Andrea Ghiţă: TURTE DE MĂLAI ŞI O LECŢIE DE VIAŢĂ

Mălaiul copt în casa bunicii mele adoptive, Erzsi, era unul dintre deliciile copilăriei mele de la mijlocul anilor cincizeci, când nu te puteai desfăta cu prea multe delicatese, iar  pentru prăjiturile şi torturile ocaziilor speciale, se aduna din timp făina, zahărul şi untul luate pe cartelă. În schimb făină de mălai se găsea din belşug, drept care şi mămăliga era o mâncare frecventă la casa Bunicii: mai ales mămăligă cu lapte care mie nu-mi plăcea deloc. Nu o puteam suferi şi o înghiţeam cu noduri, pentru că fetiţele mofturoase nu aveau ce căuta în casa Bunicii. Neavând nici ea inima de piatră, găsise soluţia de a-mi servi mălaiul într-un fel mai apetisant, cocând prăjitură din făină de mălai (căreia în ungureşte şi se spune „málé”, iar româneşte…mălai J). Din câte ţin minte o făcea cu lapte şi lapte acru, o îndulcea cu zahăr şi o cocea în tavă până se făcea o crustă apetisantă deasupra ei.

Pe urmă vremurile au devenit ceva mai bune şi Bunica nu mi-a mai copt mălai, ci prăjituri şi torturi, apoi a plecat la cele veşnice, iar eu am şi uitat de mălai, timp de mai multe decenii, redescoperindu-l într-o băcănie din Borough Park (Brooklyn)…

Dar povestea de faţă nu s-a petrecut în Borough Park, ci cu câţiva ani mai târziu, într-o altă locaţie cu iniţiala “B” …Bârsana, Maramureş. Eram în prospecţie (pe atunci la TVR se mai mergea în prospecţi), pentru ciclul de emisiuni Transylvania Mythica – ce avea să obţină şi un premiu APTR şi poposisem în casa unei bătrâne care ştia descântece de pe vremuri. Stătea într-o odaie din casa bătrânească, joasă şi întunecoasă, pentru că în casa mare, din faţă, stătea familia fiului ei. Bătrânica foarte sfătoasă ţesea traiste în carouri pentru târguri şi ştia să tâlcuiască o mulţime de lucruri de odinioară, dar şi din prezent. A fost o adevărată plăcere să stăm de poveşti cu ea. Ne aşteptase cu un „vailing” plin de păgăcele (turte) de mălai, ca nişte bănuţi, acoperit cu un ştergar. La un moment dat ne-a îmbiat să luăm din ele, colegii mei au şi luat, dar mie nu-mi inspira încredere nici odăiţa, nici „vailingul”, nici ştergarul, părându-mi-se că nu erau foarte curate şi nici nu vedeam unde m-aş fi putut spăla pe mâini, aşa că am refuzat-o politicos. În final, când am pus la punct mersul filmărilor de peste două săptămâni, ne-am luat rămas bun şi bătrânica mi-a dat un pumn de pogăcele spunând că de la ea nu pleacă nimeni neomenit şi că o să-mi prindă bine pe drum. Mi-a fost ruşine să le refuz şi le-am învelit circumspectă într-o batistă de hârtie din geantă…

Am plecat din Maramureş, am ajuns cu bine în Cluj şi au mai trecut câteva zile până luni (când toată ziua eram la studio) m-a răzbit foamea, dar nu mai aveam vreme să ies până la chioşc să cumpăr ceva, pentru că începea emisiunea. Atunci mi-am amintit de pogăcelele din geantă şi – cu tot riscul – am luat una la ronţăit. Avea un gust magnific. Dulce-acrişor. Apoi le-am mâncat pe toate. Mi-au ţinut se saţ şi nici nu am păţit nimic de la ele J…Nu ştiu dacă bătrânica le copsese în jar – ca băbuţele din basme – nici dacă le descântase… Dar sunt sigură că,înţelegând resorturile refuzului meu, mi le dăduse cu gândul de a mă lecui… de nazuri.

După o vreme m-am hazardat să coc şi eu mălai, dar nu turte, ci o prăjitură puţin diferită de cea a bunicii. Prima dată am folosi mălai grişat şi n-a ieşit grozav. Era nevoie de făină de mălai de la piaţă, adică de la ţară:

Ingrediente:

un pahar de făină de mălai

un pahar de făină albă

un pahar de zahăr

2 ouă

o cutie de Sana (în lipsă de lapte acru)

4 linguri de lapte

1 praf de copt

1 praf de sare

şi puţin zahăr pudră

Mod de preparare

Amestecăm făina de mălai cu făina albă, zahărul, sarea şi praful de copt. Adăugăm gălbenuşurile şi albuşurile bătute, apoi amestecăm compoziţia cu Sana şi laptele. Întindem compoziţia într-o tavă unsă şi o lăsăm să se coacă la foc miojlociu, cel puţin 45 de minute. După ce o scoatem din cuptor o lăsăm la răcit o feliem şi o pudrăm cu zahăr. Poftă bună!

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *