Cronologia tragediilor unei adrese: Seitenstettengasse, Viena, 1010

2.11.2020. Ora 19:45, Donau Spital, în estul Vienei. Mereu, după gardă, traseul meu spre acasă era pe Reichsbrücke, peste Dunăre, într-o relaxantă plimbare cu mașina prin oraș. Copilul din sufletul meu se bucura văzând roata uriașă de lumină din parcul Prater. Pe Ringstrasse îmi plăcea să prind toate stopurile pe roșu, ca să pot privi prin geamurile mari ale apartamentelor de la bel-étage candelabrele strălucitoare și stucaturile de pe tavan. Însă astăzi, la câteva ore înainte de lock-down, prefer să conduc mașina pe centura orașului. Ciudat, salvările circulă în toate direcțiile, sunetul sirenelor mă însoțește tot drumul, iar zgomotul lor acoperă treptat transmisia unui concert de jazz la radio. Intru în cartierul Liesing. Un du-te-vino de ambulanțe, iar după numărul mare de internări cu pneumonie COVID, primul gând este firesc spre locatarii unui complex de apartamente pentru pensionari, aflat în apropierea casei. Ora 20:15, acasă. E nefiresc, „muzica” sirenelor, din ce în ce mai stridentă, cuprinde casa din toate părțile. Deschid site-ul ORF (radiodifuziunea austriacă). Un anunț lapidar și neclar: „Atac terorist asupra sinagogii din Seitenstettenstrasse, în centru Vienei”, curând încep transmisiile în direct la ORF, nu se știe încă exact ce s-a întâmplat.Read more…

Doliu după bucurie: Lag Baomer 5781 la Meron

Ce este LaG BaOmer și cum sărbătorim această zi din calendarul ebraic? Este a 33-a zi a numărătorii „Omer-ului”, ziua în care încetează doliul păstrat în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, aflați în armata lui Shimon bar Kochba. Conform tradiției talmudice, se consideră că ei au murit într-o epidemie care i-a lovit din cauza conflictelor între ei, fiindcă nu se respectau reciproc. Răscoala, îndreptată împotriva stăpânirii romane în Iudeea, a avut loc în anii 132-135 ai erei noastre. Rabi Akiva a fost ideologul ei. Tot de LaG BaOmer este ziua morții lui Rabi Shimon bar Yochai, marele învățat în Tora, considerat autor al cărții Zohar. Rabi Șimon bar Yochai este înmormântat pe muntele Meron, în nordul Israelului, iar ziua morții lui este celebrată ca zi de bucurie de către evrei, ca ziua înălțării acestui mare învățat („hilula”). An de an, evrei religioși vin să se roage la mormântul lui, pentru sănătate și bucurie. Conform tradiției, la mormântul lui sunt aprinse trei ruguri de către mari rabini hasidici, în seara de ajun de LaG BaOmer. Anul acesta, rugul principal a fost aprins de rabinul ieșivei „Toldot Aharon” din Ierusalim. Tot anul acesta a fost un fenomen care se petrece o dată la 13 ani: ziua de LaG BaOmer a căzut într-o vineri, respectiv în noaptea de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri, iar festivitățile trebuiau să dureze mai puțin pentru a nu intra în Șabat. Anul trecut, din cauza epidemiei de Corona, festivitățile nu au putut avea loc. Anul acesta festivitățile au avut un caracter special și au venit să participe circa 100.000 de oameni, evrei din Israel și și din comunități ultra-religioase din străinătate. Nimeni nu se gândea că s-ar putea întâmpla ceva trist… Cine merge la o asemenea festivitate religioasă are încredere în puterea rugăciunii, în puterea lui Dumnezeu și a „țadikului”.Read more…

Căluda – Golgota bănişoreană

15 August, sărbătoarea de Sfânta Maria Mare este şi ziua comunei Bănişor. An de an bănişorenii risipiţi prin lume caută să revină în localitatea natală, să-şi revadă rudele şi prietenii. Ziua Bănişorului este şi un bun prilej pentru a evoca trecutul satului, a cunoaşte şi a face cunoscută istoria locuitorilor săi. În şirul evenimentelor de acest fel s-a înscris, anul acesta, inaugurarea unui monument modest, în vârful dealului Căluda, în memoria iobagilor care au fost torturaţi sau executaţi acolo. Până acum istoria tristă a acestui loc era păstrată doar de denumirea sa: Căluda. Fiii Satului Bănişor s-au gândit că se cuvine ca aici să fie amplasat şi un monument care să păstreze amintirea celor anonimi şi năpăstuiţi. Ne este greu să înţelegem, azi, cum au putut să supravieţuiască românii din Ardeal, cruntei asupririi sociale, etnice şi religioase, în cei o mie de ani în care Transilvania a fost a ungurilor. Românii erau în marea lor majoritate iobagi, erau o naţiune “tolerată” în propria lor ţară, lipsită aproape complet de drepturi, religia lor ortodoxă nu era recunoscută. Dacă mai adăugăm la acestea şi năvălirile tătare (1241, 1594, 1658, 1668) şi turceşti (1421, 1551, 1594, 1660), care au avut loc în Transilvania, în urma cărora rămâneau sate arse şi câmpuri pârjolite, mii de morţi, femei batjocorite, iar năvălitorii luau cu ei pe lângă robi, tot ce puteau duce (animale, cereale, obiecte de preţ etc.), nu pot, într-adevăr, înţelege cum au reuşit să supravieţuiască, în aceste condiţii, strămoşii mei! Ei pot fi asemuiţi cu acei copaci sau arbuşti crescuţi pe stâncă, în vârf de munte, care se “încăpăţânează” să rămână pe loc în ciuda vânturilor puternice care bat aproape continuu.Read more…

Victoria mediocrității

Am citit deunăzi o analiză a unui comentator de politică externă de la noi, pe care-l respect foarte mult, și am rămas nedumerită. Am deslușit din cuvintele lui că pariase pe victoria lui Hillary Clinton. Ori, de căteva luni bune, nemaivorbind de ultimele și chiar ultima săptămână, au apărut semne de rău augur cu privire la eventuala ei victorie. Dacă înainte de alegeri eram întrebată ce părere am, răspundeam ”Sper că Hillary”…Read more…

Singurătatea Doinei Cornea

Vorbind despre “puterea celor fără de putere”, Václav Havel remarca paradoxul cotidian, care ar putea să corodeze și să conducă la prăbușire un regim totalitar. Ar fi de ajuns ca fiecare cetățean de rînd să-și asume “viața în adevăr”, să își găsească puterea de-a denunța realitatea oprimantă. Meșterul berar se poate încăpățîna să producă o bere de calitate, în ciuda sistemului mediocru, care îi îndeamnă pe toți la neglijență, indiferență și șablon. El constată că munca depusă de ceilalți berari este neconformă și încearcă să le explice cum să facă mai bine. Ceilalți îl “simt” că este un ciudat, care urcă împotriva curentului, și-l ignoră. Dar el se încăpățînează să muncească în mod conștiincios: nu pentru a sfida prin singularitate, ci efectiv deoarece resorturile sale interioare nu-i permit să facă altfel. Protestul împotriva unei dictaturi nu este obligatoriu să reprezinte, la originea sa, un gest politic: poate acoperi un impuls civic, sau o tendință firească spre perfecționare profesională. Doina Cornea a fost “meșterul berar” de la Cluj, care s-a obstinat să-și exprime netulburată convingerile. În ceaușism exista o schizofrenie, de toți acceptată cu naturalețe, între realitatea efectivă, care se constata la tot pasul, și ceea ce vorbele exprimau. Read more…

Impresii de la întâlnirea cu Papa Francisc, la Şumuleu-Ciuc

Am pornit din Gheorgheni spre Șumuleu-Ciuc, în zorii zilei, la ora 4.45, cu mai multe autocare iar în jur de ora 6.00 am ajuns în Miercurea-Ciuc, la intrarea în oraș, unde erau amenajate mai multe parcări atât pentru autobuze cât și pentru autoturisme, totul foarte bine pus la punct. Odată coborâți din autobuze ne-am încolonat și am pornit pe drumul de aproximativ 5 km de la intrarea în Miercurea-Ciuc până pe dealul Șumuleului. A fost crunt. A început să plouă și să bată vântul, erau puține grade peste 10, dar fiecare dintre noi știam că vremea va fi capricioasă și, ne-am echipat corespunzător. Deși majoritatea aveam umbrele și pelerine, la picioare toată lumea era udă și murdară de noroi. Când am ajuns în apropierea dealului Șumuleu totul era cuprins de o ceață atât de densă încât abia se vedea scena amplasată pentru oficierea slujbei. Pe ecranele gigant pelerinii erau informați în limbile română, maghiară și engleză referitor la ce au voie și ce nu au voie să aibă asupra lor, despre punctele de prim-ajutor din fiecare sector iar în cazul întâmpinării oricăror dificultăți eram îndemnați să apelăm cu încredere la voluntarii care se aflau prin mulțime. Era ora 9:10 când am ajuns în sectorul 1 dar, ploaia era din ce în ce mai nemiloasă iar frigul își făcea prezența, motiv pentru care zeci de persoane, printre care și foarte mulți copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Am înțeles de la cei responsabili cu acordarea primului ajutor că cele mai multe probleme au fost din cauza efortului și a vremii. Slujba religioasă era programată să înceapă la ora 11:30, prin urmare, aveam de așteptat aproape două ceasuri și jumătate…Read more…

Revoluţia anti-Trump a 75 de milioane de americani

“Tonight, the whole world is watching. I believe at our best America is a beacon for the globe. And we lead not by the example of our power, but by the power of our example. Joe Biden, 7 Noiembrie, 2020 – Delaware. Astăzi, 8 noiembrie 2020, la ora 8.25 dimineață, ora Californiei, în Los Gatos, m-am simțit ca în Decembrie 1989 la Cluj. Singur îmi spun: “Comparația este abruptă. Nu e același lucru.” Da, nu e același lucru pentru istorie, dar pentru mine este același lucru. Mi-am dat seama că e gata…E ca și atunci când, în timpul Revoluției, am auzit că l-au prins pe Ceaușescu. Urma emoțiilor de atunci împreună cu cele de acum îmi provoacă aceste comparații poate exagerate pentru unii. James Madison a spus că dacă oamenii ar fi îngeri, guvernul nu ar fi necesar. (James Madison a fost unul din autorii Constituției SUA și al patrulea președinte al SUA). Din fericire, sistemul “checks and balances” a funcționat în ultimii 4 ani. Dacă nu funcționa, Trump reușea să facă mult rău și să semene din ce în ce mai mult cu un dictator. A încercat mult sa erodeze si acest sistem, prin plasarea de persoane fidele, total partizane în ramura judiciară. Trump a apărut pe scena politică în 2015.Read more…

Impresii şi gânduri sub tirul rachetelor – autorii din Israel ai Revistei Baabel relatează.

Semne începuseră să apară mai înainte, cam de Pesah, atunci când arabi din Jaffo începuseră să agreseze evrei în Jaffo şi chiar Tel Aviv, trăgându-le palme. Apoi s-a extins la Ierusalim, arabi agresând evrei religioşi paşnici pe drum spre Kotel, la rugăciune. Paralel a apărut şi problema în cartierul Sheikh Jarrah, care era în curs de judecată şi cercetare de mult timp. La început părea că e vorba doar de o dispută imobiliară. Patru familii arăbești trebuiau evacuate dintr-un cartier din Ierusalimul de Est. Locuințele lor fuseseră revendicate de o organizație religioasă evreiască. Ea pretindea că le cumpărase de la fostul proprietar. Disputa era atât de complicată, încât se judeca în instanță de câțiva zeci de ani. Oricine avea ochi să vadă putea înțelege că acesta e praful de pușcă. În Israel și mai ales la Ierusalim, cartierele mixte nu au fost niciodată o idee bună, mai ales atunci când sunt locuite de fanatici. Hamas sesizează că aici „e rost de cafteală”. Deşi armata a făcut câteva raiduri asupra Fâşiei Gaza, tehnologia arabilor (Hamas sau Jihad Islamic) s-a perfecţionat într-o asemenea măsură încât se pune întrebarea cum de a trecut totalmente sub ochii celor care trebuiau să supravegheze acest lucru?! Probabil şi cantităţile de explozive care pot fi încărcate de o singură rachetă sunt cu mult mai mari, deci rachetele sunt mai periculoase. La Holon, ieri seara la ora 9 și azi dimineața la ora 3 au fost rafale interminabile de rachete, care s-au soldat cu răniți și case distruse. O rachetă a căzut pe un autobuz în oraș. Noi am ieșit în casa scărilor, întrucât casa noastră e mai veche şi nu are adăpost din beton. Marţi, 11 mai, ora 20:45. Din acest moment se trage intens asupra orașelor Tel Aviv, Herzlia, Rehovot, Ramat Aviv, Holon, Petach Tikva, Yafo. La Holon a fost lovit un autobuz, dar nu au fost victime. Ulterior s-a dovedit că informaţia era greșită, în realitate au fost destui răniți. O parte au fost evacuați la spitale. Nu cred că am mai asistat vreodată la o asemenea intensitate de trageri asupra Israelului…Read more…

Covaci nu e Phoenix

Recunosc, nu mi-a plăcut niciodată de Nicu Covaci. Nu-mi plac acei oameni cărora trebuie să le pupi picioarele ca să te poți așeza cu ei la masă. Faptul că fusese transformat în legendă de la o vârstă relativ tânără se pare că l-a derutat și pe el. Nu de azi de ieri, ci încă din acea seară de 1 iunie 1977, data fugii în boxe, când nu l-a anunțat şi pe Baniciu de teamă că acesta i-ar putea denunța Securității. Atunci însă, în 1977, pentru Nicu Covaci a început decăderea. Apostolii au început să-l părăsească unul câte unul. Poate pentru că apostolii aveau ureche muzicală și și-au dat seama că acest « Mesia » începuse să cânte fals. El şi-a continuat traseul însoțit mai ales de mărețul său ego . Se prezenta peste tot ca liderul legendar al trupei Phoenix, uitând că una din calitățile indispensabile ale unui lider este să știe să lucreze cu oamenii, iar lui îl lipsea tocmai această calitate. Covaci nu e Phoenix! – strigau de pe margine foștii admiratori , tot mai mulţi, care începuseră să priceapă că totul e doar o iluzie.Read more…

Întâlnire Trump – Netanyahu

Vizita premierului israelian Benjamin Netanyahu la Washington a fost așteptată cu interes și curiozitate. Interes, deoarece declarațiile din campania electorală ale lui Donald Trump și chiar și după au indicat o schimbare radicală a politicii americane față de Israel. Curiozitate, în ce măsură vor fi ele puse în aplicare. Existau acolo niște promisiuni care au încântat dreapta radicală israeliană. Ea-și vedea visurile împlinite legate de un mare Israel, de recunoașterea Ierusalimului unificat drept capitală a Israelului și chiar de renunțarea la ideea celor două state – cel israelian și cel palestinian – ca o consecință a procesului de pace.Read more…

Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul. E bine sau e rău?

La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…

Israelul – în prag de război

Peste 200 de rachete au fost trase din fâșia Gaza către teritoriul israelian – spre zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv. Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.Read more…

Tragediile nu pot fi prevăzute, dar foarte des ele pot fi prevenite. (Pe marginea incendiului din spitalul din Piatra Neamț)

Timp de aproape 56 ani am funcționat ca medic în unități de terapie intensivă (TI) în diverse țări și continente. De-a lungul acestei îndelungate cariere am contribuit personal la construcția a trei unități de acest tip, cu care ocazie am învățat multe despre subiectul prevenirii accidentelor de tot felul în aceste secții medicale. Inginerii și arhitecții cu care am colaborat mi-au injectat temerea că orice lucru grav se poate întâmpla în orice moment în acest tip de saloane, în care se acumulează o impresionantă cantitate de aparate medicale, unele chiar foarte sofisticate, și care pot provoca în orice moment accidente, fie legate de incorecta funcționare, fie de defecțiuni pe conductele de gaze sau în instalația electrică. În plus, mi s-a atras atenția asupra posibilității, ce-i drept foarte puțin probabile, a unui cutremur care să pună în primejdie nu numai pacientul internat și tratat într-o asemenea secție (pacient care, prin forța împrejurărilor, e imobilizat și deci incapabil de a se salva prin propriile sale puteri) ci și personalul care tratează acești pacienți gravi. De asemenea a fost subliniat faptul că în Israel, o țară aflată în permanent pericol de violență militară, posibilitatea unui bombardament care să afecteze clădirea spitalului trebuie luată în considerare.Read more…

Nici război, nici pace

Războaiele din Israel sunt un pic cam ca alegerile. S-a mai terminat o rundă și așteptăm runda următoare. Până atunci pauza de respirație care îmi îngăduie să trag niște concluzii. Si chiar dacă ele nu vor fi pe placul tuturor eu le pun aici că dacă tot le-am tras, e păcat să nu le împărtășesc. Nici una din părți nu a reușit să-și asigure fotografia victoriei. Nu a existat o poză echivalentă cu cea a soldatului sovietic care a fluturat drapelul URSS deasupra Reichstagului la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. Scriitorul Amos Oz spunea odată: “Cu cât vor fi mai multe victime israeliene, cu atât va fi mai bine pentru Hamas. Cu cât vor fi mai multe victime palestiniene va fi mai bine pentru Hamas” . Din fericire pentru noi, Israelul a evitat să-i procure Hamasului această victorie morală. Mă doare sufletul pentru fiecare nevinovat ucis însă pot spune cu mândrie că Israelul a încercat și chiar a reușit să limiteze cât mai mult numărul de victime colaterale printre cei neimplicați in conflict. Acest război, ca mai toate războaiele, a adus cu el multă, foarte multă ură. A făcut să erupă tot puroiul netratat din societate. Dar a mai fost totodată și un alt aspect. Poate că nu ați auzit până acum despre Ido Avigal, un băiat de 5 ani din Sderot, lovit mortal de o rachetă pe care Cupola De Fier nu a reușit să o intercepteze și al cărui tată a zis – cu toată durerea – că speră ca micuțul Ido să fie ultima victimă a conflictului…Read more…

Italia. Victoria extremei drepte

În decurs de două săptămâni, două partide de exremă-dreapta au ajuns pe prim planul politicii europene, provocând unde de șoc printre țările membre ale UE. În Suedia  ”Democrații Suediei” au devenit, în urma alegerilor,  cel de-al doilea partid ca popularitate. Chiar dacă  nu a intrat în guvernul de centru-dreapta, va sprijini cu cei 73 de deputați măsurile promovate de noul cabinet și cu certitudine va putea impune anumite poziții. Alegerile de duminică din Italia aduc la guvernare o coaliție compusă din  partide de centru-dreapta și extremă dreaptă. Unul dintre ele, ”Frații Italiei”, deși nu se consideră de extremă-dreaptă își are sorgintea în formațiunile postfascite din țară. Spre deosebire de Suedia, ”Frații Italiei” conduse de Giorgia Meloni  care a obținut, potrivit rezultatelor provizorii, 26 la sută vor intra în guvern împreună cu Liga lui Matteo Salvini, de asemenea considerată de extrema dreaptă și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi –deși aceste două paride au obținut voturi sub așteptări. Această coaliție va putea obține majoritatea și în Camera Deputaților și în Senat. Ținând cont de rezultate, pentru prima dată, prin persoana Giorgiei Meloni, Italia va avea un prim-ministru femeie. Stânga italiană  a obținut rezultate mai slabe fiind și fărămițată.

Victoria extremei drepte în două țări membre ale Uniunii Europene este fără doar și poate un semnal negativ pentru Europa, tocmai în momentele în care ar fi nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate…
Read more…