Număr vizualizări 1504 ori
Trăim vremuri îmbâcsite de agresivitate și transformări geopolitice. În aceas atmosferă tot mai tulbure și neliniștită asistăm la un fenomen care, deși este prezentat drept progres și toleranță, ascunde o contradicție profundă.
Tot mai mulți politicieni occidentali își declară afecțiunea față de poporul evreu, în timp ce se distanțează de una din componentele fundamentale ale identității evreiești de-a lungul mileniilor: legătura neîntreruptă dintre poporul evreu și pământul său ancestral. Nu este o simplă nuanță politică. Este o lipsă de onestitate intelectuală și morală. Și incorectitudinea de acest fel nu rămâne niciodată fără consecințe.
A celebra cultura evreiască, dar a trata autodeterminarea evreiască drept o jenă diplomatică nu înseamnă toleranță, ci selectivitate. A onora istoria evreiască și memoria Holocaustului, în timp ce condamni mișcarea națională care a izvorât direct din această istorie, nu este o critică legitimă, ci o contradicție care ar trebui să fie stânjenitoare pentru cei care o promovează.
De asemenea, a declara solemn necesitatea păstrării memoriei victimelor Holocaustului, a-i îmbrățișa și a-i decora pe supraviețuitori, a exprima regrete pentru crimele comise împotriva evreilor, dar a respinge în același timp ceea ce majoritatea lor covârșitoare afirmă deschis despre propria identitate nu înseamnă solidaritate și nici alianță. Este doar o punere în scenă.
Privind către Europa, contrastul devine evident. Uniunea Europeană a emis nenumărate declarații privind combaterea antisemitismului. Au fost adoptate rezoluții, elaborate strategii naționale, votate legi și alocate milioane de euro pentru conferințe, programe educaționale și inițiative dedicate memoriei Holocaustului. Liderii europeni vorbesc constant despre importanța prezenței evreiești pe continent și despre obligația de a preveni repetarea tragediilor trecutului. Și totuși, realitatea din teren spune o altă poveste.
Pe străzile din Berlin, Paris, Amsterdam sau Bruxelles, orașe cu comunități evreiești numeroase și vizibile, antisemitismul nu se ascunde. El mărșăluiește, scandează și intimidează. Școlile evreiești necesită măsuri de securitate pe care alte școli nu le au. Sinagogile își deschid porțile în spatele unor bariere și dispozitive de protecție pe care alte lăcașuri de cult nu le consideră necesare. Înainte de a ieși pe stradă, mulți evrei europeni se întreabă dacă este prudent să poarte simboluri vizibile ale identității lor în orașe unde evreii sunt agresați și uneori chiar uciși.
În statele în care marile comunități evreiești au dispărut, în special în Europa de Est, fenomenul capătă o altă formă. În țări precum România, unde prezența evreiască în spațiul public este redusă și puțin vizibilă, antisemitismul este cultivat și exploatat politic de lideri populiști care au înțeles că prejudecățile împotriva evreilor pot mobiliza segmente ale electoratului. Mulți dintre cei care adoptă asemenea discursuri nu au întâlnit niciodată un evreu, însă continuă să creadă și să răspândească stereotipuri vechi de secole.
Acest fenomen nu se desfășoară în umbră. El are loc la vedere, adesea sub acoperirea unor sloganuri politice pe care majoritatea liderilor europeni evită să le confrunte direct.
Aceiași politicieni care semnează declarații împotriva antisemitismului permit desfășurarea unor manifestații unde ura împotriva Israelului se transformă rapid în ură împotriva evreilor și invers. În comunicatele oficiale se fac distincții elaborate și sofisticate, însă realitatea de pe stradă este ignorată.
O declarație nu costă nimic. Aplicarea ei însă necesită capital politic. Iar atunci când acest capital este cântărit în funcție de confortul electoral al diferitelor grupuri de alegători, evreii Europei descoperă din nou cât de fragilă este siguranța lor.
Pentru majoritatea evreilor din întreaga lume, Israelul nu este o abstracție diplomatică și nici un simplu subiect de politică externă. Israelul este memoria transmisă din generație în generație. Este familia separată și reunită. Este supraviețuirea unui popor care a traversat exiluri, persecuții și tentative repetate de exterminare. Este o identitate formată și moștenită de-a lungul a mii de ani.
Cu mult înainte ca Organizația Națiunilor Unite să adopte rezoluții, înainte ca diverse mișcări politice să revendice și să redefinească această cauză și înainte ca rețelele sociale să reducă aspirații străvechi la simple sloganuri, poporul evreu se îndrepta deja cu privirea către Ierusalim. Se ruga către el. Plângea pentru el. Visa la întoarcere. Această legătură nu a fost inventată de niciun politician modern. Ea este rezultatul istoriei.
Ceea ce observăm astăzi este o formă nouă a unei prejudecăți foarte vechi. Ostilitatea față de evrei pentru simpla lor existență continuă să existe, însă într-o formă adaptată vremurilor. Evreii care acceptă să se alăture campaniilor de demonizare a Statului Israel și care susțin că evreii sioniști nu sunt „adevărații evrei”, ci „hazari”, sunt adesea tolerați și promovați. Ei devin instrumente utile ale unei ostilități care, sub forme diferite, a alimentat secole întregi de persecuții împotriva evreilor.
Mesajul este simplu: dacă vii cu capul plecat, ești acceptat. Dacă însă îndrăznești să te afirmi deschis ca evreu sionist, riști marginalizarea, stigmatizarea și excluderea.
În lumea de astăzi, construirea unei sinagogi este salutată și celebrată. Dar aceiași oameni care pretind că susțin comunitățile evreiești condamnă existența și apărarea căminului național al evreilor.
Această asimetrie are un nume. Se numește prejudecată. Se numește antisemitism. Limbajul sofisticat și vocabularul la modă care înconjoară acest fenomen nu îi schimbă natura.
Cererea ca evreii să își limiteze sau să își ascundă legătura cu Israelul pentru a fi acceptați în societățile în care s-au născut și au crescut dezvăluie, în primul rând, prejudecățile celor care formulează o asemenea pretenție.
Legătura evreilor cu Ierusalimul și cu Israelul, leagăn al culturii iudeo-creștine, este mult mai veche decât majoritatea națiunilor moderne. A cere evreilor să ascundă această legătură înseamnă a readuce vremurile în care ei erau obligați să își ascundă credința și originile pentru a supraviețui.
Cei care acceptă prezența evreiască, dar resping suveranitatea evreiască, demonstrează fără să își dea seama de ce Statul Israel trebuie nu doar să existe, ci să fie suficient de puternic pentru a-și controla propriul destin. Poporul evreu, asemenea oricărei alte națiuni, are dreptul la propria istorie, la propria identitate și la propria patrie.
A declara solidaritate cu poporul evreu în timp ce îi negi istoria de peste 3.500 de ani și îi pui sub semnul întrebării drepturile asupra patriei sale este o formă evidentă de ipocrizie.
Prin asemenea atitudini, numeroase societăți occidentale riscă să construiască un nou ghetou, unul ideologic și politic, în care evreii sunt împinși din nou să aleagă între acceptare și identitatea lor. Diferența față de trecut este că astăzi evreii nu mai sunt lipsiți de apărare. Ei au un stat, au o voce și sunt pregătiți să lupte pentru dreptul lor de a exista ca popor liber în propria lor țară.
Marco Maximilian Katz
29 Comments
Articol bine scris, abordînd un subiect general bine cunoscut de mine și bănuiesc de majoritatea cititorilor Baabel.
Este un fel de diversiune practicată deja de-a lungul secolelor.
Vina tuturor problemelor sunt evreii spre a nu „observa” adevăratele cauze.
Sunt perfect de acord cu autorul articolului. Atitudinea politicienilor informați direct de la Hamas, Al Jazeera, trâmbița lui Qatarului și alte surse dubioase și biased se reflectă și pe mediile sociale. Foarte frecvent văd comentarii de genul: evreii sunt în regulă dar eu urăsc Israelul”. Așa cum scrie și doamna Eva Grosz, cine este anti-israelian este automat și antisemit și asta și pentru simplul fapt că în Israel trăiesc peste jumătate din evreii globului.
