Număr vizualizări 16 ori
La prima vedere, titlul e cam eliptic, dar cred că toată lumea, sau cel puțin cititorii din țara noastră, știu că este vorba de România. Iar răspunsul este simplu: spre catastrofă. Și vreau să prezint, deși nu sunt originală, alții mai deștepți au făcut-o înaintea mea, cam cum se va desfășura scenariul.
Deocamdată, pe scena politică nu există decât două opțiuni: una destul de proastă și una foarte proastă. La ora la care scriu articolul a avut loc o rundă de convorbiri a premierului desemnat, Eugen Tomac, deocamdată cu partidele proeuropene, minoritățile naționale și grupurile neafiliate pentru a realiza o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia să poată continua reformele și să mențină orientarea euroatlantică a României. De menționat că Tomac este liderul unui partid, PMP, care nu a intrat în parlament, dar a fost ales de președintele Nicușor Dan ca independent. Dar, cu excepția PSD care a condiționat votul cu un program imposibil de realizat, se pare că peste tot a fost refuzat.
Ar mai exista o șansă minimă, dialogul de la om la om, respectiv cu fiecare parlamentar, la care s-a angajat Tomac. Mă gândesc și la anumite grupuri din partidele proeuropene, la persoane conștiente că într-un fel sau altul trebuie să se pună capăt crizei, care au în vedere interesul național, chiar dacă pentru mulți această expresie și-a pierdut semnificația. Vom vedea la vot.
Acesta ar fi doar primul pas. Dacă, totuşi, Eugen Tomac reușește să formeze un guvern acceptat de majoritate – multe din persoanele propuse par potrivite – în etapa următoare urmează să găsească modalitatea de a-şi impune programul care trebuie să cuprindă cam aceleași constrângeri ca cel al guvernului Ilie Bolojan. Așa cum am arătat, PSD nici nu vrea să audă. Dacă, printr-o minune, va fi confirmat premier, Tomac va trebui să negocieze fiecare reformă, fiecare lege cu toate partidele și să facă niște concesii care ar putea submina procesul de reforme.
Aceasta este varianta optimistă. Dar este foarte posibil să nu se adune numărul necesar de voturi. Conform Constituției, el va trebui să negocieze și cu partidele din opoziție, ceea ce practic nu va da niciun fel de rezultate, deoarece AUR a declarat că nu are ce negocia, iar președintele Nicușor Dan nici nu vrea să audă de prezența AUR la conducerea țării, sub nicio formă. Aceasta este explicația neinvitării unui candidat din partea PSD să formeze guvernul. Nicușor Dan și-a dat seama că singurul partid cu care social-democrații ar fi putut forma o majoritate ar fi fost AUR, niciun alt partid proeuropean nu mai vrea să colaboreze cu PSD, cel puțin oficial nu vrea să refacă fosta coaliție. Potrivit unor zvomuri, dacă nu se conturează o majoritate, Nicușor Dan l-ar retrage pe Tomac înainte ca guvernul lui să fie prezentat în parlament și ar numi un nou candidat, probabil un tehnocrat. Dacă și această inițiativă va eșua, oricât se împotrivește președintele și numeroși alți oameni politici, nu va exista altă soluție decât alegerile anticipate.
Se cunoaște de-acum rezultatul acestei opțiuni. Vom avea guvern AUR, sprijinit de celelalte partide de opoziție suveraniste și simpatizanți ai AUR chiar din așa-zisele partide proeuropene. Nu va mai exista acel tsunami al democrației care l-a adus la putere pe Nicușor Dan. Din păcate, din cauza comportamentului coaliției, a unei slabe comunicări cu publicul în explicarea necesității măsurilor dure de austeritate care au afectat oamenii obișnuiți, poate și a etapelor în care au fost concepute reformele, cea mai mare parte a populației este dezamăgită. Potrivit unui recent sondaj de opinie, AUR a rămas în continuare cel mai popular partid, nu se manifestă o scurgere a simpatizanților către alte partide și dacă tendințele nu se îmbunătățesc, respectiv nu se instalează un guvern eficient, procentul susținătorilor extremei drepte va crește și este greu să acuzăm țări străine pentru această situație.
Care ar fi soluția? Nu știu și nici alții nu știu. Înrăutățirea situației economice, sărăcirea populației, la care se adaugă situația internațională, ultimele episoade amenințătoare la adresa securității României în urma războiului din Ucraina care dovedesc mari lipsuri în politica de apărare a țării stârnesc sentimente de respingere a căii democratice. Ar exista o oarecare speranță, doar dacă se va trezi conștiința celor care ar trebui să păzească calea României spre Europa și spre reforme, dacă ei ar renunța la interesele de partid și la orgoliile personale în fața celor generale, ar găsi puncte de compromis și ar sprijini guvernul Tomac, această opțiune imperfectă, dar mai puțin rea decât celelalte. Altfel, catastrofa va căpăta dimensiuni din care nu vom putea ieși multă vreme.
Eva Galambos
