LA DISPARIŢIA DOAMNEI LIA van LEER

O veste tristă ne-a sosit din Ierusalim: Lia van Leer nu mai este printre noi. Marea doamnă a cinematografiei israeliene a murit pe 13 martie, la vârsta de 90 de ani. Creatoarea Cinematecilor din Haifa, Tel-Aviv şi Ierusalim, cea care a contribuit decisiv la fondarea Arhivei israeliene de filme, a Centrului de film din Ierusalim şi a Festivalul Internaţional de filme de la Ierusalim, a fost onorată în anul 2004 cu cea mai înaltă distincţie israeliană – Premiul Israel – pentru întreaga sa activitate. De asemeni a fost distinsă cu numeroase premii internaţionale.

Liana Lia van Leer, film pioneer_9617A

Lia van Leer

Doamna Lia van Leer (născută Grünberg) a fost un om minunat, o femeie frumoasă, minionă, cu un palmares uluitor. Nu aş fi avut ocazia să o cunosc personal, dacă nu aş fi frecventat împreună cu soţul meu Cercul Cultural din Ierusalim, înfiinţat de Leon Volovici şi Costel Safirman, care îşi desfăşura activitatea în primitoarea bibliotecă de la Cinemateca din Ierusalim, unde cineastul Costel Safirman a lucrat aproape 25 de ani.

Născută în anul 1924, la Bălţi (pe atunci România), a crescut într-o familie de evrei pasionaţi de cultură. Era o casă deschisă, caldă, bucuroasă de oaspeţi, cu care obişnuiau să asculte muzică. Părinţii au încurajat fetele (Lia şi sora ei Bruria) să se cultive mai ales în domeniul artelor. Aşa a reuşit Lia să înveţe cinci limbi la perfecţie: româna, rusa, franceza, germana şi engleza.

În vara anului 1939 părinţii au trimis-o în Palestina să-şi viziteze sora care venise aici înaintea ei. Nu s-a mai înapoiat în România din cauza izbucnirii războiului. Părinţii ei au rămas în Basarabia şi au dispărut în Holocaust.

Lia a învăţat la Universitatea Ebraică din Ierusalim, la Facultatea de ştiinţe Umaniste, unde l-a întâlnit pe Wim van Leer (1913-1992) inginer, pilot, ziarist, dramaturg şi producător de film, de origine olandeză, cu care s-a căsătorit în 1952, stabilindu-se la Haifa. Wim van Leer era „vândut” cinematografiei şi a găsit în Lia un partener potrivit, cu care a înființat un club privat de cinefili. Au călătorit mult în toată lumea, au vizionat filme, s-au „impregnat” de cinema. În ţară nu exista în acea vreme o cinematografie de calitate. Ei au început să achiziţioneze copii după filme bune pe care să le vizioneze împreună cu prietenii apropiaţi, în casa lor de pe Carmel. Vestea s-a răspândit din om în om şi cererile au început să curgă. Rezultatul a fost înfiinţarea în 1955 la Haifa, a „Clubului Filmului Bun”: la început cu 250 de membrii şi vizionări odată la două săptămâni. în 1956 au înfiinţat Cluburi similare la Tel-Aviv şi Ierusalim.

An după an, Lia a continuat să achiziţioneze filme, înfiinţând în 1960 Arhiva filmelor israeliene, recunoscută de Federaţia Internaţională a Arhivelor de Filme. în 1973 Lia van Leer a înființat Cinemateca din Haifa şi Centrul de Film din Ierusalim. Un an mai târziu s-a mutat împreună cu soţul ei în cartierul Yamin Moshe din Ierusalim, într-o casă minunată în care au învestit tot bunul gust de care erau capabili.

Cu o contribuţie de un milion de dolari de la George Ostrovski şi cu sprijinul legendarului primar al Ierusalimului Teddy Kollek, Lia van Leer a izbutit să restaureze clădirea ruinată din Valea Ben Hinnom şi, în 1981 Cinemateca şi Arhiva de filme s-a mutat în noul local. Rafinată, fără a fi pretenţioasă, Cinemateca din Ierusalim este locul de întâlnire al multor iubitori de filme vechi dar şi noi, de filme de artă. Este un loc care te îmbie cu specialităţi culinare italiene şi cu salate gustoase, cu vinuri şi cu cidru cald, cu feliile de mere. în plus te îmbie de pe terasa închisă, cu o uimitoare vedere a Văii Hinnom-ului, care a protejat de atâtea ori partea de sud şi est a oraşului vechi şi a cărei adâncime desparte azi Ierusalimul de Est populat de populaţia arabă a oraşului de restul Ierusalimului.

în 1984 Lia van Leer a organizat la Cinematecă Festivalul Internaţional de film care, a devenit de atunci unul din evenimentele cele mai importante în viaţa cinematografiei israeliene. Festivalul deschide o „fereastră” spre cinematografia internaţională prezentând tot ce-i mai bun, filme care nu ajung pe filierele comerciale obişnuite: filme de avangardă, documentare, clasice refăcute, animaţie şi retrospective ale unor regizori de talie mondială. Festivalul este totodată o punte internaţională pentru pace şi bună înţelegere.

În toamna aceasta am văzut-o pe Lia, pentru ultima oară, la Festivalul Internaţional de film la Haifa, la vizionarea unui film românesc. S-a aşezat, modestă, în sala Cinematecii, în ultimul rând alături de mine şi de soţul meu.

Anunţându-ne trista veste, cineastul Costel Safirman scrie: „Ne-o vom aminti învăluită în rochiile şi şalurile ei de un mov rafinat, aşa cum s-a înscris în memoria tuturor celor care au cunoscut-o ca pe un om plin de speranţă şi voie bună, o personalitate care a marcat cinematograful secolului XX. Să nu o uităm!”

Cine o poate uita? Sunt fericită că am avut ocazia să o cunosc pe această minunată femeie şi sper că am reuşit să-i „schiţez” un portret, deoarece ca să vorbeşti despre Lia van Leer, este la fel ca şi despre Marcel Iancu: „Să te urci pe un munte înalt şi abrupt”. De fapt fiica pictorului Marcel Iancu Dadi – mi-a declarat: „Lia van Leer? Tu nu ştii cât de implicată a fost această femeie minunată în proiectele tatei şi, cât ajutor substanţial a putut să ne dea…”.

Mulţumesc în mod personal cineastului Costel Safirman care m-a ajutat cu informaţii preţioase să scriu acest articol.

 Liana saxone-Horodi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *