Moshe (Musa) Peled (1926-2000)

O imagine din ziua de 8 octombrie 1973, coloane de tancuri și transportoare blindate israeliene pe Podișul Golan, mi-a rămas imprimată în memorie. Judecând după orientarea țevilor, era limpede că o singură coloană urca, se strecura literalmente printre nenumăratele blindate care coborau, cu echipaje istovite după două zile de lupte.

În după-amiaza zilei de sămbâtă 6 octombrie, la ora 1:58 p.m., cinci avioane de vânătoare MIG-17 siriene se îndreptaseră în picaj spre cea mai nordică poziție israeliană de pe Podișul Golan. Echipajele de tanchiști, unii cufundați în rugăciune în acea sfântă Zi a Ispășirii, se urcaseră la repezeală în tancuri. Continuând să zboare la mică altitudine, avioanele siriene trecuseră deasupra localității druze Majdal Shams, la poalele Muntelui Hermon și începuseră să tragă asupra locuitorilor, omorând o tânără mamă, prima victimă a războiului. Un prim val de 20, dintr-un total de 100 de MIG-uri, survolaseră comandamentul israelian de la Naffakh, aflat la 16 km de frontieră. Apoi, în vreme ce la peste 600 km spre sud-vest, trupele de comando egiptene se urcau în bărci de cauciuc pe malul Canalului de Suez, 700 de tancuri siriene intrară în acțiune pe Podișul Golan, după un masiv baraj de artilerie. Dezastrul părea iminent, căci de partea israeliană numărul de blindate nu trecea de 180. În altă parte se vorbea de 800 de tancuri siriene, față de cele 71 din dotarea Comandamentului de Nord israelian. Se cerea mutarea în nord a câtorva zeci de tancuri din sud, unde geografia, adică deșertul, ofereau o marjă de manevră mai mare și reducea însemnătatea factorului timp. Cu o doză de aroganță, unii generali, îmbătați de succesele din 1967, considerau că un raport de una la opt mașini de luptă s-ar putea dovedi suficient. Era neglijat însă aspectul calitativ.

IRONIA ISTORIEI

Uniunea Sovietică oferise aliaților arabi tancuri foarte performante, având în dotare sisteme optice cu raze infraroșii, care înlesneau manevrarea în timpul nopții. La acestea se adăuga și faptul că în prima după-amiază, mai cu seamă deasupra Podișului Golan, Israelul pierduse multe avioane: 30 de tip Skyhawk și 10 te tip Phantom. Tactica israeliană se bizuia pe deplasarea foarte rapidă a tancurilor și pe coordonarea cu atacurile din aer. Un comandant de tanc putea să indice unui pilot ținte aflate la o distanță nu prea mare. Bateriile mobile de rachete rusești sol-aer, SAM-6, se dovedeau redutabile. Iată cum tancurile rusești (nu de mult am văzut fotografia unui T-34, având pe turelă inscripția DO BERLINA (până la Berlin) și „fiicele“ Katiushelor, erau acum întoarse împotriva celor pe care naziștii îi prigoniseră.

CĂMAȘA ȘEFULUI DE STAT MAJOR

În 7 octombrie, după o noapte de lupte crâncene, neîntrerupte, de tancuri și infanterie, retragerea forțelor de apărare israeliene devenise alarmantă prin amploarea ei și prin viteză, îndeosebi pe Podișul Golan, „ochii și urechile țării”. Sirienii se apropiau de Marea Galileii.

Gesturile și cuvintele lui Rafael Eitan, șeful de stat major în perioada 1978 – 1983, exprimă cât se poate de pregnant starea de spirit dinainte de încheierea mobilizării generale. Cu douăzeci de ani după război, generalul Eitan se afla într-un studio de televiziune, poate cu ocazia unui bilanț. Purta o cămașă cu mâneci scurte și la un moment dat, vorbind despre această zi de 7 octombrie, a apucat pânza în dreptul inimii, și apropiind și îndepărtând cămașa de piept, spuse: „Cam asta era apărarea noastră în acele ore, între Kinneret și Haifa.“ Era desigur o exagerare, dar vorbeam de exprimarea unei stări de spirit. În plus, se știe că generalul avea o vocație pedagogică.

AMÂNDOI ERAU DIN ACELAȘI SAT

Tancurile diviziei 146, sub comanda Generalului-Locotenent Peled, urcau pe drumul de lângă râul El-Al, între Podișul Golan și valea Iordanului. Despre ele vorbeam chiar la început. Peled remarcă un număr de mașini parcate la marginea drumului. Opri tancul, coborî și se apropie de bărbatul așezat pe un bolovan și față de care însoțitorii păstrau o distanță respectuoasă. El părea cufundat în contemplarea Văii Iordanului. Îl recunoscu pe Moshe Dayan, Ministrul Apărării, venit mai mult ca sigur în inspecție. Se cunoșteau bine. Dayan era cu 11 ani mai în vârstă, fusese o vreme vecinul lui, în moshavul Nahalal. Acum pământul se cutremura sub picioarele lor, iar flamele exploziilor de la orizont demonstrau cât de mult teren acoperiseră sirienii în primele 24 de ore. Peled găsi puterea de a-l încuraja pe Dayan, care repeta cu insistență că totul este pierdut și că distrugerea celui de al Treilea Templu e iminentă. Peled îi ceru să aprobe o modificare a mandatului său. De vreme ce sirienii reușiseră să scoată din luptă o întreagă brigadă israeliană pe frontul din sudul podișului, el dorea ca în loc să asigure încă o linie de apărare, să i se permită să atace.

În aceeași fatidică zi de 7 octombrie, Dado (David Elazar, șeful statului major) prezentase o dare de seamă sumbră și apoi părăsise sala în care se afla cabinetul. Dayan, cu mâna deja pe clanța ușii, ceru ca într-o doară să fie luată în considerare opțiunea nucleară, făcându-se toate pregătirile necesare. Golda Meir, Yigal Alon. Yisrael Galili și alții se opuseră cu vehemență.

SUBURBIILE DAMASCULUI

Tulburat peste măsură, din motive lesne de înțeles, Dayan îl evitase pe Elazar, despre care știa că are o deplină încredere în eficacitatea mobilizării generale. Realitatea s-a conformat viziunii lui Elazar, care mai ales după ce piloții israelieni găsiseră tactica potrivită pentru a reduce eficiența distrugătoare a rachetelor sovietice, i-a spus unui reporter: ,,Asta-i! L-am frânat și acum începem să-i lovim!”

Realitatea a fost modelată și de strategia Secretarului de Stat american Henry Kissinger, menită să evite cu orice preț o confruntare cu rușii. El făcuse tot ce-i stătea în putință pentru a evita un atac preventiv israelian, ca cel din 1967. Această paralizie se soldase cu sute, apoi cu mii de familii îndoliate. După război, demonstranții purtau pancarte cu inscripția KISSINGER–KILLINGER. După 6 octombrie, el și-a manifestat împotrivirea la orice concesiune din partea Israelului.

Mai în glumă, mai în serios, cu sarcasm el spunea că problema se poate rezolva cu ușurință: „Ajungeți pâna în suburbiile Damascului și de acolo folosiți mijloacele de transport în comun”.

IMAGINEA ÎN OGLINDĂ

E lucru știut, oglinzile inversează stânga cu dreapta. Și în desfășurarea unor evenimente au loc asemenea permutări. Când sirienii atacaseră, în acea zi de Yom Kippur care părea atât de îndepărtată, avioanele precedaseră tancurile. În ziua de opt octombrie, tancurile lui Peled, Lanner și Eitan lansară contraatacul pe trei fronturi, în sud, centru și nord, contraatac care urma să îi determine pe sirieni să se retragă dincolo de liniile de încetare a focului din 1967. Operațiunea își atinse obiectivul în două zile. În 9 octombrie, șapte avioane israeliene bombardară Statul Major din Damasc. O bombă căzu pe acoperișul Comandamentului Forțelor Aeriene. Tocmai atunci, într-o încăpere din subsolul clădirii, erau interogați piloți israelieni luați prizonieri. Nu după mult timp, tancurile lui Peled se aflau la 40 km de Damasc, iar obuzele israeliene bombardau suburbiile Damascului.

Notă. La Armour Museum din Fort Knox, Kentucky-USA, Moshe Peled figurează ca unul dintre cei cinci mari comandanți de blindate. Numele lui apare lângă cel al Generalului George S. Patton și al Feldmareșalului Erwin Rommel.

Thomas Lewin

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • THOMAS. LEWIN commented on November 2, 2020 Reply

    Mulțumesc tuturor cititorilor pentru comentarii! Îmi place citatul din poezia lui Kipling și îmi pare rău că,in loc de a furniza eu informații,am pus oamenii la treabă, Dle Klein. Este extraordinar că,studentă fiind și mamă (aproape),ati putut înregistra informațiile furnizate de un specialist,în acele zile, Dna Ghiță. Mă bucură să stiu că sunteți alături de nou,Dle Shafrir. Nu este un lucru de la sine înțeles. Se cuvine să recunosc că Dna Rozenberg a avut dreptate, căci Musa Peled a fost,o vreme,șeful Direcției de proiectare și implementare a sistemelor avansate de arme .Eu nu am fost martor direct și în textul pe care l-am trimis la Baabel era specificat- in primul paragraf- că mi-a ramas întiparită în memorie o imagine reprezentând tancurile lui Peled. Să fim cu toții sănătoși și vigilenti!

  • Asher Shafrir commented on October 31, 2020 Reply

    Eu am fost acolo și am amintiri foarte sumbre. A fost o catastrofă. Luptele au ținut multe zile. Au murit mulți tineri, unii dejeaba. Sirienii au cucerit teritorii și pentru prima oară de la înființarea statului (să sperăm că și ultima) au fost evacuate toate familiile din Golan.
    Musa Peled a fost bun acolo, dar mai erau și alți generali pe Golan cum erau Ia-Ia și Kahalani.
    Tocmai zilele acestea a început la televiziunea israeliană un serial „Șeat neila” – puteți vedea coșmarul unei singure unitîți.

    • Veronica Rozenberg commented on November 3, 2020 Reply

      …tot despre Razboiul de Yom Kipur, Ziua de 7 octombrie 1973

      Serialul Ora de închidere (Valea Lacrimilor după traducerea în engleză), documentar care se transmite de două săptămâni la canalul de televiziune israelian 11, este o realizare se pare memorabilă.
      Poate că nu fiecare episod este o relatare întocmai a realităţii sumbre şi dure a primelor zile ale acestui război, dar astăzi am urmărit un episod în care, ceea ce mi-a atras atenţia în mod deosebit nu a fost tocmai încrâncenarea, frustrarea, lupta şi jertfele prea multe, incontestabil, ale părţii israeliene.
      Voi încerca să redau, deşi poate în afara contextului o scenă unică realizată în acest serial, de un tragi-umanism care face pielea găină şi lacrimile să curgă involuntar.
      Un grup de soldaţi israelieni este atacat de câţiva soldaţi sirieni dispunând de condiţii superioare de atac, grenade, puşti mitraliere şi poziţie avantajată. Mulţi dintre ei sunt împuşcaţi de sirieni, grav răniţi sau chiar ucişi de gloanţele duşmane. Nici sirienii nu supravieţuiesc, în afara unuia singur, iar dintre israelieni, un soldat cârlionţat, cu ochelari, părul ondulat şi pete de sânge pe obraz, se îndreaptă printre tovarăşii săi de luptă, uimit, şocat, şi totuşi mânat de dorinţa de a-şi găsi “ariciul”, al cărui nume era Znobar. Dar ariciul (şi nu ştiu cum a ajuns animăluţul pe Podişul Golan) fugise dintr-un adăpost adhoc, o cutie de carton şi deodată s-a trezit în mâinile soldatului sirian, care era deja dezarmat.
      Avinoam, căci acesta era numele, celui cu chip de copil ashkenazy, vorbea limba arabă şi începe o conversaţie cu “duşmanul”. Întâi şi-ntâi îi cere să i-l reîntoarcă pe Znobar, iar acesta îl întreabă dacă are apă. Erau multe sticle cu apă, atârnate de centurile soldaţilor morţi. Avinoam îi întinde plosca/buclia cu apă, sirianul se apropie încet, în timp ce în ochi i se distinge teama: Avinoam ţinea în mână o armă.
      Sirianul i-l înapoiază pe Znobar, micul arici, probabil şi el înfricoşat. Între cei doi se înfiripează o conversaţie, şi aparent, pentru următoarele câteva minute, realitatea se îneacă în cuvintele arăbeşti schimbate de cei doi tineri aruncaţi de forţa împrejurărilor în crâncenul război care nu va ierta nici de această dată.
      – Eşti pentru primă oară în faţa unor asemenea vederi, răniţi, morţi? Eu sunt spune sirianul
      – Nu, dă din cap Avinoam.
      – Şi de unde eşti din Israel?
      – Din Cfar Saba.
      – Aveţi marea acolo?
      – Nu, nu este mare, dar nici nu e prea departe.
      – Ni s-a spus că atunci când vom ajunge la Tel Aviv…
      – Dar tu de unde eşti?
      – Din satul Batna (??), câţi fraţi ai?
      – Niciunul
      – Noi suntem acasă patru copii, iar tatăl nostru ne lua câteodată la Damasc ca să ne arate oraşul. Când va fi pace, vino la Damasc şi te voi plimba prin oraş, îţi voi arăta oraşul.
      Deodată din spate, dincolo de soldatul sirian, de la o distanţă de câţiva metri, poate zece, apare o siluetă, ulterior vom înţelege că era unul dintre tovarăşii lui Avinoam, care probabil fusese rănit dar reuşise să se înzdrăvenească într-atât ca să se scoale şi şa înainteze. Îl identifică pe soldatul sirian, ridică puşca, o îndreaptă către el şi îl împuşcă din spate.
      Buuuuuuuuuum, se aude zgomotul glonţului care îl ucide pe soldat îl readuce pe Avionam, şi odată cu el pe noi, privitorii, sau poate doar pe mine, care cu greu am rezistat să nu plâng cu lacrimi de arici, pardon, de crocodil, înapoi, de unde plecaserăm. Străpungerea glonţului prin corpul soldatului sirian a împroşcat cu încă o porţie de sânge, faţa lui Avinoam cel cu părul cârlionţat, rămas şi mai nedumerit şi care il intreaba pe celalalt soldat , “ce ai făcut?”.
      Suntem deci în Podişul Golan, în plin război crâncen, între cadavrele împrăştiate peste iarbă uscată de căldura verii deja de mult încheiate şi a pietroaielor în parte din bazalt printre care, în minutele următoare soldatul revenit la viaţă (al cărui nume îmi scăpa) îl trage pe Avinoam, ţinând în mână cutia de carton, în care îşi găsise din nou provizoratul, ariciul Znobar. Cei doi coboară, ca să ajungă din urmă alţi soldaţi care reuşiseră să se salveze. Episodul continuă, relatarea mea se încheie aici.

      • Veronica Rozenberg commented on November 3, 2020 Reply

        Un amendament la comentariul propriu:

        NEILA este numele ultimei rugaciuni obisnuite in ritul zile de Yom Kipur. Deci traducerea numelui serialului din ebraica in romana, Ora inchiderii.nu a fost chiar inspirata.

        Poate chiar exista un nume romanesc in practica religioasa, dar nu-l cunosc.
        Deci semnificatia titlului este cu mult mai adanca in contextul razboiului, al circumstantelor in care a pornit si al consecintelor sale.

  • Andrea Ghiţă commented on October 31, 2020 Reply

    La vremea respectivă am ştiut prea puţin despre Războiul de Yom Kippur. Ertam încă studentă şi tocmai aşteptam naşterea fiului meu. Peste câţiva ani, pe când eram cadru didactic la Politehnică şi participam (şi noi, femeile) la pregătirea militară teoretică, adesea sub forma unor prelegeri, un ofiţer superior (cred că era colonel) ne-a prezentat (în anii 1980, în plin comunism) modul în care Israelul, surprins cu un atac tocmai de Yom Kippur, a reuşit să întoarcă soarta războiului. Atunci ne-a dat amănunte privitoare la strategia şi faptele de atme ale infanteriei motorizate. Aştept şi alte articole despre această perioadă.

  • THOMAS. LEWIN commented on October 30, 2020 Reply

    Aveti dreptate,doamna Rozenberg,mă ajutați să constat că cel mai însemnat neajuns îl constituie titlul,care ,cum mai scriam,induce în eroare.Trebuia să scriu PODIȘUL GOLAN -octombrie 1973-început de război.

    • Veronica Rozenberg commented on October 31, 2020 Reply

      Eu nu am scris despre neajunsul, titlului, asta a scris altcineva. Ceea ce induce in eroare, este doar fraza de la inceputul textului, in care se parea ca ai fost prezent la acest eveniment.

      “O imagine din ziua de 8 octombrie 1973, coloane de tancuri și transportoare blindate israeliene pe Podișul Golan, mi-a rămas imprimată în memorie.”

      Eu sunt Veronica, cel putin pentru unii de aici.:-)

  • Thomas Lewin commented on October 29, 2020 Reply

    Nu știu dacă Moshe Peled a fost directorul întreprinderii militare.Comandantul forțelor aeriene în timpul războiului de Yom Kippur,purta numele de Benny Peled.

  • Thomas Lewin commented on October 29, 2020 Reply

    Ce pot să spun,aveti cu toții dreptate.Se cuvine să fac un număr de precizări:1-M-am bizuit,în primul rând,pe cartea lui Netanel Lorch One Long War,1976,apoi pe o serie de articole din Jerusalem Post 2-Întâlnirea cu Dayan ,vecinul lui din Nahalal,Peled a adus-o în discuție,fără lux de amănunte,într-un colț al bibliotecii de la Latrun .3-Nu am afirmat ca Peled ar fi fost unul dintre marii strategi ai secolului.Sunt convins că a fost,sau ar fi fost stânjenit de faptul că in muzeul american din Kentucky,el figura alături de Rommel, ca destoinic comandant de tancuri.Mi-am adus contribuția la scoaterea din uitare a unui erou discret.

    • Veronica Rozenberg commented on October 29, 2020 Reply

      Intr-adevar

      Mi-am adus contribuția la scoaterea din uitare a unui erou discret.

      Musa Peled a fost un erou, care nu a facut tevatura din faptele sale eroice, spre deosebire de alti, cu tot meritul
      avut. Asa e in viata, uneori cu tevatura te propulsezi mai bine si mai repede. Eroismul uneori ramane in umbra.
      Bravo….pentru identificare si relatare 🙂

    • Klein Ivan commented on November 2, 2020 Reply

      T.L. – Mi-a placut mult articolul si comentariul dvs.. M-am documentat si intr-adevar M.P. apare ca un om deosebit ( a se vedea film pe youtube ) . Motivul prezentarii lui la Fort Knox alaturi de alti 4 mari comandanti de blindate nu l-am aflat , dar merita sa fie pus acolo ( R. Kipling – Daca – De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea….. ) si pentru modestia lui ( vezi youtube – ” eu puteam sa judec mai limpede ca membrii unitatii 188 decimata deja ) . K.I.

  • Veronica Rozenberg commented on October 29, 2020 Reply

    Articolul abunda in detalii militare legate de echpare si tactica de inaintare in primele zile ale razboiuli de Yom Kipur. Oare autorul le relateaza ca o amintire personala, precum scrie, sau in caz cotnrar, ar fi fost cel putin interesant, de mentionat sursele acestor amanunte, altfel pare cel putin straniu, ca autorul isi aminteste evenimente la care nu a participat. E posibil ca au avut asupra sa o influenta majora, pe care nu o poate uita, si aproape ca retraieste momentele cu pasiune, dar probabil si cu sentimentul unei realizari uimitoare.

    Nu cred ca rezulta din articol, oricum eu nu cunosc acest amanunt, dar nu stiu daca Musa Peled a fost chiar, precum dna Oren mentioneaz, unul dintre marii strategi ai secolului XX.

    Si intr-adevar daca titlul este precum il vedem, era se cereau mai multe amanunte personale, legate de acest om de valoare, a carui ultima parte de carierea a fost cea de director al unei mari intreprinderi israeliene, pentru care capacitatile sale miitare, au insemnat probabil un adevarat atuu.

  • Thomas Lewin commented on October 29, 2020 Reply

    Vă mulțumesc pentru comentariu,dna Oren. Cred că nu am cântărit bine implicațiile titlului și că nu mi-am dat seama că ,neintenționat,induc cititorii în eroare.Am crezut că figura lui Peled,va ieși în relief ,în pofida modestiei sale și a penuriei de informații axate în jurul persoanei sale.

    • Klein Ivan commented on October 29, 2020 Reply

      La fel de curios ca dna Oren sa cunosc mai in detaliu meritele lui Peled . K.I.

  • Hava Oren commented on October 29, 2020 Reply

    Articol foarte erudit, dar după părerea mea are un neajuns. Nu contest că generalul Moshe Peled a fost unul dintre cei mai mari strategi ai secolului XX, dar acest lucru nu reiese din articol, unde el apare foarte puțin: l-a încurajat pe Dayan și a cerut permisiunea să pornească la contraatac. Atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *