Nu vă iubește lumea(?)

Ca absolvent de grădiniță nu am prea făcut cinste acestei instituții. Cum se face că nu am fost o „floare”, așa cum s-ar fi cuvenit, ci mai degrabă, în ce privește cunoașterea limbii romăne, o „plantă“ mai puțin decorativă? Nu am fost suficient de serios, poate prea iubitor de jocuri și gesturi în detrimentul cuvintelor. Cu părinții, acasă, vorbeam germana, iar cu prietenii din curte mă înțelegeam în limba maghiară. Locuiam la Cluj, unde ne mutaserăm cu cinci ani în urmă, venind de la Timișoara. Cu ghiozdanul plin, dar cu mintea destul de goală, am intrat în clasa întâi. În anii 50, Colegiul Național George Barițiu se numea Școala Medie Nr. 5. Nu găsesc cuvintele adecvate pentru a descrie întâlnirea cu prima mea învățătoare, Doamna Elena Pop. Noroc? Izbăvire? O clasă, mai cu seamă cea dintâi, este un microcosm, iar dascălul, un demiurg – el poate să facă și să desfacă. Încerc să elucidez metoda învățătoarei mele, cum se face că tehnica ei pedagogică m-a ferit de necazuri și supărări? După lectura model, tovarășa învățătoare ne punea să stăm în cerc, în dreptul catedrei. Fiecare din noi citea cu glas tare paragraful prezentat în ziua respectivă. Calitatea lecturii determina plasarea într-unul din sectoarele: fruntași, mijlocași și codași. La început, cum bănuiți, eu m-am încăpățânat să rămân printre codași, cu toate că cercul era cât se poate de fluid. Am prins curaj atunci când mi-am dat seama că greșelile nu sunt subliniate, ba poate chiar trecute cu vederea, în vreme ce reușitele sunt amplificate.Read more…

Fata ridică un braț spre cer

Pe Carl-Jacob nu îl fascina misterul care îi învăluia pe tinerii urmăriți cu suspiciune de englezi, administratorii Palestinei mandatare. În sinea lui, el socotea că acțiunile evreilor erau, mult prea des, disperate şi nesăbuite. Avea, însă dorința sinceră, câteodată chiar dureroasă, de a cunoaște și de a înțelege mai bine atât locul, cât și pe oamenii din partea locului. Avea și o oarecare experiență în mânuirea armelor. Vom vedea că și acest lucru ne va ajuta să înțelegem mai bine cele ce urmează. Trecuseră opt ani de când Carl-Jacob părăsise Germania, în 1934, la vârsta de 25 de ani. Într-o seară de august a anului 1942, la curt timp după ce se angajase ca paznic la abator, Carl-Jacob primi o misiune specială. Din jeep-ul oprit lângă intrare coborâse bătrânul Grechevski. – Dă-mi arma și cartușele! În noaptea asta te înlocuiesc eu. Hagana are nevoie de tine în altă parte!Read more…