Criza demografică și „miracolul” israelian

Vizualizari: 14

Număr vizualizări 14 ori

La fel ca toți cei din generația de boomers, în anii 1960 și eu am crescut sub amenințarea suprapopulării. Pe la 1800 Thomas Malthus a formulat teoria după care populația crește mult mai repede decât mijloacele de subzistență, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va duce la suprapopulare, foamete și luptă pentru resurse. Și într-adevăr, anii 1960 au văzut foamete masivă în țările subdezvoltate, teoria lui Malthus părea să se adeverească pe zi ce trece. Deocamdată agricultura modernă produce hrană suficientă pentru toți, dar populația continuă să crească. Oare ce ne mai așteaptă???

Abia în ultimii ani mi-am dat seama că situația începe să se schimbe. Creșterea a devenit mai lentă și se prevede că în 20-30 de ani populația globală va începe să scadă. În multe țări ea se află deja în scădere. Principala cauză este scăderea natalității. Pentru ca populația să rămână constantă, o femeie trebuie să aibă în medie doi copii. (De fapt, ceva mai mult, pentru că nu toate fetițele care se nasc ajung la vârsta reproducerii.) Și iată că în multe țări natalitatea a scăzut sub această cifră: în România este 1,7, media în UE este 1,3 și în unele țări asiatice ea este și mai mică, în Coreea de Sud ea se apropie de 0,7, adică generația viitoare va fi numai o treime din cea de astăzi!

Foarte ciudat! Doar toate animalele au instinctul fundamental al reproducerii. Ce s-a schimbat???

În primul rând există cauze obiective, factori de mediu (poluarea aerului, a apei de băut etc.) cu substanțe care perturbă echilibrul hormonal, afectează fertilitatea, atât a bărbaților cât și a femeilor, duc la avorturi spontane etc.

Poate și mai importanți sunt factorii sociali. În societățile bazate pe agricultură, mai mulți copii înseamnă mai multe brațe la munca câmpului, precum și o „asigurare” că va avea cine să-i îngrijească pe părinți la bătrânețe. Factorul determinant este însă statutul femeii în societate. De-a lungul secolelor, nimeni nu le-a întrebat pe femei câți copii își doresc. De la țărancă și până la regină, rolul lor era să nască și să crească copii. Dar odată cu educația și cu independența economică, femeile au descoperit că pot să aștepte mai mult de la viață: să facă carieră, să petreacă cu prietenii, să călătorească, să se ocupe de hobby-uri, să contribuie la Baabel… Astfel că în societatea modernă cuplurile au doar 1-2 copii sau chiar deloc, unii nici nu se mai căsătoresc sau divorțează după scurt timp. La aceasta se adaugă teama de suprapopulare. În China cuplurile au fost obligate să aibă numai un singur copil, în multe țări ONU a organizat educarea femeilor în materie de planificare familială, contraceptivele sunt la îndemâna oricui. Doar în țări ca Afganistan, unde femeile nu au niciun fel de drepturi, sau în locuri unde încă nu a pătruns „civilizația modernă”, de exemplu în Africa Neagră, natalitatea este încă mare, dar și acolo ea începe să scadă.

Problema este că, la fel ca în povestea lui Aladin, duhul, odată ieșit din lampă, nu mai intră înapoi! Femeile, odată ce s-au învățat cu viața mai ușoară și mai plăcută, nu sunt dispuse să revină la situația dinainte și natalitatea continuă să scadă. Ei și, s-ar putea spune, oricum suntem prea mulți pe această planetă și resursele sunt, totuși, finite. Da, dar nu e atât de simplu. Dacă se micșorează forța de muncă și piețele de desfacere, scade și venitul companiilor și intrăm în recesiune. Dacă scade numărul locuitorilor unui oraș, scad și veniturile primăriei și, odată cu ele și calitatea serviciilor pe care le asigură. Dacă prea puțini tineri contribuie la fondurile de pensii, acestea vor da faliment. Va lipsi și personalul care să îngrijească atâția bătrâni. În ultima vreme multe guverne au luat măsuri care să încurajeze natalitatea (mai mult concediu de naștere, mai multe grădinițe, scutiri de impozite și chiar bonusuri pentru noii părinți), dar succesul lor e limitat și în țările dezvoltate populația continuă să scadă…

…Cu o excepție: Israel, unde femeile evreice au în medie trei copii. Evident că femeile ultra religioase au mai mulți, dar chiar și celelalte au în medie 2,6, suficient pentru ca populația nu numai să nu scadă, ci chiar să crească. Și pentru cine nu e convins, trebuie numai să vadă cât de mult se construiește în ultima vreme și încă e lipsă de locuințe! Ciudat! Oare există vreo explicație?

În cazul femeilor ultra religioase, explicația e clară. Mărturisesc că am fost șocată prima dată când am aflat că preceptele religioase cuprind până și viața conjugală și totul este organizat în așa fel încât să asigure cuplurilor un număr maxim de copii. De bună seamă că ele erau relevante atunci când au fost stabilite, când bolile răpuneau foarte mulți copii, dar mai sunt ele relevante astăzi?… Greu de spus. Și apoi, au ele vreun efect în afara cercurilor ultra religioase? Se pare că da!

Filosoful și istoricul francez René Girard a emis „teoria mimetică” după care omul este supus influenței unor factori sociali și culturali, el imită comportamentul, valorile și dorințele celor din jur (sau, cum spun englezii, to keep up with the Joneses). În Israel, evreicele moderat religioase le iau ca model pe cele ultra religioase și chiar dacă sunt educate și au o carieră, au de obicei trei-patru copii. Colega cu care am lucrat ani de-a rândul în farmacie, o femeie moderat religioasă, avea chiar cinci. Acest lucru este perceput ca „normal” și ca urmare chiar femei atee au doi sau trei copii. Cea mai bună dovadă este că evreicele nereligioase care trăiesc în SUA imită realitatea de acolo și au de obicei un singur copil.

Un alt factor ar putea fi Holocaustul. Nu odată am văzut, chiar în paginile revistei Baabel, afirmații de genul: „familia mea a pierit aproape în întregime în Holocaust și iată că acum am atâția nepoți și strănepoți, încât familia a redevenit tot atât de mare ca odinioară…” Este un fel de „răzbunare” pentru cele suferite.

În plus, în Israel există un program foarte reușit de fertilizare in vitro, cu cheltuieli rambursate de asigurările de sănătate (până la doi copii). Există diverse programe de îngrijire a copiilor după orele de școală, mulți bunici ajută la creșterea nepoților. Și, spre deosebire de China sau Japonia, unde tot mai mulți tineri descurajați se retrag din viața activă (vezi mișcarea Tang ping https://en.wikipedia.org/wiki/Tang_ping ), evreii care trăiesc în Israel au un scop bine definit: să dezvolte și să apere această țară. Cei care nu împărtășesc acest sentiment adesea pleacă – e dreptul lor.

Și atunci se pune întrebarea: care sunt implicațiile „miracolului” demografic israelian? Multă vreme în Israel populația evreiască abia întrecea 50%, Arafat se lăuda „Cea mai bună armă a noastră este uterul femeii arabe” și exista într-adevăr teama că evreii vor înceta să mai fie majoritari în propria lor țară. Dar această amenințare a dispărut – cu educația și creșterea nivelului de trai, natalitatea printre arabii din Israel a scăzut simțitor, a devenit aproximativ egală cu cea a evreilor și tendința pare să fie de scădere în continuare. Aceeași tendință se observă și în statele arabe vecine.

A existat și teama că populația ultra religioasă va ajunge să reprezinte un procent tot mai mare în societatea israeliană, dar și aceasta pare să fie falsă, pentru că natalitatea printre evreicele ultra religioase, chiar dacă e mare, se află în scădere.

Deci după toate pronosticurile, situația este cum nu se poate mai bună. Dar… cred că ar fi o greșeală să ne încredem prea mult în pronosticuri, pentru că, de-a lungul timpului, prea multe dintre ele s-au dovedit eronate. Unele sună de-a dreptul fantezist: „Dacă tendințele actuale continuă, în 2085 populația Israelului o va întrece pe cea a Poloniei.” Mda… Cred că trebuie să luăm asemenea afirmații cum grano salis. Și atunci ce va fi? Oare Homo sapiens este pe cale de dispariție? Nu cred. Este foarte posibil că vom trece prin timpuri grele, dar nu va fi prima dată în istoria speciei noastre și de fiecare dată omenirea s-a refăcut. Dar… știu și eu? Vom vedea.

***

Problemele demografice mă interesează de multă vreme, dar ideea de a scrie despre ele mi-a venit după ce am vizionat interviul cu Nicholas Eberstadt din ciclul intitulat Uncommon Knowledge. Îl recomand din toată inima.