Mike Klein: CROAZIERĂ în JURUL AMERICII de SUD (I)

De mulţi ani ne doream să facem o croazieră in jurul Americii de Sud, însă am tot amânat-o din cauza timpului liber drămuit de serviciu şi îndatoririle de bunici. Dar la cumpăna anilor 2012 – 2013  am reuşit  să ne luam liber trei săptămâni şi să facem o minunată vacanţă  în doi, în America de Sud.

De mulţi ani ne doream să facem o croazieră in jurul Americii de Sud, însă am tot amânat-o din cauza timpului liber drămuit de serviciu şi îndatoririle de bunici. Dar la cumpăna anilor 2012 – 2013  am reuşit  să ne luam liber trei săptămâni şi să facem o minunată vacanţă  în doi, în America de Sud.  

Santiago de Chile

Excursia a început în Santiago de Chile, unde am sosit după un zbor de noapte obositor,  dar fiind angajatul unei  firme de hoteluri, am reuşit să primesc camera în zori de zi. Santiago este un oraş într-o zonă foarte pitorească, înconjurat de munţi înalţi şi arizi. Cel mai înalt vârf lângă Santiago este un munte vulcanic din lanţul Anzilor, numit Tupungato.  Vârful este la 6,570 de metri, mai înalt cu aproape cu 2,000 de metri decât Mont Blanc.  Când am sosit, munţii din jurul oraşului erau  împodobiţi de zăpadă, un eveniment rar  în toiul verii australe, care a făcut priveliştea mult mai fotogenica. Surpriza cea mare a fost poluarea. Topologia oraşului este asemănătoare cu Los Angeles.  Oraşul fiind înconjurat de munţi care formează o barieră naturală, reţine în atmosferă emisiile sutelor de mii de maşini care se târăsc in aglomeraţia continuă a marii metropole.  Santiago nu reprezintă prea mult interes din punct de vedere turistic. Oraşul nou este modern şi vibrant, iar în oraşul vechi se mai păstrează câteva din clădirile vechi în Plaza de las Armas,  dar majoritatea au fost refăcute după ce au fost avariate sau distruse în cutremurele dese care au avut loc în regiune. 

Chile este ţara cu cea mai puternică activitate seismică din lume.   A fost interesant să  văd statuia lui Salvador Allende  lângă palatul prezidenţial  “ La Moneda” unde,  conform variantei oficiale, s-a sinucis în timpul loviturii de stat condusă de August Pinochet . Am ieşit din oraş pe câteva ore, într-o după masă, să mergem la podgoriile firmei Concha y Toro.  Departe de zgomotul şi poluarea oraşului ne-am delectat ochii în minunatele podgorii înconjurate de munţi. Bineînţeles am savurat degustarea de vinuri care ne-a pregătit pentru îmbarcarea pe vapor a doua zi, în Valparaiso.

 

Valparaiso şi Vina del Mar

După un drum plăcut de doua ore, admirând faimoasele podgorii şi livezi, am ajuns pe coasta Pacificului. Valparaiso este portul principal pentru Santiago. Este un oraş mai mare,  şi-a trăit zilele de glorie înainte de deschiderea canalului Panama când era un port de tranzit  important pentru  vapoarele care treceau între oceanele Atlantic şi Pacific.  La câţiva kilometri se afla staţiunea de agrement Vina del Mar cu plaje minunate la Pacific. Sute de clădiri noi au fost construite în ultimii ani, după ce economia ţării a trecut printr-o perioadă de creştere miraculoasă, datorită mai ales zăcămintelor bogate de cupru pentru care China are o poftă nemăsurată şi înghite tot ce poate produce Chile. 

Vina del Mar este staţiunea lipită de Valparaiso unde vin în weekend cei din Santiago ca să se bucure de briza şi plajele oceanului Pacific.

 

 

Croazieră pe vasul “Celebrity Infinity”

O croazieră este o vacanţă specială.  Fiind în general un călător independent  nu-mi plac excursiile cu grup organizat,  unde te simţi ca la turmă.  Dar pentru a ajunge la strâmtoarea Magellan şi Capul Horn în condiţii comode şi civilizate a trebuit să facem câteva compromisuri.  Vaporul era de mărime mijlocie, 80,000 tone cu 2,000 de pasageri şi un personal de deservire, de 1,000. Deci peste 3,000 de suflete la bord.  Dezinfectarea fiecărui pasager este  un obicei sacru în croaziere. Nu poţi intra pe vapor şi pe urmă în saloanele de mese fără un şpriţ de alcool dezinfectant pe mâini.  Se pare că virusurile gastrice iubesc vapoarele şi ca să evite neplăcerile, te obligă să-ţi dai cu spirt pe mâini de câteva ori pe zi.  Cred ca a avut efect, întrucât nu ne-am îmbolnăvit în cele 15 zile petrecute pe vapor. 

