Ion Iiescu a murit. Să încercăm să nu-l judecăm pripit

Mâine, 7 august 2025, va fi doliu naţional în România. A murit primul preşedinte ales al României democratice şi i se acordă onorurile cuvenite. Totuşi, unul dintre partidele politice aflate la guvernare, USR, este împotriva funeraliilor de stat, la care nu va participa, dar şi a zilei de doliu naţional. Concomitent, a fost lansată o petiţie online cu acelaşi subiect. Din momentul în care vestea decesului a devenit publică, au început să apară reacţiile, majoritatea foarte critice la adresa omului politic Ion Iliescu şi a mandatelor sale. Şi e de înţeles, pentru că un articol echilibrat nu face audienţă. Totuşi, am fost uimită de unele dintre ele, ştiut fiind că printre criticii vehemenţi se număra şi cel care îi căutase anturajul şi publicase o carte despre el[5]. Majoritatea acestor articole îl acuză pe Ion Iliescu de toate relele care s-au abătut peste România după răsturnarea regimului ceauşist: morţii revoluţiei, procesul Ceauşescu, mineriadele, înfiinţarea FSN, formarea noii clase politice corupte care a jefuit ţara, încheierea tratatului de pace cu URSS (care oricum n-a mai avut obiect după disoluţia imperiului sovietic), apariţia şi consolidarea partidelor naţionaliste etc. Toţi aceşti critici uită sau nu înţeleg că în decembrie 1989 România trăia într-o paradigmă nord-coreeană din care, potrivit acestor critici acerbi, ar fi trebui să facă un salt graţios şi să aterizeze de îndată într-o democraţie occidentală consolidată.Read more…

Un om nepotrivit la şefia culturii şi cultelor de la Primăria Cluj-Napoca

Era limpede că nu se va găsi prea uşor un înlocuitor pentru Ion Cristofor Filipaş, omul cu privirea sinceră şi încurajatoare, binevoitor şi receptiv în relaţiile cu cei care îi treceau pragul în probleme de învăţământ, cultură, culte, sport şi societate – esenţiale pentru Cluj, oraş universitar, multietnic, multicultural cu o spiritualitate alcătuită în veacuri şi veacuri şi veacuri de istorie. Omul potrivit era greu de înlocuit. A apărut însă… omul nepotrivit. De câteva luni circula în oraş zvonul că cel care viza şefia Biroului de învăţământ, cultură, culte, sport, societate era un om din interiorul primăriei, Ioan Vasile Ţene. Candidatul se remarcase, de o bună bucată de vreme, prin opiniile intolerante (faţă de minorităţile etnice – mai ales cea maghiară –, confesionale şi sexuale) expuse în mediul online şi în luările de cuvânt publice, alături de Noua Dreaptă.Read more…

Vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi – comunicat FCER

În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, preşedintele Federației își exprima indignarea sa totală, însoţită de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse.

În prezent, comunitatea evreilor din Huşi, altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului.Read more…

Consecințele stranii ale întâlnirii sârbo-kosovare de la Washington ”The winner is…Israel”

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Washington convorbiri între președintele Serbiei, Alexandar Vucici, și premierul kosovar Avdullah Hoti. Din 2008. de la secesiunea fostei provincii iugoslave Kosovo și declararea ei ca stat independent, relațiile dintre Belgrad și Priștina care oricum erau tensionate, au devenit de-a dreptul dușmănoase, uneori aflându-se chiar pe pragul războiului. Independența Kosovo a fost recunoscută de un mare număr de state, inclusiv Statele Unite și multe țări europene, membre ale UE, deși organizația ca atare nu s-a pronunțat. Cu Serbia conflictele au continuat până în momentul în care Belgradul și-a manifestat dorința de a adera la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a condiționat acceptarea Serbiei cu reglementarea relațiilor cu Kosovo. În pofida încercărilor făcute atât de UE cât și de negociatori americani, rezultatele politice s-au lăsat așteptate. Acum partea americană, se pare că la inițiativa lui Donald Trump care nu uită că este un om de afaceri, a invitat la Washington părțile și a propus ca Serbia și Kosovo să înghețe pentru un an disputele politice legate de independența provinciei și de condițiile cerute de Serbia pentru a recunoaște eventual noul statut al Kosovo și să se concentreze asupra dezvoltării economice, acordurile să cuprindă prevederi legate de acest aspect, avantajos ambelor părți. Se preconizează realizarea unei zone economice comune, desființarea unor opreliști, libertatea de investiții și de circulație, ceea ce ar deschide larg, mai ales pentru Kosovo dar și pentru Serbia, poarta investițiilor străine. Nu s-a inclus în documente problema recunoașterii independenței provinciei.Read more…

S-a stins din viaţă Ruth Dayan

Ruth Dayan, a decedat vineri, 5 februarie 2021, cu doar o lună înainte de a împlini 104 ani. Prima soţie a lui Moshe Dayan a fost o femeie extraordinară, iubită și apreciată, un exemplu de patriot adevărat și o personalitate independentă, plină de iniţiativă şi, mai ales, înțeleaptă. Părinții ei au făcut aliya la începutul secolului XX. Tatăl ei, avocat, era originar din Ucraina, iar mama, profesoară, era din Chișinău, din familia Kalimner. Am putea spune că Ruth Dayan avea și rădăcini românești. Familia a sosit la Rișon Lețion unde erau foarte mulți români și mai sunt și astăzi. În anii 1930, după ce a absolvit Gimnazia Ivrit din Ierusalim, Ruth şi-a continuat studiile la școala de fete din Nahalal, în Galileea. Acolo l-a întâlnit pe tânărul Moshe Dayan cu care s-a căsătorit în 1935. Au rămas împreună până în 1972 când au divorţat şi Moshe s-a recăsătorit. Read more…

Democrația a învins în Franța

Susținătorii lui Macron din Franța și din Europa au răsuflat ușurați luând la cunoștință rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța care i-au conferit lui Emmanuel Macron un al doilea mandat și cu o diferență peste așteptări față de contracandidata lui de extremă dreaptă, Marine le Pen. Rezultatul a fost de 58% faţă de aproape 42%, din sufragii. Apelul de a face un zid împotriva ascensiunii extremei drepte și de a susține democrația a fost ascultat și de mulți dintre cei care nu îl simpatizează pe Macron și politica lui, dar care au fost conștienți că altfel Franța ar aluneca în rândurile statelor autoritare caracterizate de încălcarea principiilor europene democratice esențiale. Macron, care și-a dat seama cui îi datorează victoria, a promis, în discursul rostit la cunoașterea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, că trebuie să acorde o mai mare atenție cerințelor unor mase mari de alegători care își văd amenințate puterea de cumpărare, deci categoriile de oameni săraci, aceasta ca să scape de aprecierea că ar fi președintele celor bogați. În același timp, a promis și o ”Franță verde”, cerință a ecologiștilor, neglijată până acum de Macron.Read more…

La 6 luni de la masacrul din Sâmbăta Neagră

Astăzi este 7 aprilie 2024 și au trecut fix 6 luni de la abominabila și de neuitat  sâmbătă neagră din Israel, din fatidica zi de 7 octombrie 2023. Atunci, în octombrie anul trecut, a avut loc un masacru, unele unele dintre cele mai atroce crime împotriva umanității, deloc întâmplător un nou pogrom împotriva poporului evreu. A fost în Israel, dar îndreptat împotriva evreilor oriunde ar trăi ei, mai mult, a fost împotriva tuturor oamenilor din lumea asta, civilizată sau mai puțin, nu a fost doar împotriva evreilor, ci acest măcel a fost îndreptat împotriva lumii civilizațate, lovind profund democrația, acolo unde ea mai există, lovind în țări care până mai ieri se declarau ”bastioane ale păcii” sau echivalentul acestei denumiri pe care o tot auzeam în copilăria și tinerețea noastră, atunci se vorbea despre ”prietenia între popoare”. Să ne înțelegem, măcelul din 7 octombrie 2023 a lovit și în Vest și Est, ca să folosesc o categorisire care nu prea mai stă în picioare, dar se luptă în numele ei. Astăzi toată lumea știe că nu mai este vorba despre cele ”două blocuri”, tot categorisire de demult. Priviți realitatea. Nu mai sunt două blocuri, ci o cu totul altă realitate care își strigă dorința de a se impune, dar nu acesta este subiectul zilei, ci situația de azi și ziua aceasta a neuitării martirilor poporului evreu.Read more…

„Trădarea generoșilor”

Dacă în urmă cu trei săptămâni am afirmat că 5 noiembrie este cea mai neagră zi pentru Europa, acum pot adăuga că 24 noiembrie este ziua cea mai neagră pentru România și români, cel puțin pentru o parte din ei. Victoria de necontestat a unui candidat de extremă dreaptă care înmănunchează toate caracteristicile unui lider populist, antieuropean, suveranist, și la care se adaugă și „particularitățile naționale”, ortodoxismul și simpatia față de mișcarea legionară, echivalează cu eșecul clasei politice din România, cu incapacitatea acesteia de a demonstra, prin măsuri concrete, avantajele democrației. De aceea am ales, cu puțină extrapolare, titlul „Trădarea generoșilor”, momentul în care la sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte a intelectualilor social-democrați a trecut la liberali. La ora actuală putem spune că fenomenul s-a inversat și chiar dacă cele două partide, PSD și PNL, au rămas nominal separate, coaliția de guvernare a dus la anularea unor particularități la fiecare dintre ele, mai ales la liberali. Această „trădare a generoșilor” a determinat situația actuală, succesul unui candidat de extremă dreaptă. De fapt, rezultatele nu ar trebui să ne mire. De la revoluție încoace, poporului român nu i s-a oferit aproape nimic sau prea puțin care să demonstreze superioritatea democrației față de autoritarism sau populism. Cu excepția câtorva mii de cetățeni, milioanele de români, cu familie, cu un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta, care asistă lunar la creșterea prețurilor și văd că trăiesc mai prost decât pe vremea lui Ceaușescu, nu vor fi satisfăcuți numai cu drepturile democratice care li s-au oferit, o abordare teoretică.Read more…

Întâlnirea din Alaska – un semieșec

Cine și-a făcut iluzii că întâlnirea din Alaska dintre Trump și Putin va aduce soluții-minune pentru problemele conflictului din Ucraina, ale relațiilor ruso-americane și, în general, ale situației globale, a dat dovadă de o mare naivitate și încă asta este o exprimare blândă. Aici l-aș plasa în primul rând pe președintele Donald Trump. Mă întreb dacă el a crezut cu adevărat că, primindu-l pe Vladimir Putin în America și redându-i astfel ceva din prestigiul internațional al unui lider de mare putere care datorită politicii sale a ajuns în ochii multora un paria, va reuși să-l convingă să accepte abordările lui. Sau a fost un joc „care pe care”, doar-doar până la urmă va ieși ceva. Nu știu dacă a ieșit ceva, oricum nu pentru Donald Trump, în schimb Putin a putut reveni în Rusia aureolat de glorie. Pentru aceasta, pentru esența întâlnirii, scria un comentariu BBC, au fost suficiente cele două minute de pe covorul roșu, primirea pe care i-a făcut-o Donald Trump, urmată de călătoria celor doi în același autoturism. Că Donald Trump l-a numit pe Putin „mare prieten”, „un tip extraordinar”, contează mai puțin, expresia se poate schimba în câteva minute.Read more…