MIKSA HORVÁTH, FABRICANTUL DE LĂZI DIN GHEORGHENI

Era soțul mătușii mele, Lili. El era brașovean. Ştiam despre el că în timpul primului război mondial era elev la școala de ofițeri de marină Koenigin Elisabeth o navă care, neputându-se întoarce în portul de la Fiume, a rătăcit timp de ani de zile pe glob, majoritatea timpului adăstând în China. Mărturie stăteau numeroasele vase, statuete de porțelan și sticlă din vitrină precum și tablourile chinezești de pe pereții familiei Horváth, ne mai vorbind de poveștile nesfârșite despre China cu care ne încânta, pe Ági, verișoara mea și pe mine. Șirul aventurilor sale se termina cu participarea la răscoala Spartacus din Germania, care a fost înăbuşită, dar niciodată nu ne-a detaliat subiectul…

După ce s-a însurat cu mătușa mea – probabil din dota de care a beneficiat – a deschis o fabrică de lăzi. Fiind ajutat de mătușa Lili, avea un singur funcționar, Papp. Excelentul său mecanic era un sas, Richter, de care odată cu ascensiunea hitlerismului în Germania le cam era teamă….Fabrica mergea bine, în 1940 fiind cotată ca a doua fabrică de lăzi din țară! Lucra și pentru export.

Soții Horváth citeau mult. Aveau o bibliotecă respectabilă. În 1941 jandarmii unguri veniţi să o aresteze pe mătușa Lili, suspectată de sprijinul bănesc acordat mișcării muncitorești, le-au confiscat – drept corp delict doveditor! – volumele de poezii ale lui Ady Endre și Jozsef Attila…În schimb, jandarmii habar nu aveau că în sertarele de sub rafturile cu cărți se aflau exemplare ale revistei germane INPREKOR ( editată de Internaționala Comunistă), pe care fabricantul Maximilian Horváth le traducea în maghiară, pe înțelesul muncitorilor de pe Valea Mureșului, și care erau difuzate de un cumnat al său.

După Dictatul de la Viena, oraşul Gheorghenii a intrat în componenţa Ungariei. Din pricina legislaţiei antisemite familia Horváth s-a văzut nevoită să-și treacă fabrica în proprietatea (nominală) a unui creștin. S-a găsit un episcop romano-catolic din nordul țării, din teritoriul proaspăt recuperat din Cehoslovacia dezintegrată, dispus la acest serviciu și fabrica lucra nestingherită în continuare…până la 19 martie 1944, ziua fatală a ocupării țării de tancurile germane când s-a dezlănțuit prăpădul.

Dispozițiile discriminatorii antievreiești erau comunicate cu o viteză amețitoare: purtarea stelei galbene, încetarea oricărei activități comerciale, industriale, câte și mai câte… până la strângerea tuturor evreilor în clădirea școlii elementare din central orașului (o măsură care poate fi considerată favorabilă comparativ cu soarta evreilor din alte localități din Ardealul de Nord duși în păduri şi cărămidării. Această decizie – pe care trebuie o putem considera ieşită din comun s-a datorat comandantului poliției din oraș, generalul Örményi.

Din Gheorgheni evreii au fost duși mai întâi la fabrica de cărămizi de la Reghin și de acolo…deportați la Auschwitz-Birkenau. Nu repet condițiile la care au fost supuși bieții mei concetățeni de care familia mea a scăpat – vi le-am povestit doar. Bărbații din orașul nostru și din câteva alte centre ardelenești au fost îndreptate către lagărul de la Dachau.

Acolo unchiul meu Miksa (Maximilian Horváth) a fost imediat pus kapo – responsabilul barăcii cu deţinuţi. Alegerea se datora faptului că vorbea perfect germana – era limba maternă, făcuse școala germană, instrucţia militară la Armata austro-ungară deci în nemțește. S-a folosit din plin de această calitate. El nu s-a referit niciodată după război la cele întâmplate la Dachau…am aflat mult mai târziu, dintr-un articol al scriitorului András Szilágyi, care îi datora și el supraviețuirea în lagăr, și a ținut să descrie și să publice în revista Utunk extraordinarele fapte ale unchiului meu Miksa. Cum s-a priceput să se impună față de tinerii SS-iști din gardă și cum a reușit – de exemplu – să salveze viața a două sute de francezi, maquisarzi, care urmau să fie flămânziți până la exterminare. Aceștia erau cazați într-o baracă din vecinătatea ardelenilor noștri…Datorită lui Miksa bácsi, oamenii au fost hrăniți pe ascuns și au scăpat cu viață !!!

Horvath Agi cu Evi

Agi Horváth şi Evi Szmuk, prietene şi verişoare, la Ghoergheni, înainte de război

Cuplul Maximilian și Lili Horváth au fiică, Ági, educată cu o severitate de neînțeles. Când mergeam la ea în vacanțe (eram colege de clasă) eram puse amândouă la nesfârşite exerciții de scris și de aritmetică. După clasa patra de liceu a fost trimisă la Budapesta într-o școală evreiască de meserii, a absolvit grădinăritul fiind păstrată în continuare să lucreze acolo.

Ajunsă și eu la Budapesta, m-a luat bineînțeles sub aripile ei, frecventând împreună multe evenimente culturale care, spre cinstea marilor artiști ai epocii, au continuat până la ocuparea țării de către tancurile germane (19.03.1944) când Ági a plecat imediat acasă, în Ardeal. De acolo a fost deportată şi a murit de TBC galopant, într-unul din marșurile morţii – ultima operație de care se poate mândri SS-ul…Părinții lui Ági au supraviețuit Holocaustului. Imediat după războiui au repus pe picioare fabrica de lăzi care a în 1948 a fost pe picioare naționalizat.

Horvath Lili Miksa

Lili şi Miksa Horváth, Târgu Mureş, după război,

S-au mutat la Târgu-Mureș și au lucrat acolo încă mulți ani. Mama mea i-a găsit într-o seară plângând amarnic. N-a întrebat de ce. Li s-a alăturat…Avea și ea săraca destule motive…

Ducând un trai liniștit – sub povara amărăciunii lor – și-au refăcut biblioteca, achiziționând cărți de valoare în limbile maghiară și germană, dar și în limba română.

Soţii Horváth au fost binefăcătorii unei fetiţe din Gheorgheni – Sárika Tabák, ajutând-o să ajungă la Budapesta, într-un orfelinat evreiesc din Budapesta, unde a scăpat cu viaţă. Și după război mătușa Lili și unchiul Miksa i-au purtat de grijă şi au recomandat-o la şcoala de educatoare din Cluj…Din păcate gestul lor generos nu a îmbunat soarta oarbă care i-a lovit prin moartea fiicei lor, Ági Mă întreb de multe ori cum de am supraviețuit eu și nu Agi, Edi, Aliz dintre un million și jumătate de copii și adolescenți evrei ca și mine?!

Măcar consider de datoria mea să scriu ce-mi aduc aminte despre ei…

Evi Szmuk

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

2 Comments

  • Eva Grosz commented on May 17, 2020 Reply

    Profund impresionată. Multe mă leagă de acest articol, și ele vor rămâne cu mine o viață.

  • EVA ȚUȚUI commented on August 2, 2015 Reply

    CE SURPRIZĂ PLĂCUTĂ SĂ CITESC ARTICOLUL
    ĂSTA, AM ȘI UITAT CĂ NU L-AM VĂZUT PUBLICAT
    eU AM ÎNVĂȚAT FOARTE MULTE DE LA EI, MIKSA
    BACSI AVEA TOTDEAUNA CEVA\ DE POVESTIT, M-AU LUAT CU EI ÎN HOINĂRERILE LOR PRIN PĂDURILE DIN APROPIEREA GHEORGHENILOR, PE MUNȚII APROPIAȚI PRICSKE, LIKAS ETC.ETC.
    TOTDEAUNA PE JOS.ODATĂ CU MINE VOR DISPĂREA ȘI ACESTE AMINTIRI DESPRE EI…..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *