Trebuie să recunosc că nu văzusem şi nu gustasem broccoli până la maturitate, întrucât în epoca de aur nu se vindea aşa ceva în România. O coincidenţă fericită a făcut să gust prima oară o mâncare preparată din această rudă verde a familiarei conopide, acasă la Ilu Hida, o  foarte bună prietenă din tinereţe, a părinţilor mei, pe care am îndrăgit-o la prima vedere la vârsta de 7 ani, când am intrat în casa ei din Bucureşti.

Ilu, o femeie scundă, brunetă, cu pielea smeadă, privirea caldă şi zâmbetul cuceritor, era o fiinţă sinceră şi generoasă, o mamă iubitoare, devotată şi receptivă pentru cei doi fii ai ei (George şi Petre), un stâlp al familiei,  discret şi tandru, liantul trainic al unei familii născută din dragoste adolescentină.

Viaţa lui Ilu fusese marcată de Holocaust,  crâmpeie din experienţa ei de lagăr – înregistrate de George, fiul ei mai mare – au apărut în revista electronică Acum. (http://acum.tv/articol/36118/ , http://acum.tv/articol/36329/ ).

De la prima întâlnire, casa familiei Hida – alcătuită din Ilu, soţul ei Tibi, George şi Petre – s-a deschis larg pentru mine, rămânând caldă şi primitoare în frumoasele vacanţe de iarnă sau primăvară, petrecute la Bucureşti. Eram tratată ca cel de al treilea copil, sora mai mică, alintată ca o prinţesă, purtată la teatru, operă şi la toate cinematografele din  Bucureşti, la cofetării şi la Grădina zoologică – o aventură pe care sper s-o scriem odată „la patru mâini” cu George – ca apoi să fiu retrimisă la Cluj, încărcată de cadouri.

Îmi plăceau foarte mult mesele familiei Hida, care – dincolo de participarea activă a întregii familii (sub bagheta magică a dirijoarei Ilu) în pregătirea, prepararea, punerea, strângerea mesei şi spălatul vaselor – aducea în farfuria mea şi ceva încă „nemâncat”. La ei am gustat pentru prima oară ananas, file de cod şi cacao olandez  şi tot în casa lui Ilu – de data aceasta la maturitate şi în Israel – aveam să gust în premieră şi broccoli, sub formă de supă.

Am regăsit-o pe Ilu, în locuinţa din Hadera, într-o zi senină şi blândă de noiembrie… Nu ne văzusem de mai bine de trei decenii, dar m-a primit cu braţele deschise, cu acelaşi surâs cuceritor ca altădată. Era neschimbată (doar părul încărunţit şi-l colorase în arămiu) radia aceeaşi sinceritate şi generozitate, aceeaşi înclinaţie pentru romantism şi dorinţă de a păstra şi ocroti iubirea şi prietenia, de oriunde şi de oricând.

Ilu Hida, în grădina fiului ei, George, la Buffalo, în 2001

După primele efluvii ale revederii, m-a întrebat (ca întotdeauna) dacă mi-e foame şi m-a invitat în bucătărie să sporovăim cât timp găteşte masa de prânz. Era o plăcere să discuţi cu Ilu, pentru că ştia să asculte, să participe la povestea ta şi să te sfătuiască, să te îndrume cu tact. Era deschisă, nonconformistă şi cu simţul umorului.

În bucătăria luminoasă şi prietenoasă – câtă vreme soţul ei, Tibi, era la înot – am  povestit câte în lună şi în stele, adică ce se întâmplase  cu noi şi familiile noastre în răstimpul în care nu ne văzusem, iar ea între timp gătea supa de broccoli care a avut un gust inedit şi delicios.

Sinceră să fiu nu am cerut reţeta de la Ilu, pentru că supa de broccoli fusese doar pe un plan secundar, în cele două zile – ultimele – petrecute cu ea, când m-a dus în excursie la Cesareea, am depănat amintiri multe şi, ca întotdeauna, m-a copleşit cu cadouri la plecare…  

După o vreme, găsind broccoli în piaţa Clujului – cultivat şi de zarzavagiii “hoştezeni” – am gătit împreună cu mama (care mai trăia pe atunci) o supă de broccoli, aşa cum presupuneam că a făcut-o şi Ilu, cea născută şi crescută la Cluj. Adică…ardeleneşte.

Ingrediente:

1 ceapă, 1 lingură de ulei, 1 buchet de broccoli, 1 – 2  cartofi mare, 1 litru de supă de legume sau (horribile dictu) un cub de legume, mărar, pătrunjel, smântână

Mod de preparare

Se toacă ceapa, se desface broccoli în frunze, se taie cartoful în cubuleţe. Se căleşte ceapa în ulei, până devine sticloasă, se adaugă cartofii cubuleţe, se lasă puţin să se înmoaie şi se stinge cu supa de legume. Se lasă să fiarbă până când cartofii sunt fierţi şi se adaugă broccoli. Se mai fierbe vreo cinci minute până se înmoaie şi broccoli, dar nu de tot. Apoi se adaugă mărar şi pătrunjel tocat, se drege cu smântână (amestecată, eventual, cu puţină făină) şi se poate servi. Unii pun în blender compoziţia şi obţin o supă cremă. Noi nu am făcut aşa, pentru că eu ţineam minte bucheţelele de broccoli – pentru mine exotice – din supa gustoasă mâncată alături de dragii mei Ilu şi Tibi, protagoniştii unora dintre cele mai frumoase amintiri.