Multumesc
Anti-israelismul este și el o formă da antisemitism. Vedem în zilele noastre că evreii din diaspora suferă tot mai mult în urma anti-israelismului și direct legat de el. Ocazia de a generaliza ura nu a fost evitată.
E deajuns să citești în media ce se scrie despre Israel și despre evrei in general
Când nu se va mai vorbi despre evrei și ei vor avea liniște. Această frază cu aproximație aparține Doctorului GBM ,care într-un articol vechi l-a citat pe tatăl lui. Sper că nu greșesc. Fraza mi-a rămas adânc întipărită în minte.
Oare s-a mărit numărul evreilor care doresc să ajungă în Israel, în ultimii ani? Eu nu am urmărit, pentru că nu pot spune că mă interesează foarte tare, deşi ar fi foarte bine pentru Israel. Eu cred că numărul evreilor care au plecat din Israel a crescut semnificativ după 7 octombrie. Şi atunci, cum se duc acei oameni acolo unde vor suferi mai mult? Veşnica situaţie care rămâne emblematică şi irezolvabilă. Existenţa Israelul este în pericol.
De acord cu tine Veronica.
Absolut DA….numarul evreilor din Europa care fac alyiah s-a marit considerabil.
Israelienii care au parasit Israelul dupa 7 Oct nu au parte de o viata linistita si mai devreme sau mai tarziu fiecare dintre ei invata ce inseamna antisemitismul.
Hai sa fim seriosi!
Nu puteti proroci viitorul!
Fara studii aprofundate si fara ChatGPT, doar intrebat pe google, raspunsul AI, care sustine ca datele se bazeaza pe cele ale Biroului Central de Statistica:
15000 de evrei au venit in Israel de la 7 oct 2023 pana in 2025, in timp ce 150000 au parasit Israelul in aceeasi perioada.
Cu siguranta invatasera sa inoate si posibil ca au plecat si cu barci de salvare, dar au plecat, deocamdata.
Articolul prezinta pe larg situatiile cu care ne intalnim din ce in ce mai mult in ultimii ani, privindu i pe evreii locuitori in afara Israelului, dupa luarea hotararii de a se stramuta intr o alta tara, sau cei care sunt si au ramas localnici.
De asemenea poztiile duale ale multor oficiali sunt si acesrea analizate. Fara indoiala, ca atitudinile ultimului deceniu (am spus deceniu, dar nu e o definitie foarte exacta) sunt influentate de ceea ce se intampla in Israel. Din pacate, viata a devenit aici o permanenta tensiune sub uniforma militara, cu armele care tot mereu trebuiesc perfectionate pentru aparare si mentinerea statului.
Cu toate acestea articolul face abstractie deranjanta de o realitate ce niciodata nu va putea fi modificata, anume ca tara nu este doar a evreilor. Nu a fost, nu este si nu va fi.
In ciuda impotentei de neiertat a guvernului actual, care a creat si adancit o TRAGEDIE, ce putea fi impiedicata, acelasi guvern, sau mai bine zis prin contributia ce nu poate fi neglijata a lui BN a condus la relatii de intelegere cu multe din tarile arabe, care alta data, erau de cealalta parte a baricadei.
Nu cred ca va exista vreo solutie usoara care sa impiedice gruparile teroriste sa si schimbe atitudinea si dorinta de a distruge Israelul pentru a si insusi teritoriul sau. De asemenea nu cred ca prin razboi se poate ajunge la solutie.
Dupa situatia de moment, pare ca nici nu va fi gasita vreo solutie in urmatorii multi ani de acum inainte.
Chiar daca pentru unii este deranjant, realitatea este ca Statul Israel a fost reconstruit de evrei pentru evrei. Peste 26000 de evrei au murit in procesul de reconstruire a acestui camin national al evreilor, acolo unde traiesc toti cei (Druzi, Crestini, Musulmani, etc), cetateni israelieni care au ramas si au participat/participa la dezvoltarea si securizarea locului unde isi traiesc viata in conditii de egalitate, conditii de care nu se bucura in tarile vecine, mai mult sau mai putin apropiate.