Spirtul pe mâini ţi-l dădeau gratis, dar cel din stomac era pe bani. Eu cred că romul şi vodka consumate pe vapor au fost mai folositoare în prevenirea epidemiei. Vaporul era echipat cu tot ce-ţi puteai dori intr-o vacanţă: restaurante, baruri, bazine de înot acoperite şi în aer liber, sală de gimnastica, sală de dans, cazino, bibliotecă dotată cu reviste şi cărţi, sală de computer, coafor, masaje terapeutice,  sală de spectacole cu 1,000 de locuri, teren de baschet, mese de ping-pong, prăvălii cu tot ce vrei şi ce nu vrei.  Activităţile zilnice erau pe placul tuturor: lecţii de dans, lecţii de pictat, degustări de vinuri şi alte băuturi alcoolice, conferinţe pe diferite teme interesante, galerii de artă cu vânzare la licitaţie, bingo şi multe altele.  În fiecare seară erau programe de varietăţi la un nivel destul de bun, un salon cu un cvartet pentru iubitorii de muzică clasică,  orchestre de estradă pentru saloanele unde am dansat în fiecare seară pe melodii de genul “ Besame Mucho” şi alte şlagăre spaniole din trecut, o discotecă pentru cei doritori de muzică săltăreaţă, karaoke bar şi faimosul “martini bar” unde pasagerii dornici de a face cunoştinţă cu persoana potrivită, de sex opus, sau chiar şi de acelaşi sex ,  stăteau la taclale şi bineînţeles la un martini sau chiar şi mai multe.  În mod surprinzător pasagerii erau în majoritate sud-americani.  În general aceste croaziere sunt luate de nord-americani, dar de data aceasta sud-americanii erau în majoritate. Intr-o seară, la un spectacol de varietăţi in sala de spectacole a vaporului, în timp ce un comedian vorbea in engleză, în spatele meu, două doamne din Columbia au început să stea la taclale, bag seama nu înţelegeau nimic. M-am întors şi în şoaptă le-am atras atenţia că alţii ascultă. Doamna mai în vârstă, s-a uitat la mine şi a început o tiradă în spaniola din care cuvântul GRINGO aruncat în direcţia mea m-a făcut să zâmbesc.  Bineînţeles ea mi l-a aruncat in sens peiorativ, dar eu l-am luat ca un compliment.  Am vrut să-i spun că sunt mândru să fiu un Gringo dar n-am vrut sa încep o discuţie prea lungă în timpul spectacolului şi, mai ales, fiind în vacanta nu aveam nevoie de confruntări.

În cele 15 nopţi pe vapor ne-am obişnuit foarte repede să fim serviţi la masă de trei ori pe zi, iar dacă ieşeam din cabină pe 15 minute, când veneam înapoi, camera era proaspăt curăţită. Când am revenit acasă, după vacanţă, ne-au trebuit câteva zile să ne aclimatizăm la faptul că nu mai suntem deserviţi  24 de ore pe zi şi cameristul nostru Lezardo nu venea să ne schimbe prosoapele în fiecare zi, iar Vasquez, ospătarul nostru, nu ne mai serveşte masa.

 

Puerto Montt şi zona lacurilor din Chile

Primul port unde s-a oprit vaporul a fost Puerto Montt.  Situat într-un golf pe coasta Pacificului este foarte aproape de regiunea lacurilor din Chile.  Vaporul a ancorat în afara portului şi am fost duşi cu şalupe  la mal. Valurile pe care nu le simţeam pe vaporul uriaş, ne-au cam zguduit în cele 30 de minute de transport cu şalupa.  Pe autocar, în drum înspre  lacul Llaquihue şi vulcanul Osorno, ghidul ne-a reamintit că suntem în cea mai seismică zonă din lume.  Aici a fost înregistrat cel mai puternic cutremur în 1960, magnitudine 9.5 care a devastat total regiunea.  În mod nonşalant ne-a explicat că tot timpul se simt cutremure mai mici, dar nu sunt periculoase.  Zona lacurilor din Chile este minunată.  Ne-am urcat aproape de vârful muntelui  vulcanic Osorno de unde priveliştea lacului  Llanquihue, înconjurat de munţi cu căciuli de zăpadă era de nepreţuit.  Pe malul lacului ne-am oprit în micul orăşel  Puerto Varas, care este o staţiune de agrement foarte populară,  atât cu locuitorii din Chile, precum şi cu mulţi turişti din străinătate.  Industria principală în regiune este producţia de peşte, in special somonul.  Zona Puerto Montt este cea mai mare producătoare de somon din lume. 

 

Fiordurile Chiliene, Strâmtoarea Magellan şi Patagonia

După Puerto Montt, vaporul a navigat prin fiordurile chiliene care sunt de o frumuseţe sălbatică.  Topirea gheţarilor din ultima perioadă glaciară a săpat minunate văi abrupte care s-au umplut cu apa acum 10,000 de ani, când nivelul oceanelor a crescut cu peste 100 de metrii.  Zona este sălbatică şi neaccesibilă pentru aşezări umane aşa că iţi dă o senzaţie a timpului nemişcat.  Am stat ore in şir pe puntea navei, admirând canale,  insule, insuliţe, munţi înzăpeziţi, toţi înconjuraţi de apa rece a oceanul.  Apusul soarelui era  pe la 10:15 aşa că am avut timp să ne delectăm ochii cu aceste frumuseţi până când mai târziu s-a făcut  întuneric.

Dar bineînţeles, şi noaptea ai ce admira de pe puntea întunecată a navei.  In nopţile clare vedeai mai multe stele decât  din orice oraş luminat.  Simţeam ca sunt  “pe tărâmul celălalt” ca în basmele lui Ispirescu. Nu recunoşteam formaţiile de stele, apăreau cu totul altfel decât în emisfera nordică, fără Stea Polara, cu Crucea Sudului strălucind în depărtare. Cu toate că la sfârşitul lui decembrie este vară, am avut nevoie de pufoaică , mănuşi şi fular, pentru că era foarte rece. Vântul în Patagonia bate puternic aproape tot timpul şi de multe ori trebuia să-ţi ţii bine aparatul de fotografiat să nu ţi-l ia vântul.  Trecând prin strâmtoarea Magellan am avut noroc de apă lină. Se pare că în general din cauza vânturilor puternice, apa în canalul de navigare este extrem de învolburată cu valuri uriaşe care nu sunt deloc plăcute.  Am fost avertizaţi că s-ar putea să fim legănaţi mai tare, dar din fericire, nu s-a întâmplat.  Nu voi înţelege cum a reuşit să treacă Magellan prin acest canal, plin de insule şi insuliţe, cu mii de ieşiri in toate direcţiile, un labirint care e derutant  chiar şi cu o hartă, dar fără o hartă aveai şansa sa o iei razna şi să intri în sute de fundături .   Şi să ţinem cont de faptul că Magellan avea doar un vapor cu vele!

Dimineaţa am ajuns la Punta Arenas, ultimul  port din Chile.  Paradoxul croazierelor este că atunci când eşti in port nu poţi să faci tot ce ai vrea, ai posibilitatea să-ţi alegi o excursie din cele zece care se oferă şi din lipsă de timp te înscrii doar la una.  Am ales o excursie unde aveam de mers şi 4-5 kilometrii pe jos în pădurile din podişul Patagoniei .  A fost o experienţă foarte plăcută.  Ne-au dus în pădurea  Magallanes, o pădure deasă de mesteceni ,  minunată  prin farmecul ei de “pădure de argint”.  A fost prima oară că am înţeles metafora lui  Eminescu. 

După o oră de căţărat am ajuns până în vârful dealului unde am ieşit din pădure şi am avut o privelişte feerică a  strâmtorii Magellan şi în depărtare “Tierra del Fuego”, insula “ţării de foc” cum a numit-o Magellan.  Acest nume a fost  datorită faptului că băştinaşii pe care i-a găsit Magellan aveau în permanenţă foc în jurul lor. Erau  în pielea goala şi din cauza climei reci şi ploioase aveau nevoie să-şi usuce corpul foarte des. Nu aveau nevoie de haine ude, era mai simplu să stea goi şi să care focul după ei tot timpul. 

(urmarea in numarul viitor)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *