Despre alegerile parlamentare pot fi scrise tomuri întregi și folosite cele mai diverse stiluri – de la înjurături că n-au ieșit ai mei, au ieșit ăilalți și precis a fost fraudă, până la abordări sociologice sau filozofice. Dar eu cred că cel mai ușor de înțeles este când pornim de la prezentarea faptelor, abia după aceea vine întrebarea: de ce?. Probabil că ceea ce voi spune aici au mai spus-o  și alții,  nu pretind că am inventat praful de pușcă, dar sunt opiniile mele.

Pentru mine, cel mai mare plus, performanța demnă de amintit în cadrul procesului electoral românesc este eșecul de-a dreptul ridicol al partidelor naționaliste, fascistoide. Poporul român, alegătorii au respins de multă vreme ideologia acestor partide și cred că aici cauzele sunt pur și simplu de bun simț. Oferta naționalistă, în sensul rău al cuvântului,  nu mai atrage, altceva vrea alegătorul, nu să se îmbete cu apă rece. Și este lăudabilă respingerea acestui gen de politică, în condițiile în care în toată Europa, până la vecinii  noștri unguri,  astfel de partide sunt pe val, adună procente în sondaje și așteaptă să ajungă la conducere. Este adevărat că țara noastră a fost ocolită de valul de imigranți care a provocat parțial resuscitarea naționalismului, antieuropenismului, paralel cu Brexit-ul și cu alegerea ca președinte a izolaționistului Donald Trump în Statele Unite dar, cel puțin până acum, această evoluție nu l-a contaminat pe alegătorul român.

Un alt plus al actualului scrutin este succesul neașteptat al USR, Uniuniea ”Salvați România” care a devenit cea de a treia forță politică. Și aceasta în pofida lipsei de carismă a liderului său. Contrar celor afirmate de Mircea Dinescu la talk-showul de după alegeri de la TVR, care susținea că un lider carismatic mișcă munții – ceea ce în parte  este  adevărat – este  posibil ca,  și fără acest nimb, dar cu  niște obiective simple și corecte, cu un mesaj înțeles de mulți, să câștigi alegători. Nu știu din ce parte a eșichierului politic provin susținătorii lui Nicușor Dan. S-a spus că de la PNL, s-a speculat chiar că formarea acestei mișcări a țintit subminarea liberalilor. Eu nu cred, mai ales că știu de existența ei de ani buni, când acționa ca Uniunea ”Salvați Bucureștiul”  și s-a manifestat mai energic odată cu intențiile de a se demola zona Pieței Matache și a halei. Este posibil că, văzând succesul neașteptat de la locale, Nicușor Dan să fi fost sfătuit să-și extindă mișcarea, să treacă de la ecologie pură, la politică. De fapt, el a oferit o platformă unei drepte dezamăgite, iar cu lozinca ”se poate face politica altfel” a declarat război corupției. În Ungaria există chiar un partid cu acest nume, al cărui program se aseamănă întrucâtva cu cel al lui Nicușor Dan, există și acolo  ideea necolaborării cu celelalte partide decât de la caz la caz, a formării unor alianțe numai pe  proiecte.

Problemele USR vor începe de-acum înainte. Am mai scris în urmă cu mai multe luni că USR trebuie să se situeze undeva, trebuie să-și aleagă o ideologie. Este adevărat, azi dreapta ia măsuri de stânga și invers, dar alegătorul care ar dori să sprijine în continuare formațiunea lui Nicușor Dan vrea să știe ce va susține. În politică nu există neutralitate, ca să zic așa, trebuie să știi cu cine defilezi.

Despre UDMR vreau să spun doar că și de această dată și-a jucat bine cărțile, alianța electorală cu Partidul Civic Maghiar a fost benefică, este clar că acesta are susținători. În continuare se vede că UDMR are oameni politici foarte buni care știu ce trebuie să fie ”lozinca zilei, nu întotdeauna acceptată de majoritate.

Am fost aproape sigură că Traian Băsescu va reuși, ca ”locomotivă” să ducă PMP în Parlament. Are și el peste 400.000 de simpatizanți pe față, probabil mai sunt și cei care-l simpatizează, dar nu s-au dus la vot. A spus clar că va face o opoziție dură, numai că nu va reuşi mare lucru, cu procentul de care dispune.

Pentru mine și nu numai, marea dezamăgire a fost PNL, dar a fost o ”moarte anunțată”. PNL are o conducere,  pur și simplu ruptă de realitate și ignorantă. Cred că nimeni dintre cei de-acolo nu cunoaște ce înseamnă liberalism, trecutul PNL sau ce ar trebui să facă.  Cineva a spus că programul liberal era prea pro-european, prea ideologizant, iar populația vrea lucruri mai concrete. Este posibil ca eșecul să aibă la bază și acest motiv, oricum era o dovadă  a dezorientării partidului. În urma acestui rezultat, Alina Gorghiu, președintele partidului, și întreaga conducere și-au prezentat demisia. Dar, de la bun început, Gorghiu nici nu ar fi trebuit aleasă, ea nu avea ce căuta în fruntea unui partid liberal. Înaintea alegerilor locale m-am îngrozit când am auzit de opțiunea ei cu Marian Munteanu pentru primăria Bucureștiului. A fost un gest de neimaginat pentru un liberal, de fapt pentru orice alt partid. S-a văzut limpede că nimeni nu l-a vrut, de aceea și-a creat propriul partid care a eșuat lamentabil, procentele lui nici măcar nu au fost amintite. Lovitura primită de PNL ar putea avea drept consecință o involuție asemănătoare cu cea a PNȚCD despre care abia se  mai aude. Și dacă liberalii nu-și vor găsi lideri potriviți, idei constructive, nu-și vor reforma partidul,vor avea soarta țărăniștilor. (Ar fi interesant de făcut o analiză despre cauzele care au dus la eșecul celor două partide istorice după 1989. Probabil că în primul rând este vorba de neadaptare dar și de leadership). Că oferta actualului partid liberal nu a satisfăcut pe mulți cu gândire liberală o dovedește existența și menținerea în viața politică a ALDE. Sincer să spun, nu cunosc platforma și programul lor, poate că sunt ”mai liberali” ca ceilalți , poate liderii lor sunt mai simpatizați, oricum, concurând de această dată singuri, au reușit să intre în Parlament.

Victoria PSD nu a fost o surpriză pentru nimeni, surprinzătoare a fost dimensiunea acestei victorii. Și dacă nealegerea partidelor naționaliste este o notă bună pentru alegătorul român, ”fenomenul” PSD este una proastă. Proastă, dar pe undeva de necondamnat, legată de viziunea celui care se duce la urne, o viziune existențială, cum a spus un sociolog. PSD este plin de ”penali” în frunte cu  liderul partidului pe care, în pofida prevederilor legale privind funcționarea guvernului, mulți îl și văd prim-ministru. Dar, în gândirea populară el și alții cu condamnări sunt ”băieți buni” deoarece ”au făcut câte ceva”, vezi cazul primarului băimărean, reales la locale deși se află la închisoare. PSD a reușit să creeze și imaginea ”dușmanului”: străinul, tehnocratul, europeanul – alde Iohannis și Dacian Cioloș. Este adevărat, într-un an de zile și fără un sprijin de partid, guvernul tehnocrat prea multe nu a reușit să facă, dar nici rău n-a făcut. A încercat  să înceapă niște procese, să dezvăluie niște tare, să aplice niște măsuri mai aproape de cerințele europene. Nu au fost rezultate senzaționale. În schimb, uneori subtil, alteori direct, opinia publică pesedistă a fost asmuțită împotriva lui, iar alianța cu liberalii i-a fost fatală. Și, din păcate, nici dorința lui Cioloș de a rămâne în continuare premier cu sprijin liberal, după ce a promis că nu are ambiții de acest fel în viitor și că se va retrage, nu a avut un ecou favorabil în rândul alegătorilor, iar PSD a știut să exploateze situația. O retragere onorabilă a premierului i-ar fi adus mai multe satisfacții.

Dar PSD a folosit cu succes și instrumentul promisiunilor, iar românii cad în această capcană. Nu se întreabă cum vor fi îndeplinite. Reacția lor este probabil la fel ca a unui bun prieten de-al meu: ”Nu mă interesează de unde vin banii, important e să trăiesc mai bine”. Dar prea puțini dintre cei care gândesc la fel nu-și pun întrebarea: până când? Pe de altă parte, ar trebui să le reproșăm alegătorilor PSD că vor să trăiască mai bine? Și noi vrem, numai că ne mai gândim și la mijloace și consecințe. Avem un exemplu, lângă noi, cel al Greciei.

Mai sunt multe alte motive care au determinat  formarea acestui parlament din șase partide, în care patru partide de opoziție la un loc nu pot echivala ca putere cu partidul care va forma guvernul – PSD – și  care, prin redistribuire, va avea jumătate din locurile de deputați și senatori.  În aceste condiții, rolul opoziției  va fi limitat, ceea ce nu face bine într-o democrație.

Eva Galambos