Număr vizualizări 19 ori
Celebrul bogătaș belgian-israelian Ehud Arye Laniado a decedat ca urmare a unui atac de cord în timpul intervenției chirurgicale pentru elongarea penisului. Intervenția a avut loc la clinica estetică Saint-Honoré-Ponthieu din Paris. Operatorul a fost nu mai puțin celebru: chirurgul cunoscut sub numele de Guy H. Tribunalul parizian a suspendat dreptul acestuia de liberă practică și l-a condamnat la 15 luni de închisoare.
Această știre oarecum senzațională mi-a fost trimisă de o prietenă și am înțeles imediat că subiectul merită o discuție mai amplă. Dar oare subiectul îi va interesa pe cititorii revistei Baabel? Și atunci am apelat la statistica oferită de redacția revistei. În anul 2025, procentul bărbaților care au răspuns la sondaj a fost dublu decât al femeilor și cca 80% erau trecuți de 56 de ani. Cu alte cuvinte, sunt șanse ca cineva să citească articolul până la capăt. La prima vedere aș zice că subiectul nu va interesa pe mai nimeni. Dar, on second thought, mi-am zis: într-adevăr, cititorul nostru e bărbat și demult trecut de prima tinerețe, dar el are copii și nepoți. Așadar nu ar fi rău să-i aduc la cunoștință ce am descoperit. Deci, la treabă.
În cariera mea profesională am fost implicat foarte rar în chirurgia estetică, practicată aproape în întregime în instituții medicale particulare. De aceea recurg la literatura de specialitate.
Recunosc că multe date m-au găsit complet nepregătit. Sigur, știam că chirurgia estetică se practică peste tot și treptat apar tehnici noi, îndreptate spre regiuni anatomice odinioară neatinse de bisturiu decât în cazuri de afecțiuni patologice. Dar amploarea acestui tărâm paramedical (sau pseudomedical?) m-a surprins.
Dar să abordăm subiectul în mod didactic. Chirurgia estetică este un câmp de activitate în continuă creștere, la fel ca numărul celor care decid să-și schimbe într-un fel sau altul fizionomia și anatomia. Se pare că povestea a început imediat după Primul Război Mondial, iar „pionierii” în materie au fost americanii. La început au fost femei, dar apoi și bărbați care au hotărât, de exemplu, că nasul e prea mare, sânii prea mici, sau penisul prea puțin angorjat, chiar în erecție.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a venit în întâmpinarea dorințelor celor nemulțumiți de cum arată anumite părți ale corpului lor, definind noțiunea de wellbeing ca „o stare de completă bunăstare fizică, mentală și socială”. În plus, democratizarea societății în multe țări a produs concepția „corpul meu, decizia mea” și nu e de mirare că dorința de îmbunătățire a esteticii corporale atinge nu numai pe cei bogați, pe cei tineri și pe cei care sufereau de o oarecare instabilitate psihologică.
Omul / femeia strânge bani ani de zile pentru o operație estetică. Un articol recent din New York Times relata că pentru o newyorkeză, sumele ajung peste 2000 dolari pe an. Și atunci, oare ce îi face pe acești oameni tineri sau bătrâni, bogați sau mai puțin, celebri sau deloc, să-și îndrepte atenția spre propria lor înfățișare și, după un examen complet, să decidă că au nevoie de o intervenție chirurgicală estetică?
Sper ca cititorul să aibă răbdare să ajungă la finalul listei cauzelor care îl fac pe muritorul de rând să se supună cuțitului chirurgical sau seringii cu substanțe „de înfrumusețare”.
Într-o bună dimineață, individul (sau, mai ales, individa) aruncă o privire mai atentă în oglindă și ajunge la concluzia că, de fapt, ar dori să arate „altfel”. Cum? Depinde de dorința fiecăruia și adrese unde omul își poate găsi satisfacția personală se află la tot pasul.
Și iată-l pe eroul / eroina poveștii mele la un eveniment festiv, cu mulți invitați, de toate vârstele, dar mai ales tineri. Și deodată, în inima sa își face loc invidia, dublată poate și de narcisism. Hotărârea este adesea luată în noaptea de după petrecere și a doua zi, primul gest este căutarea instituției celei mai apropiate care se ocupă de înfrumusețare.
Iată o constatare veche de când lumea: vârsta nu-ți îmbunătățește apariția, nici ceea ce vezi în oglindă. Și atunci, ce e de făcut? Cu mintea mea de octogenar spre nonogenar aș zice că cu cât știi mai mult, cu atât vei accepta vicisitudinile vârstei și vei învăța să te faci cunoscut sau măcar observat după alte criterii. Alții însă, decid să treacă la retușarea urmelor lăsate de vârstă și astfel nu numai că vor arăta mai bine, dar primi senzația de stăpân al naturii, al propriei înfățișări și la dracu’ cu toate prostiile, ca „bătrânețe, haine grele (și urâte)”!
Următorul subiect (observați cât de didactic se prezintă aceste text!) se referă la „psihologia individuală”, descrisă de Alfred Adler, un psihoterapeut vienez din prima jumătate a secolului trecut. El s-a ocupat mult de complexul de inferioritate care în teoria sa joacă un rol important în dezvoltarea psihologică a individului. Nu o dată complexul de inferioritate îl îndeamnă pe cel „lovit de soartă” să-și amelioreze această senzație. Și atunci drumul spre clinica particulară e deschis.
Urmează fenomenul de concurență, în primul rând la interesul celor din jur („Uite ce bine arată! Parcă n-ar avea… ani”!). Aici e inclus și procesul de căutare de partener/ă. Oare acest punct mai trebuie dezvoltat aici? Totul e de la sine înțeles.
Unii susțin că aspectul fizic joacă un rol important în căutarea unui loc de muncă. Îmi amintesc de o tânără frumușică din echipa de promovare a unui echipament medical. Într-un moment de (rară) sinceritate, ea a mărturisit că, aspectul fizic îi dădea într-adevăr întâietate la intrarea în biroul șefului de secție medicală, dar din acel moment totul depindea de modul cum prezenta aparatura.
Iată încă un element care este adesea greu de înțeles. Un individ vizitează o clinică de chirurgie estetică și se interesează de un nose job, adică reducerea dimensiunilor organului olfactiv. Pe lângă dorința de ameliorare a apariției fizice, în spatele deciziei se află un impuls interesant. (Asta spune literatura, nu eu!) Într-o lume în care 50% din evrei trăiesc în Diaspora, mulți nu pot face abstracție de ideea că evreii ar avea nasul mare. (Un studiu clasic efectuat pe 4000 evrei newyorkezi arată că ne există nicio diferență față de alte grupuri religioase.) Această supoziție a apărut în secolul al XIII-lea, în Europa Centrală, ca parte din perena campanie de îndoctrinare antisemită. Și dacă un evreu sau o evreică dorește să se despartă acest „semn” etnic-religios, soluția e la doi pași.
Iar la urmă, last but not least, vine dorința de a semăna cu o personalitate cunoscută, un actor sau actriță. A auzi pe cineva exclamând: „oh, el/ea seamănă perfect cu Cutare” îți creează o stare plăcută, care pentru unii merită orice sacrificiu. Bineînțeles, nu orice vedetă merită copiată, de exemplu, eu nu aș dori pentru nimic în lume să semăn cu Woody Allen, dar asta e chestie de gust.
Aici se încheie prima parte a eseului despre nevoia simțită de unii de a-și ameliora înfățișarea fizică. În a doua parte vom discuta despre… Dar de ce să divulg ce urmează? Mai bine vă țin în suspans. Așadar, lectură plăcută, și… răbdare.
Gabriel Ben Meron
