Getta Neumann: MĂRTURII despre APĂRAREA TIMIŞOAREI în TOAMNA lui 1944 (I)

Colecţia de mărturii adunată de Getta Neuman ne dezvăluie episoade din toamna anului 1944, cuprinzând relatări despre confruntarea armată din oraş, dar şi despre panica populaţiei evreieşti, nevoită să se refugieze din faţa trupelor germane. Începând din acest număr vom publica întâmplările povestite de martorii oculari ai acelor vremuri.

 

La 23 august 1944 România a întors armele împotriva Germaniei hitleriste si s-a alăturat forţelor sovietice. Măsurile antisemite au fost imediat anulate, spectrul deportării fiind înlăturat. Armata germană era în retragere, dar linia frontului trecea prin Timişoara şi exista primejdia ca naziştii să ocupe oraşul, chiar dacă numai temporar. Martori oculari ai acelor vremuri povestesc cum au trăit acele zile.

Tomi Laszlo (n. 1925) :Am fost martor la luptele de la Timişoara, septembrie 1944

Am făcut parte din cei care nu s-au refugiat din Timişoara, ci au rămas în oraş în acele zile, astfel că am avut ocazia să fiu martor ocular la o parte din evenimente, iar despre ansamblul evenimentelor am avut informaţii de la diferite persoane care au participat la luptele respective (ofiţeri şi subofiţeri din unitatea care s-a ocupat de pregătirea militară a elevilor de la Politehnică). Din cele aflate de mine atunci şi în perioada cât am fost elev la şcoala militară de la Politehnică rezultă că evenimentele au decurs într-un mod diferit de versiunea prezentata pe acest blog care citează probabil versiunea oficială.

Aflând de apropierea unităţilor germane care înaintau dinspre Moraviţa, comandamentul local a mobilizat pe toţi militarii aflaţi în oraş, în parte unitatea de instrucţie de la Politehnică şi în parte personal necombatant. Ei s-au aşezat în poziţie de apărare la intrarea din calea Şagului, înarmaţi doar cu o mitralieră şi cu un tun antitanc. În acelaşi timp au anunţat telefonic unităţile sovietice care se aflau la acea oră în Caransebeş, cerându-le să înainteze rapid spre Timişoara.

Ostaşii români, foarte puţini la număr, au primit trupele germane cu salve de mitralieră şi de tun, obligându-le să se oprească pentru moment, neştiind că au în faţă un grup foarte mic de ostaşi. A urmat un schimb de focuri care a durat cam o oră, dar care a fost suficient să-i reţină pe nemţi. Soldaţii români s-au comportat într-un mod eroic. Între timp unitatea sovietică a reuşit să ajungă din Caransebeş şi să intre în luptă cu trupele germane, preluând apărarea oraşului.

Am făcut parte din grupul de tineri care i-au primit pe sovietici şi i-au condus spre calea Şagului. Sovieticii au sosit cu 52 camioane Studebaker cu câte 15-20 de soldaţi în fiecare camion, fiind înarmaţi cu toţii cu puştile mitraliera bine cunoscute. Fiecare camion avea ataşat câte un tun antitanc. Era deci o unitate combatantă serioasă care a intrat imediat in luptă, degajând micul grup de ostaşi români.

Confruntarea a continuat timp de trei zile cu participarea activă a bateriei de tunuri de 150 mm de la Politehnica, care trăgea peste oraş cu mare precizie provocând pierderi serioase germanilor. După trei zile au sosit unităţi de întărire sovietice care au obligat unităţile germane să se predea.

Nu e pentru prima oară că evenimente istorice sunt descrise în documentele oficiale, altfel decât cum s-au petrecut in realitate.

În descrierea bombardamentelor pe situl oficial al Primăriei Timişoara apar de asemenea numeroase erori.

 

Aliaţii au bombardat numai de două ori, întâi a fost bombardamentul de noapte cu bombe incendiare care a făcut pagube foarte serioase în zona din jurul gării, iar apoi a fost bombardamentul de zi – într-un singur val de cca 70 avioane – care au aruncat bombe de 250 kg, in genul numit atunci “covor”. Covorul a cuprins gara din Josefin şi cartierul industrial din jurul gării, ultimele bombe ajungând până în cetate. Astfel a fost distrus complet blocul familiei Perlstein din Bulevardul Republicii şi adăposturile antiaeriene din curtea spitalului militar, unde am lucrat şi eu in cadrul unui detaşament de muncă obligatorie (un grup de cca 30 persoane au murit in acel adăpost, intre care şi un bun prieten, Gheorghe Amigo). Distrugerile din acea zi au fost foarte mari, clădirea gării fiind complet distrusă, gara n-a funcţionat mai multe zile şi o parte a fabricilor din acea zona au rămas distruse definitiv.

Eu am făcut parte din echipele de salvare şi de curăţire a dărâmăturilor. Din fericire, în timpul raidurilor am fost departe de “covor”, dar fiind într-un adăpost deschis, am putut să văd şi să număr avioanele care ne-au bombardat in timpul zilei. În perioada septembrie-octombrie 1944 avioane germane au făcut o serie de incursiuni împotriva oraşului şi împrejurimilor. La început a venit câte un avion de vânătoare care a mitraliat în lungul pieţii din Josefin şi în lungul altor străzii iar mai târziu au efectuat un bombardament de noapte dar care n-a produs multe pagube întrucât s-au lansat puţine bombe şi de calibru mic. După ce sovieticii au amplasat în apropiere escadrile de avioane de luptă, avioanele germane au dispărut.

(preluare de pe www.bjt2006.org )

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *