De la ROMA, la ZÜRICH, via Cortina d’Ampezzo.

Au trecut trei ani de la sosirea în Ţara Sfântă şi, potrivit părerii unor rude şi colegi “clitarea” noastră era încheiată. Definitivaţi la mari instituţii, aveam un automobil şi părăsisem centrul de absorbţie din Kiriat Yam, pentru noul nostru apartament cumpărat în Haifa.

Cu toate acestea, în scopul unei aprecieri obiective a locului unde ne situam în ierarhia societăţii din oraşul de reşedinţă, am început să ne comparăm cu o familie “de referinţă” – ca să mă exprim aşa – adică cu o familie realmente virtual, dar având aceleaşi profesii, experienţă, abilităţi profesionale şi de creativitate…

În acest scop am adoptat o serie de “criterii sociale comparative”, mai curând meschine decât spirituale, dar bazate categoric pe realităţi statistice.

Astfel, apartamentul nostru, situat aproape de nivelul mării, avea o suprafaţă de numai 80 de metri pătraţi.

Spre comparaţie, apartamentul familiei de referinţă avea o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi şi era plasat pe muntele Carmel, unde vara temperatura depăşea rareori 28 de grade.

În mod similar, unica noastră maşină de 1.3 litri se afla pe o poziţie inferioară în comparaţie cu cele două automobile aparţinând familiei virtuale de referinţă.

Am devenit conştienţi că pentru a atinge standardele familiei de referinţă ne aşteaptă câţiva ani buni de muncă intensă!

În acel moment am fost confruntaţi cu una din deciziile grele pe care integrarea în Ţara Sfântă le impune bietului imigrant.

O primă opţiune era adoptarea unei vieţi austere şi concentrarea tuturor resurselor materiale pentru achiziţionarea “locuinţei de referinţă”, care ar fi asigurat fiecărui copil o cameră de studiu într-o perioadă critică pentru viitorul lor, şi care ar fi fost plasată în proximitatea şcolilor de elită: Liceul Real, Tehnionul şi Universitatea.

O a doua opţiune consta în amânarea acestei himere în scopul de a vedea ceva din lumea largă, petrecându-ne concediile (la fel ca familiile de referinţă!) prin Paris, Londra, Jungfrau sau Bangkok, în perioada în care condiţia fizică ne permitea acest efort…

Bar-mitzva mezinului şi iminenţa stagiului militar pentru fiul cel mare pledau de asemenea, potrivit canoanelor sociale ale vremii, pentru o excursie în “hul”, cum se spune străinătăţii în limba bibliei!…

Am decis pentru o soluţie de compromis. Vom închiria pentru câţiva ani un apartament echivalent celui de referinţă şi vom petrece măcar două vacanţe în Europa.

 

Cetatea eternă

În concediul premergător recrutării băiatului, am zburat cu Alitalia la München, cu o scurtă întrerupere la Roma.

În cele trei zile acordate Cetăţii Eterne, traversând podul Sant Angelo, am vizitat Catedrala Sf. Petru şi Colosseum, trecând şi prin celebrele pieţe popularizate de cinematografia vremii: Piazza Navona, Piazza di Venezia, Piazza del Popolo, şi desigur Piazza di Spagna.

Fontana di Trevi ne-a amintit de clasica peliculă “La dolce vita” regizată de Fellini, cu frumosul Mastroianni şi voluptuoasa Anita Ekberg aruncându-se în fântâna amintită…

Traversăm Forumul Roman, poate cel mai important obiectiv arheologic din lume, situat acum între Piazza Venezia şi Colosseum, şi gândurile mă poartă cu trei milenii în urmă, când această vale cuprinsă între Campidoglio şi Quirinal, denumită iniţial Cloaca Maxima, a devenit centrul social şi politic al unuia din cele mai mari imperii ale antichităţii.

Toivi Columna lui Traian

Columna lui Traian

Puţin la nord se află Forumul lui Traian, unde vestita Columnă era din păcate înconjurată de schele, în vederea unor reparaţii.

Am văzut pe îndelete Columna lui Traian abia în anul 2000, la muzeul Victoria & Albert din Londra, într-o sală cu reproduceri după marile sculpturi ale lumii, denumite în engleză “casts”.

Columna amintind victorile militare ale romanilor asupra Daciei, din anii 101-106 e.n., trezeşte în noi sentimente care se referă la primul capitol al vieţii noaste, petrecut cu numai 20 de ani în urmă pe teritoriul de referinţă al monumentului… Pe una din cele 23 de circumvoluţiuni ale bazoreliefului, am încercat (în Londra!), să identific figura puţin probabilă a unui străbunic din Cohorta Judaică, care, după surse neconfirmate până în prezent, ar fi trecut Dunărea spre Dacia Felix în perioada respectivă.

Cu această ocazie, printr-o asociaţie explicabilă de idei, Columna lui Traian mi-a adus din ascunzişurile tainice ale memoriei excursiile mele din Bucegi, culminând cu acel magnific traseu care, pornind din Buşteni, urcă la cabana Caraiman prin Jepi, urmând Babele, Omul şi de acolo fantastica coborâre spre Transilvania, prin Hornuri, cabana Mălăieşti şi în final staţiunea Bran.

Toivi Tempio maggiore

Suntem pe malul Tibrului şi privim contrariaţi carabinierii înarmaţi postaţi în faţa sinagogii “Tempio Maggiore di Roma”, clădire construită în stil asiriano-babilionian şi inaugurată în anul 1904. A curs multă apă pe Tibru din anul 161 î.e.n. când Yehuda Macabeul a sosit aici pentru a solicita Romei protecţia contra lui Antiochus IV, data când se consideră începutul comunităţii evreieşti din metropolă…

Vizitând Roma în mai puţin de trei zile, am asociat pentru totdeauna emoţiile artistice cu durerile picioarelor. La Muzeul Vaticanului s-au adaugat şi cele ale gâtului – datorită deciziei papei Iulius II de a plasa o bună parte din capodopera picturii europene pe tavanul Capelei Sixtine…

În acelaşi context am fost confruntaţi de asemenea cu explicaţiile teologice acordate copiilor, privind subiectele abordate de Michelangelo pe pereţii renumitei capele. Geneza, Judecata Cea din Urmă şi mai ales Noul Testament erau noţiuni dificile pentru foştii elevi ai şcolii elementare din perioada ante-decembristă.

Mai puţin chestia cu Izgonirea din Rai şi Păcatul Ereditar despre care am rămas cu impresia că băieţii deţineau informaţii prealabile.

 

München, Innsbruck şi din nou Italia

La München ne-am plimbat pe Marienplatz, privind aglomeraţia din zona turistică, Catedrala şi Piaţa Primăriei. Alte şi Neue Pinakothek erau în renovare, dar am vizitat excepţionalul Muzeul Tehnic al oraşului. Admirăm giganticul arsenal de aparate care demonstrează elevilor germani legile fizicii – aparate pe care eu nu le-am avut la dispoziţie în timpul studiilor. Nu am încercat însă vreun sentiment de frustrare din acest motiv. Din contră, am apreciat fără modestie capacităţile noastre de înţelegere a fenomenelor stiinţifice exclusiv din schiţe teoretice desenate pe tablă…

Theodor Toivi Munchen

Din capitala Bavariei, îmbarcaţi într-un Volkswagen Golf de culoare vişinie, am pornit spre sud, pe un itinerar care a inclus o parte din minunile naturii şi artei bătrânei Europe.

Piaţa Maria Tereza din Innsbruck, flancată de fantasticul perete de piatră al muntelui Nordkette, este o imagine care ne taie respiraţia.

Trecând în continuare prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo, unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionaţi extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vis-ˆ-vis. Am părăsit cabina la penultima staţie, coborând o parte din dramaticele serpentine per pedes. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata către o scurtătura a drumului: “Scorciatoia în Cortina!”…

Am continuat drumul până la Veneţia, unde am navigat pe Canal Grande, ne-am odihnit la Basilica della Salute şi am fotografiat porumbeii din piaţa San Marco, inclusiv Palatul Dogilor.

Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul 15 de Frederick III. Am cumpărat aici (încă pe vremea liretelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…

Tempio Maggiore di Firenze

Am intrat şi în monumentala clădire în stil maur Tempio Maggiore Israelitico di Firenze, concepută în 1882 de arhitectul Marco Trevis. Acolo este montată şi o placă modestă din marmoră, în memoria celor 246 de evrei din Florenţa ucişi de nazişti…

În continuare, la muzeul Ufizzi din Florenţa, am admirat-o pe superba Venus în viziunea lui Botticelli. Am aflat ulterior că modelul renumitei picturi a fost domnişoara Simonetta Cataneo Vespucci, dragostea maestrului şi amanta unui nobil din familia de’ Medici…

Printre altele am primit şi o amendă de parcare în Piazza dei Cavallieri lângă Turnul înclinat din Pisa. Din păcate am părăsit oraşul de pe Arno şi provincia Toscana fără să plătesc suma respectivă până în ziua de azi …

În fine, am înnoptat la Portofino, privind intrigat nişte iahturi de lux aparţinând protipendadei libaneze şi ancorate în pitorescul golf al rivierei italiene, loc unde erau ferite de tirul beligeranţilor din Beirut!

A doua zi am admirat arhitectonica dantelată a Domului din Milano (sec. 14) din piaţa cu acelaşi nume şi am dejunat alături, în renumita Gallerie Vittorio Emanuelle II. Elegantul mall, construit în 1877, poartă numele primului rege al Italiei unificate.

 

Zăpezile eterne din Jungfrau

Continuând drumul pe malul lacului Como, am intrat pe seară în Lugano. Firmele sunt scrise tot în limba italiană dar preţurile, curăţenia şi ordinea arată categoric că ne aflăm în Elveţia! Promenada de pe malul lacului cu acelaşi nume, înconjurat de înălţimile Monte Generoso şi San Salvatore, ne-a lăsat amintiri de neuitat, ca şi o croazieră pe lacul amintit. Menţionez că orchestra vaporului, sesizând că un număr de pasageri provin din Ţara Sfântă, a inclus în program câteva melodii din repertoriul postului de radio Reshet Gimel!

Din acest loc memorabil, trecând prin tunelul St. Gotthard (16,4 km.), ajungem în cantonul Uri, la Andermatt (Hospental 1447 m.) localitate aflată în inima munţilor Elveţiei.

Dimineaţa, drumul nostru spre Interlaken prezintă două opţiuni dificile: pasul Susten sau Furca… Alegem ultima versiune şi abordăm serpentinele severe spre pasul Furca (2431 m.). Cerul plumburiu, peisajul auster, absenţa vegetaţiei precum şi prăpăstiile ameţitoare care mărginesc şoseaua dau (în ciuda priveliştii spectaculoase), o impresie oarecum sumbră.

Ajungem la gheţarul Ronului, unde intrăm în peştera albastră excavată în ghiaţă şi savant luminata. Ne întâmpină un urs prietenos, care, observând cu cine are de-a face, ne urează bun venit în ivrit…

În continuare traversăm pasul Grimsel, mai uman, poate datorită prezenţei brazilor, unde opresc automobilul acordând tinerei generaţii posibilitatea să alerge puţin prin zăpadă.

Continuăm drumul împreună cu râul Aare, trecem de Meirigen şi ajungem la punctul său de vărsare în lacul Brienz. După câţiva kilometri parcurşi pe malul nordic al pitorescului lac, intrăm în oraşul Interlaken, aflat pe limba de pământ care separă lacurile Brienz de Thun.

Dimineaţa vizităm Fosa Lautenbrunnen, privind cu admiraţie şi invidie generoasele cascade care ţâşnesc din piatra munţilor… Alături se află staţiunea de lux Wengen (1274 m.), în care se poate intra numai cu trenuleţul alpin, accesul auto fiind interzis…

Noi folosim însă Golf-ul vişiniu şi urcăm serpentinele spre Grindelwald (1034 m.), parcurgând pe jos spectaculoasa aşezare până la gheţarul Gletscherschlucht.

Am fotografiat cu această ocazie o bună parte din splendida panoramă care înconjoară localitatea, inclusiv indicatorul spre hotelul Silberhorn, cu inscripţia “glatt casher” (!), unul din locurile preferate ale aristocraţiei rabinice din întreaga lume.

În ziua următoare, trenul de munte Jungfraubahnen ne-a urcat în platoul Kleine Scheidegg (2061 m.), de unde am admirat magnifica privelişte a munţilor Eiger (4107 m.), Monch şi Jungfrau (4158 m.) care domină locul.

Nu departe, Jungfraubahnen intră într-un tunel săpat în munte continuând drumul până la gheţurile veşnice de la Jungfraujoch (3454 m), traseu pe care probabil îl vom lua în considerare cu ocazia unei călătorii ulterioare…

Jungfraubahn

Apogeul acestei zile şi poate al întregii călătorii au fost cei câţiva kilometri parcurşi pe jos din platoul Kleine Scheidegg în direcţia muntelui Eiger, până la punctul unde am atins zăpada şi pereţii de ghiaţă ai masivului amintit mai sus. Contrastul dintre zăpezile eterne care acoperă înălţimile amintite, verdele păşunilor, cerul albastru şi soarele arzător de august, asociate cu priveliştea pitoreştilor localităţi rămase jos în vale, sunt fără îndoială imagini care nu se pot uita…

Din acest punct admirăm fără rezerve şi vârful Piz Gloria (Schilthorn – 2970 m.), cu vestitul restaurant rotativ, aflat puţin mai departe, pe celălat versant al defileului Lautenbrunnen. Aici s-a turnat în anul 1969 James Bond-ul “On Her Majesty’s Secret Service”, cu Diana Rigg, una din fostele mele simpatii din vremea când admiram la TV personajul Emma Peel…

***

În final am părăsit fantastica regiune alpină Bernese Oberland pentru Berna, unde bebeluşii au putut admira tramvaiele albastre care deservesc capitala elveţiană şi o paradă ecvestră a fermierilor din zonă.

Nu de mult, mai precis în iulie 2005, s-a împlinit un secol de la aşa-numitul “annus miserabilis” când Einstein, în vârstă de numai 26 de ani, a scris celebrele 5 articole incluzându-le pe cele despre teoria cuantică a luminii şi teoria relativităţii, lucrări care au schimbat fundamental fizica. Oficialităţile elveţiene au organizat cu aceasta ocazie o conferinţă ştiinţifică omagială şi au inaugurat în Berna aşa-numitul “traseu Einstein”, care include şi casa de pe strada Kramgasse, unde a locuit reputatul savant.

Cuvântarea de deschidere s-a numit: “100 de ani de relativitate” !

Neobişnuitul nostru itinerariu s-a încheiat la aeroportul din Zürich, unde am returnat automobilul Volkswagen Golf întorcându-ne acasă cu un avion al societăţii El-Al…

Am întrerupt atunci pentru aproape un deceniu drumurile spre Europa, deoarece în viaţa noastră au intervenit peregrinările profesionale prin America şi… ratele plătite pentru noul apartament “de referinţă” , aflat nu departe de clădirea Universităţii…

Theodor Toivi

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Theodor Toivi commented on December 20, 2015 Reply

    Raspuns la intrebarea d-nei BatriceAti fost obligati sa fiti OLIM Hadashimi?:

    Individul “responsabil cu evreii”.

    In anul 1973 situatia noastra era relativ stabila. Sotia era medic, sef al unei circunscriptii medicale din cartierul Ploiesti Nord. Eu eram inginer proiectant principal II (inginer proiectant sef), in serviciul de conceptie al Uzinei 1 Mai Ploiesti, autor al unor proiecte de mare success comercial. Aveam doi copii, Daniel (7) elev in clasa II-a elementara si si Gabriel (3), care frecventa gradinita uzinei unde lucram. Reusisem de curand un schimb se locuinta, trecand din apartamentul cu doua camere la etajul 7 in care locuiam, intr-un apartament cu trei camere, la etajul 9, din aceiasi cladire. De curand revenisem dintr-o deplasare de serviciu de la o expozitie internationala din orasul polonez Poznan, unde prezentasem o gama de ehipamente proiectate de mine. ***
    In aceasta conjuctura, intr-o dupa amiaza cineva suna la usa apartamentului nostru. Deschid usa si omul se recomanda :
    – Cred ca va amintiti de mine, sunt F., am lucrat catva timp in serviciul Dvs.de Proiectari ca traducator de limba engleza. Acum sunt stabilit in Israel…
    – Da, imi amintesc parca de Dvs, raspund eu cam nesigur. In mod cert nu discutasem cu el in viata mea si nu stiam ca ar fi evreu. Nu-l vazusem niciodata la sinagoga. Evident nu stiam ca plecase in Israel.
    – Am discutat in Israel cu familia farmacistului R si fiul lor ing. D. R. din Ploiesti despre dvs. Ei va comunica ca puteti gasi de lucru in Israel si va recomanda sa veniti acolo …
    – Asculta d-le, de mai mult de zece ani ani eu nu mai sunt in relatii bune cu ing. D.R. si cu familia acestuia. Ma surprinde interesul lor pentru noi ! Povestea dumitala este cam bizara !
    In continuare l-am condus spre usa de iesire si i-am spus la revedere.
    A doua zi la seviciu, ing. I. M., adjunctul serviciului, unul din executivii care mi-au fost ostili in permanenta, ma invita in biroul lui:
    – Am auzit ca ai ieri discutat cu F. Ce ti-a mai povestit din Israel ?
    – D-nule M., pana ieri eu n-am vorbit in viata mea cu F. Si in mod ciudat, F. mi-a transmis mesaje de bunavointa de la tipi cu care nu eram in relatii prea bune de peste 10 ani….
    Am iesit din biroul lui M. banuind ca din aceasta poveste bizara nu ma pot astepta la lucruri prea bune.
    ***
    Intradevar, peste cateva zile, intr-o dupa amiaza cand sotia era la serviciu, cineva suna la usa:
    – Sunt maiorul de securitate N, se recomanda individul, imbracat in civil, om la circa 50 de ani. Imi arata o legitimatie. Asi dori sa am o discutie cu dvs.
    – Ma rog, ce doriti ?
    – V-ati intors recent din Polonia, cum a fost acolo?
    – Tovarase maior, m-am deplasat in Polonia in interes de serviciu, trimis de intreprinderea unde lucrez. Cand m-am intors din Polonia, am preparat un raport detailait privind deplasarea respectiva, raport pe care – potrivit uzantelor – l-am remis directiunii intreprinderii unde lucrez si desigur in copie ofiterului responsabil cu securitatea din intreprindere. Nu am nimic de adaugat…Daca aveti nevoie de acest raport stiti de unde sa-l solicitati…
    – Am auzit ca ati fost vizitat de Dl. F, din Israel.
    – Da, desi n-am vorbit pana atunci in viata mea cu acest om. Am anuntat conducerea serviciului despre aceasta vizita bizara.
    – Vi s-a propus de familia R sa plecati in Israel ?
    – Nu am deloc relatii bune cu aceasta familie ! Securitatea stie foarte bine ca surorile parintilor mei si ai sotiei – inclusiv copiii acestora – sunt stabiliti de mult timp in Israel ! Daca prin absurd am avea nevoie de informatii despre situatia de acolo, avem la cine sa apelam… Cred ca v-am spus tot ce va intereseaza – sunt foarte ocupat tovarase maior!
    Omul a inteleles invitatia si s-a indreptat spre usa, zambinnd cam acru…
    ***

    Dupa cateva luni s-a intors. Tot intr-o dupa amiaza cand eram sigur acasa.
    – Doresc sa va mai pun cateva intrebari: La dvs. in intreprindere se fac lucruri secrete ? Echipamente militare de exemplu ?
    – Nu stiu. Nu am auzit de asa ceva. Dar se vad uneori prin fabrica senile de tanc. Sunt depozitate afara, pe drumurile interuzinale, poate sa le vada oricine !
    – Aveti acces la documente secrete?
    – Dvs. stiti foarte bine cine are sau acces au nu la documente secrete. Da, eu am acces la documente secrete. Stiiti cum si dece ? Pentru ca prin natura proiectelor care le concept, eu sunt cel care generez documente secrete ! Lucrarile mele sunt adeseori caracterizate inventii si prin lege devin automat secrete ! Ceilalti colegi implicati in finalizarea ideilor mele trebue sa obtina dreptul de ”acces la documente secrete”
    ***
    Nu imi era teama de acest individ bizar. Ma consideram aparat oarecum de marea intreprindere unde lucram si proiectele mele aflate in curs de fabricatie pentru export. Numai instalatia de comanda hidraulica, generase un export de peste multe milioane de ruble in URSS. Se exportau deasemenea, instalatiile de prevenire a eruptiilor , in numeroase tari.
    ***
    In intreprindere, ma intalnesc pe culoar cu O, ofiterul de securitate al uzinei. II povestesc despre vizitele “maiorului” si bizarul lui interes despre ceace se petrece in uzina.
    – Nu credeti ca apare o interferenta in atributiunile dvs. privind securitatea acestei intreprinderi ?, intreb eu pe buna dreptate.
    – Daca se mai intereseaza de probleme din uzina trimite-l la mine !
    – Vizitele lui afecteaza eficienta lucrarilor mele ! E ceva involuntar, cred ca intelegeti. Prefer sa ma lase in pace.
    ***
    Individul a continuat sa ma viziteze de mai multe ori si in anii urmatori. Intrebarile sale treceau de la un subiect la altul in mod bizar. La un moment dat mi-a afirmat ce este responsabil cu …evreii din oras !
    In ultima perioada se interesa de intentiile de emigrare ale micii comunitati de evrei ramase in oras.
    – Ce stiiti de R, vrea sa plece ? Dar X? sau Y? e.t.c. Cand vorbea despre diversi evrei din oras nu folosea nici odata numele de familie…Omul era “la pertu” cu toata lumea !
    – Cred ca nimeni, dar absolut nimeni, daca are vre-o asemenea intentie nu o va impartasi nici celor mai intimi prieteni… De unde vreti sa stiu eu care vrea sa plece si care nu !
    ***
    Am inceput sa iau in serios problema. La standul de probe sub presiune lucra un muncitor evreu. O munca istovitoare de strangere a suruburilor avand un diametru de 60mm. Vorbeam foarte rar cu acest om. Intr-o zi tatal meu, care il cunostea de la templu, imi spune: “muncitorul acela se bucura foarte mult cand te vede in uzina” !
    In vizita urmatoare N ma intreaba:
    – Aveti muncitori evrei in uzina ?
    – Da, raspund eu exista unul, dar nu stiu cum il chiama…
    – Este adevarat ca “muncitorul acela se bucura foarte mult cand te vede in uzina” ?
    Nu stiu exact daca muncitorul se bucura sau nu, dar N a repetat cu exactitate cuvintele pe care tatal meu mi le-a spus in intimitatea dormitorului sau.
    Concluzia: Convorbirea intre mine si tatal meu a fost inregistrata ! Parintii aveau microfoane in casa!
    Am devenit siguri ca si in apartamentul nostru s-au introdus microfoane. Din interiorul televizorului (!!!) se auzeau uneori unori convorbiri “profesionale” intre diversi agenti. Probabil datorita unei defectiuni tehnice in sistemul lor de interceptare. Era ciudat ca vocile se auzeau si cand televizorul nu era conectat ! ***
    Intr-o buna zi, responsabilul de bloc, om in etate si pacient al sotiei, o opreste putin la iesirea din bloc:
    – Spunetii d-lui inginer sa nu-si mai aduca pentru lucru acasa documente de la uzina. Cand lipsiti, in apartamentul dvs. intra “diversi” sa controleze. Stiiti dvs. cine…
    In ziua urmatoare am intrat in biroul unuia din sefi, cunoscut pentru legaturile sale cu “diversii” vizitatori ai locuintei noastre:
    – Acasa fac schite pe multe, foarte multe foi pentru a gasi o solutie tehnica demna de a fi aplicata la serviciu. Daca asi face acest lucru la birou s-ar gasi voci care sa spuna ca in loc sa lucrez mazgalesc hartii ! In consecinta in cazul meu fluxul de informatii tehnice nu este “de la serviciu acasa”, ci invers “de acasa la serviciu”!
    ***
    Infine una din actiunile cele mai reprobabile ale “Responabilului cu evreii” s-a intamplat la scoala unde Gabriel, mezinul nostru, frecventa clasa II-a primara. Individul a solicitat invatatoarei sa evacueze toti copii din clasa, dupa care a cotrobait cu meticulozitate in ghiozdanul lui Gabriel cautand Dumnezeu stie ce… Invatatoarea, vadit impresionata, i-a povestit imediat sotiei modul cum a decurs incredibila actiune.
    Afirmatia lui privind responsabilitatea cu “evreii”, s-a dovedit reala. Cu ocazia sarbatorii de Hanuka am decis sa mergem la templul orasului, unde fiul nostru Daniel urma sa aprinda traditionalele lumanarele, in prezenta rabinului sef Dr.Rosen sosit in mod special din Bucuresti. In holul de intrare pe cine vad ? Maiorul N, zambind (sau mai curand ranjind) cu amabilitate tuturor celor care intrau in sfantul lacas. M-am enervat si am vrut sa ma intorc imediat acasa, dar familia m-a retinut. Daniel, cu o chipa alba pe cap, a fost fotografiat aprinzand lumanarele de Hanuka si fotografia lui, a fost expusa mult timp in birourile comunitatii evreilor din Bucuresti…
    ***
    Ultima oara cand a venit in casa noastra, spun ultima oara pentruca presupun ca raspunsul meu la l-a determinat sa evite “vizitele” urmatoare. Individul apare cu un fel de chestionar:
    – Cine credeti ca influenteza in ultima vreme crestere cererilor de emigrare a evreilor in Israel ? si incepe pe puncte:
    1. Activitatea Mosadului ? 2. Activitatea unor agenti sionisti locali ? 3. Posturile de radio din strainatate ? 4. Organizatii religioase ?
    Raspunsul meu a fost temerar, rostit poate la nervi, dar reprezenta o mare doza de adevar:
    – Vreti sa stiti realitatea ? Dvs. in primul rand ! Anchetele injositoare la care ma supuneti sistematic pe mine si pe ceilalti evrei din oras ! Ce doriti sa fac ca sa ma lasati in pace ? Sa intrerup activitatea mea de desvoltare a unor produse noi ? Sa nu mai fac inventii ? Sa ma inscriu pentru plecare din tara?
    Va rog in mod respectuos sa nu mai veniti niciodata in casa noastra !, am incheiat eu vehementa pledoaria, aratandu-i usa !

    Din acel moment nu l-am mai vazut niciodata, desi ulterior numele lui s-a vehiculat in discutiile intime cu diversi coreligionari din Ploiesti…
    ***
    Anii au trecut, am ajuns in Tara Sfanta si lucram la o mare intreprindere din Haifa. Intr-una din zile sunt chemat la serviciul de “bitahon”(securitate) al intreprinderii.
    – Theodor, a venit cineva care vrea sa discute cu tine cateva minute.
    Ma astepta un tanar care s-a recomandat ca fiind ofiter de “bitahon” si dupa cate am inteles student la o facultate de profil.
    – Stiu ca esti originar din orasul Ploiesti. Actualmente lucrez la un proiect de diploma avand ca subiect “responsabilul cu evreii” din Ploiesti, maiorul de securitate N.
    Am auzit ca la un moment dat l-ai dat afara din locuinta voastra ! Dupa unele opinii nu era intreg la minte…
    – Poate o sa para ciudat ceace spun, afirm eu, dar privind retrospectiv consider ca individual a adus un serviciu tarii noastre, usurand pentru toti dintre noi decizia imediata de “alia” (emigrare in Tara Sfanta) !
    ***
    Dupa cativa ani s-a dezvaluit afacerea vanzarii evreilor din Romania de catre Ceausescu.
    Probabil am avut dreptate. Activitatea lui N era menita poate (??) sa aduca un supliment de dolari in visteria Romaniei Ceausiste, prin urgentarea emigrarii ultimilor evrei in Tara Sfanta !

    Individul “responsabil cu evreii”.
    In anul 1973 situatia noastra era relativ stabila. Sotia era medic, sef al unei circunscriptii medicale din cartierul Ploiesti Nord. Eu eram inginer proiectant principal II (inginer proiectant sef), in serviciul de conceptie al Uzinei 1 Mai Ploiesti, autor al unor proiecte de mare success comercial. Aveam doi copii, Daniel (7) elev in clasa II-a elementara si si Gabriel (3), care frecventa gradinita uzinei unde lucram. Reusisem de curand un schimb se locuinta, trecand din apartamentul cu doua camere la etajul 7 in care locuiam, intr-un apartament cu trei camere, la etajul 9, din aceiasi cladire. De curand revenisem dintr-o deplasare de serviciu de la o expozitie internationala din orasul polonez Poznan, unde prezentasem o gama de ehipamente proiectate de mine. ***
    In aceasta conjuctura, intr-o dupa amiaza cineva suna la usa apartamentului nostru. Deschid usa si omul se recomanda :
    – Cred ca va amintiti de mine, sunt F., am lucrat catva timp in serviciul Dvs.de Proiectari ca traducator de limba engleza. Acum sunt stabilit in Israel…
    – Da, imi amintesc parca de Dvs, raspund eu cam nesigur. In mod cert nu discutasem cu el in viata mea si nu stiam ca ar fi evreu. Nu-l vazusem niciodata la sinagoga. Evident nu stiam ca plecase in Israel.
    – Am discutat in Israel cu familia farmacistului R si fiul lor ing. D. R. din Ploiesti despre dvs. Ei va comunica ca puteti gasi de lucru in Israel si va recomanda sa veniti acolo …
    – Asculta d-le, de mai mult de zece ani ani eu nu mai sunt in relatii bune cu ing. D.R. si cu familia acestuia. Ma surprinde interesul lor pentru noi ! Povestea dumitala este cam bizara !
    In continuare l-am condus spre usa de iesire si i-am spus la revedere.
    A doua zi la seviciu, ing. I. M., adjunctul serviciului, unul din executivii care mi-au fost ostili in permanenta, ma invita in biroul lui:
    – Am auzit ca ai ieri discutat cu F. Ce ti-a mai povestit din Israel ?
    – D-nule M., pana ieri eu n-am vorbit in viata mea cu F. Si in mod ciudat, F. mi-a transmis mesaje de bunavointa de la tipi cu care nu eram in relatii prea bune de peste 10 ani….
    Am iesit din biroul lui M. banuind ca din aceasta poveste bizara nu ma pot astepta la lucruri prea bune.
    ***
    Intradevar, peste cateva zile, intr-o dupa amiaza cand sotia era la serviciu, cineva suna la usa:
    – Sunt maiorul de securitate N, se recomanda individul, imbracat in civil, om la circa 50 de ani. Imi arata o legitimatie. Asi dori sa am o discutie cu dvs.
    – Ma rog, ce doriti ?
    – V-ati intors recent din Polonia, cum a fost acolo?
    – Tovarase maior, m-am deplasat in Polonia in interes de serviciu, trimis de intreprinderea unde lucrez. Cand m-am intors din Polonia, am preparat un raport detailait privind deplasarea respectiva, raport pe care – potrivit uzantelor – l-am remis directiunii intreprinderii unde lucrez si desigur in copie ofiterului responsabil cu securitatea din intreprindere. Nu am nimic de adaugat…Daca aveti nevoie de acest raport stiti de unde sa-l solicitati…
    – Am auzit ca ati fost vizitat de Dl. F, din Israel.
    – Da, desi n-am vorbit pana atunci in viata mea cu acest om. Am anuntat conducerea serviciului despre aceasta vizita bizara.
    – Vi s-a propus de familia R sa plecati in Israel ?
    – Nu am deloc relatii bune cu aceasta familie ! Securitatea stie foarte bine ca surorile parintilor mei si ai sotiei – inclusiv copiii acestora – sunt stabiliti de mult timp in Israel ! Daca prin absurd am avea nevoie de informatii despre situatia de acolo, avem la cine sa apelam… Cred ca v-am spus tot ce va intereseaza – sunt foarte ocupat tovarase maior!
    Omul a inteleles invitatia si s-a indreptat spre usa, zambinnd cam acru…
    ***

    Dupa cateva luni s-a intors. Tot intr-o dupa amiaza cand eram sigur acasa.
    – Doresc sa va mai pun cateva intrebari: La dvs. in intreprindere se fac lucruri secrete ? Echipamente militare de exemplu ?
    – Nu stiu. Nu am auzit de asa ceva. Dar se vad uneori prin fabrica senile de tanc. Sunt depozitate afara, pe drumurile interuzinale, poate sa le vada oricine !
    – Aveti acces la documente secrete?
    – Dvs. stiti foarte bine cine are sau acces au nu la documente secrete. Da, eu am acces la documente secrete. Stiiti cum si dece ? Pentru ca prin natura proiectelor care le concept, eu sunt cel care generez documente secrete ! Lucrarile mele sunt adeseori caracterizate inventii si prin lege devin automat secrete ! Ceilalti colegi implicati in finalizarea ideilor mele trebue sa obtina dreptul de ”acces la documente secrete”
    ***
    Nu imi era teama de acest individ bizar. Ma consideram aparat oarecum de marea intreprindere unde lucram si proiectele mele aflate in curs de fabricatie pentru export. Numai instalatia de comanda hidraulica, generase un export de peste multe milioane de ruble in URSS. Se exportau deasemenea, instalatiile de prevenire a eruptiilor , in numeroase tari.
    ***
    In intreprindere, ma intalnesc pe culoar cu O, ofiterul de securitate al uzinei. II povestesc despre vizitele “maiorului” si bizarul lui interes despre ceace se petrece in uzina.
    – Nu credeti ca apare o interferenta in atributiunile dvs. privind securitatea acestei intreprinderi ?, intreb eu pe buna dreptate.
    – Daca se mai intereseaza de probleme din uzina trimite-l la mine !
    – Vizitele lui afecteaza eficienta lucrarilor mele ! E ceva involuntar, cred ca intelegeti. Prefer sa ma lase in pace.
    ***
    Individul a continuat sa ma viziteze de mai multe ori si in anii urmatori. Intrebarile sale treceau de la un subiect la altul in mod bizar. La un moment dat mi-a afirmat ce este responsabil cu …evreii din oras !
    In ultima perioada se interesa de intentiile de emigrare ale micii comunitati de evrei ramase in oras.
    – Ce stiiti de R, vrea sa plece ? Dar X? sau Y? e.t.c. Cand vorbea despre diversi evrei din oras nu folosea nici odata numele de familie…Omul era “la pertu” cu toata lumea !
    – Cred ca nimeni, dar absolut nimeni, daca are vre-o asemenea intentie nu o va impartasi nici celor mai intimi prieteni… De unde vreti sa stiu eu care vrea sa plece si care nu !
    ***
    Am inceput sa iau in serios problema. La standul de probe sub presiune lucra un muncitor evreu. O munca istovitoare de strangere a suruburilor avand un diametru de 60mm. Vorbeam foarte rar cu acest om. Intr-o zi tatal meu, care il cunostea de la templu, imi spune: “muncitorul acela se bucura foarte mult cand te vede in uzina” !
    In vizita urmatoare N ma intreaba:
    – Aveti muncitori evrei in uzina ?
    – Da, raspund eu exista unul, dar nu stiu cum il chiama…
    – Este adevarat ca “muncitorul acela se bucura foarte mult cand te vede in uzina” ?
    Nu stiu exact daca muncitorul se bucura sau nu, dar N a repetat cu exactitate cuvintele pe care tatal meu mi le-a spus in intimitatea dormitorului sau.
    Concluzia: Convorbirea intre mine si tatal meu a fost inregistrata ! Parintii aveau microfoane in casa!
    Am devenit siguri ca si in apartamentul nostru s-au introdus microfoane. Din interiorul televizorului (!!!) se auzeau uneori unori convorbiri “profesionale” intre diversi agenti. Probabil datorita unei defectiuni tehnice in sistemul lor de interceptare. Era ciudat ca vocile se auzeau si cand televizorul nu era conectat ! ***
    Intr-o buna zi, responsabilul de bloc, om in etate si pacient al sotiei, o opreste putin la iesirea din bloc:
    – Spunetii d-lui inginer sa nu-si mai aduca pentru lucru acasa documente de la uzina. Cand lipsiti, in apartamentul dvs. intra “diversi” sa controleze. Stiiti dvs. cine…
    In ziua urmatoare am intrat in biroul unuia din sefi, cunoscut pentru legaturile sale cu “diversii” vizitatori ai locuintei noastre:
    – Acasa fac schite pe multe, foarte multe foi pentru a gasi o solutie tehnica demna de a fi aplicata la serviciu. Daca asi face acest lucru la birou s-ar gasi voci care sa spuna ca in loc sa lucrez mazgalesc hartii ! In consecinta in cazul meu fluxul de informatii tehnice nu este “de la serviciu acasa”, ci invers “de acasa la serviciu”!
    ***
    Infine una din actiunile cele mai reprobabile ale “Responabilului cu evreii” s-a intamplat la scoala unde Gabriel, mezinul nostru, frecventa clasa II-a primara. Individul a solicitat invatatoarei sa evacueze toti copii din clasa, dupa care a cotrobait cu meticulozitate in ghiozdanul lui Gabriel cautand Dumnezeu stie ce… Invatatoarea, vadit impresionata, i-a povestit imediat sotiei modul cum a decurs incredibila actiune.
    Afirmatia lui privind responsabilitatea cu “evreii”, s-a dovedit reala. Cu ocazia sarbatorii de Hanuka am decis sa mergem la templul orasului, unde fiul nostru Daniel urma sa aprinda traditionalele lumanarele, in prezenta rabinului sef Dr.Rosen sosit in mod special din Bucuresti. In holul de intrare pe cine vad ? Maiorul N, zambind (sau mai curand ranjind) cu amabilitate tuturor celor care intrau in sfantul lacas. M-am enervat si am vrut sa ma intorc imediat acasa, dar familia m-a retinut. Daniel, cu o chipa alba pe cap, a fost fotografiat aprinzand lumanarele de Hanuka si fotografia lui, a fost expusa mult timp in birourile comunitatii evreilor din Bucuresti…
    ***
    Ultima oara cand a venit in casa noastra, spun ultima oara pentruca presupun ca raspunsul meu la l-a determinat sa evite “vizitele” urmatoare. Individul apare cu un fel de chestionar:
    – Cine credeti ca influenteza in ultima vreme crestere cererilor de emigrare a evreilor in Israel ? si incepe pe puncte:
    1. Activitatea Mosadului ? 2. Activitatea unor agenti sionisti locali ? 3. Posturile de radio din strainatate ? 4. Organizatii religioase ?
    Raspunsul meu a fost temerar, rostit poate la nervi, dar reprezenta o mare doza de adevar:
    – Vreti sa stiti realitatea ? Dvs. in primul rand ! Anchetele injositoare la care ma supuneti sistematic pe mine si pe ceilalti evrei din oras ! Ce doriti sa fac ca sa ma lasati in pace ? Sa intrerup activitatea mea de desvoltare a unor produse noi ? Sa nu mai fac inventii ? Sa ma inscriu pentru plecare din tara?
    Va rog in mod respectuos sa nu mai veniti niciodata in casa noastra !, am incheiat eu vehementa pledoaria, aratandu-i usa !

    Din acel moment nu l-am mai vazut niciodata, desi ulterior numele lui s-a vehiculat in discutiile intime cu diversi coreligionari din Ploiesti…
    ***
    Anii au trecut, am ajuns in Tara Sfanta si lucram la o mare intreprindere din Haifa. Intr-una din zile sunt chemat la serviciul de “bitahon”(securitate) al intreprinderii.
    – Theodor, a venit cineva care vrea sa discute cu tine cateva minute.
    Ma astepta un tanar care s-a recomandat ca fiind ofiter de “bitahon” si dupa cate am inteles student la o facultate de profil.
    – Stiu ca esti originar din orasul Ploiesti. Actualmente lucrez la un proiect de diploma avand ca subiect “responsabilul cu evreii” din Ploiesti, maiorul de securitate N.
    Am auzit ca la un moment dat l-ai dat afara din locuinta voastra ! Dupa unele opinii nu era intreg la minte…
    – Poate o sa para ciudat ceace spun, afirm eu, dar privind retrospectiv consider ca individual a adus un serviciu tarii noastre, usurand pentru toti dintre noi decizia imediata de “alia” (emigrare in Tara Sfanta) !
    ***
    Dupa cativa ani s-a dezvaluit afacerea vanzarii evreilor din Romania de catre Ceausescu.
    Probabil am avut dreptate. Activitatea lui N era menita poate (??) sa aduca un supliment de dolari in visteria Romaniei Ceausiste, prin urgentarea emigrarii ultimilor evrei in Tara Sfanta !

  • teodor toivi commented on December 18, 2015 Reply

    D-na Beatrice

    PS Cititi in Baabel ceva din biogragia mea si veti intelege poate mai multe…

  • teodor toivi commented on December 18, 2015 Reply

    Raspuns:
    1. Da am fost. Cititi “arestarea mamei” si veti intelege. Vor urmaq si alte amintiri similare.
    2. Am lucrat din primele luni dupa alia si am creiat proiecte superioare ca eficienta economica celor creiate de familiille de referinta. Voi reveni cu memorii.
    3. Cand am definit “familia de referinta” m-am referit la contributia adusa statulu sau institutiei und au lucrat..

  • Beatrice commented on November 11, 2015 Reply

    Nu am inteles expresia “bietul emigrant”. Ati fost obligati sa fiti OLIM Hadashimi? Si dupa 3 ani, in Israel, fara munca, sustinuta si implicare cetateneasca credeti ca vi se cuvine acea situatie de Referinta? V-ati intrebat cat timp si efort au investit acele persoane pentru a ajunge la Referinta? Foarte interesant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *