În fiecare seară, de luni până vineri, ca într-un ritual, aleg patru felii consecutive de franzelă, le ung cu unt, cu pateu sau pastă de peşte, aşez peste ele felii de caşcaval sau şuncă, le suprapun două câte două şi le învelesc în şerveţele de hârtie. Le pun într-o pungă de nailon, alături de un fruct sau o ciocolată, aşezând apoi pachetul în frigider. Dimineaţa (de câte zeci de ani?) scot pachetul din frigider şi-l pun la vedere. Totuşi, cu câteva secunde înainte de plecarea la lucru, rostesc, invariabil, întrebarea: “Ţi-ai luat ojina?” În clădirea învecinată institutului unde lucrează soţul meu e o patiserie cu tot felul de bunătăţi dulci şi sărate, vizavi un magazin alimentar şi altul de fructe, la doi paşi o lăptărie, peste drum o pizzerie şi o cofetărie. De ce oi fi ţinând morţiş să-i pregătesc seară de seară pachetul cu ojină ?!

Ojina este echivalentul ardelenesc al gustării, preluat din ungurescul „uzsonna”. Pitită în gentuţa de grădiniţă (de tablă vopsită cu figuri din poveşti) sau în ghiozdanul (din carton acoperit cu muşama) nu lipsea nici din sacoşa cu care mă duceam la ştrand în anii adolescenţei. Cu toţii aveam pachete cu ojină, pregătite de acasă. Bunica prietenei mele, Mia, împerechea mai întâi feliile de franzelă două câte două, ca să fie sigură că aveau să se potrivească, le separa şi le ungea cu o zacuscă delicioasă al cărei secret îl păstra cu străşnicie şi le suprapunea din nou.

După mai multe lungimi de bazin, ne repezeam la pătură şi ne năpusteam asupra ojinei. Odată prietena mea a invitat la gustare un băiat căruia îi făcea ochi dulci, împărţind cu el irezistibilul sandviş cu zacuscă. Dar după prima îmbucătură amândoi au făcut o faţă lungă, înghiţind cu noduri…Bunica ei uitase să mai separe feliile împerecheate, împachetându-le fără să le mai ungă cu zacuscă…

Dincolo de râsul nostru copios de atunci şi de surâsul stârnit acum, de amintiri, se întrezăreşte chipul bunicii lui Mia, o bătrânică  zâmbitoare şi sfătoasă, refugiată din Cernăuţi…

Sper că şi sandvişurile pe care le ung în ajunul fiecărei zile de lucru se încolonează în şirul nesfârşit de felii gemene suprapuse, unse de-a lungul timpului cu unt, cu untură, cu pateu, cu pastă de peşte sau de brânză, garnisite cu caşcaval, şuncă, ardei sau măsline, învelite în şerveţele de hârtie de toate culorile şi texturile, aşezate în gentuţe de grădiniţă, în ghiozdane, în sacoşe sau geamantane, … înnobilate de grija pentru cei dragi.

Andrea Ghiţă

(prima versiune a acestui articol a apărut în revista electronică Acum – www.acum.tv).