ORGANIGRAMA DE PLECARE ŞI ERORILE ABSORBŢIEI…

Plecarea din RSR în condiţiile anului 1979, implica depășirea unei birocraţii complicate la extrem. Am început cu operaţiunile domestice: cumpărarea de mobilă, veselă sau îmbrăcăminte în limitele valorilor aprobate oficial. Trebuia vândut automobilul, şi predată locuinţa ( zugrăvită în prealabil)…Trebuiau întrerupte şi achitate până la ultima zi, chiria, abonamentele la telefon radio şi TV, alimentarea cu gaze, energie electrică s.a.m.d. Diplomele de studii medii, universitare sau postuniversitar şi traducerile acestora în limba engleză, trebuiau autentificate de Mnisterul Învățământului şi de Ministerul de Externe. O procedură similară era impusă şi pentru permisele de conducere auto, care trebuiau autentificate de  Ministerele de Interne şi de Externe.

Trebuiau perfectate data vămuirii coletelor expediate în Israel, cumpărarea biletelor de avion, construcţia lăzilor pentru ambalarea efectelor şi expedierea acestora la vamă…

Aceste proceduri implicau un număr considerabil de deplasări la Ploesti şi îndeosebi la  Bucureşti.

Operaţiunile trebuiau efectuate într-o anumită succesiune. Parte din ele înainte de primirea paşaportului şi parte după aceea. Majoritatea după vânzarea maşinii…Infine fiecare din birourile legate de operaţiunile enumerate mai sus, putea fi accesat în anumite zile ale ale săptămânii şi la anumite ore…

Theodor Toivi orar

În scopul rezolvării, folosind experienţa mea în acţionări hidraulice, am proiectat o schemă , mai precis o “organigramă de plecare”. Am desenat o multitudine de drepunghiuri. În fiecare dreptunghiu era înscrisă denumirea operaţiunii, a instituţiei unde trebuia să mă prezint, adresa, etajul şi camera, inclusiv tramvaiul sau autobuzul cu care se ajungea acolo. În acelaşi dreptunghiu erau înscrise zilele săptămânii, orele de primire şi actele care trebuiau aduse. În continuare am aranjat dreptunghiurile în succesiunea necesară, şi le-am conectat corespunzător cu linii şi săgeţi de legătură.  …Nu era deloc ceva simplu. A rezultat o schemă sofisticată, care a fost totuşi reuşită, facilitându-mi traversarea păienjenişului birocratic legat de plecarea în Ţară Sfânta …

Una din dificultăţi au fost deplasările prin Bucureşti. În ultimi 10 ani am fost obişnuit să mă  deplasez prin capitală exclusiv cu Dacia 1300. După vânzarea automobilului, în cumplita iarnă 79-80’ m-am trezit într-un Bucureşti complet diferit…În anii care au trecut se schimbaseră multe. Liniile de tramvai, troleibuz sau autobus aveau alte trasee…A trebuit să mă acomodez la o situaţie nouă…

Am ţinut conceptul “organigramei de plecare” într-un secret absolut, atât eu cât şi (bănuiesc) prietenul nostru  A.S. (z.l.) cu care am colaborat la realizarea acesteia.  În profida acestui fapt, secretul schemei a  transpirat. Unii prieteni, inclusiv cei cu care aveam şi legături de rudenie, mi-au solicitat telefonic o copie a schemei cu pricina…I-am refuzat politicos, negând faptul că aş deţine un asemenea document! În urmă acestui refuz relaţiile noastre s-au răcit… Pe bună dreptate, mi-a fost teamă că difuzarea “organigramei de plecare” îmi va crea necazuri cu autorităţile, fiind interpretată ca o propagandă pentru emigrare…

Primesc un telefon şi de la fiul unuia dintre foştii şefi ai “organelor speciale” din regiune. Nu vorbisem în viaţă mea cu el. Omul mi-a solicitat o întâlnire confidenţială! Vrând -nevrând am acceptat şi am convenit o întâlnire la ora 21, într-un punct anume din centrul oraşului!  Ploua torenţial şi eram probabil singurele persoane de pe stradă.

–  Ascultă, mă solicită tânărul în mod direct, intenţionez să plec în Israel şi am auzit că ai o schemă cu circuitul birocratic care trebue parcurs în vederea plecării…

– Într-adevăr noi suntem pe picior de plecare, răspund eu, dar nu am o asemenea schemă! Şi nu cred că decizia ta de plecare ar fi o idee bună, completez eu cu prudenţă. Noi avem toată familia acolo ceea ce nu este şi cazul tău! Ne-am luat rămas bun şi după ani… ne-am reîntâlnit în Haifa. Omul uitase episodul…

În acel sfârşit de ianuarie ’80, intr-o dimineaţă geroasă, am străbătut şoseaua înzăpezită  Ploieşti- Bucureşti şi am ajuns în Capitală. A două zi avionul companiei Tarom ne-a lăsat pe aeroportul Lod de lângă Tel Aviv, unde ne aşteptau rudele şi arborii verzi ai Ţării Sfinte…

După terminarea formalitatilor de pe aeroport şi primirea legitimaţiei de “nou venit” am călătorit până în Kiriat Yam, la centrul de absorbţie unde urma să locuim și să învățăm  limba ebraică…

Prietenul nostru A.S. (z.l.), ajuns în Ţara Sfânta câtva timp înaintea noastră, urma (conform înţelegerii noastre prealabile) să ne pregătească o “organigramă” similară, facilitându-ne traversarea birocraţiei israeliene în vederea  integrării.  Bietul om, prins probabil de vârtejul acomodării, nu a întocmit  “organigrama” convenită …Am fost parţial ajutaţi de o broşură editată de oficialităţi în limba română, primită la sosire, care printre altele explicita şi o parte din drepturile noastre de noi veniţi…

Trebuia rezolvat un pachet de probleme, similar cu cel parcurs la plecare! Înscrierea pentru asigurarea de sănătate, înscrierea copiilor la şcoală, deschiderea unui cont la bancă, traducerea diplomelor în ebraică şi aprobarea lor de Ministerul Învăţământului, găsirea unui loc de muncă, achizionarea unui automobil şi a articolelor tehnice (în primul rând un frigider) folosind drepturile de nou venit (adică fără vamă!), împrumuturi avantajoase, obţinerea unui paşaport şi a unui permis de conducere auto israelian, cumpărarea sau închirierea unei case, ridicarea din vamă a obiectelor trimise din România s.a.m.d.

Deşi majoritatea rudelor şi prietenilor ne-au vizitat în “Centrul de Absorbţie” din Kiriat Yam, însoţiţi de binevenite cadouri băneşti, nu am primit de la aceştia  îndrumări exacte  pentru o absorbţie ideală… În perioada amintită am făcut o serie de greşeli dintre care amintesc:

Am pregătit inițial un “Curriculum Vitae” eronat, care m-a transformat într-un “overqualified”, tip care nu poate fi angajat niciodată şi nicăieri…Am perfectat împrumutul de cumpărare a casei (“mashkanta”), prea târziu, după data  când acesta a fost legat de indicele de inflaţie!. Am înscris copiii la şcoli neadecvate din Kiriat Yam. Am locuit în Centrul de Absorbţie o perioadă exagerată de trei ani, plătind chirie (!),  în loc să ne mutăm imediat după terminarea cursului de ebraică într-un cartier de elită din Haifa, unde în aceeiaşi perioadă, am fi beneficiat de  o chirie plătită de stat (mai precis de“Sohnut”). Am achiziţionat o maşină Opel Ascona 1300, care deşi mare şi aspectuoasă, s-a dovedit o catastrofă tehnică…

Erorile amintite mai sunt prezentate în  capitole separate ale  prezentelor memorii…

După cinci ani, încet, încet, problemele s-au rezolvat: Devenit “R&D Senior Engineer” la o mare întreprindere, am achiziţionat un apartament corespunzător pe Carmel şi am călătorit prin Europa şi Statele Unite .Soţia, medic la o mare policlinică din Merkaz Ha’Karmel . Băieţii au absolvit  liceele de elită “Reali” şi respectiv  “Ironit Ghimel” din Haifa şi au studiat la “Tehnion ” În fine…am trecut pe automobile eficiente  Mazda şi ulterior Toyota!

Absorbţia (sau cum se spune aci “clitarea”) a avut totuşi un preţ. În tot acest timp, anii au trecut şi vârsta îşi spune tot mai mult cuvântul…

 

(din volumul de memorii “Între Dacia Felix în Ţară Sfânta”, aflat în curs de redactare)

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *