Andrei Banc: MOE BERG, SPIONUL CARE VORBEA 15 LIMBI

Moe Berg a învăţat  15 limbi în care era fluent, printre care japoneza  şi sanscrita. Plus latina, greaca, franceza, italiana, germana.  A absolvit două universităţi prestigioase Princeton şi Columbia Law School. Memoria sa fenomenală l-a ajutat să câştige şi concursuri în direct la radio, de tipul cunoscut la noi ca “Cine ştie,câştigă, victorii care i-au adus popularitate. Moe citea 10 ziare pe zi.  O asemenea persoană nu putea să nu atragă atenţia serviciilor secrete americane…

Moe Morris (Moe) Berg  a avut două pasiuni , baseball şi limbile străine. Deşi a jucat 15 sezoane în Liga 1 nu a rămas în istoria acestui sport american fiindcă era un jucător de nivel mediu. Dar a rămas în istoria spionajului american, unde isprăvile lui, absolut fabuloase au fost recompensate după  cel de-al II-lea război mondial, cu cea mai înaltă distincţie militară americană pentru civili.

Moe Berg a învăţat  15 limbi în care era fluent , printre care japoneza  şi sanscrita. Plus latina, greaca, franceza, italiana, germana.  A absolvit două universităţi prestigioase Princeton (unde a terminat cu “magna cum laude”)  şi Columbia Law School (unde a terminat al doilea din promoţie). Memoria sa fenomenală l-a ajutat să câştige şi concursuri în direct la radio, de tipul cunoscut la noi ca “Cine ştie,câştigă !” , numite in SUA Information, please, victorii care i-au adus popularitate, mai ales într-o epocă în care nu exista televiziunea şi  toată lumea asculta radioul. Moe citea 10 ziare pe zi.  O asemenea persoană nu putea să nu atragă atenţia serviciilor secrete americane, astfel încât a fost recrutat de serviciile de spionaj şi aşa a început seria de acţiuni spectaculoase ale lui Moe.

în 1932 Moe şi doi celebri jucători de baseball au fost trimişi în Japonia într-un turneu la  şase universităţi ca să îi înveţe pe japonezi acest sport. Moe nu era, cum spuneam, cine ştie ce mare jucător dar a fost strecurat în delegaţie cu sarcini confidenţiale. Asta nu l-a împiedicat să ţină o cuvântare în japoneză, la sosire  şi o alta, tot în japoneză în faţa Dietei.

După ce colegii lui s-au întors acasă,  Moe a mai rămas la Tokio. Într-o zi a intrat în cel mai mare spital din capitala Japoniei cu un buchet de flori, sub pretextul că vrea să o vadă pe fiica ambasadorului american, internată pentru scurt timp acolo. Dar fata nu a fost vizitată niciodată  de  Moe Berg care avea alte planuri în minte. Spitalul era una din cele mai înalte clădiri din Tokio iar în buchetul de flori Moe ascunsese un aparat de filmat  Bell and Howell, de 16 mm,  un aparat foarte  bun, profesional, un model care în 1980 era încă folosit în televiziunea română. Ca acoperire avea o legitimaţie eliberată de  un cunoscut studio de filme documentare, Movietone din New York. Dar nu l-a legitimat nimeni. S-a suit pe acoperişul clădirii şi de acolo a filmat oraşul, portul, gările şi fabricile.  Imaginile obţinute atunci au fost folosite ulterior, odată cu intrarea  Statelor Unite în război, de lt. colonel Doolitle pentru organizarea raidului său asupra capitalei japoneze, la 18 aprilie 1942.

După această  acţiune Moe Berg a mai călătorit cu diverse misiuni în Manciuria, în China -la Şanhai şi Beijing, drumul lui continuând prin Indochina, Siam, India, Egipt şl Berlin. După cum observaţi, pe viitoarele teatre de război. S-a întors acasă şi a mai jucat în 40 de meciuri de baseball din prima Ligă. Dar sufletul lui era cel de spion, nu de sportiv. Aşa că în 1934 a mai făcut călătorii în Filipine, Coreea şi Moscova. Cu ce misiuni nu avem cum să ştim.

Dacă la început a lucrat pentru Oficiul pentru Servicii Strategice OSS,  după război a trecut la urmaşa acesteia, la CIA. În 1951 a rugat CIA să îl trimită în Israel, dar a fost refuzat.

Ca agent al OSS el fost paraşutat în Iugoslavia ocupată şi a luat legătura cu Tito. La întoarcere opinia lui a fost că Tito trebuie sprijinit, în defavoarea rivalului său sârb. Recomandarea lui Moe a fost însuşită de Roosevelt – care l-a felicitat pe Moe –  şi a avut un rol esenţial în ascensiunea viitorului mareşal croat. Apoi a fost paraşutat în Germania într-o misiune care părea o invenţie de scenarist de film – să afle în ce stadiu sunt germanii cu construirea bombei atomice. În mediul ultra poliţist al Germaniei naziste Moe a  stat totuşi de vorbă cu savanţi atomişti germani şi a aflat ca bomba lui Hitler  era încă în faza incipientă.  (După cum s-a stabilit după război atomiştii germani au frânat deliberat cercetările). Dar Moe a mai aflat amplasamentul fabricii de apă grea din Norvegia şi a celei nucleare din Duisburg. Ambele au fost bombardate.

A urmat o altă acţiune spectaculoasă  – Moe a izbutit să îl invite în Elveţia pe marele fizician,  laureat al Premiului Nobel, Werner  Heisenberg, care conducea fabricarea bombei atomice germane , sub pretextul ca acesta ar urma să ţină o conferinţă despre mecanica cuantică. Pentru a se prezenta onorabil în faţa marelui savant, Moe a citit în trei săptămâni sute de pagini de fizică cuantică, domeniu de care până atunci nu avea habar. La un dineu ce a urmat conferinţei Heisenberg a lăsat să se înţeleagă că naziştii sunt rămaşi mult în urma americanilor. Informaţia i-a fost transmisă imediat lui Roosevelt, care l-a felicitat călduros pe Moe. Riscându-şi viaţa nu numai ca spion american, dar şi fiindcă era evreu , Moshe a rămas în Europa în 1944 şi 1945, identificând locurile unde lucrau sau locuiau fizicienii atomişti germani astfel că, după capitularea nazismului, americanii i-au ridicat  imediat pe aceştia şi i-au dus în America, ca să nu cadă în mâinile ruşilor.

Moshe Berg a fost decorat cu Medalia de merit, cea mai înaltă decoraţie acordată civililor care au participat la efortul de război. (Moshe a refuzat-o, din modestie a spus el). Spiritul său neastâmpărat nu s-a acomodat cu banalitatea  vieţii funcţionăreşti. Timp de 20 de ani  nu şi-a luat niciun serviciu şi a trăit din expediente. Guvernul american l-a uitat imediat după decorare A murit la 70 de ani şi la cererea lui a fost incinerat iar cenuşa i-a fost împrăștiată pe Muntele Scopus din Israel. Moe a ajuns în sfârşit acasă.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *