În ziua în care am sărbătorit aniversarea noastră de 50 de ani de căsnicie, ne-am aflat (nu întâmplător:) la Nisa, frumoasa ”capitală” a Coastei de Azur. Nici că se putea un loc mai potrivit pentru un asemenea eveniment, de regulă unic în viața unui om. Păi da, poți să ai mai multe căsnicii în viață (sau niciuna cum este mai nou la modă:) dar să ai mai mult de un jubileu, e cam greu. Așa că dacă nu am avut parte de o nuntă ”adevărată” –  așa  au fost pentru noi vremurile atunci –  am hotărât să ”o s-o facem și mai și mai lată” după 50 de ani.

Vera şi Tibi Roth, la Nunta de Aur, la Nisa

Un român la Nisa

Printre cele mai cunoscute locuri din Nisa –  pentru oameni ca noi care nu văzuseră ”Coasta de Azur” decât în filme –  era și acum celebrul Hotel Negresco, așa că ne-am hotărât că acolo, respectiv la și mai celebrul restaurant ”Le Chantecler” –  notat cu două stele în exclusivistul Ghid Michelin –  ne vom celebra nunta de aur. O stea ”Michelin” în lumea restaurantelor echivalează cu un ”Oscar” în lumea filmului:). Hotelul Negresco (provine din forma franțuzită a numelui lui Alexandru Negrescu). Acesta a fost. un tânăr majordom la Casa Capșa din  București, care la vârsta de 25 de ani  a plecat la Paris să-și încerce norocul). A reușit și hotelul care îi poartă numele a devenit  o stea  în lista selectivă a ”Celor Mai Bune Hoteluri din Lume”.

Tânărul Alexandru Negrescu – alias Henry Negresco –  nu a stat degeaba în lumea ruletelor –  făcând bani și câștigându-și prieteni bogați. A avut o idee strălucită să construiască un hotel super luxos și super scump pentru ”fericiții câștigători”  de la mesele Casinoului. Așa s-a născut ”Hotel Negresco” care a devenit un succes. Modelul este infailibil. Se pare că întotdeauna se găsesc  și se vor găsi în continuare, indivizi care câștigă repede și ușor mulți bani, prin noroc sau corupție sau șantaj sau (și mai rău) războaie și doresc să scape cât mai repede și cât mai răsunător  de banii ”necurați”. Cu un secol în urmă ”Hotel Negresco” a fost un demn strămoș al lui ”Burj Al Arab Jumeirah” din Dubai unde poți găsi și astăzi apartamente cu 10.000 $ pe noapte! Dar a mai dat peste el un noroc. Printre oaspeții frecvenți ai hotelului se aflau și membri marcanți ai aristocrației din Rusia  (încă ) țaristă.

De altfel și acum cei mai fideli și mai generoși turiști la Nisa sunt …tot rușii; poate mai puțin aristocrați, dar cert mai bogați decât predecesorii lor. Când a fost deschis cu mare pompă ”Hotelul Negresco”, în 1912, unii dintre membrii familiei imperiale a Rusiei, Marii Duci Vladimir și Dimitri  erau clienți dedicați ai Casinoului și l-au convins pe Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei să comande un candelabru uriaș de la celebra firmă Bacarat, cea mai renumită companie de  corpuri de iluminat din cristaluri și giuvaeruri din cristal, care există și produce cele mai frumoase (și mai scumpe:) produse din Franța și astăzi. Marii Duci și țarul Nicolae au fost spulberați de sângeroasa Revoluție Sovietică din Noiembrie 1917, dar uriașul candelabru pe care l-au comandat a fost livrat Hotelului Negresco, potrivit dorinţei lor,  strălucește și azi suspendat de cupola majestuoasă a ”Salonului Regal” (proiectată – se zice – de Gustav Eiffel). Paradoxal oamenii dispar și supraviețuiesc doar lucrurile pe care le-au creat…

Orice început are un …sfârșit

Primul Război Mondial –  care a avut drept unul din gravele consecințe pentru secolul 20, transformarea comunismului din, idee aparent generoasă, într-o realitate criminală –  a provocat și prăbușirea economiei prospere a țărilor europene. Odată cu criza economică a dat faliment și ”Hotelul Negresco”. Mult după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, prin moșteniri și achiziții succesive, hotelul a ajuns în proprietatea lui Paul Augier un om de afaceri și politician din Nisa. Soția lui, Jeanne Augier, a devenit ”șefa” hotelului care a dobândit și distincția de Monument al Franței și a redevenit cel mai elegant și luxos hotel al Coastei de Azur. Dar ghinionul nostru, în luna ianuarie din acest an, hotelul și restaurantul sunt din nou în ”remont”. Ne-am resemnat mulțumindu-ne cu povestea interesantă începută de un român plecat în ”diaspora” la început de secol 20. În lunga și frământata lui viață, hotelul a servit de două ori ca spital. Prima oară în 1914 când a început Primul Război Mondial, iar ultima oară în 2016 când s-a comis atacul terorist de pe Promenada Engleză. Cina festivă de jubileul căsătoriei noastre am luat-o în restaurantul hotelului  de alături, ”West-End” –  care cred că era de aceaşi categorie de excelență (probabil la prețuri ….ceva mai decente:)

Hotelul şi restaurantul West End

O zi și mai multe semnificații

Ziua de 7 Ianuarie (anul acesta 8 Tevet după calendarul evreiesc) este pentru foarte mulți prieteni sau apropiați ai noștri care poartă numele de Ioan ( sau derivatele Ion, Ioana și altele similare cum ar fi Iohan sau János 🙂 ziua  sărbătoririi  onomasticei. Este un nume foarte utilizat în limbile europene, a  devenit un  fel de nume generic: Ion pentru români, János pentru unguri, dar și Jean pentru francezi, John pentru englezi, Johan pentru germani și lista ar continua pentru că două nume ”grele” ale creștinătății Ioan (Botezătorul) și Ioan (Evanghelistul) au fost un fel de ”nași” milioanelor de ”fini” de toate naționalitățile. Dar poate mai puțină lume știe că la originea acestor nume a fost unul ebraic ”Yohanan” având semnificația ”Domnul este binefăcător”. Fiind ziua de ”Sfântul Ion” ziua bucuriei atâtor cunoscuți și prieteni încât printre atâtea bucurii însumate se simte bine și bucuria noastră: ziua în care ne-am căsătorit. Se spune cu emfază că partenerii își jură credință pentru toată viața. Noi aproape că am îndeplinit acest deziderat, căci – cum spuneam la început –  după 50 de ani divorțurile sunt mai rare și din ce în ce mai puțin probabile:) Bucuria pentru noi a acestei zile de atât de mulți sărbătorită, este umbrită de o tristă și –  dacă vreți –  impresionantă coincidență. Tot în ziua de 7 ianuarie la a zecea aniversare a căsniciei noastre, a trecut în lumea fără Timp a Veșniciei,Tatăl meu, urmat după unsprezece ani de Mama. M-am obișnuit poate aplicând o ”derogare” –  cu care s-ar putea ca unii din cei care sunt inflexibili (față de alții mai ales:) să nu fie de acord – dar eu consider  că e un gest de pietate care memoria lor o merită,și anume să rostesc rugăciunile de ”Iarțait” (Pomenirea Părinților sau altor foarte apropiați care au murit) în aceași zi de Șabat pentru amândoi. În acest an această  comemorarea am îndeplinit-o la Nisa.

Un Șabat la Nisa

Cu o oarecare dificultate am găsit sinagoga. Deși se află situată foarte central nu departe de piața Massena, m-am rătăcit în labirintul străzilor înguste, sinagoga (probabil din rațiuni de securitate,) nefiind deloc semnalizată. Și frontonul ei așezat la nivelul caselor adiacente, în aceeaşi nuanță de culoare gri-galben, este greu de observat de la distanță. De altfel orice obiectiv este greu de distins, oriunde te-ai afla pe Coasta de Azur, din cauza soarelui orbitor care este muza marilor pictori prezenți și viitori din Provence, binefacerile  milioanelor de vilegiaturiști care se desfată pe plajele  numeroase și întinse dar și blestemul turiștilor optimiști care rătăcesc în lunile de iarnă când nu pot face altceva decât să privească:). Sinagoga ”mare” din Nisa  a fost construită în 1885 după planurile unui cunoscut arhitect francez Paul Martin. A fost perioada de avânt a construcțiilor de ”temple” în toată Europa.

Sinagoga Mare din Nisa

Chiar în Nisa mai există încă două sinagogi, dar cea pe care am găsit-o pe strada Gustave Deloye este cea mai importantă. Când am ajuns (cu întârziere:) erau vreo 80 de bărbați participanți la serviciul divin, femeile care erau în spațiul rezervat lor –  la balcon –  probabil erau ceva mai puține. Oricum deși principiul separării femeilor în sinagogile ortodoxe s-a bazat pe ideea că femeile ar putea distrage atenția bărbaților dedicați comunicării cu ”Cel de Sus”, în timpul serviciului divin s-a desfășurat o discuție vie și continuă între bărbații ”de jos” și femeile ”de sus”:). Rabinul a ținut un ”Dvar Tora” (un comentariu rabinic în legătură cu pericopa săptămânii) de peste jumătate de oră (în limba franceză:), urmat de ”întrebări și discuții” din public care au fost foarte animate și la care au participat activ și ”doamnele din balcon”.  Mi-a plăcut ”liberalismul” serviciului divin și mi-am zis că  –  luând ”pilda” numeroșilor vizitatori din Israel  care nu contenesc cu fotografiatul Sinagogii noastre chiar și în zilele de Șabat –,să-mi ”calc și eu pe conștiință” și  după ce am rostit rugăciunile de Kadiș și El Male Rahamim pentru părinții mei, să încerc discret să fac o poză de interior în sinagoga din Nisa căci cine știe când sau dacă, voi mai avea în viață acest prilej. Bine înțeles că un tânăr care cu câteva minute mai înainte participa cu competență la ”discuția cu balcoanele”, a găsit de cuviință să mă admonesteze iar eu m-am conformat ”supus” după ce totuși…am făcut o poză (pe șest:). Dar dincolo de ”observațiile neortodoxe”, am fost foarte impresionat de acest neașteptat și frumos serviciu de Șabat la care am participat în Nisa.

Un capitol de istorie

Foarte puține lucruri am auzit despre evreii și comunitățile lor din ”capitala” Coastei de Azur. Căci sunt trei la număr, una  de rit așkenazi ( ”european”), alta de rit sefard (”spaniol” practicat de evreii originari din Orientul Mijlociu și Africa de Nord) și mai funcționează (cu succes) și o comunitate Chabad. Acest număr ”mare” de comunități își are justificarea prin faptul că la Nisa locuiesc peste 20.000 de evrei. Nu știam  că primii evrei care au întemeiat o comunitate s-au așezat aici din secolul XIV. Nisa ca și întreaga zonă de est a coastei mediterane a Franței a avut parte de o istorie agitată cu frecvente schimbări politice dealungul vremurilor fiind un teritoriu disputat de mai multe regate și imperii succesiv sau simultan:). Soarta evreilor a avut.suișuri şi coborâşuri, în funcîie de stăpânire

În secolele XIV – XVI când autoritatea supremă o exercita Casa de Savoia, evreii s-au bucurat de o protecție specială. Adevărat că erau obligați să locuiască într-o zonă, rezervată lor, cunoscută și astăzi sub denumirea de ”Giuderia” care se află în ”Nisa Veche”, dar erau liberi să-și practice credința fără amenințarea convertirii la creștinism cum s-a întâmplat succesiv  în Anglia, Franța, Spania. Mulți evrei expulzați din diferitele țări și-au găsit refugiu în orașul Nisa. Printre evreii care au devenit ”băștinași” în Nisa regăsim  originari din Portugalia (marani –  obligați să se boteze, dar care continuau în secret să rămână evrei), din Italia ,Olanda, Algeria care s-au coagulat cu timpul într-o comunitate puternică și respectată, denumită ”Universita”. După Revoluția Franceză și sub primul imperiu napoleonian, Nisa a devenit franceză, iar evreii s-au bucurat de totală egalitate în drepturi şi libertăți ca toți cetățenii Franței, indiferent de credința lor religioasă. Împăratul Napoleon I  le-a acordat o atenție deosebită evreilor. Sub egida lui a fost convocat, după secole de interdicție, primul Sanhedrin (Sfatul celor 70 de înțelepți care pe vremea existenței Templului constituia suprema autoritate evreiască) dar s-a dat și semnalul definitiv al procesului de emancipare și ”laicizare”  (hascala). După ”căderea” lui Napoleon, Nisa a ajuns sub autoritate italiană exercitată de regatul Sardiniei, iar evreii au fost retrimiși în ”Giuderia”, dar doar pentru un scurt timp, căci anul revoluționar 1848 care a ”scuturat” toată Europa, a redat și evreilor libertatea și demnitatea. Nu fără ca ei să răsplătească, această șansă prin contribuții de mare valoare oferite societăților care le-au acordat-o.

În ”patria” pictorilor

La Nisa au strălucit, marcând istoria orașului, trei mari pictori: Modigliani, Matisse și Marc Chagall. Întâmplarea face ca doi dintre ei să fi fost evrei. Matisse și Marc Chagall au câte un muzeu la Nisa dedicat operei lor de artă. ”Întâlnirea” cu Marc Chagall alias Moishe Șagal a fost cea mai copleșitoare. Am mai văzut opere ale lui în original  picturi și vitralii, la Paris, la New-York și la Ierusalim.

Musée Nationale Marc Chagall

Dar aici la Nisa în muzeul care și l-a imaginat și la care a lucrat cu mâinile lui proprii parcă vrând să fie ziditorul, nu doar creatorul propriei sale nemuriri în artă, se prezintă într-un adevăr cu totul diferit. Piesa centrală a muzeului este suita de picturi reprezentând Biblia. Toate momentele ei esențiale, Geneza, Crearea lui Adam și a Evei, izgonirea din Grădina  Eden, Întâlnirea lui Abraham cu cei trei îngeri, Sacrificiul lui Isac, Iacob și scara care duce spre ceruri, Potopul, Arca lui Noe, Moise și eliberarea din Egipt, apoi Moise  care lovește stânca pentru a da poporului apă și, rând pe rând,

Chagall Primirea Legii

întreaga bogăție a Bibliei se desfășoară sub ochii noștri, așa cum a fost văzută de copilul evreu sărac născut într-un ”stetel” la  Vitebsk, un orășel din actualul Belarus care atunci avea doar 50 de mii de locuitori, din care peste 30 de mii erau evrei. Aceleași simboluri impregnate adânc în memoria copilului care a devenit unul din cei mai mari pictori ai contemporaneității se regăsesc în temele biblice, pictate la bătrânețe de Marc Chagall care a fost înmormântat într-un cimitir neevreiesc.

Soarele necruțător al Coastei de Azur, care arde și orbește omul neavizat, se ascunde din când în spatele norilor negri .

In ziua de 14 Iulie 2016, în timp ce populația din Nisa se bucura de ziua care a adus Libertate și Egalitate nu doar Franței ci întregii lumi, pe Promenada Englezilor s-a comis un oribil atentat cu peste 80 de morți si zeci de răniți.

Tiberiu Roth, 11 ianuarie 2017