Tiberiu Roth : O POVESTE NOUA despre O ”POVESTE” VECHE

După abolirea Inchiziţiei, în 1834 a fost îngăduită intrarea evreilor în Spania ca persoane, fără sa fie admisă constituirea de comunitatea şi, drept consecinţă, practicarea iudaismului. Prima “sinagogă” quasi clandestină, a fost “inaugurată” într-un apartament din Barcelona, după primul război mondial.

 

Costa del Sol

Ca sa fiu sincer despre Costa del Sol nu am aflat decât după 1990, atunci când au început şi în Romania să apară ofertele agresive de “time share-ing”( adică mirajul de a deveni proprietarul, chiar temporar, al unei “rezidenţe de vis”), contra sumei – pe atunci exorbitante – de 5000 de dolari.

N-am apucat să-mi cumpăr o vilă sau măcar un apartament aici, dar am apucat să ajung într-o călătorie pe acest fermecător ţărm, scăldat în soare şi udat de valurile, cel mai adesea, blânde ale Mării Mediterane. Ce-i drept, în ziua sosirii mele la Malaga coasta şi-a infirmat numele, mohorându-se, dar după scurt timp şi-a redobândit strălucirea dezvăluindu-şi cu generozitate frumuseţea atât cea naturală, cât şi cea adăugată de “mâna omului”, viziunea inginerilor , talentul arhitecţilor şi (nu în ultimul rând) banii europeni, obținuți cu pricepere, cu sârg şi cu…nemiluita.

Călătorind pe coasta inundată de lumina neobosită a soarelui andaluz, nu poţi să nu fii şocat de mulţimea clădirilor care se înghesuie frumoase şi inutile pe toate colinele totdeauna verzi. O parte neterminate, o altă parte terminate şi nelocuite.

Reţeaua abundentă de autostrăzi (câteva cu plată) contribuie nu doar la frumuseţea peisajului, ci şi la confortul turiştilor care vin în dispreţul crizei europene, dovedind până la urmă că, poate, nesăbuitul apetit imobiliar spaniol nu a fost chiar atât de rău. Uriaşul aeroport din Malaga (care deserveşte Costa del Sol) construit tot recent şi tot din bani europeni, primeşte anual 13milioane de turişti, dar acum pare cam pustiu

Decretul Alhambra

E interesant însă că visul de a recrea “Florida” în sudul Spaniei nu s-a născut în cancelariile globalizatoare europene, ci cu mult înainte de a se fi inventat binefăcătoarea monedă Eu, în capul naționalistului Francisco Franco ,dictatorul ajutat de Hitler în războiul contra comuniştilor spanioli, dar care a avut inteligenţa patriotică de a nu participa alături de Hitler în cel de al Doilea Război Mondial. Probabil că tot această inteligenţă (intuiţie?) l-a călăuzit în salvarea a 25600 de evrei din Europa ocupată de nazişti, cărora le-a oferit permisiunea de a trece prin Spania nestingheriţi spre viaţă şi libertate. Diplomaţii spanioli au emis paşapoarte salvatoare pentru peste 4000 de evrei (presupuşi sefarzi) din diferite ţări, printre care şi la 2750 evrei din Ungaria . Chiar dacă Franco nu a fost un democrat şi, probabil, nici mare iubitor de evrei, mai mult, a fost aliatul lui Hitler, el a păstrat neutralitatea ţării sale, nu a fost nici incriminat şi nici condamnat pentru crime de război. Încă sub guvernarea lui, în 1968, a fost abolit celebrul Decret Alhambra , Edictul de expulzare a evreilor, promulgat în 31 martie 1492 de Regii Catolici Ferdinand şi Isabella. Locul unde s-a semnat acest decret nefast, este unul din cele mai frumoase din Andaluzia

în apropiere de Granada, şi de fapt conţine germenii nu mai puţin nefastelor legi rasiale date de Hitler la Nürnberg, în 1938. Succesiunea evenimentelor comparabila; întâi evreii au fost obligaţi să locuiască în cartiere special destinate (“Juderia”), interzicându-li-se să întreţină orice fel de comunicare sau contacte sociale cu populaţia creştină ,sa răspândească “credinţa lor vicioasă”, în detrimentul “sfintei noastre credinţe catolice” cum se afirma în edict. Deoarece – conform informaţiilor furnizate de “Sfânta Inchiziție” – aceste măsuri s-au dovedit ineficiente, Majestăţile lor Catolice au ordonat expulzarea tuturor evreilor indiferent de stare şi merite , într-un răstimp de practic trei luni, după care orice evreu rămas, urma sa fie condamnat la moarte, fără altă judecată, dimpreună cu eventualii tăinuitori.

Exemplul spaniol a fost urmat în scurt timp şi de Portugalia, astfel încât până în anul 1497, cele aproape o sută cincizeci de comunităţi evreieşti din Peninsula Iberică au fost lichidate. Bilanţul numeric al acestui tragic demers, se prezintă astfel: 160.000 emigraţi (90.000 în Turcia; 2500 Olanda ; 20.000 Maroc; 10.000 Franţa; 10.000 Italia; 5000 America), 20.000 morţi şi 50.000 convertiţi cu forţa la creştinism (marani )

Foto: Decretul Alhambra

De altfel, în epocă, expulzările evreilor din diferite locuri au fost cum, s-ar zice, la ordinea zilei: din Anglia în 1290; Franţa 1306 ; Ungaria 1350; Austria 1421;Lituania 1495 şi încă din multe alte ţări şi localităţi. Greu de imaginat cum au rezistat acei oameni tuturor umilirilor şi suferinţelor

Te-ndură Doamne, că-n picioare,

Potrivnicii m-au tot călcat;

O zi întreagă,m-au călcat,

De pe nălţime,în picioare,-

Căci mulţi sunt cei cu care lupt,

Dar nu mă tem,căci neîntrerupt

Nădăjduit-am, Doamne, în Tine. “

Psalmul 55 ( traducere Șerban Foarţă)

Cum au ajuns Evreii în Spania? (puţină istorie…)

În primele 3 secole ale primului mileniu, din cei cca 3 milioane de evrei cât se presupune că erau pe atunci, peste un milion trăiau în partea Europei care azi se numește ”de Vest”. Ei erau cetăţeni liberi şi egali în drepturi ai Imperiului Roman ajuns la apogeul puterii sale. Îşi practicau credinţa nestingheriţi şi se aplicau legile evreieşti în disputele dintre ei. Practicau o varietate mare de meserii şi profesiuni, iar după înfrângerea revoltei împotriva stăpânirii romane ,în Iudeea condusa de Bar-Kochba (135 e.n.) – când din ce în ce mai mulţi au fost nevoiţi să părăsească Ţara Sfântă – au întemeiat aşezări compacte în diferite ţări ale imperiului. În sudul Spaniei, de exemplu, în zona oraşului Cordoba , evreii au creat şi cultivat mari plantaţii de măslini. Atât expertiza lor adusa din ţara de baştină, cât şi asemănarea condiţiilor de sol şi de climă au asigurat premizele unei ”întreprinderi” de succes şi, mai ales, de durată. În mod paradoxal aşezările evreieşti mai îndepărtate de Ţara Sfântă au fost mai puţin afectate de zelul convertirilor la creştinism, păstrându-şi autenticitatea şi ataşamentul faţă de credinţa strămoşilor, faţă de legea şi învăţătura lor: Tora. În acelaşi timp, odată cu răspândirea religiei creştine spre vestul Europei , creştea şansa ivirii contradicţiilor cu evreii așezați anterior în aceste zone, ceea ce nu a întârziat să se confirme în secolele V – VII.

Secolul al VIII-lea, debutează cu (atunci) cea mai tânără religie monoteistă (care îşi asuma “legământul Avraamitic”) şi anume islamul. Cu o viteză uimitoare (în mai puţin de un secol) islamul reuşeşte să se impună ca una din marile puteri ale lumii, şi în grabă arabii musulmani atacă şi ocupă Andaluzia, cel mai apropiat teritoriu de Nordul Africii unde ei erau deja stăpâni.

Se spune că evreii i-au primit cu simpatie şi cu sprijin efectiv pe musulmani. Cert este ca din 711 anul pătrunderii maure în Peninsula Iberică şi până în anul 1491 – anul recuceririi Granadei – a fost o lungă epocă (aproape 800 de ani) dominată de războaie şi lupte între forţe creştine şi musulmane. Evreii au fost când supuşi musulmani, suferind împreună cu creştinii statutul de dhimmi, când supuşi creştini, fiind forţaţi, alături de musulmani, să se convertească la catolicism. Situaţia se schimba după cum soarta luptelor modifica aşezarea frontierelor.

Andaluzia, (locul de obârşie al împăratului Traian – socotit unul din părinţii fondatori ai poporului român) a stat cel mai lung timp sub dominaţie musulmană, cele mai importante oraşe ale ei Granada, Sevilla, Cordoba, Malaga poartă şi astăzi amprenta prodigioasei culturi maure care a permis şi comunităţilor evreieşti să înflorească.

Scrierile lui Moshe Maimonide au fost inspirate de mediul intelectual fertil şi tolerant al Andaluziei. În repetate rânduri această atmosferă de acceptanţă pentru evrei a fost, totuşi, întreruptă de persecuţii sau masacre (în anul 1066 la Granada; 1391 la Sevilla) alterând imaginea convieţuirii idilice ades invocată, între arabi şi evrei din perioada maură.

         

Cum au ajuns evreii din nou în Spania?

După abolirea Inchiziţiei, în 1834 a fost îngăduită intrarea evreilor în Spania ca persoane, fără sa fie admisă constituirea de comunitatea şi, drept consecinţă, practicarea iudaismului. Prima “sinagogă” quasi clandestină, a fost “inaugurată” într-un apartament din Barcelona, după primul război mondial, dar restabilirea vieții evreiești din Spania a început, cu adevărat, abia după abolirea Edictului, după 1970 odată cu venirea evreilor din Argentina şi a unor grupuri de evrei sefarzi din Nordul Africii.

Astăzi peste 40.000 de evrei trăiesc în Spania, devenită surprinzător, ţara europeană cu cea mai mare rată de creştere a populaţiei evreieşti! Cele mai numeroase comunităţi fiind la Madrid (12000) şi Barcelona (5000), atât de rit ortodox, cât şi de orientare reform. Dar poate cel mai interesant reviriment evreiesc s-a petrecut în Andaluzia, în deosebi pe Costa del Sol, unde au apărut comunităţi remarcabile în numeroase localităţi precum Malaga, Torremolinos, Marbella, Ceuta, Melilla, Alicante, ca să nu mai vorbim de Gibraltar (considerat teritoriu englez)

Am avut şansa sa fac un Şabat în mijlocul comunităţii din Marbella. Mărturisesc că a fost una din cele mai remarcabile trăiri, la care am participat ca invitat al preşedintelui comunităţii Rafael Cohen, el însuşi un om remarcabil, cu o profundă erudiţie ebraică, un ortodox modern, un om cu viziune şi inspiraţie, activ participant şi la mişcarea de coagulare a vieţii evreieşti în Europa. În viaţa “civila” pensionar, de profesiune inginer cu două facultăţi studiate în Franţa ”electro” apoi “petrol “ . Vorbeşte fluent multe limbi şi are o voce de cantor. Pentru această ultimă calitate îl invidiez fără speranţă, pentru restul îl admir şi-l preţuiesc fără rezerve.

Comunitatea numără – conform informaţiilor primite – 380 de familii, cele mai multe formate din perechi vârstnice sau persoane solitare, sefarzi şi aşkenazi, dar care participă împreuna la rugăciunea (Nussach Tefila) de rit sefard,în mica dar splendida sinagogă (foto) Beth El, prima sinagogă construita în sudul Spaniei în ultimii 500 de ani!!!

Sinagoga este situată într-o incintă generoasă unde ei instalează corturi spaţioase pentru diverse aplicaţii, restaurant, recepţii, festivităţi sau chiar spaţii de rugăciune caci de Yamim Noraim (Sărbătorile de Toamnă) sefarzii şi aşkenazii din Marbella se roagă separat cu cantori invitaţi din Israel, liturghia fiind diferită şi participarea mare.

La serviciul de Şabat (urmat de o masă bogată de sărbătoare cu “ciulent” marocan şi alte bunătăţi), minunatele melodii sefarde ale rugăciunilor erau susţinute cu pricepere de toţi enoriașii fie într-un cor armonios , fie prin performanţe solistice demne de hazani profesionişti!

O comunitate evreiasca modernă şi tradițională în acelaşi timp, o comunitate care trăieşte într-un autentic spirit evreiesc, o adevărată comunitate care, desigur, are relaţii strânse cu toate comunităţile spaniole şi nu numai,dar nu este tutelată nici măcar de FCJE (Federația Comunitarilor Evreieşti din Spania) care are un rol firesc de reprezentare după cum rezultă clar din “Mision y objetivos” de pe site-ul lor.

Evident, există câteva aspecte care au favorizat “miracolul” refacerii şi creşterii comunităţilor în Spania şi, în special, în Andaluzia: atracţia unui număr mare de persoane vârstnice (inclusiv evrei) care preferă să locuiască pe Coasta del Sol unde totul este relativ mai bun şi mai ieftin (inclusiv locuinţele) vremea e frumoasa şi serviciile excelente. Decizia recentă a autorităţilor spaniole de a acorda numeroase facilităţi evreilor care pot dovedi ascendenţa sefardă (un fel de drept de “reîntoarcere”) dar continui să afirm şi să cred că un rol important în acest proces (oare este de dorit??) o au iniţiativele şi preocupările comunităţilor, viaţa spirituală care o inspiră, educaţia pe care o oferă şi idealul moral pe care-l slujesc.

 

După 500 de ani fără Evrei mai este antisemitism în Spania ?

Răspunsul dat de câteva institute de cercetare renumite şi credibile este că da,nici măcar unul neutru, ci unul care se distinge printre ţările cu populaţiile cele mai explicit antisemite din Uniunea Europeana: Ungaria,Polonia,Spania ! Pot fi explicaţii, dar … nu se poate înțelege!!!

În încheiere

Am cerut voie unor copilaşi evrei din Gibraltar să-i fotografiez fiind mascaţi pentru Purim. M-au întrebat: “Eşti evreu?” Am răspuns “Da”. “Atunci îţi dăm voie să ne fotografiezi”, a spus unul din copii. Poate ar trebui să-i învăţăm mai bine copiii că şi fotografii sunt toţi la fel… Oare?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *