dacă atunci așteptările erau foarte mari, trecerea timpului și evenimentele negative pe plan intern și internațional au erodat popularitatea președintelui. Macron a fost acuzat de elitism, de faptul că folosește poate exagerat prerogativele funcției de președinte și caută să eludeze dezbaterile din parlamentul în care nu mai dispunea decât de o majoritate relativă.

Președintele Franței a trebuit să se confrunte și cu noul partid al lui Jean-Luc Mélenchon, „La France insoumise”, situat la extrema stângă a eșichierului politic. Macron a declarat de multe ori că extrema stângă, respectiv Mélenchon, ar fi mai periculoasă decât extrema dreaptă, ceea ce, precum vedem, are acum un efect de bumerang.

Ce ar însemna o victorie a extremei drepte în Franța? După părerea mea, în primul rând o rușine națională. Chiar dacă generațiile s-au schimbat, în memoria colectivă mai persistă istoria guvernului de la Vichy care s-a aliat cu Germania hitleristă și a urmat politica acesteia, poate chiar cu şi mai mult entuziasm, cum s-a dovedit mai târziu. Marine Le Pen a încercat să scape de elementele de sorginte fascistă introduse de tatăl său, pentru a face partidul frecventabil. Să recunoaștem, programul partidului are și elemente atractive, dar cei care îl votează nu se gândesc la consecințele pe termen lung ale unor prevederi populiste lansate de un partid de extremă dreaptă. Ele se vor resimți atât pe plan intern, cât și în politica externă franceză și în relațiile cu UE, iar victoria acestui partid va stimula avansul celorlalte partide de extremă dreaptă din Europa.

Ce se va întâmpla în turul doi? Potrivit legii electorale franceze, dacă niciun candidat nu a câștigat jumătate plus unu din voturi, toți cei care au obținut cel puțin 12% se vor confrunta în turul doi, astfel că este posibil ca lupta să se dea între trei candidați.

După procentajul obținut din sondajele la ieșirea de la urne, cu victoria clară a formației lepeniste și situarea pe locul doi al alianței de stânga, Noul Front Popular, președintele Macron a cărui alianță de centru a ieșit pe locul trei, a lansat un apel pentru formarea unui front comun vizând salvarea democrației. Practic, aceasta va însemna negocieri cu stânga pentru a alegerea unui candidat unic și retragerea celui mai prost plasat. Este un mare semn de întrebare dacă demersul va avea succes, ținând cont de efectul de bumerang, respectiv atitudinea președintelui față de stânga franceză (care este departe de idealurile, componența și sprijinul de care s-a bucurat Frontul Popular din anii 1930). Și, presupunând că s-ar ajunge la un compromis, nu este sigur ca acest demers ar fi pe placul alegătorilor centriști și de stânga, nici a UE care nu ar fi încântată nici de un premier neomarxist.

Din păcate, personal nu sunt deloc optimistă. Mi-e teamă că după turul doi ne vom trezi cu un guvern francez de extremă dreaptă, ceea ce înseamnă o majoritate absolută în Adunarea Națională (camera deputaților). Aceasta este condiția pusă de Marie Le Pen pentru formarea guvernului în frunte cu un premier de 28 de ani, Jordan Bardella. Sper să nu am dreptate.

Eva Galambos