Eva Galambos: POATE DEVENI IRANUL un ALIAT CREDIBIL al OCCIDENTULUI?

Iranul este un duşman de moarte al ISIS, pe baze religioase. Teheranul este o ţară şiită, suniţii, deci şi ISIS, reprezintă inamici,  să zicem aşa doctrinari.  Iranul se află printre puţinele ţări care de-acum au sprijinit militar pe luptătorii anti-ISIS. Se pare că, cel puţin americanii, dar poate că şi alţii, nu au respins, în ciuda unor „confruntări de idei”, o participare sub o formă sau alta a Iranului în coaliţie. Problema care se pune aici este posibilitatea foarte reală ca, în schimbul prezenţei lui în coaliţie şi al participării sale în război, Iranul să ceară nişte concesii în negocierile care deocamdată s-au împotmolit, în ceea ce priveşte programul de înarmare nucleară…

Evoluţiile pe plan internaţional, mai ales în Orientul Mijlociu, pot da naştere la nişte alianţe contra naturii şi aici mă refer concret la Iran, în contextul războiului dus de state din Occident şi state arabe împotriva pericolului comun reprezentat de  ISIS, Statul Islamic din Irak şi Siria. Succesul militar al luptătorilor din această  ramură a islamului militant sunit, mai fanatică şi mai brutală decât al Qaida, incapacitatea, cel puţin până acum, de a-i opri,  (se pare că bombardamentele americane, britanice sau franceze nu au dat rezultatele aşteptate), ameninţarea pe care o reprezintă pentru Occident şi lumea musulmană sunită, deopotrivă, au determinat, în sfârşit, puterile globale, în frunte cu Statele Unite, să caute mijloace de a contracara acest pericol. ISIS a obligat Washingtonul şi pe preşedintele Obama să renunţe la politica de neintervenţie din Orientul Mijlociu, regiune abandonată încetul cu încetul de forţele militare americane şi aliate prin retragerea din Irak şi Afganistan, prin  politica de „neamestec” din Siria. Dar Statele Unite – despre  care nu se mai poate spune că joacă rolul de „jandarm” al lumii – nu au vrut să-şi mai asume singure povara unui alt război, de aceea au cerut şi încearcă să pună pe picioare o coaliţie largă de state interesate, din diferite motive, să distrugă periculosul stat islamic.

Iniţiativa este firească şi dacă state arabe şiite din regiune sunt ameninţate direct cu războiul, cu invadarea şi cucerirea teritoriilor lor de către forţele ISIS care şi-au propus ca obiectiv schimbarea regimurilor de acolo (mă gândesc la Arabia Saudită de pildă), ţări europene sau SUA dacă nu sunt ameninţate de un război direct, vor trebui să se confrunte cu posibile atentate teroriste. De acum, organele de securitate internă şi de informaţii europene ştiu că mii de europeni sau americani simpatizanţi ai islamului radical (oare de ce, ar fi interesant de analizat) luptă în rândul forţelor ISIS şi există posibilitatea să se întoarcă în ţările lor de baştină şi să organizeze atentate. Un prim exemplu a fost atentatul împotriva Muzeului Evreiesc din Bruxelles în care şi-au pierdut viaţa mai multe persoane, caz în care s-a dovedit că atentatorul luptase în Siria în rândul ISIS.

Potrivit celor care vor să formeze coaliţia anti-ISIS, orice participant este binevenit. Dar oare aşa ar trebui privite lucrurile? Şi aici intervine dilema iraniană.

Rouhani, presedintele Iranului

Iranul este un duşman de moarte al ISIS, pe baze religioase. Teheranul este o ţară şiită, suniţii, deci şi ISIS, reprezintă inamici,  să zicem aşa doctrinari.  Iranul se află printre puţinele ţări care de-acum au sprijinit militar pe luptătorii anti-ISIS. Se pare că, cel puţin americanii, dar poate că şi alţii, nu au respins, în ciuda unor „confruntări de idei”, o participare sub o formă sau alta a Iranului în coaliţie. Problema care se pune aici (şi despre care am mai scris în alte articole din Baabel) este posibilitatea foarte reală ca, în schimbul prezenţei lui în coaliţie şi al participării sale în război, Iranul să ceară nişte concesii în negocierile care deocamdată s-au împotmolit, în ceea ce priveşte programul de înarmare nucleară, în atenuarea sancţiunilor care ar putea însemna nu numai eliberarea unor fonduri îngheţate,  ci şi importul unor piese, produse , necesare construirii de bombe. Este posibil ca Occidentul, punând în balanţă cele două ameninţări – cea  iraniană care se prefigurează într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat şi cea a ISIS, actuală şi acută – să închidă puţin ochii în ce priveşte Iranul şi să accepte unele cereri ale acestuia.

În ce măsură poate fi Iranul un aliat credibil al Occidentului? Nu poate fi, răspunde tranşant liderul ţării ameninţate direct de Teheran, premierul israelian, Benjamin Netanyahu. Clarificările au fost făcute la tribuna ONU, în faţa actualei sesiuni a Adunării Generale. Premierul israelian a arătat că Hamas, ISIS şi Iranul au un obiectiv comun: extinderea islamismului radical în întreaga lume, singura deosebire între cele trei entităţi fiind apartenenţa lor la islamismul sunit – primii  doi – şi  la cel  şiit – Iranul. În schimb,  cel care se află în fruntea luptei vizând extinderea islamismului şi care are capacitatea să o facă este Statul Islamic Iran – a arătat premierul israelian. “De 35 de ani, Iranul continuă neobosit misiunea globală fixată de părintele fondator, ayatollahul Khomeiny, formulată de acesta în felul următor: ”Vom exporta revoluţia noastră în întreaga lume”. Acest îndemn este urmat de imamii iranieni, de liderii Gărzilor Revoluţionare care organizează din 2011 campanii globale de teroare. Lumea nu trebuie să fie amăgită de cuvintele blânde ale actualului preşedinte Rouhani şi ale ministrului de externe Zarif care susţin că vor o împăcare cu Occidentul, atrage atenţia Netanyahu.

Netanyahu vorbind la sediul ONU

Ideile lor cu privire la misiunea globală a Iranului îi contrazic. Ele au o singură menire : aceea de a ridica sancţiunile şi a elimina obstacolele din calea fabricării bombei, ceea ce ar duce Iranul în  pragul deţinerii puterii militare nucleare. În viitor va veni o vreme când Iranul, statul cel mai periculos din lume în regiunea cea mai periculoasă din lume, va obţine arma cea mai periculoasă din lume. Permiţând ca acest lucru să se întâmple, va trebui să ne confruntăm cu cea mai mare ameninţare. Este un lucru să ne confruntăm cu militanţi islamici pe camioane, înarmaţi cu kalaşnikovuri şi este altceva să ne confruntăm cu islamişti militanţi care posedă arme de distrugere în masă. Tot aşa cum nu am permite ca ISIS să deţină astfel de arme, nu trebuie lăsat nici Statul Islamic al Iranului. Singurul răspuns valabil în a soluţiona această ameninţare este desfiinţarea capacităţii militare nucleare a Iranului. A înfrânge ISIS şi a lăsa Iranul în pragul de a deveni o putere nucleară ar însemna să câştigăm o bătălie şi să pierdem războiul”, a arătat  Benjamin Netanyahu.

Niciodată nu m-am amăgit în ceea ce priveşte intenţia Iranului şi aceasta, după multe lecturi despre ceea ce se întâmplă în această ţară. Cu totul întâmplător, de curând, am citit o carte excepţională despre acest subiect. Intitulată  “Citind Lolita la Teheran” de profesoara universitară Azar Nafisi care, până la urmă, reuşeşte să plece cu familia în Occident, altfel  cartea nu ar fi fost scrisă), lucrarea este o oglindă fidelă a revoluţiei iraniene, a concepţiilor,  politicii dezastruoase în toate domeniile, duse de conducerile iraniene de după plecarea şahului. De menţionat că Nafisi, care a studiat în SUA, a susţinut cu entuziasm schimbarea regimului şahului… Cu atât mai valoroasă este lucrarea ei deoarece arată deturnarea ideilor revoluţiei iraniene şi transformarea ei într-un fel de “imperialism islamic”. Antioccidentalismul, antiamericanismul se plasează pe primele locuri ale acestei ideologii. iar adevărurile revoluţiei islamice din Iran, aşa cum sunt predicate de imami, sunt  considerate sacrosancte, trebuind să fie cunoscute şi răspândite în lume.

După părerea mea, acest jurnal, scris cu 20 de ani în urmă, ilustrează şi susţine ceea ce a spus Benjamin Netanyahu în urmă cu o săptămână. Şi cred că este şi un răspuns la întrebarea din titlul articolului.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *