Ebraica de sub acoperiș

Cu multă emoție mă aplec asupra foii de hârtie. Lucru știut, memoria nu este un depozit ci, mai degrabă, un atelier în care amintirile se fluidizează și estompează. Dar există și aduceri-aminte cu rădăcini profunde și care rămân tulburător de prezente. În 1980, în podul Universității din București, marele poet Ioan Alexandru ținea un curs facultativ de ebraică biblică. Nu era ceva de la sine înțeles. Anevoios drum, cu trepte săpate în stâncă, străbătuse poetul născut în 1941, la Topa Mică, nu departe de Cluj, pentru a putea oficia în 1980, în fața unor studenți și a unor liceeni entuziaști. Tânărul „bălai și sfios”, cum îl descria profesoara Zoe Dumitrescu Bușulenga, publicase în 1960 prima lui poezie în revista Tribuna din Cluj. Prestigiul lui poetic crescuse vertiginos în anii 60, cu volumele Cum să vă spun (1964), Viața deocamdată (1965), Infernul discutabil (1966), Vămile pustiei (1969). Studiase și aprofundase fără încetare lingvistica, filosofia religiei, limba greacă, ebraică și aramaică. A fost recipient al unei burse de studii, acordată de filosoful Heidegger. Vorbeam de trepte dăltuite în stâncă și mă voi opri la ultimele două, însemnate, dinaintea cursului: Gramatica limbii ebraice vechi (1975) și Cântarea cântărilor (1977), traducere din ebraică.Read more…

Moshe (Musa) Peled (1926-2000)

O imagine din ziua de 8 octombrie 1973, coloane de tancuri și transportoare blindate israeliene pe Podișul Golan, mi-a rămas imprimată în memorie. Judecând după orientarea țevilor, era limpede că o singură coloană urca, se strecura literalmente printre nenumăratele blindate care coborau, cu echipaje istovite după două zile de lupte. În după-amiaza zilei de sămbâtă 6 octombrie, la ora 1:58 p.m., cinci avioane de vânătoare MIG-17 siriene se îndreptaseră în picaj spre cea mai nordică poziție israeliană de pe Podișul Golan. Echipajele de tanchiști, unii cufundați în rugăciune în acea sfântă Zi a Ispășirii, se urcaseră la repezeală în tancuri. Continuând să zboare la mică altitudine, avioanele siriene trecuseră deasupra localității druze Majdal Shams, la poalele Muntelui Hermon și începuseră să tragă asupra locuitorilor, omorând o tânără mamă, prima victimă a războiului. Un prim val de 20, dintr-un total de 100 de MIG-uri, survolaseră comandamentul israelian de la Naffakh, aflat la 16 km de frontieră. Apoi, în vreme ce la peste 600 km spre sud-vest, trupele de comando egiptene se urcau în bărci de cauciuc pe malul Canalului de Suez, 700 de tancuri siriene intrară în acțiune pe Podișul Golan, după un masiv baraj de artilerie. Dezastrul părea iminent,…În 7 octombrie, după o noapte de lupte crâncene, neîntrerupte, de tancuri și infanterie, retragerea forțelor de apărare israeliene devenise alarmantă prin amploarea ei și prin viteză, îndeosebi pe Podișul Golan, „ochii și urechile țării”. Sirienii se apropiau de Marea Galileii. Tancurile diviziei 146, sub comanda Generalului-Locotenent Peled, urcau pe drumul de lângă râul El-Al, între Podișul Golan și valea Iordanului.Read more…

Nu vă iubește lumea(?)

Ca absolvent de grădiniță nu am prea făcut cinste acestei instituții. Cum se face că nu am fost o „floare”, așa cum s-ar fi cuvenit, ci mai degrabă, în ce privește cunoașterea limbii romăne, o „plantă“ mai puțin decorativă? Nu am fost suficient de serios, poate prea iubitor de jocuri și gesturi în detrimentul cuvintelor. Cu părinții, acasă, vorbeam germana, iar cu prietenii din curte mă înțelegeam în limba maghiară. Locuiam la Cluj, unde ne mutaserăm cu cinci ani în urmă, venind de la Timișoara. Cu ghiozdanul plin, dar cu mintea destul de goală, am intrat în clasa întâi. În anii 50, Colegiul Național George Barițiu se numea Școala Medie Nr. 5. Nu găsesc cuvintele adecvate pentru a descrie întâlnirea cu prima mea învățătoare, Doamna Elena Pop. Noroc? Izbăvire? O clasă, mai cu seamă cea dintâi, este un microcosm, iar dascălul, un demiurg – el poate să facă și să desfacă. Încerc să elucidez metoda învățătoarei mele, cum se face că tehnica ei pedagogică m-a ferit de necazuri și supărări? După lectura model, tovarășa învățătoare ne punea să stăm în cerc, în dreptul catedrei. Fiecare din noi citea cu glas tare paragraful prezentat în ziua respectivă. Calitatea lecturii determina plasarea într-unul din sectoarele: fruntași, mijlocași și codași. La început, cum bănuiți, eu m-am încăpățânat să rămân printre codași, cu toate că cercul era cât se poate de fluid. Am prins curaj atunci când mi-am dat seama că greșelile nu sunt subliniate, ba poate chiar trecute cu vederea, în vreme ce reușitele sunt amplificate.Read more…

Fata ridică un braț spre cer

Pe Carl-Jacob nu îl fascina misterul care îi învăluia pe tinerii urmăriți cu suspiciune de englezi, administratorii Palestinei mandatare. În sinea lui, el socotea că acțiunile evreilor erau, mult prea des, disperate şi nesăbuite. Avea, însă dorința sinceră, câteodată chiar dureroasă, de a cunoaște și de a înțelege mai bine atât locul, cât și pe oamenii din partea locului. Avea și o oarecare experiență în mânuirea armelor. Vom vedea că și acest lucru ne va ajuta să înțelegem mai bine cele ce urmează. Trecuseră opt ani de când Carl-Jacob părăsise Germania, în 1934, la vârsta de 25 de ani. Într-o seară de august a anului 1942, la curt timp după ce se angajase ca paznic la abator, Carl-Jacob primi o misiune specială. Din jeep-ul oprit lângă intrare coborâse bătrânul Grechevski. – Dă-mi arma și cartușele! În noaptea asta te înlocuiesc eu. Hagana are nevoie de tine în altă parte!Read more…