Cuvintele pe care le-am citat în titlu aparțin lui Julius Fučik, ziarist și scriitor ceh, și sunt ultimele scrise în 1943 în jurnalul lui din închisoare, Reportaj cu ștreangul de gât. Membru marcant al Partidului Comunist Ceh, Fučik a fost un luptător în rezistența cehă împotriva ocupației naziste a țării sale. Arestat în 1942, a fost torturat, condamnat la moarte și executat în 1943 și, așa cum evocă titlul jurnalului său, mai mult decât o premoniție, a fost spânzurat. Avertismentul său, adresat umanității, se referă la abuzul de putere sub cea mai brutală formă aplicat de forțele  victorioase în timp de război, asupra populației civile, de fapt o nerespectare a drepturilor omului. Pe-atunci nu exista această formulare, nu exista nici noțiunea de genocid, dar în 1864 au fost încheiate Convențiile de la Geneva care consemnau principii  referitoare la comportamentul pe timp de război față de militari, prizonieri de război, dar și față de  civili. După cel de-al Doilea Război Mondial, acestea, completate cu alte prevederi, au fost legiferate.

Fučik, care trăia într-o țară ocupată, era conștient că armata nazistă nu a ținut cont de prevederile Convențiilor de la Geneva, că a introdus un sistem de teroare în Europa ocupată. El presimțea că exista posibilitatea ca astfel de fenomene să se manifeste și în alte situații, cu alte forțe de ocupație, ceea ce de-altfel s-a și adeverit, vezi Ruanda sau Bosnia. De aceea ultimele lui cuvinte au fost un îndemn ca oamenii să fie atenți, să urmărească, să dezvăluie și să sancționeze astfel de abuzuri.

Anul acesta, Comitetul norvegian Nobel care acordă Premiul Nobel pentru Pace a desemnat trei ”destinatari”: Ales Bialiatski, activist din domeniul drepturilor omului din Belarus, organizația rusă Memorial și organizația ucraineană pentru drepturile omului Centrul pentru Libertăți Civile. Astfel, Comitetul a răspuns într-un fel îndemnurilor făcute în urmă cu 80 de ani de Fučik. Laureaţii au fost aleși din țări în care nerespectarea acestor drepturi este politică de stat (Belarus și Rusia), sau unde se făceau pași timizi spre acest obiectiv, dar erau necesare mai multe acțiuni (Ucraina). La toate acestea se adaugă elementul război, cele trei țări fiind implicate direct sau indirect, ceea ce face și mai necesară monitorizarea eventualelor abuzuri.

Prezentându-i pe cei aleși, comitetul Nobel arată că Ales Bialiatski este unul dintre inițiatorii mișcării pentru democrație din Belarus. El a fondat organizația Viasna (Primăvara) în 1996, ca răspuns la unele amendamente constituționale controversate care confereau președintelui puteri dictatoriale și au provocat o serie de demonstrații. Mai întîi Viasna a oferit sprijin demonstranților aflați în închisoare și familiilor lor. În anii următori a evoluat și astăzi a devenit o organizație cu un larg spectru în domeniul drepturilor omului, care protestează împotriva torturării deținuților politici. Bialiatski a fost de nenumărate ori arestat, ultima dată în 2020, și se află închis fără să i se fi intentat proces.

Organizaţia Memorial, din Rusia a fost creată în 1987 de militanți pentru drepturile omului din fosta Uniune Sovietică și până la păbușirea URSS se ocupa de victimele regimului comunist. După 1990 a devenit cea mai mare organizație pentru drepturile omului din Rusia. A organizat un centru de documentare a victimelor stalinismului și are un sistem de informații despre încălcarea depturilor omului din Rusia și opresiunea politică. Militează pentru combaterea militarismului și promovează respectarea drepturilor omului și statul de drept. De asemenea, a adunat informații despre abuzurile și crimele de război față de populația civilă în timpul războiului din Cecenia. Memorial a protestat împotriva războiului cu Ucraina. Pentru acțiunile sale, organizația a fost etichetată drept ”agent străin”, iar în decembrie 2021 a fost interzisă. Cu toate acestea, ea își continuă activitatea. A doua zi după anunțarea Premiului Nobel, poliția a confiscat clădirea unde s-au mutat activiștii organizației.

Faptul că cel de-al treilea laureat este Centrul pentru Libertăți Civile din Ucraina are o semnificație aparte. Ucraina este o victimă a agresiunii ruse și luptă cu eroism pentru a-și menține libertatea și a face față acțiunilor dușmane. Dar nu trebuie uitată și o altă față a problemei. Organizația a fost fondată în 2007, având ca obiectiv promovarea drepturilor omului și a democrației în Ucraina, pentru întărirea societății civile și pentru a exercita presiuni asupra autorităților să facă eforturi ca Ucraina să devină democratică din toate punctele de vedere. Și, cu toate că în comunicatul Comitetului nu este menționat, acest proces nu este încheiat, iar măsurile care susțin democrația trebuie să continue. Starea de război nu trebuie să ducă la îngrădirea unor drepturi, sau la acțiuni care ar încălca principiile drepturilor omului.

După începerea războiului, Centrul s-a implicat în identificarea și documentarea crimelor de război ruse împotriva populației civile ucrainene, împreună cu parteneri internaționali. Dar Centrul ar trebui să fie atent și la unele acțiuni ale părții ucrainene. Astfel, există informații, citate de New York Times, că asasinarea Dariei Dughina, fiica lui Alexandr Dughin, ideologul lui Putin, ar fi fost executată cu aprobarea unor autorități din guvernul ucrainean. Surse americane au afirmat că Statele Unite nu ar fi știut nimic despre intențiile Ucrainei, pe care nu le-ar fi aprobat. Nu este exclus ca în vâltoarea războiului să existe și alte încălcări ale drepturilor omului de către partea partea ucraineană, pe care Centrul pentru Libertăți Civile trebuie să le aibă în vedere și să ceară socoteală.

De-altfel Ucraina a protestat față de atribuirea premiului organizației rusești și militantului belarus, susținâd că provin din țări care au provocat războiul. Kievul nu a ținut seama că aceste premii nu se acordă țărilor, ci persoanelor sau organizațiilor ale căror activități justifică decizia Comitetului Nobel.

Acordarea Premiului Nobel pentru Pace activiștilor și organizațiilor care militează pentru respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești a fost un demers cu o valoare excepțională în condițiile în care, din păcate, pe toate continentele se constată încălcarea lor, așa cum este ilustrat anual în raportul  Departamentului de Stat privind situația pe țări în acest domeniu.  Este un avertisment, având în același timp un caracter mobilizator. Prin puterea exemplului, oamenii curajoși care se implică în această sarcină ingrată, nu numai că veghează, dar și acționează. Poate că rezultatele nu sunt încă pe măsura așteptărilor, dar ele sunt ca picătura chinezească. Până la urmă vor trezi conștiințele.

Eva Galambos