Regele Charles al IV-lea al Marii Britanii și regina Camilla au fost invitați în această săptămână într-o vizită de stat la Washington. Cercurile politice din ambele țări au acordat o importanță deosebită acestui demers, ținând cont de tensiunile serioase anglo-americane, în condițiile în care, de peste un secol Marea Britanie este considerată aliata preferată a Statelor Unite. Manifestarea cea mai pregnantă a acestei prietenii a fost sprijinul acordat de Statele Unite Marii Britanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de Pearl Harbour, deci în perioada în care America urma o poziție izolaționistă, de neamestec în războiul european. Dar președintele Roosevelt nu a vrut să lase Marea Britanie, singura țară care nu cedase presiunilor și forței Germanei naziste, pradă lui Hitler. Relațiile apropiate s-au păstrat și după război, SUA au susținut până și Brexitul, ieșirea Marii Britanii din UE, prin acorduri comerciale preferențiale. Lucrurile au mers bine până de curând când, prin măsurile economice, politice și militare inițiate de președintele Trump, s-a ivit o prăpastie între cei doi parteneri istorici, mai ales când premierul laburist Keir Starmer a refuzat să-l sprijine pe Trump în aventura iraniană, în soluționarea prin forța armelor a problemei strâmtorii Ormuz. De aceea, vizita regelui Charles, al cărui titlu este echivalent cu șeful statului, și a reginei Camilla a fost considerată ca o provocare diplomatică serioasă care, speră cercurile politice, va atenua tensiunile. Marea Britanie a folosit însă și mijloace diplomatice mai puțin obișnuite pentru detensionarea situației, și anume un cadou special pregătit de regina Camilla pentru America. Este o jucărie de pluș…Read more…
Este șantajul iranian Hormuz rezolvabil?
Și UE și SUA trebuie să fie îngrijorați de intențiile regimului terorist Iranian ale cărui rachete balistice ajung la 4.000 km, când Israel se află doar la 2.000 km de Iran. Oare de ce au ei nevoie de rachete cu o rază de acțiune atât de mare? Las cititorilor să-și imagineze intențiile Iranului cu aceste rachete… În orice caz, membrii acestui guvern extremist nu sunt proști. Oare SUA nu a prevăzut șantajul Hormuz? Chiar dacă ar fi prevăzut acest lucru, eu cred că nu prea aveau cum să-l prevină, fiindcă iranienii, staționați pe uscat, atacă cu rachete vasele comerciale care vor să treacă strâmtoarea. Prin închiderea strâmtorii, iranienii au declanșat o adevărată criză economică mondială. Dar, în naivitatea ei, lumea liberă nu învinuiește Iranul pentru această criză, ci Statele Unite și Israelul. O altă greșeală a fost că serviciile secrete ale celor două state nu au pregătit din timp o opoziție puternică și înarmată împotriva regimului. Read more…
Soarta unui lac termal
În județul Bihor, în apropiere de Băile 1 Mai, în zona stațiunii Felix de care sunt sigură că mulți cititori au auzit, a existat lacul termal Pețea sau Peța, pe o suprafață de peste 23 de ha. Se poate afirma fără exagerare că el a fost o minune geologică, un loc unde iarna puteai să te crezi într-o oază tropicală. Indiferent de temperatura aerului de afară, apa lacului se menținea la 30oC, fiind alimentat de izvoare termale care „pompau” în permanență apă caldă din adâncime. Când afară era ger, deasupra lacului erau vălătuci de abur. Lacul termal de la 1 Mai era o arie naturală protejată. Aici, în apa termală, trăiau specii endemice, care se regăsesc doar pe areale foarte restrânse, specifice. Fiind un habitat unic în lume, el a devenit un recipient spectaculos al memoriei unor vremuri extraordinar de îndepărtate, permițând supraviețuirea unor specii tropicale dispărute de pe continentul nostru odată cu ultima glaciațiune.Read more…
Criza demografică și „miracolul” israelian
La fel ca toți cei din generația de boomers, în anii 1960 și eu am crescut sub amenințarea suprapopulării. Pe la 1800 Thomas Malthus a formulat teoria după care populația crește mult mai repede decât mijloacele de subzistență, ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va duce la suprapopularea Pământului, foamete și luptă pentru resurse. Și într-adevăr, anii 1960 au văzut foamete masivă în țările subdezvoltate, teoria lui Malthus părea să se adeverească pe zi ce trece. Deocamdată agricultura modernă produce hrană suficientă pentru toți, dar populația continuă să crească. Oare ce ne mai așteaptă??? Abia în ultimii ani mi-am dat seama că situația începe să se schimbe. Creșterea a devenit mai lentă și se prevede că în 20-30 de ani populația globală va începe să scadă. În multe țări ea se află deja în scădere. Principala cauză este scăderea natalității. Pentru ca populația să rămână constantă, o femeie trebuie să aibă în medie doi copii. (De fapt, ceva mai mult, pentru că nu toate fetițele care se nasc ajung la vârsta reproducerii.) Și iată că în multe țări natalitatea a scăzut sub această cifră: în România este 1,7, media în UE este 1,3 și în unele țări asiatice ea este și mai mică, în Coreea de Sud ea se apropie de 0,7, adică generația viitoare va fi numai o treime din cea de astăzi! În primul rând există cauze obiective, factori de mediu (poluarea aerului, a apei de băut etc.) cu substanțe care perturbă echilibrul hormonal, afectează fertilitatea, atât a bărbaților cât și a femeilor, duc la avorturi spontane etc, dar şi factori sociali. În societatea modernă cuplurile au doar 1-2 copii sau chiar deloc… Israelul însă face excepţie.Read more…
De-ale războiului
O după-masă de martie, anul acesta, la Tel Aviv. Am ajuns la gară cu autobuzul. În timp ce mă grăbeam spre intrarea gării, a pornit alarma. Întâi am auzit-o de la telefoanele celor din jur, după câteva secunde am simțit în buzunar telefonul meu vibrând și lanterna lumina puternic, intermitent. Nu a fost nevoie să citesc anunțul de pe ecran. Aproape imediat s-a auzit printr-un megafon o voce care avertiza că vine o alarmă și îndemna trecătorii să intre în adăpostul cel mai apropiat. După câteva secunde au pornit și sirenele. Țipetele lor stridente, sfâșietoare și amenințătoare, pulsând în urechi de la tonuri joase spre cele înalte și înapoi, au acoperit toate zgomotele din jur. Până am intrat în gară, sirenele s-au oprit și s-a lăsat o liniște ciudată. Conform dispozițiilor Comandamentului Frontului Intern (CFI), în această situație nu se mai face controlul de securitate și porțile automate erau deschise, permițând intrarea liberă a mulțimii. Împreună cu alți călători am coborât scările și am ajuns la capătul peronului subteran. Un megafon anunța că adăpostul este la celălalt capăt al peronului, la vreo 100 de metri. În timp ce ne grăbeam spre adăpost, s-au auzit câteva bubuituri puternice. Greu de știut dacă erau proiectilele noastre sau rachetele lor, căzute poate prin apropiere.Read more…
Cernobîl – Complotul tăcerii
Cu șase ani înainte de accidentul de la Cernobîl a avut loc cel de la Three Mile Island, în SUA. Blocarea unui robinet de evacuare a dus la formarea unei bule de hidrogen în reactorul numărul doi. Atunci s-a eliberat în atmosferă o cantitate imensă de gaze radioactive. Administrația Carter a mușamalizat amploarea dezastrului și nu s-au studiat consecințele pe termen lung ale radiațiilor asupra oamenilor și a mediului. Trebuie menționat că președintele Jimmy Carter fusese inginer nuclear în marina USA. Oare acest accident a fost studiat în URSS? Nu cred. În aceste zile, când se comemorează 40 ani de la catastrofa de la Cernobîl, vreau să vă povestesc unele amintiri personale. Eram un tânăr absolvent de facultate care visa să fie parte integrantă a noului program nuclear al României, concretizat în Centrala Nucleară de la Cernavodă. De cum am luat repartiția, Tovarășul Director ne-a explicat: – Aveți nevoie în primul rând de cunoștințe și pricepere și doar apoi de puțină îndrumare. Nu avem pentru voi locuințe, nici paturi la cămin. Trebuie să vă prezentați la serviciu dimineața la ora 7. Mi-am început activitatea de inginer navetist. După o scurtă discuție, șeful proiectărilor m-a anunțat că am fost respins de la grupa nucleară. Mă cam așteptam eu la așa ceva, doar aveam rude în străinătate (adică în Israel).Read more…
Numele lui Octavian Goga în spaţiul public – prilej de controverse şi proteste
De curând în presa clujeană au apărut câteva reacţii la demersurile Asociaţiei pentru Prevenirea şi Combaterea Antisemitismului şi Legionarismului din Arad care, bazându-se pe prevederile articolelor 12 şi 13 ale Legii nr. 241/2025 (aşa-numita Lege Vexler) a solicitat îndepărtarea bustului lui Octavian Goga din Iaşi şi schimbarea denumirilor Bibliotecii Judeţene Octavian Goga şi a străzii Radu Gyr din Cluj. La Iaşi, acţiunea asociaţiei arădene a avut câştig de cauză. La sfârşitul lunii martie bustul lui Octavian Goga a fost demontat din zona intens circulată de lângă Copou şi mutat provizoriu într-o hală, urmând să-şi găsească locul într-un muzeu. Îndepărtarea bustului a fost efectuată de către Ateneul Naţional Iaşi, o instituţie subordonată municipalităţii, cea care a şi iniţiat amplasarea bustului, în urmă cu cinci ani. Bustul lui Goga în spaţiul public ieşean a stârnit controverse chiar din momentul dezvelirii, la 1 aprilie 2021, din cauza activităţii politice a celui omagiat. Octavian Goga a fost liderul Partidului Naţional Creştin (având zvastica pe emblemă), a fost prim-ministru sub culorile acestui partid şi în cele 44 de zile (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938) de guvernare a emis Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în urma căruia 225.222 de evrei (36,50% din populaţia evreiască) și-au pierdut cetăţenia adică protecţia din partea statului român. Odată cu intrarea în vigoare a Legii Vexler s-au creat premisele pentru îndepărtarea lui, o acţiune care a dat naştere la un val de proteste. Cei care se împotrivesc subliniază importanţa “poetului pătimirii noastre” pentru literatura română şi consideră că această acţiune este nici mai mult, nici mai puţin decât un “atentat la identitatea naţională”. Această idee este exprimată încă din titlu într-o declaraţie dată publicităţii de un grup de personalităţi culturale clujene care a reacţionat faţă de cererea aceleiaşi Asociaţii pentru Prevenirea şi Combaterea Antisemitismului şi Legionarismului din Arad privind schimbarea denumirii Bibliotecii Judeţene “Octavian Goga” Cluj şi a străzii Radu GyrRead more…
JOI. UN AN. MAI (I)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 4 mai. Ecoul inimii. Sunt pe drum. Ceva cu totul nou. Mă întorc dintr-o insulă din Marea Nordului – de data aceasta nu o vacanță, ci un curs de perfecționare în ecografia cardiacă. Ocupându-mi locul în tren, vizavi de un tânăr, îmi sare în ochi termosul lui identic cu al meu. Marca, forma, culoarea, totul e la fel. Noroc că al meu are o zgârietură pe capacul de aluminiu, altfel mi-aș fi închipuit că termosul a ajuns în vagon înaintea mea; senzația de deformare a timpului se datorează spiritului meu surescitat, dar acesta este și motivul pentru care scriu. Unele acțiuni ale oamenilor sunt rezultatul unei asemenea disponibilități idiosincratice.Read more…
„Vacanță de război”
De mai bine de 14 zile suntem într-o „vacanță de război”, a se citi: armistițiu cu Iranul. Dintotdeauna, încă de când eram elev, mi-au plăcut vacanțele, mai ales cele de vară. Patruzeci de zile mi-am petrecut o bună parte a timpului în adăpost, la baie mergeam în grabă, de multe ori am rămas bărbierit doar parțial, iar în rarele zile când m-am aventurat la cafenea, mi s-a întâmplat să-mi termin cafeaua în adăpost. Când conduceam mașina, mă interesa în primul rând unde sunt adăposturile. Noroc că pe GPS le puteai găsi pe cele mai apropiate. Dar asta nu înseamnă că le-am și găsit de fiecare dată, uneori mi-au rămas doar șanțurile de lângă drum ca loc „sigur”. Adeseori, în adăpost, regretam că sunt ateu și nu am cui să mă rog pentru ajutor. Într-o noapte, acum vreo trei săptămâni, s-a făcut deodată liniște…Read more…
Café Israel – pe drumul dintre Bat Galim și Beirut
La Haifa, la marginea orașului de jos, la colțul străzilor Hativat Golani (Drumul Nazaretului) și Kibbutz Galuyot (fosta stradă Irak), se ridică o clădire de piatră din anii ’30, care la prima vedere nu are nimic deosebit. Dar dincolo de fațada ei se ascunde o poveste urbană bogată — despre cafea, transport și întâlnirea dintre lumi. La parter a funcționat ani de zile Café Israel, un local animat care atrăgea imigranți, turiști și trecători obișnuiți. Clădirea, cu trei etaje, proiectată în stil internațional de arhitectul Moshe Gerstel, se află pe un teren îngust, de colț. Parterul era destinat comerțului, iar etajele superioare locuințelor sau birourilor — un tip caracteristic pentru țesutul urban al orașului de jos în perioada mandatului britanic.Read more…