Nu a fost reconstruit fără a face suficiente nedreptăţi celor care locuiau aici, cu care nu au reuşit să se înţeleagă pe o cale paşnică. Iar ca să spuneţi că “reconstruirea” a fost făcută de evrei, este o altă neluare în consideraţie a faptului că poate pe vremuri se vedeau şi constructori evrei – ca tot vorbim de reconstruire – Dar nu evreii au pus mâna ca să construiască case, şi de decenii încoace cu atât mai puţin.
Articolul dvs face o totală abstracţie de existenţa celorlalte populaţii de pe acest pământ, ceea ce nu cred că este potrivit realităţii. Cât pentru cine a fost construit este o altă problemă, statul s-ar dori democratic şi liberal, dar până va fi aşa cu adevărat, va mai trebui să depăşească în trecere câteva dealuri. Ultimul a fost tocmai ridicat de populaţia dementă religioasă extremistă, ai cărei reprezentanţi au blocat astăzi liniile ferate.
Dacă nu aţi avut ocazia şi timpul vă permite, puteţi privi şi la alţi evrei israelieni, de care multora le-ar fi ruşine.
https://www.kan.org.il/content/kan-news/newstv/p-963853/s2/1046613/
Dna Rozenberg cred ca dvs omiteti sa mentionati in mod clar ca evreii au incercat sa se inteleaga cu “ceilalti” nu o data ci in repetate randuri, Nu evreii care au construit tara in care locuiti si care va ofera confort si siguranta sunt cei care trebuiesc sa fie aratati cu degetul ci arabii care din 1947 si pana in prezent nu au recunoscut dreptul dvs se a trai in Israel si care ar fi bucurosi sau sa va arunce in mare sau sa va vada reintoarsa de unde ati plecat. Asta este realitatea stimata doamna.
Israelul nu mi-a oferit mie confort, poate siguranta. Confortul mi l-am oferit singura prin munca.
Arabii e o generalizare, stiti cati au fost obligati sa-si paraseasca tara de origina? Atunci in 1947?
Aveti dreptate, au fost nenumarate incercari de intelegere si s-a si ajuns la cate o intelegere pe ici pe colo, dar dvs vorbiti in articol de altceva, vorbiti despre cei care traiesc in actualul Israel. Si nu este vorba numai de evrei. Povestea cu aruncatul in mare este o poveste, trista cei-i drept, nu o puteti trece in foreground-ul social.
Si va intreb ca si pe Eva Grosz, de ce oamenii din afara nu se grabesc sa vina in raiul israelian? Macar de frica de a nu fi aruncati in mare?
Banuiesc ca daca ati fi vazut reportajul de la canalul 11, facut de jurnalistul Moav Vardi, nu v-ar fi lasat impresionat. Fiecare desigur ca isi pastreaza opiniile in acord cu ceea ce a experimentat in propria sa viata.
Dna Rozenberg
Fara indoiala ca societatea israeliana este total diferita de cea din care am plecat si dvs si eu. In special atunci cand am plecat. Israelienii sunt “altfel”. In cazul meu, serviciul militar m-a facut unul dintre ei. Israelul este departe de a fi un “rai”. Dar este singurul loc unde evreii sunt “acasa”.
Despre arabii si 1947-1949: majoritatea arabilor care au parasit noul Stat Israel au fost “convinsi” de liderii arabi sa fuga. Liderii arabi i-au avertizat ca spre binele lor este bine sa se refugieze in tarile arabe vecine inainte ca armatele arabe sa atace noul stat. De asemenea le-au spus ca “evreii ii vor mascra”. Este cunoscut cazul arabilor din Haifa care au fost implorati de primarul evreu sa nu fuga nicaieri. Dar intimidarile liderilor arabi au fost mai puternice decat rugamintile primarului.
Despre evreii care inca nu au facut alyiah: asa cum scris in articol, evreii care nu pot sa isi ignore radacinile vor ajunge in Israel. Cei carora nu le pasa de identitatea lor si care sunt gata sa coboare capul si sa traiasca sperand ca va fi bine vor zabovi mai mult dar realitatea ii va zgudui si pe ei. Dna va doresc numai bine si va multumesc pentru acest schimb de opinii.
