Andrea Ghiţă: SALATA MAMEI

Până anul trecut, în 26 noiembrie – când Mama a trecut, cumplit de brusc, pragul nefiinţei – după prânzul de duminică pe care-l luam în casa ei, îmi dădea drept merinde o cutie cu salată pentru ziua de luni. De-a lungul mai multor ani – ca şi în prezent – ziua de luni o petreceam la studio de dimineaţa până seara, mai întâi în cabina de montaj şi apoi în regia de emisie. După un obicei răspândit între jurnalişti dimineaţa plecam de acasă cu o cafea băută pe inima goală şi peste zi mâncam în goană o banană sau ronţăiam ceva pe apucate. Ajungeam acasă seara, frântă de oboseală, îmi umpleam o farfurie cu Salata Mamei şi aproape simultan o sunam la telefon pe Ea,ca să aflu cum se simte, în ce fel îşi petrecuse ziua şi, evident, impresiile ei – cea mai fidelă telespectatoare a mea – legate de emisiunea abia încheiată. Era un răstimp desăvârşit. Tăifăsuiam cu Mama şi mâncam cea mai gustoasă salată din lume, preparată de mâna Ei. Întotdeauna discuţia se încheiau cu „ Şi cum a fost salata?” „Excelentă!”.

Mama nu şi-a arogat niciodată calităţi de gospodină şi nici nu se dădea în vânt după gătit. Se măritase în 1946, la vârsta de 16 ani, după ce la 14 ani rămăsese orfană de ambii părinţi (tatăl ei murise când ea avea 6 ani, iar mama îi pierise la Auschwitz, în 1944; Mama a supravieţuit într-un orfelinat evreiesc din Budapesta, aflat sub protecţia Crucii Roşii suedeze, a lui Wallenberg). În primii ani de căsnicie – după cum descrie foarte pitoresc într-un capitol din cartea ei ( Sara Székely: Surica, fiica Evei, ed Hasefer 2008) era plină de elan şi învăţase chiar să frământe şi să coacă pâine de casă. Apoi în timpul facultăţii şi al diverselor locuri de muncă ce o solicitau foarte mult, nu s-a mai preocupat prea mult de gătit. Uneori aveam servitoare, alteori mâncam la restaurant sau la cantină (după buget). Totuşi în anii de lipsuri ai „epocii de aur” Mama cocea biscuiţi pentru fiul meu Vali. Într-o vreme când dulciurile lipseau cu desăvârşire din magazine, chiar şi biscuiţii „simpli” fiind o raritate, delicioasele fursecuri botezate de familie „Biscuiţi Sárika”, după numele Mamei, făceau furori. Timp de o lună adunam din porţiile vândute pe cartelă cantităţile de unt sau margarină, zahăr, făină şi ouă necesare pentru minunaţii „Biscuiţi Sárika”. Şi supa Ei de zarzavaturi era foarte gustoasă, mai gătea şi un sufleu de conopidă foarte apreciat şi mai multe salate. În primul rând salata de vinete. În fiecare toamnă Mama cumpăra vreo 10 – 20 de kilograme de vinete, le cocea şi le punea la congelator ca să ne poată face salată de vinete şi peste iarnă. Se îngrijise de ele şi toamna trecută, când a făcut şi provizii de miere şi nuci, de zarzavaturi, cartofi şi usturoi…pe care le-am adus pe rând, la casa noastră, cu lacrimile şiroindu-mi pe obraji…

La nunta mea de argint Mama mi-a dăruit un caiet în care copiase, cu scrisul ei citeţ şi îngrijit, reţetele mai multor salate, sufleuri şi dulciuri, dar nu şi Salata Mamei. Probabil o considera mult prea simplă ca să n-o ţin minte. Cum să nu-mi amintesc de ea, dacă adesea cumpăram împreună cele necesare sâmbătă, când o însoţeam acasă, după prânzul luat la mine? De fapt era o salată de cartofi fierţi şi decojiţi, măsline şi ouă fierte tare, la care mai adăuga, în funcţie de sezon şi de dispoziţie: roşii, ridichi, castraveţi, uneori telemea sărată, verdeţuri tocate, sare şi ulei de măsline…după gust. Amesteca bine compoziţia obţinută şi o punea la frigider până a doua zi, când ne servea la prânz cu ea, rămânând întotdeauna şi o cutie de merinde pentru luni.

E o salată simplă atât de bine cunoscută şi totuşi eu nu am încercat s-o fac niciodată… N-avea rost… Pentru că până trăia Mama, o făcea ea, iar după aceea ştiam sigur că nu voi reuşi niciodată să-i dau gustul acela unic, desăvârşit. Îmi lipseşte ingredientul esenţial: dragostea Mamei.

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *