Motto: „Cea mai frumoasă şi profundă trăire omenească este misterul” –  Albert Einstein

După ce treci graniţa dintre Nordul Pirineilor spanioli şi Franţa, ajungi la poalele Pirineilor francezi, înzăpeziţi de-a binelea, în orăşelul Lourdes.

La poalele Pirineilor, Lourdes a devenit în sec. al XIX-lea o capitală religioasă creştină. Povestea locului e legată de numele unei tinere care e cunoscută azi în întreaga lume creştină: Bernadette Soubirous (1844-1879). Bernadette s-a născut într-o familie modestă de morari, în orăşelul care număra atunci doar 4.000 de suflete.

Familia trăia greu, căci micul râu Lapace care învârtea morile, secase încă înainte de fenomenele care sunt legate de numele Bernadettei. Familia ei locuia într-o casă igrasioasă, în localul fostei închisori, iar tânăra fată suferea de astm încă din copilărie.

Evenimentul central legat de numele ei s-a petrecut la 11 februarie 1858, într-o grotă de lânga râul Gave du Pau care străbate oraşul. Bernadette a văzut în grotă o femeie înveşmântată în alb. Să fi fost Sfânta Maria sau altcineva?! A fost o halucinaţie? A fost o închipuire sau o realitate? Nimeni nu ştie. Fata a afirmat că această ”femeie în alb” i s-a arătat de 18 ori în decurs de 5 luni.

La început nimeni nu a crezut-o – nici preotul, nici primarul, nici autorităţile ecleziastice. Bernadette s-a plâns ‘’femeii în alb’’ că nu e crezută, iar atunci ‘’femeia în alb’’ i-a poruncit să-şi aşeze palma pe peretelei grotei – de unde a ţâşnit instantaneu o apă miraculoasă, despre care credincioșii spun că are proprietăţi terapeutice. Până aici – legenda.

Cât despre Bernadette, ea a continuat să trăiască la Lourdes, după care s-a retras la o mănăstire, la Nevers. S-a stins din viaţă în 1879, la numai 35 de ani, lăsând în urmă încrederea în puterea credinţei. Ea a fost canonizată în 1933, devenind Sfânta Bernadette.

Oraşul Lourdes a devenit celebru în urma acestor evenimente. Zeci de mii de oameni din toate colțurile Europei şi nu numai, au vizitat locul, atraşi de proprietăţile aşa-zise miraculoase ale fântânii din grotă.

După 1866, când au început să circule trenurile în această zonă, au început să sosească credincioşi bolnavi, mai ales din  ţările catolice ale Europei, dar şi de pe alte continente.

Am sosit la Lourdes, împreună cu un grup de israelieni, într-o zi senină de primăvară din acest an. Am rămas acolo până la miezul nopţii, privind procesiunea impresionantă. Sute, poate chiar mii de bolnavi însoţiţi de ajutoare sunt aduşi la locurile sfinte ale Lourdes-ului, dar mai ales la fântâna a cărei apă se spune că ar face minuni. Partea arhitectonică e alcătuită din trei biserici, dintre care cea mai vestita este Bazilica subterană, unde se pot închina până la 20.000 de credincioşi.

La Lourdes vin acei bolnavi pe care medicina clasică nu-i mai poate ajuta, sau care nu mai au încredere în medicina tradiţională. Sunt în special paraltitci, orbi și bolnavi de cancer terminal. Cazurile de vindecare sunt cercetate de un oficiu medical înfiinţat in 1883, care funcţionează în oraş. Din miile de bolnavi care s-au perindat punându-şi speranţa în această apă,  oficiul a înregistrat 68 de cazuri despre care se afirmă ca s-ar fi vindecat după ce au băut din apa fântânii sau s-au îmbăiat în aşa-zisa „apă sfântă”.

Primul  despre care legenda spune că s-ar fi vindecat este micuțul Iustin, care acum 75 de ani, fiind coborât în apa din izvorul grotei, ar fi scăpat de paralizie. Alt caz este al Lydiei Brosse – suferindă de abcese tuberculoase, care în 1930 s-a îmbăiat în apa grotei şi se pare că s-a vindecat.

Ultimul caz consemnat de oficiu în 2002 este al lui Serge Franςois care, suferind de paralizie, ar fi plecat vindecat de la Lourdes. Să nu uităm că numai în ultimul an s-au perindat la Lourdes trei milioane de oameni. Fără îndoială că „fenomenul Lourdes” are şi un aspect economic important alături de cel al credinţei: numărul hotelurilor, al spitalelor particulare, al serviciilor sporeşte an de an.

Ca medic cred că optimismul locului şi credinţa pot să contribuie la vindecare, dar nu au puterea de a vindeca.

Fenomene asemănătoare apar şi în alte religii, inclusiv în cea iudaică. Părinţii care doresc căsătoria copiilor fac pelerinaj de rugăciuni la mormintele marilor rabini din nordul Israelului, la fel şi cuplurile care nu au reuşit să aducă urmaşi pe lume. Fiecare cu credinţa lui!

Dar toţi cei care se perindă la locurile sfinte la Lourdes sau la mormintele rabinilor, se întorc cu un sentiment de speranță! Asta am simţit şi eu în dimineaţa următoare, când am părăsit oraşul.

Dr. Yohanan  Vass