Suntem în prag de Sărbători, dar persistă ceaţa şi lipseşte zăpada, vremea seacă şi rece stârnind parcă şi mai tare încrâncenările. Întâlnesc tot mai multe chipuri încruntate şi am impresia că în prea puţine priviri se oglindeşte lumina bucuriei, reflectându-se doar sclipirile intermitente şi reci ale ghirlandelor aninate din abundenţă pe străzi, în geamuri, balcoane şi vitrine. 

Suntem în prag de Sărbători, dar persistă ceaţa şi lipseşte zăpada, vremea seacă şi rece stârnind parcă şi mai tare încrâncenările. Întâlnesc tot mai multe chipuri încruntate şi am impresia că în prea puţine priviri se oglindeşte lumina bucuriei, reflectându-se doar sclipirile intermitente şi reci ale ghirlandelor aninate din abundenţă pe străzi, în geamuri, balcoane şi vitrine. 

Vuietul nemulţumirii şi dezamăgirii – pornit atât din marile pieţe, cât şi din micile aşezări ameninţate de scormonitorii scoarţei – nu pare a se linişti, pofta de sfadă nu pare a se ostoi, anxietatea – bine înşurubată în mulţi dintre noi – nu pare a se ogoi.  Sunt îmbiată, de pretutindeni, să cumpăr nenumărate zorzoane sclipitoare şi bunătăţi costisitoare, ofensiva necruţătoare a obiectelor mă obligă să mă conformez sărbătoririi cu orice preţ, sub brazii împodobiţi cu săptămâni înainte, în cacofonia diverselor „gingle”-uri emise de moşii crăciun de plastic.

Captivă în acest iureş încerc să-mi găsesc cărarea adulmecând aroma de scorţişoară şi portocale şi mirosul inconfundabil de cetină al brazilor de Crăciun de odinioară. 

Simt că n-am să răzbesc până acolo decât navigând după steaua iubirii, alegând darurile adevărate – care există oriunde – dar nu mi se arată dacă nu ştiu să le dibuiesc cu inima, lepădându-mi ura şi zgura, teama şi neîncrederea, arborându-mi cel mai limpede surâs şi regăsind paşii de vals ai fulgilor de nea…care mă vor purta, măcar pentru un răstimp, pe Tărâmul Copilăriei, singurul loc unde merită să poposeşti între Crăciun şi Anul Nou.

M-aş bucura din suflet dacă m-aţi însoţi şi dumneavoastră, dragi cititori ai Revistei Baabel!