Număr vizualizări 52 ori

Judit Mirjám Kertész, căsătorită Mureșan, s-a născut la Cluj în 1929, într-o epocă în care a fi evreu în România nu era deloc un avantaj. Desigur, omul nu-și poate alege nici părinții, nici locul de naștere, iar ea nu a făcut excepție de la această regulă. Născută din părinți evrei, a crescut deodată cu Garda de Fier, cu Mișcarea Legionară, ceea ce nu prevestea nimic bun. Tatăl ei, Izráel Kertész, s-a născut în 1866 la Sânpaul, în Secuime, iar mama ei, Fáni, s-a născut în 1898 la Săsar, lângă Baia Mare. Familia s-a stabilit la Cluj, unde Izráel a ocupat mai întâi funcția de contabil, iar mai târziu pe cea de contabil-șef la Uzinele de pielărie „Dermata”. Părinții, a căror limbă maternă era deja maghiara, și-au crescut copiii în același spirit de asimilare, astfel încât limba maternă și cultura acestora au devenit, de asemenea, maghiare. Această atașare față de identitatea maghiară s-a dovedit ulterior extrem de dezavantajoasă, întrucât atunci când, în toamna anului 1940, autoritățile ungare s-au întors în Transilvania, au făcut tot posibilul pentru a-i exclude pe evrei din națiunea maghiară, a-i jefui, a-i separa de restul societății și a-i extermina fizic în cele din urmă. Judit învățase anterior la liceul „Prințesa Ileana”. Autoritățile maghiare au interzis însă, încă de la început, ca elevii evrei să frecventeze școlile creștine. Au avut însă norocul să-l aibă alături pe matematicianul Márk Antal, care, folosindu-se de relațiile sale din Budapesta, a obținut autorizația oficială pentru înființarea unui liceu evreiesc independent.

Liceul evreiesc din Cluj, adică „Zsidlic”, așa cum îl numea toată lumea, a devenit încă de atunci o oază de libertate pentru numeroși tineri evrei din Cluj și din Transilvania. Aceștia puteau învăța într-un mediu evreiesc, sub îndrumarea unor profesori evrei renumiți și bine pregătiți, care fuseseră în mare parte concediați din universități din Ungaria. În scurt timp, școala a devenit unul dintre cele mai bune licee din oraș. A rămas așa până la sfârșitul lunii martie 1944, când, în perioada de început a ocupației germane, a fost închisă, iar profesorii, împreună cu elevii, au fost trimiși în ghetou.

Judit, care avea atunci 15 ani, tocmai terminase clasa a V-a, care corespunde actualei clase a IX-a de liceu. Ea și familia ei nu au ajuns însă în ghetoul din cartierul clujean Irisz, deoarece autoritățile care îi adunau de la începutul lunii mai 1944 pe evreii din Cluj i-au uitat pur și simplu acasă. Deși nu mai puteau ieși din locuința lor, vecini binevoitori le cumpărau alimentele necesare, iar tatăl ei – poate ca o recunoaștere a muncii sale remarcabile din trecut – continua să fie plătit de Uzinele Dermata.

Ar fi putut scăpa cu toții, dar cineva din strada lor i-a denunțat. Astfel, în luna iunie, familia a fost arestată și dusă la secția de poliție, unde Judit a fost maltratată pentru a dezvălui locurile unde se ascundeau alți evrei. Desigur, nu știa nimic. Deoarece între timp toți evreii din Transilvania de Nord fuseseră deja deportați la Auschwitz-Birkenau, ei au fost transportați în Ungaria și internați în lagărul de la Kistarcsa. După un timp, Judit a fost eliberată, și mai târziu și părinții ei au revenit la Budapesta. După preluarea puterii de către Partidul Crucilor cu Săgeți, Izráel a fost însă smuls de lângă familia sa și abia mulți ani mai târziu s-a aflat că a murit în lagărul Buchenwald, de lângă Weimar. Ea și mama ei, împreună cu alte evreice din Budapesta, au fost obligate a doua zi să pornească într-un marș forțat spre granița de vest a Ungariei. Era noiembrie, era frig și ploua, abia aveau ce mânca și adesea dormeau pe pământ. Într-un mod care a ținut de miracol, datorită atitudinii umane a unui jandarm maghiar, au reușit să scape din acest convoi și să se întoarcă la Budapesta, unde, însă, autoritățile naziste maghiare le-au trimis imediat în ghetoul din Pesta, care fusese deja înființat la acea vreme.

În ghetoul din Pesta, mii de oameni au murit de foame în acele luni, până când Armata Roșie a eliberat orașul. Și ei înșiși au suferit de foame, dar au reușit să supraviețuiască. Curând după eliberare s-au întors acasă, la Cluj, unde și-au găsit casa jefuită. Le-a fost greu să se pună pe picioare. Judit și-a continuat studiile la Liceul Evreiesc, care fusese reînființat, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Chimie a Universității Bolyai. Și-a finalizat studiile universitare de licență acolo, iar ulterior statul român a trimis-o la Moscova pentru studii doctorale. Acolo s-a căsătorit cu doctorul Sandu Iosif Mureșan, cu care au trăit 25 de ani fericiți, dar care a decedat relativ devreme. Au avut o singură fiică, pe Lucia, care, împreună cu familia sa, s-a străduit să-i facă cât mai plăcute mamei sale deceniile de văduvie. Au înconjurat-o cu multă dragoste, căldură și grijă și au reușit: viața lui Judit a fost cu adevărat împlinită de nepoții și strănepoții ei.

Imediat după revenirea în țară, doamna profesor Judit Mureșan Kertész și-a început activitatea didactică la Catedra de Chimie Analitică a Universității Bolyai, continuându-și munca și după unificarea forțată a acesteia cu Universitatea Babeș. Multe generații de studenți îi pomenesc și azi numele cu deplin respect.

Trebuie să amintesc aici și faptul că Judit Mureșan Kertész, împreună cu Lídia Vágó Rosenfeld, Ernő Hirsch, György Bischitz, Ibolya Karl Hamlet, Tamás Krémer, László Nussbaum și alții au fost organizatorii și adevăratele suflete ale acelor întâlniri mondiale ale Zsidlic-ului, care au avut loc în total de zece ori între anii 1980 și 2012, ba la Cluj, ba în Israel, și care au reunit foști colegi de la liceul evreiesc clujean, supraviețuitori ai Holocaustului și împrăștiați în toate colțurile lumii. De asemenea, nu pot să nu menționez prietenia strânsă care o lega pe Judit de Ági Schweiger Friedman, de László Nussbaum, de Relly Mihalevici și de mulți alți foști colegi și tovarăși de soartă de la Zsidlic.

Judit a fost o femeie deosebit de corectă. Se considera o evreică de culturő maghiarő și cu vederi de stânga. Această orientare se rezuma la faptul că a văzut în promisiunea conform căreia, în noua societate postbelică care urma să fie construită, nimeni nu va fi discriminat sau persecutat din cauza originii sau a limbii materne, ceva care era în concordanță cu aspirațiile și speranțele sale. Împreună cu soțul ei, a fost însă nevoită să treacă prin dezamăgiri din ce în ce mai mari, de fiecare dată când această promisiune era contrazisă de realitate.

În anii de după revoluția din 1989, s-a dedicat combaterii antisemitismului și informării tinerelor generații cu privire la evenimentele petrecute. Cel mai recent, în urmă cu doi ani, a ținut un discurs memorabil în cadrul unei mari conferințe științifice internaționale organizate de Institutul pentru Studii de Holocaust și Genocid al Universității Babeș-Bolyai, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la deportările din Transilvania de Nord. Discursul a fost publicat anul trecut în volumul care cuprinde materialele conferinței. Dar și eu îmi amintesc foarte bine cuvintele sale, care sunau astfel:

„Grupul supraviețuitorilor încă în viață este acum foarte, foarte redus și se subțiază pe zi ce trece, fiind pe punctul de a dispărea cu totul.

Odată cu dispariția supraviețuitorilor, succesul ideii „NEVER AGAIN/NICIODATĂ DIN NOU” ar putea fi pus în pericol.

Singura șansă de a preveni acest lucru se află în mâinile VOASTRE, a membrilor generațiilor prezente și viitoare care ne urmează pașii.

Chiar dacă această sarcină este mai dificilă decât a fost pentru noi, martorii în viață, ea trebuie îndeplinită.

Nu există altă posibilitate.

Vă rog să fiți conștienți de această responsabilitate și să ne iertați pentru această moștenire.

 Vă doresc să aveți succes!”

Ne-ai lăsat moștenire concluziile unui secol nedrept și crunt. Aici, lângă sicriul tău, trebuie să te asigurăm că am înțeles lecția vieții tale, că vom încerca să trăim conform învățăturilor și exemplului tău personal și că vom depune toate eforturile pentru a ne ridica la înălțimea responsabilității pe care ne-ai lăsat-o ca moștenire.

Îmi vor lipsi mult discuțiile cu Jucika, prânzurile comune de la cantina evreiască, plimbările prin Parcul Central, senitătatea sa, optimismul și omenia cuvintelor ei.

Sincere condoleanțe tuturor membrilor familiei și întregii comunități.

Dragă Jucika, amintirea ta să fie binecuvântată! Odihnește-te în pace!

Nyugodjál békében, emléked legyen áldott, drága Jucikánk!

Zichrono livracha! Tnuach beshalom!

Zoltán Tibori Szabó

(discurs rostit cu prilejul ceremoniei funerare; Cluj, 05 octombrie 2026)