Peste puţin timp, în Ardealul de Nord se vor comemora 70 de ani de la deportarea evreilor. În mijlocul persecuţiilor, măsurilor inumane împotriva populaţiei evreieşti (şi româneşti), e bines ă ne aducem aminte şi de oamenii de omenie. Bereznay era numele comandantului militar al trupelor de ocupaţie ungureşti din septembrie 1940 din Gheorgheni şi, spre deosebire de alţi ofiţeri din armata horthystă, s-a dovedit a fi un Om
Peste puţin timp, în Ardealul de Nord se vor comemora 70 de ani de la deportarea evreilor. În mijlocul persecuţiilor, măsurilor inumane împotriva populaţiei evreieşti e bine s ă ne aducem aminte şi de oamenii de omenie
clădirea sinagogii din Gheorgheni
Bereznay era numele comandantului militar al trupelor de ocupaţie ungureşti din septembrie 1940 din Gheorgheni şi, spre deosebire de alţi ofiţeri din armata horthystă, s-a dovedit a fi un Om. De pildă, tatăl meu, Alexandru Szmuk, i s-a adresat, solicitându-i să oprească rechiziţionarea de către armată a benzinei, petrolului şi uleiurilor aflate în proprietatea sa de comerciant, atrăgându-i atenţia şi asupra faptului că manipularea acestor materiale periculoase necesita o anumită pricepere. El a cerut, aşa cum era legal, ca armata să-i cumpere marfa şi s-o plătească. Căpitanul Bereznay a fost imediat de acord, produsele petroliere fiindu-i retrocedate tatălui meu.
Ziua următoare altă veste proastă: arestarea preşedintelui comunităţii evreilor din localitate, Adolf Halasz, a cuplului Maximilian şi Lili Horvath, o soră a tatălui meu şi aruncarea peste graniţa de la Bicaz a verişoarei mele,
Lili Ronay cu soţul şi bebeluşul lor de câteva luni, soţul verişoarei fiind originar din Braşov. Autorităţile române nu vroiau să-i primească aşa că stăteau pe pamântul nimănui, între cele două graniţe, înconjuraţi de munţi, în frig şi umezeală. Tatăl meu, încurajat de atitudinea prietenoasă a comandantului militar, i s-a adresat din nou, oamenii au fost eliberaţi şi familia Ronay s-a putut întoarce la Gheorgheni .(Ladislau Ronay era jurist. După război a devenit membru al Tribunalului Suprem. Soţia, Lili şi fiul lor au pierit la Auschwitz)
Circulau veşti nespus de triste privind întâmplările din comunele cu populaţie românească pe unde trecuse armata de ocupaţie (pentru unii, „eliberatoare”). La un moment dat, tata s-a pomenit invitat de comandantul Bereznay care îl ruga să înştiinţeze populaţia românească din comuna Voşlobeni că în duminica următoare jandarmeria intenţiona să facă nişte tulburări în acea comună, nimeni să nu iasă din casă, cu toţii să stea cu uşile bine închise.
Tata a găsit o cunoştinţă – un evreu – din Voşlobeni, căruia i-a comunicat sfatul dat de Bereznay – şi onoraţii jandarmi unguri s-au intors la Gheorgheni fără nicio pradă.
Au existat asemenea excepţii. Din păcate, puţine la număr. Într-o lume a lipsei de omenie, un ofiţer maghiar, un căpitan, cu conştiinţă de om. Este de ţinut minte.
Încă un exemplu cu privire la caracterul nedrept, periculos, al generalizărilor.