Număr vizualizări 17 ori
Nu ştiu dacă PODUL care leagă două părţi ale colosului tehnico-industrial Intel este însuşi simbolul „văii siliconului din Haifa”. Cu siguranţă locul în care se află, în zona MATAM, în partea sudică a oraşului, îl conectează vizual, pentru unii ca mine chiar spiritual, cu ceea ce cu adevărat găzduieşte de zeci de ani, companii celebre ale high tech-ului israelian.
Am început să lucrez ca programatoare la compania Elscint[1] în 4 iulie 1976. Pe atunci întreprinderea producea aparatură medicală. Întemeiată în 1969 ca filială a companiei Elron, Elscint a făcut pionierat mondial în domeniul imagisticii medicale, având printre fondatori oameni deosebiţi. În ambele secții se făcea atât cercetare, cât și producție. Secția numită CT [2], a scos pe piață unul dintre primele aparate de tomografie computerizată. (Tomografia folosește raze X[3] pentru a oferi imagini detaliate din unghiuri diferite ale țesuturilor și structurilor interne ale corpului.) Eu am lucrat în cealaltă secție, cea de medicină nucleară.
Aici, datele veneau din detectarea radiațiilor emise de corpul pacientului, după injectarea unui izotop radioactiv. Sursa radiației este diferită în cele două secții: externă la CT și internă la medicina nucleară
La inițiativa lui Uzia Galil, CEO al concernului Elron, și a lui Dan Tolkowski, fost comandant al Aviaţiei Israeliene și director general al Departamentului de Investiţii al băncii Discount, cei doi l-au numit pe Avraham Suhami[4] ca CEO al noii companii. Suhami, născut în Izmir, Turcia, a avut un rol esenţial în dezvoltarea tehnologică și ştiinţifică a companiei Elscint. Dacă în 1976 Elscint a introdus primul său scaner CT, în 1982 a lansat pe piaţă şi scanerul de tip RMN [5].
Odată cu compania Elscint, concernul Elron a deschis şi compania Elbit, specializată în produse şi sisteme de apărare.
Activitatea mea la Elscint a durat doi ani. Am lucrat întâi în secţia de testare a aparaturii medicale, la începutul liniilor de producţie. Dificultățile au fost enorme, nu am avut niciun fel de îndrumare sau ajutor și nu cunoşteam acest tip de programare. Astfel, în vara anului 1976, am descifrat pentru prima dată limbajul Assembler, un limbaj pentru minicomputerul NOVA, produs de compania Data General, dispărută de mult de pe piață. Împreună cu inginerii electronişti urmăream efectul programelor de testare, dacă pulsurile trimise de componentele electronice la începutul asamblării „ajungeau la destinaţie”.
A fost o perioadă extrem de provocatoare; aveam sentimentul că, din lumea gândirii şi a logicii mentale, am ajuns pe nepusă masă în cea a semnalelor electronice, a căror semnificaţie îmi era destul de străină. Cu timpul, m-am orientat către aplicaţiile software care operau date colectate la emiterea radiaţiilor. Medicina nucleară presupune injectarea în organism a unui material radioactiv (radioizotop) cuplat cu o substanţă purtătoare, specifică procesului metabolic testat. Compusul rezultat se numeşte radiotrasor. Informaţiile de atunci nu erau la îndemâna oricui, ca astăzi, și nu era uşor să pătrunzi în detaliile tehnologiei.
Detectarea radiațiilor gamma provenite de la radiotrasori se făcea cu Camera gamma, numită Dymax. Interactiunea radiotrasorilor cu anumite componente ale celulei punea în evidenţă metabolismul și viabilitatea celulelor şi ţesuturilor[6].
După programarea pentru testări, am lucrat la un alt sistem numit Dycomette.
Cu acel aparat se procesau, se analizau și se afișau în culori, pe un ecran, datele detectate de camera gamma și stocate pe dischetă. Oare își mai amintește cineva de asemenea anacronisme?
Astăzi există două tehnici noi de investigare în medicina nucleară: scintigrafia[8] sau SPECT (Single-Photon Emission Computed Tomography) și tomografia cu emisie de pozitroni sau PET (Positron Emission Tomography). Fiecare dintre ele are indicaţii specifice organului sau procesului patologic studiat. Medicul specialist alege metoda potrivită pentru a diagnostica afecţiunea pacientului, investigaţiile fiind folosite în mod curent în diagnosticarea patologiei oncologice.
În anii în care am lucrat la Elscint (1976-1978), am continuat cu asiduitate demersurile în favoarea părinţilor mei, alergând practic de câte ori a fost nevoie la Ierusalim pentru întâlnirile despre care am vorbit în articolul anterior. M-am înscris şi la Facultatea de Informatică de la Technion, dar, după 2 sau 3 ani am considerat (greşit, de altfel) că nu mai trebuie să continui şi că pot fi deja un programator calificat. Titlul de Master (MA) în matematică îmi fusese recunoscut de la bun început de Ministerul Educaţiei israelian.
După cei doi ani la Elscint, am trecut un alt „pod”, către compania Elbit, unde am lucrat din 1978 până în 1992. Întreprinderea are departamente specializate pentru aparatură de aviaţie, vehicule blindate (tancuri) și nave maritime.
La Elbit m-am specializat într-un domeniu complet diferit de programare: software de timp real (Real-Time software) pentru aplicaţii bancare, asigurări sau educaţie. Acest tip de software necesită procesarea datelor astfel încât programul să reacționeze la evenimente în limite de timp stricte și previzibile (milisecunde sau microsecunde). Sistemul nu are voie să rateze un termen-limită, altfel eșuează, deoarece întârzierile pot fi cauza unor pericole fizice sau blocări majore. Performanța depinde, desigur, nu doar de felul în care sunt scrise programele, ci şi de rapiditatea microprocesoarelor și de tipul de memorie în care programul e stocat. Printre marii producători ai anilor ’80 se numărau Intel, AMD[9] sau MIPS[10].
La Elbit am participat la câteva proiecte semnificative. Am început cu software-ul pentru un submarin – ce-i drept, nu am fost solicitată să navighez cu el, dar am intrat în „celulele” strâmte ale navei. Partea la care am lucrat era legată de analiza și procesarea unor semnale interceptate prin intermediul unor antene produse de compania Elisra (devenită din 2011 parte a concernului Elbit). Aceste activităţi militare sunt cunoscut sub numele de război electronic (Electronic Warfare, EW). Activitatea la Elbit a fost cea mai lungă din cariera mea într-o companie israeliană.
Printre alte aparate la care am lucrat se numără un terminal de comandă și control pentru Marina Militară, precum și un sistem de apărare a navelor maritime; acesta din urmă detecta rachetele și iniţia măsuri de neutralizare în funcție de profilul amenințării. Datorită funcției pe care o ocupam, am fost trimisă în Chile pentru a preda cursuri de utilizare a acestui ultim aparat. Aceasta a fost unica mea călătorie în America de Sud — o experienţă cu totul specială, despre care am povestit pe larg în cartea mea de impresii de călătorie şi povestiri, „EPPUR și MUOVE… și totuşi continuă”. Multe dintre sistemele de apărare dezvoltate de Elbit de atunci şi până acum pot fi găsite pe internet[11].
După cei 14 ani petrecuți la Elbit, am traversat ultimul „pod” din complexul MATAM, trecând la Fibronics, companie cu un profil complet diferit, comunicații de date. Deși ajunsesem între timp la o specializare mulţumitoare în privința programelor pe care le puteam crea, depana și aplica, postul de la Fibronics a fost o nouă confruntare.
Fibronics a făcut pionierat într-o tehnică de transmitere a datelor prin intermediul fibrelor optice: FDDI (Fiber Distributed Data Interface). Acesta, un standard mai vechi de conectare între computere și alte dispozitive, atingea o viteză de transmisie de 100 Mbps, la fel ca Ethernet-ul de mai târziu. Totuși, tehnologia FDDI[12] nu a rezistat mulţi ani pe piață.
O scurtă clarificare: LAN (Local Area Network)este reţeaua de întindere limitată la care sunt conectate computere, imprimante și alte tipuri de dispozitive. Conectarea se realizează fie prin tehnologia Ethernet, [13] de regulă prin cabluri, fie prin tehnologia mai modernă, WiFi [14], prin unde radio. Aparatele conectate într-o reţea sunt configurate, operate și controlate prin protocolul SNMP (Simple Network Management Protocol). Toate dispozitivele conectate folosesc pentru comunicare protocoale specifice, structurate pe diferite niveluri ale Modelului OSI (Open Systems Interconnection)[15].
Fiecare tehnologie în parte corespunde unui standard emis de IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers), o asociație profesională internațională non-profit, fondată în 1963, care sprijină dezvoltarea tehnologiilor bazate pe electricitate și electronică.
(Păcat că o asemenea asociaţie nu a fost inventată şi susţinută timp de atâţia ani şi în politică. Acest lucru demonstrează că, cel puţin în anumite domenii, statele lumii se pot înţelege, mai ales când la mijloc nu intervin proprietatea şi teritoriul. Este bine că asupra aerului – a eterului, de unde provine și denumirea de Ethernet — nu există atât de multe dispute şi păreri contradictorii.)
În timpul petrecut la Fibronics am învăţat foarte multe şi am dezvoltat un interes deosebit pentru acest domeniu. Din păcate, curând după venirea mea, compania s-a dezmembrat. O parte a fost vândută firmei Elbit, unde nu voiam să mă întorc, și cealaltă unei mici firme de telecomunicații. Astfel, prin 1994-1995, am părăsit pentru totdeauna complexul MATAM.
Cariera mea profesională a mai continuat până în 2001, când criza din industria high-tech a dus la încheierea activității mele în domeniul software. Lucram ca inginer în Laboratorul de Sisteme Distribuite din cadrul Facultăţii de Informatică de la Tehnion, unde aveam multiple responsabilități în administrarea reţelelor de calculatoare. Din păcate, „pilele” şi ,probabil, vârsta au învins în fața unei persoane protejate care nu avea habar de nimic. Contractul de muncă mi-a fost desfăcut după numai un an, în ajun de Yom Kippur, printr-un mesaj scurt şi penibil transmis de administratoarea facultăţii.
Eram cu adevărat disperată. Au urmat doi ani de criză în high-tech, iar eu mă apropiam de 50 de ani și găsirea unui alt post devenise extrem de dificilă. Știam de la început că în software nu există o valoare adăugată pe experiență; viteza de schimbare a metodelor, a mediilor de dezvoltare (environment) şi a limbajelor este uriaşă, motiv pentru care devii foarte uşor irelevant. Rămasă fără serviciu și cu foarte puţine oferte de lungă durată, câțiva ani mai târziu am hotărât să caut un nou „pod”, de data aceasta „în partea dinspre Swann”, cu ieşire către o cu totul altă lume.
Poate că aceea era lumea pe care ar fi trebuit s-o abordez de la bun început, o lume aflată undeva la intersecția dintre istorie, filozofie şi sociologie. Desigur, la o asemenea vârstă, şansele de a ajunge departe nu sunt mari; societatea este neîncrezătoare faţă de oamenii trecuţi de prima tinereţe. Cu toate acestea, am studiat câţiva ani sociologie și am propus o teză de doctorat (PhD) despre „comportamentul organizaţional al companiilor high-tech israeliene”. Din păcate, acel proiect nu a mers, aşa că m-am reorientat către un subiect personal, aproape necunoscut, legat de procesele din comerţul exterior. Am studiat aproape un deceniu (2005-2015) pentru a finaliza această cercetare și teză, în cadrul Departamentului de Istorie a Evreilor la Universitatea din Haifa. Am reușit să finalizez teza de doctorat, împrietenindu-mă, încetul cu încetul, cu subiecte, oameni, documente și arhive din Israel, dar mai ales din România. Am fost în acest scop și la Budapesta, la Open System Archive (https://archivum.org/).
Despre lucrarea de doctorat pot spune că am greşit alegând s-o scriu în ebraică, acest lucru a îngreunat considerabil procesul. A fost însă o experienţă fascinantă, deoarece jonglam simultan cu noţiuni juridice în patru limbi (ebraică, română, engleză și franceză); erau concepte pe care nu le cunoşteam și cărora trebuia să le găsesc un numitor comun, având în vedere că sistemele de drept din ţările respective sunt complet diferite. Totul s-a terminat cu bine, teza în ebraică a fost urmată de două cărţi traduse în română şi în engleză[16].
În final, imaginea podului, ca entitate metalică, neînsufleţită, îmi poate da acea indiferenţă necesară uneori pentru a mă detaşa de trecut, mai ales când timpul nu mai oferă prea multe variante pentru a fi entuziasmată de perspectivele viitorului.
Veronica Rozenberg
31 iulie 2026 (ziua tatălui meu născut la Oradea în 1909).
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Elscint
[2] https://www.drmax.ro/articole/computer-tomograf-ce-trebuie-sa-stii-despre-tomografia-computerizata sau https://en.wikipedia.org/wiki/CT_scan.
[3] https://en.wikipedia.org/wiki/X-ray
[4] https://www.turkisrael.org.il/single-post/dr-avraham-suhami
[5] https://www.gralmedical.ro/rezonanta-magnetica-nucleara
[6] Radioizotopii (sau izotopii radioactivi) sunt atomi cu nucleu instabil care emit energie sub formă de radiații pentru a atinge o stare stabilă. Ei există în natură sau sunt produși artificial în reactoare nucleare și acceleratoare de particule. Sunt utilizați pe scară largă în medicină, industrie și cercetare. Atomii unui element chimic au același număr de protoni, dar pot avea un număr diferit de neutroni. Când un atom are un dezechilibru între protoni și neutroni, nucleul devine instabil și eliberează excesul de energie prin dezintegrare radioactivă, trimițând în spațiu particule și unde electromagnetice (radiații alfa, beta sau gamma).
[7] https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/performanta-medicala/medicina-nucleara-ce-este-indicatii-tipuri-de-investigatii-beneficii sau https://ro.wikipedia.org/wiki/Medicin%C4%83_nuclear%C4%83
[8] https://en.wikipedia.org/wiki/Scintigraphy
[9] Advanced Micro Devices, Inc. (AMD) este o companie multinaţională de semiconductoare cu baza la Santa Clara, California. A fost fondată în 1969, proiectează CPU de înaltă performanţă, GPU (unităţi de procesare grafice), cât şi alte produse pentru computere personale, console de joc, centre de date, sau infrastructură pentru inteligenţa artificială.
[10] MIPS Tech LLC este o companie americană de proiectare a semiconductorilor, producția fiind îndreptată către terți (outsourcing). Este cunoscută mai ales pentru dezvoltarea arhitecturii MIPS și a unei serii de cipuri CPU RISC bazate pe aceasta. A fost fondată în 1984 în Statele Unite.
[11] https://www.elbitsystems.com/land/land-ew-sigint/comint-and-comjam
https://www.elbitsystems.com/blog/turning-tide-maritime-threats
[12] FDDI – tehnologie dezvoltată de ANSI [Institutul Național American pentru Standarde] în anii 1980. Ea folosește un mecanism de transmitere a jetoanelor prin inele duble de fibră optică. Conceput pentru rețele locale (LAN-Local Area Network) mari, designul său robust, cu inel în sens invers, oferă fiabilitate ridicată și toleranță la erori pentru rețelele centrale ale întreprinderilor. FDDI a fost depășita în rețelele locale de Fast Ethernet, care oferea aceleași viteze de 100 Mbit/s, dar la un cost mult mai mic. Astăzi viteza de transmisie prin Gigabit Ethernet poate ajunge la 2.5 Gbit/sec și mai mult.
[13] https://ro.wikipedia.org/wiki/Ethernet
[14] Wi-Fi este o tehnologie care utilizează unde radio pentru a conecta dispozitive precum telefoane, laptopuri și televizoare la o rețea locală și la internet, fără cabluri.
[15] https://en.wikipedia.org/wiki/OSI_model
[16] Procesele economice ale funcţionarilor evrei din Comerţul Exterior (1960-1964), Editura Mega, Cluj-Napoca, 2018, Jewish Foreign Trade Officials on Trial în Gheorghiu-Dej’s Romania 1960-1964, Lexington books, 2022.
Surse imagini
- Arhiva familiei
- Imagine reprodusă dintr-un material publicitar https://jnm.snmjournals.org/content/jnumed/18/3/local/advertising.pdf
- Foto Veronica Rozenberg