Sunt uluită de siguranţa de “prooroc” cu care vedeţi viitorul evreilor, de două (şi numai două) categorii: evreii care nu pot să-şi ignore rădăcinile şi vor ajunge în Israel şi citez (ca să nu greşesc): “cei cărora nu le pasă de identitatea lor şi sunt gata să-şi coboare capul şi să trăiască sperând că va fi bine vor zăbovi mai mult şi realitatea îi va zgudui şi pe ei”. Sunt foarte mulţi evrei care nu trăiesc în Israel, îşi cunosc rădăcinile, respectă litera Torei şi trăiesc în America, în Canada, Marea Britanie, Franţa şi alte ţări, fiind chiar evrei trup şi suflet. În niciun caz nu se poate spune că nu le-ar păsa de identitatea lor. Şi mai sunt evreii ca mine şi ca alţii cărora le pasă de identitatea lor, dar nu cred că trebuie neapărat sî trăiască în Israel şi “zăbovesc” de vreo 250 de ani (dovediţi cu morminte) pe aceste meleaguri unde-şi au rădăcinile şi se simt acasă. În România sunt puţini, dar în Ungaria sunt mult mai mulţi. Consider că lucrurile sunt mult, mult mai complicate.
Dna Ghita
Este opinia mea. Nu sunt nici un “prooroc”. Am o opinie si o exprim. La fel cum si dvs o exprimati pe a dvs. Atat!
Si nicaieri nu am spis ca evreii “trebuie” sa traiasca in Israel. Am spus ca realitatea care, in perceptia mea, se creaza in fata ochilor nostrii ii va aduce pe foarte multi evrei in Israel. In Romania inca avem sansa sa traim altfel decat traiesc evreii in New York, Londra, Paris sau Malmo. In Ungaria la fel. Si in Bulgaria la fel. In general in Estul Europei acolo unde antisemitismul traditional local nu este intetit prea mult de antisemitismul islamic.
Discutia asta este ampla si complexa si ma bucur ca cea ce am scris starneste reactii si angajeaza oamenii la gandire pe aceasta tema.
Stimată Dna Ghiță – Faptul că eu nu mă regăsesc în cele două categorii de evrei, meționate de MMK, nu mă determină să pretind ca un scurt comentariu să trateze exhaustiv subiectul. Eu nu cred că d. MMK se vede proroc, ci mai degrabă vede repetarea istoriei într-un viitor întunecat.
Cine “vede in viitor”
(dupa a ta parere) desigur ca poate fi numit proroc, iar prorocirile, cat si vederea in viitor a dlui MMK, nu par a corespunde realitatii, cel putin dupa unele pareri deja exprimate.
Ar fi interesant de a sti unde locuieste autorul articolului.
Ivan am gresit citandu te, nu ai spus ca vede in viitor, ci ca “vede repetarea istoriei intr un viitor intunecat”.
Oricum, tot un fel de prorocire este, atat a “vitorului intunecat”, cat si ceea ce se va intampla cu evreii, fiind vorba de un anunt care se refera cu la ce se va intampla in viitor.
Completare – Stimată Dna Ghiță – Apreciez că dvs. faceți parte dintr-o categorie specială, demnă de respect, ( nemenționată de MMK ), a celor dispuși să poarte povara legii Wechsler – povară în accepțiunea Deliei Iacob. ( “Modul în care se aplică Legea Wexler oare servește cauzei evreiești sau are efect de bumerang?” )
Domnule Klein, pentru mine, descendenta unor supravieţuitori ai Holocaustului, Legea “Vexler” nu e nicidecum o povară, ci datoria a de demasca şi combate antisemitismul. Dacă nu se spune adevărul odată pentru totdeauna: Goga a fost un politician de nivel naţional care a condus un partid cu svastica pe steag, a acceptat funcţia de premier şi a promovat Legea revbizuirii cetăţeniei care a transformat în apatrizi un sfert de milion de evrei, cetăţeni români. Punct. Atunci nu trebuie promovat pe străzo, în pieţe şi instituţii, CHIAR dacă a fost un poet apreciat şi iubit. Altfel acest politician antisemit feroce, ale cărui statui tronează în pieşe publice va deveni un exemplu. Dacă “poetul pătimirii noastre” a expulzat evreii atunci aşa e bine şi trebuie să-i urmnăm exemplul.
Ivan, de ce ai concluzionat tu ca legea Vexler (domnul isi scrie numele cu V) este o povara?
Ai citit-o?
Nu am dedus acest lucru din propozitia citata de tine, cred ca interpretarea ta nu e corecta.
Clarificare pentru Veronica – Referitor la legea Vexler, eu ca orice neresident Romania, pot să emit cel mult o părere, prin aceasta indicînd că subiectul mă interesează și cum l-aș înțelege dacă aș fi rezident Romania. Cred că înțelegerea simplistă “unde e lege nu e tocmeală” nu e de dorit – la povara acestei înțelegeri m-am referit. Cred că legea trebuia să se limiteze la pedepsirea răspîndirii de materiale legionare / xenofobe. Cred că legea ar fi trebuit să plece avînd coautor măcar minoritatea romă și să privească spre viitor – în Parlament sînt 19 minorități naționale care pot fi afectate de activități xenofobe
Dle Katz, sa va spun sincer, povestea cu 1947 etc nu “tine apa” (tradus din ebraica). Deoarce cunostintele mele de sociologie pe care le-am adancit in anii 2005-2007 nu-mi mai sunt foarte vii in memorie si nu intentionez sa le reiau acum, in discutia cu dvs, va voi scrie mai jos cateva episoade din ceea ce e publicat in limba romana pe wikipedia, pe care e bine sa le aprofundati, ca sa nu mai emiteti teorii ireale, desprinse de realitate si mi-as permite, chiar usor penibile.
Deci luat de la https://ro.wikipedia.org/wiki/Planul_Dalet
Spicuiesc din aceste informatii, care pot fi largite la nevoie:
“Scopul lui este un subiect de dezbatere. Planul a fost conceput ca un set de linii directoare pentru preluarea controlului Palestinei Mandatare, declararea ei stat evreu și apărarea granițelor și populației acesteia, inclusiv a populațiilor evreiești din afara frontierelor, „înainte și în anticiparea” invaziei armatelor arabe regulate.[1][2] Conform generalului israelian Iehoșafat Harkabi, „Planul Dalet” chema la cucerirea orașelor și satelor arabe din interiorul și de-a lungul granițelor regiunii propuse în Planul ONU de împărțire pentru înființarea unui stat evreu.[3] În cazul în care ar fi opus rezistență, locuitorii satelor cucerite urmau a fi expulzați în afara granițelor statului evreu. Dacă nu opuneau rezistență, locuitorilor li s-ar fi permis să rămână, însă sub administrație militară.”
Intențiile Planului Dalet sunt un subiect care stârnește multe controverse, unii istorici afirmând că scopul lui a fost unul complet defensiv, în timp ce alți istorici afirmă că planul avea drept scop expulzarea arabilor palestinieni, numită uneori chiar epurare etnică, pe temeiul că acest lucru a fost o parte integrantă a unei strategii planificate.
Fiecare are dreptul al propriile păreri, dar dacă dă date exacte, aceste trebuie să fie și corecte.
„Istoria de peste 3500 de ani…” Acum 3500 de ani Țara Sfântă încă nu era sfântă și era locuită de canaaniți, sub stăpânire egipteană – rămășițele se pot vedea de exemplu în parcul arheologic de la Beit Șean. Biblia nu scrie nimic despre asta, pentru că încă nu era cine să scrie. Israeliții ai apărut în urmă cu cca 3000 de ani, după marea prăbușire din Epoca Bronzului.
Va multumesc pentru comentariu. Cand voi scrie un articol despre istoria exacta si dovedita a regiunii voi tine seama de observatiile dvs. Sper ca si tema principala a materialului v-a captat atentia. Shabbat Shalom
Articolul sintetizează situaţia îngrijorătoare în care se află evreii din Europa în zilele noastre. Din păcate, lucrurile sunt mult mai complicate şi mi se pare ciudată logica în care tragedia Holocaustului e legată nemijlocit de existenţa statului Israel. Holocaustul face parte din istoria Europei, a lumii. Cred că politicienii din diverse ţări au tot dreptul şi îndatorirea de a comemora şi deplânge tragedia Holocaustului, de a combate antisemitismul din ţările lor şi din lume şi, mai ales, de a lua măsuri pentru protejarea cetăţenilor lor evrei, dar şi de a critica acţiunile guvernelor vremelnice ale statului Israel.