De peste 20 de ani, New York-ul, un oraş eminamente democrat, nu a avut un primar din Partidul Democrat. La 1 ianuarie, în prezenţa fostului preşedinte Bill Clinton, Bill de Blasio a fost instalat în funcţia primar al oraşului. În timpul campaniei electorale promitea că va fi primarul celor “99% din oraş” referindu-se la 1% din populaţia oraşului care reprezintă pătura celor extrem de bogaţi. Realitatea este că această mică pătură de bogaţi, cam 35,000 de cetăţeni contribuie cu 43% din totalul încasărilor din taxe al metropolei. Noul primar a remarcat, pe bună dreptate, că există un decalaj imens între newyorkezii bogaţi şi restul populaţiei…
La sfârşitul săptămânii am făcut o vizită la New York, prima de când noul primar Bill de Blasio s-a instalat în birourile primăriei în ianuarie. Fiind locuitor al zonei Washingtonului nu ar trebui să mă intereseze prea mult ce se întâmplă în New York, dar facem anual 5-6 călătorii pentru că bogăţiile de activităţi cultural-artistice din Manhattan sunt la un nivel mult mai ridicat decât în oricare alt oraş american şi sunt foarte puţine oraşe în restul lumii care pot concura cu New York-ul din acest punct de vedere.
New Yorkul anilor şaptezeci
Am locuit şi noi, ca proaspeţi emigranţi, la New York în mijlocul anilor ’70 şi există o diferenţa izbitoare dintre New York-ul acelor ani şi oraşul de azi. Duminică, în timp ce ne plimbam lejer prin Central Park, înconjuraţi de mii de locuitori care îşi vedeau de treabă, unii alergând în ceva cursă pentru strângere de fonduri ale unei organizaţii de caritate, alţii doar la plimbare în jurul lacului sau cu câinii la exerciţiu, părculeţe de copii pline de părinţi, bunici şi copii, mi-am adus aminte că primul lucru care mi s-a spus în 1976 când ne-am mutat la New York a fost să evităm Central Park pentru că este un loc foarte periculos, plin de golani şi bande de infractori. Aceste sfaturi erau justificate, criminalitatea fiind la vremea respectivă foarte ridicată în anumite zone ale oraşului. Suburbiile atrăgeau o mare parte a populaţiei şi Manhattan-ul ca şi multe alte centre urbane din America anilor 70, aveau o proporţie foarte mare de oameni săraci care erau fără servici şi apelau la ajutoare de la guvernul federal şi local. New York-ul era în prag de faliment din cauza unei baze mici de plătitori de taxe, cheltuieli enorme pentru suportul infrastructurii uriaşe, scadenţe la obligaţiuni financiare, datorii mari pentru pensiile angajaţilor şi ajutoarele acordate săracilor. Primarii acelor ani, proveniţi din partidul Democrat (marea majoritate a cetăţenilor oraşului erau şi sunt şi azi democraţi sau cu tendinţe liberale) nu au reuşit să revitalizeze oraşul.
Epoca Giuliani
În schimb, după inaugurarea primarului republican Rudolph Giuliani, în 1994, lucrurile au început să se schimbe. Giuliani a reuşit, prin măsuri poliţieneşti destul de drastice după unii, să reducă în mod semnificativ criminalitatea în oraş. Criminalitatea redusă a contribuit la creşterea turismului, un motor important pentru economia locala, New York-ul fiind acum unul dintre cele mai vizitate oraşe ale lumii. În acelaşi timp condiţiile economice general favorabile din anii ’90 şi mai ales avântul luat de piaţa bursieră au dus la un influx semnificativ de capital in Manhattan. Încet, încet, fundalul arhitectonic al oraşului s-a schimbat datorită sutelor de construcţii noi, clădiri înalte, moderne pentru birourile marilor firme, dar şi sute de blocuri de apartamente uriaşe cu facilităţi moderne. Influxul de capital a fost urmat de un mare val de oameni doritori să locuiască în Manhattan. Procesul de gentrificaţie a multor cartiere căzute în paragină a revitalizat aceste zone şi a schimbat în mod semnificativ componenţa socială în Manhattan. Preţul caselor şi chiriile s-au ridicat vertiginos, obligând mulţi oameni mai săraci să se mute în alte localităţi. Proprietarii clădirilor cu regim de “rent control”, o legiferare locală care ţine chiria în anumite clădiri la un nivel artificial scăzut, ofereau recompense uriaşe de zeci, chiar sute de mii de dolari chiriaşilor care renunţau la apartamente cu chirii legiferate, şi astfel eliberau apartamentele pentru preţuri de piaţă, mult mai ridicate.
Epoca Bloomberg
Giuliani a fost urmat de primarul Michael Bloomberg care este considerat unul dintre cei mai buni primari ai New York-ului, responsabil pentru stabilitatea economică a oraşului din ultimii 12 ani, răstimp în care s-a inversat fluxul de rezidenţi şi oraşul a câştigat peste 300.000 de locuitori. Bloomberg era un politician Republican, dar a candidat pentru primărie ca independent. Unul dintre cei mai bogaţi oameni din America, cu o avere estimată la 31 miliarde de dolari, a fost un model de om cu un extraordinar simţ de responsabilitate civică. A lucrat din greu 12 ani ca primar al celui mai mare oraş american şi a refuzat salariul (acceptând o recompensă simbolică de doar un dolar pe an). Campaniile electorale le-a plătit în mare parte din banii săi, astfel nu avea obligaţii faţă de sindicate sau alte organizaţii care în general finanţează campaniile electorale. Ziarul New York Times a estimat că Bloomeberg a cheltuit $650 de milioane din banii proprii pentru privilegiul de a servi New York-ul ca şi primar. Această sumă include toate cheltuielile campaniilor electorale, donaţii pentru diferite organizaţii de caritate şi numeroase proiecte cultural-artistice. El nu a decontat oraşului cheltuieli de călătorii, hoteluri sau banchete care în mod obişnuit sunt plătite din bugetul primăriei, le-a plătit din buzunarul său. Practic, a cheltuit $650 de milioane pentru onoarea de a fi primarul oraşului timp de 12 ani. Dar nefiind îndatorat nimănui, a luat multe hotărâri care, cu toate că erau în detrimentul anumitor sindicate sau grupuri, erau în beneficiul metropolei. Din această cauză a şi fost acuzat de o conducere în stil “imperial” al oraşul dar este incontestabil că Bloomberg a avut rezultate spectaculare în îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, securitatea şi siguranţa cetăţenilor, dezvoltarea şi prosperitatea economică, transformând New York-ul într-un magnet pentru oameni de afaceri, rezidenţi noi, turişti, artişti din toată lumea, redând lustrul şi farmecul marii metropole americane.
Începutul epocii… Bill Blasio
Noul primar De peste 20 de ani, New York-ul, un oraş eminamente democrat nu a avut un primar din Partidul Democrat. La 1 ianuarie, în prezenţa fostului preşedinte Bill Clinton, Bill de Blasio a fost instalat în funcţia primar al oraşului. În timpul campaniei electorale promitea că va fi primarul celor “99% din oraş” referindu-se la 1% din populaţia oraşului care reprezintă pătura celor extrem de bogaţi. Realitatea este că această mică pătură de bogaţi, cam 35,000 de cetăţeni contribuie cu 43% din totalul încasărilor din taxe al metropolei. Noul primar a remarcat, pe bună dreptate, că există un decalaj imens între newyorkezii bogaţi şi restul populaţiei. Preţurile astronomice plătite pentru case şi apartamente în cel mai ridicat eşalon, influenţează restul pieţei imobiliare ajungându-se la o situaţie unde peste 30% din populaţia oraşului plăteşte pentru chirii, mai mult de jumătate din venit. De Blasio a promis să ridice taxele ultra-bogaţilor pentru a acoperi noi cheltuieli sociale, cum ar fi creşe şi grădiniţe subvenţionate de oraş.
Spre deosebire de Michael Bloomberg, noul primar nu este un om bogat. Campania sa electorală a fost susţinută prin donaţii financiare semnificative de la diferite sindicate şi organizaţii de profil democratic-liberal care au interese în a schimba direcţia în care conducea Michael Bloomberg oraşul. Sindicatele care deservesc oraşul nu au intrat în contracte noi cu Bloomberg şi cu siguranţă vor cere concesiuni de la noul primar pe care l-au ajutat să fie ales. Programul de pensii al acestor sindicate poate distruge financiar un oraş, exemplul cel mai recent fiind oraşul Detroit care a declarat faliment. Deja New York-ul plăteşte mai mult pentru pensiile poliţiştilor, decât pentru salariile celor care lucrează. Dar alegerile de anul trecut au arătat în mod cert că majoritatea locuitorilor New York-ului vrea o schimbare.
Bill de Blasio a obţinut 73% din voturi, pe când oponentul republican, Joe Lhota doar 24%. Bill de Blasio a avut suportul populaţiei afro-americane, în general cu venituri mai modeste şi cu tendinţe istorice de a vota democratic-liberal, la care a contribuit şi faptul că este intr-o căsătorie mixtă cu Chirlane McCray, o scriitoare şi poetă dintr-o familie cu origini în insula Barbados, recunoscută ca o activistă pentru drepturile lesbienelor. Un eseu important al ei, apărut în 1979, în revista “Essence”, sub titlul “I am a Lesbian”, aborda în mod curajos tema orientării sexuale diferite.
În campania electorală, Bill de Blasio s-a dovedit a fi un candidat extrem de carismatic, cu apel la majoritatea populaţiei. A reuşit să convingă milioane de oameni să voteze pentru el, cu promisiunea că va transforma oraşul într-un loc mai echitabil unde diferenţele dintre bogaţi şi săraci nu vor mai fi atât de frapante. Scopuri nobile, dar managementul şi gestionarea unui oraş de amploarea New York-ului cere un administrator versat, capabil de a lua hotărâri judicioase pentru urbe. Rămâne de văzut ce influenţă va avea noul primar, dar cu siguranţă nu va putea satisface cerinţele tuturor.
Eu sper ca New York-ul să rămână şi în continuare minunatul centru cultural-artistic, capitală economică, oraş magnet care să atragă talente şi oameni deosebiţi unde cetăţenii localnici şi turiştii pot să străbată străzile şi parcurile liniştiţi, fără frică şi să se bucure de toate bogăţiile pe care acest oraş fascinant le are de oferit.
