Paula Duţă: LEGENDA FLUTURILOR – TRIBUL Tohono O’odham

Legenda fluturilor este o invitaţie de a străbate pe scurt povestea unuia dintre cele mai mari şi mai vechi triburi de Nativi Americani din sudul Arizonei-       Tohono O’odham -“ Oamenii Deşertului “. Între istoria, legenda şi spiritualitatea surprinse în frânturi considerate reprezentative pentru a vă forma o imagine cât mai coerentă, în final ne vom aminti că toţi fluturii sunt liberi, înfrumuseţând viaţa cu coloritul lor ales de Creator din lumea în care trăim.

 

 

Introducere

Legenda fluturilor este o invitaţie de a străbate pe scurt povestea unuia dintre cele mai mari şi mai vechi triburi de Nativi Americani din sudul Arizonei-       Tohono O’odham -“ Oamenii Deşertului “.

Între istoria, legenda şi spiritualitatea surprinse în frânturi considerate reprezentative pentru a vă forma o imagine cât mai coerentă, în final ne vom aminti că toţi fluturii sunt liberi, înfrumuseţând viaţa cu coloritul lor ales de Creator din lumea în care trăim.

Istoric

Timp de sute de ani tribul O’odham a trăit pe o suprafaţă enormă cunoscută sub denumirea de Papagueria, învecinânduse la sud-vest cu deşertul Sonora şi Mexicul, în nord cu Arizona Centrală, la vest cu Golful California şi la est cu fluviul San Pedro.

De la începutul secolului al XVIII-lea până în prezent teritoriul tribului O’odham a fost ocupat de Mexic, iar după Tratatul de La Mesilla din 1853 acesta a fost împărţit aproape în două între SUA şi Mexic.

SUA a fost de acord să onoreze toate drepturile asupra pământurilor deţinute de cetăţenii mexicani, printre care se aflau şi nativi O’odham cărora li s-a promis respectarea drepturilor constituţionale de care se bucurau toţi cetăţenii americani. Dezvoltarea mineritului şi construcţia căii ferate transcontinentale au dus la creşterea accentuată a necesarului de teren, ceea ce s-a soldat în cele din urmă cu pierderea pământului tribului O’odham de-o parte şi de alta a graniţei.

În prezent în Mexic cele aproximativ nouă comunităţi O’odham, comasate progresiv de reducerile teritoriale masive, se află plasate în imediata vecinătate a capătului sudic al Rezervaţiei Indiene Tohono O’odham, fiind despărţite doar de graniţa dintre cele două ţări.

De partea americană a graniţei, Tratatul de la Mesilla nu a avut iniţial un impact major asupra populaţiei O’odham care nici măcar nu fusese informată că pământul i-a fost divizat între cele două ţări.

În anii care au urmat legile imigrării, necesitatea paşaportului şi a cărţilor de identitate au transformat graniţa dintre SUA şi Mexic într-o “ barieră artificială a libertăţii tribului Tohono O’odham de a-şi traversa propriul pământ, fiind împiedicat astfel să-şi îndeplinească obiceiurile culturale ancestrale, de a-şi vizita membrii familiei şi locurile sacre.”

De nenumărate ori la graniţa americană au fost reţinuţi şi deportaţi cei care călătoreau practicând tradiţii esenţiale pentru religia, economia şi cultura Tohono O’odham. Nu a fost permisă trecerea graniţei cu obiecte religioase şi culturale, cum ar fi penaje ale păsărilor obişnuite, ace de pin sau iarbă dulce ( folosită în special în arta împletirii coşurilor ).

Divizarea teritoriilor O’odham a generat împărţirea artificială a societăţii O’odham care se află în prezent organizată în 4 triburi recunsocute la nivel federal, distincte politic şi geografic : Tohono O’odham Nation, Gila River Indian Community, Ak-Chin Indian Community şi Salt River (Pima Maricopa) Indian community. Toate grupurile vorbesc aceeaşi limbă, O’odham, care derivă din limbajul Uto-Aztecan, desigur cu diferite dialecte de la o zonă la alta.

( sursa  http://www.tonation-nsn.gov/ )

Legenda

Într-o zi Creatorul se odihnea şezând în apropierea unor copii care se jucau. Deşi copiii râdeau şi cântau fericiţi, pe măsură ce-i privea inima Creatorului era din ce în ce mai tristă.

S-a gândit : “ Copiii aceştia vor îmbătrâni. Pielea le va fi acoperită de riduri. Părul lor va deveni cenuşiu. Le vor cădea dinţii. Braţul tânăr al vânătorului îşi va pierde vigoarea şi precizia. Fetiţele acestea atât de frumoase vor deveni femei urâte şi grase. Căţeluşii atât de jucăuşi astăzi vor deveni nişte bieţi câini orbi şi soioşi. Iar aceste minunate flori, galbene şi albastre, roşii şi violet vor păli. Frunzele copacilor se vor îngălbeni şi se vor usca sub paşii timpului, iată că deja au căpătat paloarea cerii. “

Şi astfel starea de spirit a Creatorului devenea din ce în ce mai tristă în prag de toamnă, amintindu-şi că apropierea iernii va strecura frigul pretutindeni izgonind veselia şi prospeţimea verde din jur.

Ziua era încă fierbinte, cu un soare strălucitor.

Creatorul a privit către joaca luminii cu umbrele pe pământul pe care frunzele uscate erau risipite de vânt. A văzut albastrul cerului şi albul făinii cernute de femei.

Zâmbind si-a spus : “ Toate aceste culori trebuie păstrate.Voi face ceva care să-mi mângâie inima şi care să-i bucure pe copiii din sat !”

Creatorul şi-a luat traista şi a început să culeagă diverse lucruri : o rază de lumină din soare, o frântură de albastru din cer, albul făinii cernute, umbra copiilor care se jucau nestingheriţi, reflexiile părului negru al unei fete frumoase, galbenul frunzelor căzute din pomi, verdele acelor de pin.

 

A adăugat apoi roşul, portocaliul şi violetul din florile aflate în jurul său. Toate acestea le-a adunat şi le-a pus în traista sa.

În cele din urmă a adăugat şi cântecele tuturor păsărilor.

Apoi s-a îndreptat către locul în care se jucau copiii. “ Copii ! Copilaşi ! Asta este pentru voi !” le-a spus acestora, oferindu-le traista. “ Deschideţi-o, este ceva drăguţ înăuntru pentru voi !”…Copiii au deschis traista din care au izbucnit sute şi sute de fluturi coloraţi, dansând deasupra creştetelor copiilor, aşezându-se pe părul lor, dând târcoale florilor şi savurându-le.

Încântaţi, copiii au spus că niciodată nu văzuseră ceva atât de frumos.

Fluturii au început să cânte, iar copiii îi ascultau zâmbind.

Atunci o pasăre cântătoare s-a oprit din zbor şi s-a aşezat pe umărul Creatorului, certându-l “ Nu este drept să dai cântecele noastre acestor noi şi drăguţe jucării. Ne-ai spus atunci când ne-ai făcut că fiecare pasăre va avea propriul ei cântec. Iar acum tu ai împrăştiat cântecele noastre. Nu este suficient că ai dat noilor tale creaţii culorile curcubeului ?”

“ Ai dreptate !” spuse Creatorul. “ Am făcut un cântec pentru fiecare pasăre şi nu ar trebui să iau ceea ce vă aparţine. “

Astfel Creatorul a luat fluturilor cântecele si de aceea ei sunt tăcuţi.

“ Sunt frumoşi şi aşa” a spus el.

În loc de încheiere

Michael Foltz, american născut în Arizona, purtând o incredibilă nostalgie a limbii germane învăţate de la mama sa, a avut amabilitatea să-mi fie ghid în Tucson şi în împrejurimi.

Administrator al unei firme de turism purtând numele “ Arizona Reisen “, Michael Foltz este apreciat pentru seriozitatea şi abilitatea cu care-şi poartă oaspeţii prin cele mai pitoreşti locuri. Nu este de omis faptul că este unul dintre puţinii ghizi din Tucson care efectuează “tururi narate” în care aduce laolaltă cu umor şi isteţime istorie, geografie, botanică, cultură şi tot ceea ce turistul mai doreşte să afle.

Am aflat de la Michael că în limbajul O’odham nu există “ La revedere “….

O dată ce ai pătruns în viaţa cuiva vei reveni, iar acea persoană te va recunoaşte verigă a unui lanţ pe care doar I’Itoi, Creatorul, îl ştie.

Simbolistica sacră a tribului Tohono O’odham care apare pe marea majoritate a obiectelor de ceramică şi în împletiturile din Yucca este reprezentată de Omul din Labirint.

Omul în vârful labirintului marchează naşterea. Urmărind calea albă, începând de sus, silueta străbate labirintul întâlnind numeroase schimbări de direcţie, ca şi în viaţă. Pe măsură ce călătoria continuă omul capătă înţelepciune, putere şi înţelegere. Către finalul labirintului există un colţişor retras înainte de a se pătrunde în centrul întunecat care reprezintă moartea şi viaţa eternă. În acest spaţiu omul se reculege, curăţindu-şi sufletul şi meditând la înţelepciunea câştigată. În final, pur şi în armonie cu lumea, omul acceptă moartea şi viaţa veşnică în care va întâlni pe cei pe care viaţa îi i-a adus în preajmă.

Chiar dacă nu ştie limba română, i-am promis lui Michael că-i voi trimite articolul, ceea ce am şi făcut.

Departe de mirajul civilizaţiei moderne, povestirile lui Michael ţes o fascinantă călătorie către origini în care redescoperim simplitatea şi unicitatea adevărurilor vieţii, ceea ce i-ar face pe cei din tribul Tohono O’odham să zâmbească maliţioşi…

“ Noi am ştiut asta mereu şi nu am uitat ! “


 

Fotografii realizate de Paula Duţă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *