Număr vizualizări 30 ori

Ca ziaristă amatoare și interesată de istorie, mi-am pus întrebarea când și cum a apărut presa și, începând să cercetez, am dat peste tot felul de lucruri interesante.  (Mai nou a intrat în vogă mass media, dar eu detest acest neologism fără rost, presa exprimă perfect ceea ce vreau să spun: presa scrisă și cea electronică, adică radio, TV și internet.)  

Termenul presă a fost preluat din franceză, unde are mai multe semnificații, printre care: mijloc de informare, dar și tiparniță, care presează foaia de hârtie pe literele unse cu cerneală.  Evident că între cele două există o strânsă legătură: presa s-a răspândit cu adevărat abia după folosirea pe scară largă a tiparului.  Dar ce a fost înainte?  Doar omul este prin natura lui o ființă curioasă, cum s-a informat până atunci?  Evident că zvonurile și bârfa au existat dintotdeauna – și unele publicații, fie ele scrise sau electronice, continuă să ni le furnizeze până astăzi.

Poate că omul primitiv încă nu știa că pe lume mai există și altceva decât pădurea în care vâna și culegea.  Dar odată cu organizarea societății a apărut nevoia de informare.  În multe părți din Europa precreștină, mai ales printre triburile germanice, exista obiceiul că mai multe triburi se adunau o dată pe an într-un loc dinainte stabilit.  Aveau loc ceremonii religioase, se rezolvau conflicte, se alegeau conducători…  Cu această ocazie se făcea comerț, poate că era și un târg de fete, dar, fără îndoială, oamenii se întâlneau și schimbau noutăți.

Oamenii care trăiau în așezări stabile, în sate și în cetăți, trebuiau să aibă oarecare idee despre ce se petrece, de pildă despre hotărârile stăpânirii și modul cel mai simplu de a informa o gloată care nu știa carte era prin viu grai, prin crainici.  

Întotdeauna am asociat crainicul cu Europa medievală: era îmbrăcat în haine pestrițe ca să atragă atenția, uneori însoțit de doi soldați înarmați cu sulițe sau halebarde.  Soldații băteau în pământ cu cozile halebardelor ca să se facă liniște și crainicul începea: „Ascultați, ascultați, ascultați!”, apoi dădea citire proclamației și încheia cu „Trăiască regele!”

Adevărul este că această metodă este atât de reușită, încât ea a apărut independent încă din antichitate și în cele mai diferite culturi.  În Europa, crainicii își anunțau prezența cu un clopot (în Anglia și apoi în SUA), un gong (în Olanda) sau o trâmbiță (în Franța).  Spaniolii au răspândit acest obicei și în America de Sud – dar în Filipine existau crainici și înainte de venirea spaniolilor.  Unii băștinași din America de Nord, de exemplu comanșii, aveau și ei crainici.  În India, Nepal, Sri Lanka, crainicul folosea o tobă, la fel și în Africa…  

Nu era o meserie ușoară, mai ales fără microfon și amplificare electronică, dar se învăța – la fel cum cântăreții de operă se descurcă fără microfon.  În orice caz, în Anglia au fost chiar și câteva femei crainice.  În îndatoririle crainicului intra să anunțe noile legi, zilele de târg, dar și să participe la execuții publice, să dea citire sentinței și să înșire crimele pentru care vinovatul urma să fie spânzurat.  După ce crainicul încheia citirea anunțurilor, de obicei le lipea pe ușa hanului, ca să poată fi citite de cei interesați.  Această formă de publicare se numește în engleză to post, (de unde neologismul românesc „a posta” – care, interesant, încă nu este acceptat oficial.  DEX cunoaște „a posta” numai în sensul de a „a posta o santinelă”.)

Multă vreme, omul de rând nu prea cunoștea lumea decât la cel mult 2-3 zile de drum în jurul locului natal și nu avea idee ce se întâmplă în alte părți.  Situația a început să se schimbe odată cu Cruciadele – tot mai mulți oameni ajungeau în țări îndepărtate și ideea de „știri externe” le devenea mai ușor de înțeles. 

Exista însă o categorie de oameni care aveau un interes cu totul special pentru ce se petrece în lume: negustorii.  Unde e război?  Unde e foamete?  Ce mărfuri sunt la mare căutare în ce loc?  Cât de sigure sunt drumurile?  Nu cumva s-au mărit taxele?  Aveau nevoie de știri demne de încredere, pentru că în afaceri, informația corectă la momentul oportun poate valora milioane.

Și aici, principalul mod de informare era prin viu grai: poveștile aflate de la drumeții întâlniți prin hanuri, de la marinarii din porturi…  Dar erau ele demne de încredere?  Cine știe?  De aceea, marii magnați și marile companii comerciale, precum Liga Hanseatică, aveau propriile lor sisteme de informații: țineau agenți în marile capitale și în punctele de importanță strategică și prin propriii lor mesageri trimiteau știri exacte despre prețuri, corăbii naufragiate, dar și despre actualități politice, războaie, tratate de pace…  Era poate cel mai bun sistem de informații al Evului Mediu – dar nefiind public, nu poate fi considerat cu adevărat „presă”.

(Și ce făceau negustorii evrei care nu erau admiși în aceste organizații?  O relatare interesantă o găsim în documentele legate de Licoricia din Winchester, https://baabel.ro/2022/07/o-femeie-de-afaceri-in-anglia-medievala/.  La Winchester, probabil și în alte comunități mai răsărite, în curtea sinagogii se afla o odaie unde negustorii evrei puteau înnopta sau petrece sâmbăta, primeau mâncare kașer și în schimb aduceau vești din alte locuri.)

Până aici am amintit mijloace de informare orală, dar, oricât ar părea de neașteptat, a existat și presă scrisă înaintea tiparului.  Atunci cum era distribuită?  A fost nevoie de un geniu ca Iuliu Cezar ca să găsească soluția cea mai simplă: un fel de… „gazetă de perete”, numită Acta diurna (Știrile zilnice) care a apărut între 56 î.e.n. și 222 e.n.  Era un fel de Monitor oficial, o scurtă dare de seamă asupra decretelor senatului și ale împăratului, noutăți de la curte, evenimente importante, jocuri publice, dar și anunțuri particulare – nașteri, nunți sau decese.  Știrile erau gravate pe o lespede sau pe o placă metalică și expuse în Forum; cópii erau trimise și în provincii.  După câteva zile, când nu mai erau actuale, ele erau depuse la arhivă.  Din păcate, originalele nu s-au păstrat, dar existența lor este cunoscută, pentru că ele au servit ca sursă de informare pentru istoricii vremii.

Dacă în Europa tiparul a intrat în uz prin 1450, ne-am aștepta ca foarte curând să apară și primele ziare – și totuși a mai durat peste un secol și jumătate.  La început, „ziarele” erau un fel de rapoarte economice, politice sau militare, scrise de mână și trimise la abonați: diplomați, negustori, intelectuali…  Și chiar dacă primele exemplare tipărite au apărut pe la 1600, cele scrise de mână au mai continuat multă vreme.  Oare de ce? 

Se pare că publicul interesat era destul de restrâns, tirajele erau mici, iar tiparul era încă scump.  În plus, guvernele se temeau că presa va dezvălui secrete de stat, cenzura era severă și un scrib care lucra acasă putea evita cenzura mai ușor ca un atelier de tipografie.  Abia când cererea a crescut, au apărut ziarele tipărite în număr mare și prețurile au scăzut: la Veneția, un ziar costa o monedă numită gazzetta (un gologan), de unde a apărut termenul „gazetă”.  Iar pe la 1700, când guvernul britanic a relaxat cenzura, presa a cunoscut o adevărată înflorire.

Oricât ar părea de ciudat, crainicii nu au dispărut odată cu răspândirea presei scrise.  Chiar până la începutul secolului XX, în multe părți ale lumii crainicii mai erau la ordinea zilei.  Și în țări care apreciază tradițiile ca Marea Britanie, ei există și astăzi, chiar dacă rolul lor este mai mult ceremonial.  Un crainic anunță evenimente legate de familia regală, ca de exemplu nașterea prințului moștenitor sau o vizită regală în oraș.  Iar dizolvarea Parlamentului înainte de alegeri este anunțată tot de un crainic – dar în cazul acesta cu microfon!

În ultimii ani a fost redescoperit potențialul turistic al crainicilor și tot mai multe orașe istorice organizează evenimente unde participă și crainici.  Îmi închipui că a asista la unul dintre ele trebuie să fie o experiență deosebită.

Hava Oren

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Thing_(assembly)

https://en.wikipedia.org/wiki/Town_crier

https://en.wikipedia.org/wiki/Acta_Diurna

https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_journalism

https://en.wikipedia.org/wiki/Journalism_of_early_modern_Europe

Sursa ilustrațiilor:

https://en.wikipedia.org/wiki/File:An_old_man_in_newsagent%27s_shop,_Paris_September_2011.jpg  Florian Plag CC BY 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/2.0>, via Wikimedia Commons

2.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Have_bell_will_travel._Peter_Moore,_Town_Crier_to_the_Mayor_of_London_and_the_Greater_London_Authority_%E2%80%A6_promotions,_parades,_openings_etc._(1388747790).jpg Bryan Ledgard, CC BY 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/2.0>, via Wikimedia Commons

3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Avviso_from_Rome_dated_4_Dec_1700.jpg A ntv, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons

4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Town_Crier,_Provincetown,_MA.jpg postcard, Public domain, via Wikimedia Commons

5.https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Dissolution_of_Parliament_2024_Royal_Proclamation_(15).jpg  Katie Chan, CC BY-SA 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/4.0>, via Wikimedia Commons